Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 160/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 160
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 227 din 24 februarie 2009 Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procurator pentru apelantul și consilier juridic pentru intimata Uniunea Județeană a Cooperației de ConsumV, în numele și pentru de Consum -, lipsă fiind intimații persoane fizice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul de registratură precizări formulate de intimata Uniunea Județeană a Cooperației de ConsumV, în numele și pentru de Consum -.
, procurator și consilier juridic arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Instanța pune în vedere procuratorului că va amâna pronunțarea pentru a i se da posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Consilier juridic solicită respingerea apelului declarat de ca nelegal și netemeinic. Interpelat, arată că imobilului litigios reprezintă o moară ce a aparținut autorului lui, a fost preluat de către Administrația Financiară, a fost ulterior demolat de Primăria, terenul a fost primit în folosință de unitatea intimată.
Consideră că în mod corect instanța de fond a reținut că unitatea intimată deține legal terenul, aceasta nu își poate exercita prerogativele dreptului de proprietate deoarece deține terenul în folosință, în acest moment plătesc taxe conform codului fiscal, nu îl are în vreo evidență și poate fi repusă în aceeași situație.
Susține că în mod corect Inalta C de Casație și Justiție B și Tribunalul Vaslui au reținut că Uniunea Județeană a Cooperației de ConsumV, în numele și pentru de Consum - nu poate fi obligată la plata despăgubirilor.
În plus, consideră că apelantul solicită introducerea în cauză a Statului Român, cerere ce este inutilă deoarece primarul a emis o dispoziție prin care se acordă despăgubiri.
Solicită respingerea apelului formulat.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Prin sentința civilă nr. 227 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a dispus respingerea contestației formulate de și continuată de succesorii, -, -, C, în contradictoriu cu Uniunea Județeană a Cooperației de Consum V, în numele și pentru de Consum -, privind anularea deciziei emise la data de 16.04.2002 de către V, care a fost absorbită prin fuzionare de către de Consum -, pentru soluționarea notificării formulate în baza dispozițiilor Legii 10/2001 și a deciziei nr. 44/14.11.2002 emisă de de Consum.
Pentru a se pronunța astfel s-a dispus următoarele.
Prin sentința civilă nr. 290/ 8.03.1960 a Tribunalului Popular al Raionului V, Regiunea I s-a admis acțiunea formulată de Secțiunea Financiară în contradictoriu cu încuviințându-se ca reclamanta să facă vânzarea imobilului prevăzut în procesul - verbal de sechestru nr. 3/17.1959 pentru neplata impozitului în sumă totală de 17436 lei, imobil format dintr-o moară țărănească, cu terenul de 1000 mp din jurul ei. Acest imobil a fost vândut Întreprinderii Economice " "
În baza deciziei 229/1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular V, imobilul a fost predat Sfatului Popular al com.C, care l-a deținut până în 1965, atunci când moara a fost demolată.
Prin decizia nr. 1012/23.XI.1965 a Sfatului Popular Regional I ( fila 7) s-a transmis în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei C, Raion V în folosință fără termen și fără plată Uniunii Regionale a Cooperativei de Consum Ias uprafeței de 3095 mp terne situat pe teritoriul com.
Acest teren este cel pentru care reclamanții solicită restituirea și pentru care în anul 1967 s-a construit magazinul universal cu bufet al Cooperativei de Consum.
Din analiza actelor depuse la dosar în baza cărora s-a făcut preluarea imobilului, proprietate a lui, tribunalul a constatat că acesta nu a fost preluat în mod abuziv.
Din sentința civilă a Tribunalului Raional V din 08.03.1960 rezultă că imobilul proprietate a lui a fost scos la vânzare ca urmare a neplății impozitului pe anul 1959, în sumă de 17436 din care 13646 lei impozit neplătit pe anul 1959 și 3790 restanțe din anul 1958.
. vânzării s-a solicitat în baza Deciziei 224/1951.
Autorul reclamanților, nu a fost în imposibilitatea de a achita impozitul pe anul 1959, chiar dacă în 1952 fost arestat.
La data de 05.03.1953 fusese eliberat, așa încât până în 1958 trecuseră 5 ani, perioadă în care moara putea funcționa, și astfel să se achite datoriile către stat.
Tribunalul a constatat că imobilul pentru care reclamanții solicită restituirea nu se încadrează în dispozițiile art. 2 al.(1) lit. "d" din Legea 10/2001.
