Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 1607/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1607/2009
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Trif Doina | - - | - JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia |
- - | - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia | |
- -- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarearecursului civil introdus de recurenții pârâți, ambii cu domiciliul în Carei-. 2 județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți,,ambii prin mandatar, cu domiciliul în Carei- -. 4 județul S M și cu intimatul pârât MUNICIPIUL Carei prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 119/Ap din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2572 din 23 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr-, având ca obiect: Legea nr. 10/2001,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, că intimatul reclamant a depus întâmpinare la dosar prin registratura instanței, la data de 01. 10. 2009, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza articolului 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2572 din 23 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr-, a fost admisăacțiunea reclamantului prin mandatar împotriva pârâtului MUNICIPIUL C prin primar și în reprezentarea Statului Român, drept urmare, s-a constatat că imobilul situat în Carei, Cart. - I, -. 2,. 2, înscris în CF 10102, nr. top. 637/17, fosta proprietate a reclamantului, a fost preluat abuziv de către Statul Român în baza 223/1974.
S-a dispus restituirea imobilului reclamanților cu întabularea în CF în acest sens.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților invocată de reclamant, ca nefondată.
A fost respinsă și cererea de intervenție formulată de intervenienții,, ca neîntemeiată.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că imobilul fosta proprietate a reclamantului a fost preluat de Statul Român prin Decizia nr. 320/1989 a fostului Consiliu Popular al jud. S M în baza Decretului 223/1974. Și în prezent acest apartament se află în proprietatea statului nefiind cumpărat de chiriași, intervenienții în cauză, deși au folosit acest imobil dinainte de 1990 și folosesc și în prezent pe baza contractului de închiriere, contract valabil până în aprilie 2009.
La data când imobilul revendicat a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului 223/1974 era în vigoare Constituția din 1965, iar potrivit art. 36, dreptul de proprietate personală era ocrotit.
Mai mult, România ratificase Declarația Universală a Drepturilor Omului din decembrie 1948, care, în art. 17 alin. 1 și 2 prevede că "Orice persoană are dreptul la proprietate atât singur, cât și în asociere cu alții și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Din interpretarea prev. art. 480 cod civil rezultă că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele și de a dispune de el, iar art. 481 din același cod arată că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Trecerea imobilului în proprietatea statului prin Decretul 223/1974 s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale menționate, conferind caracter abuziv acestei măsuri, astfel că titlul statului nu poate fi considerat valabil.
În situația imobilelor preluate de stat fără respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat, iar statul nu a devenit proprietar.
Imobilul a fost preluat în mod abuziv, întrucât, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001 lit. h, prin "imobil preluat în mod abuziv" se înțelege "orice imobil preluat de stat cu titlu valabil așa cum este definitiv de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998". Potrivit acestui articol sunt preluate abuziv imobilele dobândite de stat în perioada 06. 03. 1945 - 22. 12. 1989, dacă au intrat în posesia statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, iar potrivit art. 2 pct. 2 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar, avută la data preluării.
Este adevărat că în ședința din 09. 06. 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite în dosarul nr. 60/2007, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a hotărât că, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, dar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cazul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de fond, în baza textelor de lege mai sus arătate, rap. la art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, luând în considerare și faptul că prin admiterea acțiunii nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate, imobilul fiind și în prezent în proprietatea Statului Român, a admis acțiunea reclamantului și a constatat că imobilul situat în Carei, Cart. - I, -. 2,. 2, înscris în CF 10102, nr. top. 637/17, fosta proprietate al reclamantului, a fost preluat abuziv de către Statul Român în baza 223/1974, dispunând restituirea imobilului reclamanților cu întabularea în CF în acest sens.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și, instanța de fond a considerat că această cerere nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 49 alin. 2 conform căruia "intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său", întrucât prin această cerere intervenienții au solicitat doar respingerea acțiunii fără să urmărească realizarea sau conservarea vreunui drept al lor.