Aprecierea caracterului imputabil proprietarului, a neplății impozitului, revine entității chemate să analizeze cererea de restituire și ulterior instanței de judecată.
impozitelor trebuie să se datoreze unor motive independente de voința proprie, indiferent dacă acesta a fost oprit de la efectuarea plății de o împrejurare asimilată cazului fortuit sau forței majore.
Analizând dispozițiile Decretului 224/1951 tribunalul constată că preluarea imobilului s-a făcut în mod valabil. S-a pronunțat o hotărâre de încuviințare a vânzării imobilului aflat în proprietatea debitorului, care a asigurat premisele pentru pierderea dreptului de proprietate prin vânzare.
Debitorului i s-a dat posibilitatea de a achita suma datorată și s-a respectat și dispoziția art. 4 din Decizia 224/1951 care excepta de la urmărirea silită pentru neplata impozitelor, casa de locuit cu anexele sale, locuite efectiv de debitor împreună cu familia sa.
Ori, imobilul vândut reprezenta o moară cu terenul aferent, care nu constituia casa de locuit a debitorului și familiei sale.
Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 3 din același act normativ, dobânditorul imobiliar nu putea fi decât o instituție de stat, deoarece era interzisă vânzarea către sectorul particular.
Raportat acestor considerente, Tribunalul constată că acțiunea formulată de reclamanți, ca succesori ai lui este nefondată deoarece imobilul pentru care s-a formulat cererea de restituire, constând în moară și 3095 mp teren aferent situate în comuna C nu a fost preluat în mod abuziv de către stat și prin urmare nu cade sub incidența Legii 10/2001.
Tribunalul constată că deși în faza rejudecării, respectiv în cadrul soluționării acțiunii ce face obiectul cauzei de față, reclamanții au solicitat restituirea unei suprafețe de 3095 mp teren, autorul lor a formulat notificare către Primăria com. C la data de 18.07.2001 doar pentru suprafața de 1000 mp.
În subsidiar, tribunalul a analizat și calitatea de proprietar a imobilului luând în considerare dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă care arată că: "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Din considerentele deciziei nr. 3792/2006 a rezultă că tribunalul a trebuit să analizeze calitatea de proprietar a imobilului " nefiind de conceput ca o lege, indiferent de natura ei reparatorie, să oblige o entitate a plăti echivalentul unui bun de care nu ar putea continua să profite decât ca un simplu detentor precar" (decizia ).
Din actele depuse la dosar rezultă că Întreprinderea Economică " " V care a cumpărat imobilul, l-a predat Sfatului Popular al com. C în baza Deciziei nr. 229/1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional
Ulterior, prin decizia nr. 1012/23 XI 1965 Sfatul Popular al Regiunii I, cu acordul Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei C și cu avizul Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului V, a transmis din administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei C în folosință fără termen și fără plată Uniunii Regionale a Cooperativei de Consum Ios uprafață de 3095 mp teren situat pe teritoriul comunei respective.
Pe acest teren s-a construit magazinul universal cu bufet al Cooperativei de consum.
Terenul în cauză, cumpărat de o unitate de stat (Întreprinderea " ") a rămas în proprietatea statului prin predarea lui de Sfatul Popular al comunei
Așa cum s-a arătat în decizia mențiunea că imobilul nu figurează în inventarierea domeniului privat al comunei nu este suficientă în a exclude apartenența la domeniul privat local deoarece inventarierea este o operațiune de natură "tehnică"și nu una juridică pentru a avea efecte constitutive de proprietate.
În acea perioadă, statul socialist, în dubla sa calitate de titular al puterii de stat și de titular al dreptului de proprietate socialistă de stat, putea să admită folosința pe durată nedeterminată sau cu termen a unor bunuri din fondul său unor organizații cooperatiste.
Dreptul de folosință, la fel ca dreptul de administrare directă, prezintă caracterul unui drept real, care îndreptățea pe titular să realizeze atributele cuprinse în acest drept.
Dreptul de folosință este un drept real acordat în cadrul unor raporturi administrative, care nu poate fi opus statului, care îl poate retrage atunci când titularul acestui drept nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin, obligații ce-i sunt atribuite prin acte normative, cât și prin actul administrativ de atribuire.