Cererea de intervenție așa cum a fost formulată mai mult tinde a fi o cerere accesorie pe lângă pârât, numai că pârâtul prin întâmpinarea depusă a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantului, iar prin nota de ședință formulată a lăsat la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
În această situație, intervenienții beneficiarii unui contract de închiriere până în aprilie 2009, au calitatea procesuală activă și interes de a solicita respingerea acțiunii, motiv pentru care instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților invocată de reclamant, ca nefondată și pe fond a respins și cererea de intervenție ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, solicitând admiterea apelului și respingerea acțiunii de drept comun a intimaților de ordin I, aceea de a constata nelegalitatea titlului trecerii imobilului în proprietatea statului și obligația de restituire a imobilului, ca fiind nelegală raportat și la titlul juridic cu care a fost preluat imobilul și la posibilitatea intentării unei acțiuni de drept comun în condițiile existenței unei legi speciale; cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 119/Ap din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost respins apelul civildeclarat de pârâții,, împotriva sentinței civile nr. 2572/23. XII. 2008 Judecătoriei Carei, în contradictoriu cu intimații, MUNICIPIUL C prin PRIMAR. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța de apel, examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, a apreciat ca nefondat apelul declarat în cauză, având în vedere următoarele considerente:
În privința imobilelor supuse retrocedării este știut faptul că au intervenit două modificări majore, fiind vorba în primul rând de recursul în interesul legii privind admisibilitatea acțiunilor în revendicare pe calea dreptului comun, formulate după intrarea în vigoare a Lg. nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, modificarea acestui din urmă act normativ prin Lg. nr. 1/2009.
Prin Decizia nr. 33/09. 06. 2008, în urma soluționării recursului în interesul legii de către ICCJ s-a stabilit că, " concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, care dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială".
Totodată (conform deciziei) în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Lg. nr. 10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate și poate fi valorificată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, cu alte cuvinte atenuarea vechilor neajunsuri nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate, suportate de particular.
Jurisprudența CEDO (cauza Raicu c/a României, paragr. 25, cauza Pincova și Pinc c/a ) a stabilit în acord și cu literatura juridică că acțiunea în revendicare este o acțiune reală, iar acest caracter se conservă atâta timp cât există posibilitatea de a readuce patrimoniul revendicat în patrimoniul revendicatului, iar dacă lucrul a dispărut dintr-o cauză imputabilă uzurpatorului sau a fost dobândit de un terț, obiectul revendicării urmează a fi convertit în despăgubiri, caz în care acțiunea devine personală.
În speță, odată cu preluarea abuzivă STATUL prin aplicarea Decr. 223/1974 a dispus de acest bun dar numai sub forma închirierii, apartamentul nu a făcut obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare, condiții în care este posibilă readucerea bunului în patrimoniul fostului proprietar fără a aduce atingere unui alt drept de proprietate și nici securității raporturilor juridice.
Motivele pentru care reclamantul nu a uzat de prevederile Lg. nr. 10/2001, prin depunerea notificării în termenul prevăzut de lege au fost arătate în plângerea ce a format obiectul dosar nr. 1397/2006, rezumate în esență la interpretarea dispozițiilor legale, respectiv a dreptului de a obține restituire în natură și a imobilelor pentru care au rămas credite nerambursate la CEC, cum este și cazul în speță, dar și motive de ordin personal, expres reținute în considerentele sentinței nr. 280/2006.
Așadar, reclamantul a utilizat procedura Lg. nr. 10/2001 abia în anul 2005 în urma apariției lg. nr. 247/2005, care însă nu a prorogat sub nicio formă termenul pentru depunerea notificării ce a expirat la 14. 02. 2002 în urma unor prorogări succesive, ultima fiind cea acordată prin OUG 145/2001, condiții în care, reținând că imobilul a fost preluat de stat prin Decizia nr. 320/1989 în baza Decr. nr. 223/1974, pentru care preluarea abuzivă a fost confirmată de practica judiciară cu privire la calificarea unor astfel de acțiuni întemeiate pe nevalabilitatea titlului statului și, întrucât bunul nu a ieșit din patrimoniul statului prin efectuarea unor acte de dispoziție de natură să transfere dreptul de proprietate, în mod corect prima instanță a admis acțiunea și a permis restituirea bunului către fostul proprietar.
În considerarea celor expuse, tribunalul a reținut că apelul declarat în cauză este nefondat, neavând relevanță faptul că parte din creditul acordat pentru construirea locuinței a rămas nerambursat (pretenție asupra căreia STATUL va proceda în consecință, de altfel unitatea administrativ-teritorială Municipiul Carei nu s-a opus admiterii acțiunii, fiind în cunoștință de cauză asupra diferenței rămase de achitat în urma depunerii înscrisului de la fila 99, administrat ca probă în cauză), întrucât preluarea s-a realizat prin aplicarea unui act normativ aflat în dezacord cu dispozițiile constituționale de la vremea respectivă, precum și cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, preluarea operând fără plata vreunei despăgubiri bănești.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, au declarat recurs apelanții,solicitând admiterea acestuia modificarea deciziei, respingerea acțiunii, iar în subsidiar casarea deciziei cu trimitere spre o nouă judecare a cauzei la fond, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că acțiunea este una de drept comun și nu rezolvarea unei notificări formulată în baza Legii nr. 112/1995, Legii nr. 10/2001, aspect față de care s-a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Carei de către Curtea de APEL ORADEA.
Intimatul reprezentat prin mandatar, soacra sa, locuiește în același cartier, nu a depus notificare în termen, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 33/2008 a stabilit că toți cei îndreptățiți trebuiau să uzeze de dispozițiile legilor speciale, prioritare față de dreptul comun. Chiar și cei ce au depus notificări pentru a obține restituirea și au avut o preluare fără titlu, sau cu titlu valabil, au obținut dispoziții de restituire, însă, intimatul nu a uzat de această cale, iar intervenienții locuiesc în imobil dinainte de anul 1990, au adus îmbunătățiri nu au putut cumpăra față de modificările Legii nr. 10/2001.
Decretul 223/1974 este un act abuziv, ca și celelalte - Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 142/1952, Legea nr. 4/1973 - dar fiind respectate condițiile de preluare, aceasta este cu titlu valabil. Singura notificare s-a formulat tardiv în baza Legii nr. 247/2005, iar cererea de repunere în termen s-a respins prin sentința civilă nr. 280/2006 a Tribunalului Satu Mare. Administrația Financiară a achitat apartamentul ce la data preluării avea achitat doar 30% avans și câteva rate, ori motivarea că statul nu s-a opus că avea cunoștință de restanță nu este pertinentă, intimatul redobândind imobilul nu prin decizia entității deținătoare, ce putea condiționa plățile restante, ci printr-o hotărâre ce nu menționează plata acestora. Mai mult, au fost numeroase situații în care cei deposedați au primit despăgubiri, aspect ce nu a fost analizat.
Ar fi nelegal ca cineva să beneficieze de două ori de reparații, pentru că recurenții când au preluat imobilul au plătit mandatarei 20.000 lei care în 1989 era foarte mult, acesta fiind motivul pentru care nu s-a solicitâată restituirea în baza Legii nr. 112/1995 și Legii nr. 10/2001.
Ei și-au dorit să cumpere, dar nu li s-a permis după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu toate că notificarea s-a depus tardiv de mandatar, fără o procură specială la acea dată.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 112/1995, Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul prin mandatar,a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, invocând că a formulat o acțiune în revendicare a imobilului preluat abuziv de stat în baza Decretului 223/1974, pe care apoi l-a închiriat, nu înstrăinat, restituirea fiind posibilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Litigiul a fost înregistrat la data de 24.05.2006 pe rolul Judecătoriei Carei, reclamantul - prin mandatar solicitând a se constata preluarea abuzivă a imobilului situat în localitatea Carei cartier - - I -. 2, înscris în CF nr. 10102 cu nr. top. 637/17, de către Statul Român, în baza Decretul 223/1974 și în consecință a se dispune restituirea în natură a acestuia.
Prin sentința civilă nr. 1256/26.09.2006 pronunțată de Judecătoria Carei, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, reținându-se că obiectul este întemeiat pe Legea nr. 10/2001, iar recursul declarat împotriva acesteia s-a respins prin decizia civilă nr. 634/19.12.2006 a Tribunalului Satu Mare.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 364/13.04.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei, constatându-se existența unui conflict negativ de competență, iar Curtea de APEL ORADEA prin sentința civilă nr. 15/13.06.2007 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei, reținându-se că acțiunea s-a formulat pe calea dreptului comun, nu a Legii nr. 10/2001. Ca urmare, întrucât această hotărâre a devenit irevocabilă, orice discuții privitor la instanța competentă a soluționa cauza, sunt neavenite.
Faptul că ambele instanțe, în considerentele hotărârilor pronunțate, au făcut referire la modul în care au fost soluționate cererile în baza Legii nr. 10/2001, la înțelesul termenului de preluare abuzivă a imobilelor, nu determină modificarea obiectului și temeiului de drept al litigiului de față. Mai mult, s-a făcut referire la această lege specială tocmai pentru argumentarea posibilităților legale ale intimatului reclamant de a uza de dispozițiile dreptului comun.
Ca urmare a faptului că la nivel național instanțele au avut o practică neunitară cu privire la admisibilitatea acțiunilor întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, și promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a promovat un recurs în interesul legii de către procurorul general conform articolului 329 Cod de procedură civilă, în vederea unificării practicii judiciare în materie.