Rezultă cu certitudine faptul că Uniunea Județeană a Cooperației de Consum V, în numele și pentru de Consum - nu este proprietara suprafeței de 3095 mp din comuna
Terenul nu face parte din domeniul public sau privat al comunei și pornind de la realitatea că dreptul de administrare se constituie pe temeiul proprietății publice, fiind o formă specifică de exercitare a dreptului de proprietate publică, tribunalul apreciază că deținătorul terenului în litigiu este statul român, ca titular al dreptului de proprietate publică.
Legea 213/1998 dispune că darea în administrare se realizează prin hotărâri ale guvernului, hotărâri a Consiliului Județean sau hotărâri ale Consiliului Local.
Raporturile care se stabilesc între stat și beneficiarul dreptului de administrare sunt de subordonare, iar darea în administrare a bunurilor proprietate publică se face, de regulă, prin acte administrative cu caracter individual și nu pe baza unor raporturi juridice de drept privat.
Din moment ce dreptul de administrare pe care pârâta îl are își are originea în dreptul de proprietate publică, el va avea aceleași caractere juridice ca și acesta, este un drept inalienabil, imperceptibil și insesizabil.
Față de cele reținute, tribunalul a apreciat că Uniunea Județeană a Cooperației de Consum V nu are calitatea de deținător al bunului pentru care reclamanții solicită restituirea, respectiv imobil, constând în moară și terenul aferent, așa încât și din acest punct de vedere acțiunea formulată apare ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat apel, solicitând admiterea apelului și introducerea în cauză a Statului român prin ministerul d e finanțe în vederea acordării de despăgubiri.
Hotărârea este nelegală, deoarece instanța a reținut că imobilele pentru care a solicitat restituirea în natură și despăgubiri nu intră sub incidența art. 2 alin. 1 lit. "i" din Legea nr. 10/2001, deoarece tatăl său ar fi avut timp să achite datoriile la stat. În realitate autorul său a fost arestat pentru motive politice și monitorizat, neavând posibilitatea de a achita impozitele al căror cuantum fusese stabilit tocmai pentru a nu putea fi achitat și a determina astfel preluarea bunului.
Instanța a constatat că nu are decât un drept de administrare, însă din documentele depuse la dosar că suprafața de 481. nu poate fi restituită în natură de unitatea administrativ-teritorială C, iar pentru diferență Statul român trebuie să suporte despăgubiri.
Cu privire la despăgubirile solicitate pentru imobilul moară, aflat pe teren, există la dosar adresa Sfatului Popular al Com. C cu nr. 49/17 ianuarie 1967 prin care este înștiințată de Consum ( V, astăzi) că la data de 15 ianuarie 1967 terenul predat spre folosință acestei instituții va fi liber de construcții, demolarea construcțiilor fiind în atribuția Sfatului Popular Prin urmare, despăgubirile pentru clădirea - moară - ce a fost demolată trebuie acordate de Statul român prin Ministerul d e Finanțe.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, deoarece pe terenul care i-a fost transmis în folosință prin Decizia nr. 1012 din 23.11.1965, au ridicat o construcție.
Corect instanța a reținut că imobilul a fost preluat pentru neplata impozitului și rămas în proprietatea statului.
Intimata a înaintat notificarea apelanților către Consiliul Local C, iar Primăria C prin Decizia nr. 29 din 18.07.2001 a admis cererea reclamanților și a dispus acordarea de despăgubiri.
Cererea de introducere în cauză a Statului român prin Ministerul Finanțelor este inadmisibilă.
Examinând cererea de apel instanța reține următoarele:
Instanța de apel a reținut că deținătorul imobilului în litigiu este Statul român ca titular al dreptului de proprietate, din moment ce intimata este deținătoarea terenului în litigiu, așa cum rezultă din adresa nr. 274 din 28.09.2009 intitulată precizări, din care rezultă că are folosința terenului prin Decizia nr. 1012 din 23.11.1965.
În aceste condiții, cum art. 9 din Legea 10/2001 raportat la Capitolul II alin.1 din HG nr. 250/2007 vizează deținătorul imobilului și nu proprietarul lui, instanța urmează ca în temeiul art. 296 Cod procedură civilă să admită apelul formulat de reclamant, să desființeze sentința apelată și să trimită cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 227 din 24 februarie 2009 Tribunalului Vaslui pe care o desființează.
Dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare.
Pronunțată în ședință publică azi 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- --- - ---
Grefier,
- -
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
01.12.2009
2 ex.
Președinte:Mona Maria PivniceruJudecători:Mona Maria Pivniceru, Adriana Elena Andronic