Prin decizia nr. 33/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că, concursul dintre legea specială și cea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, iar când sunt neconcordanțe între Legea specială nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care nu se va aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Imobilul în litigiu, conform celor corect reținute de către ambele instanțe, a fost preluat de Statul Român prin decizia nr. 370/1989 a Consiliului Popular al județului S M, în baza Decretului 223/1974, după care a fost închiriat recurenților. Dreptul de proprietate, conform constituției în vigoare la data preluării imobilului - cea din anul 1965, în articolul 36 prevedea că este ocrotit, iar Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România în decembrie 1948, în articolul 17 aliniatele 1 și 2, prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, singură sau prin asociere cu alții, că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, dispoziții ce se pot regăsi și în cuprinsul articolelor 480, 481 Cod civil.
Acest Decret 223/1974 privind reglementarea unor bunuri, prevedea obligația, nu dreptul proprietarilor de imobile care au făcut cerere de plecare definitivă din țară, să le înstrăineze până la plecare către stat, iar ale celor care au plecat fraudulos, treceau fără plată în proprietatea statului. Raportat la considerentele expuse, nu se poate vorbi de un act normativ care respectă Constituția României sau Declarația Universală a Drepturilor Omului, mai mult, prin Decretul Lege nr. 9/1989 acest decret, alături de altele, a fost abrogat, considerându-se că a avut caracter discriminatoriu, nedrept, astfel că în mod corect ambele instanțe au apreciat caracterul abuziv al acestuia, orice discuții în acest sens fiind irelevante.
Faptul că la data preluării imobilului Statul Român ar fi plătit intimatului reclamant o despăgubire, că apartamentul nu era achitat integral, nu este de natură a modifica decizia recurată; Statul Român era în măsură să solicite a se constata acest aspect și să ceară restituirea unor sume de bani. Ori, câtă vreme Statul Român nu a fosrmulat propriile pretenții, criticile aduse în acest sens sunt nefondate.
După preluarea imobilului de către Statul Român, acesta a fost doar închiriat nu înstrăinat chiriașilor recurenți, astfel că, datorită acestor aspecte, este posibilă readucerea în patrimoniul reclamantului, fără a se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau principiului securității raporturilor juridice, aspect corect reținut de instanțe. Faptul că recurenții au dorit a cumpăra imobilul, câtă vreme vânzarea-cumpărarea nu a avut loc, n-au relevanță motivele pentru care nu s-a produs această vânzare și, oricum nu sunt de natură a modifica decizia recurată.
Nu s-a contestat faptul că intimatul reclamant nu a uzat de dispozițiile Legii nr. 112/1995 sau Legii nr. 10/2001, decât după expirarea termenelor impuse de acest din urmă act normativ. Însă, motivele pentru care nu a procedat astfel reiese din dosarul nr. 1397/2006 al Tribunalul Satu Mare, și care pot fi rezumate la interpretarea greșită a dispozițiilor legale, a dreptului de a obține restituirea celor care au rămas cu credite nerambursate la CEC, a unor aspecte de ordin procedural legate de faptul că a fost plecat din țară, iar informațiile care circulau în legătură cu retrocedările, erau puține și confuze.
Sigur că, regula instituită de Legea nr. 10/2001 era formularea unei notificări în termenul impus de aceasta pentru redobândirea proprietății, dar, întrucât în decizia pronunțată în recursul interesul legii nr. 33/09.06.2008 se statuează că în cazul în care există neconcordanțe între Legea specială nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă se aplică cu prioritate, raportat și la articolele 11, 20 din Constituția României. Este cert că preluarea imobilului a fost abuzivă, nu s-a dovedit că s-au acordat despăgubiri echitabile fostului proprietar, astfel că, în măsura în care imobilul nu a fost înstrăinat, neaducându-se prin admiterea acțiunii în revendicare atingere drepturilor de proprietate ale altor persoane și nici principiului securității raporturilor juridice, în mod corect, cu aplicarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanțele au procedat astfel, raportat și la practica constantă a Convenției Europene a Drepturilor Omului - cazurile Raicu, /României, constatarea că a avut loc o preluare abuzivă constituind un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Luând în considerare toate cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile articolului 304 Cod de procedură civilă, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul introdus derecurenții pârâți, ambii cu domiciliul în Carei-. 2 județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți,,ambii prin mandatar, cu domiciliul în Carei- -. 4 județul S M și cu intimatul pârât MUNICIPIUL Carei prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 119/Ap din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - --
decizie: TD /25. 11. 2009
Complet fond:
Complet apel:, --
în 2 ex.: ID /30. 11. 2009
5 comunicări cu:
,,ambii cu domiciliul în Carei-. 2 județul S M,,,ambii prin mandatar, cu domiciliul în Carei- -. 4 județul S M MUNICIPIUL Carei prin PrimarPreședinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
