Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 163/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 163
Ședința publică din data de 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Veronica Grozescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Paula Brotac
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de reclamanții, în nume propriu și în calitate de procurator pentru și, domiciliați în B, Calea nr. 270. 14. 2. 52 sector 2, și pârâta, domiciliată în P,- jud. P, împotriva sentinței civile nr. 231/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL prin primar, cu sediul în - jud.
scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-pârâtă --, lipsind apelanții-reclamanți, în nume propriu și în calitate de procurator pentru, și intimatul-pârât Orașul prin primar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că prin intermediul serviciului registratură au fost depuse întâmpinare formulată de apelanții-reclamanți, înregistrată sub nr. 16220/8.10.2009 și de asemenea motivele de apel înregistrate sub nr. 16219/8.10.2009,comunicate părților adverse, potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii aflate la filele 35-36 dosar, fără a fi depusă întâmpinare din partea intimatului-pârât Orașul -prin primar.
Apelanta-pârâtă -- depune la dosar citația emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dosar nr-, având ca obiect cererea de strămutare a judecății prezentei cauze formulată de reclamantul cu termen de judecată la data de 12 octombrie 2009, la care sunt atașate motivele pentru care se solicită strămutarea, declarând că în prezența acesteia instanța supremă a respins cererea. Totodată, depune la dosar bilete de călătorie și întâmpinare.
Curtea, având în vedere citația emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-, privind cererea de strămutare formulată de -prin procurator -, vizând dosarul nr- al Curții de APEL PLOIEȘTI, în raport de susținerile apelantei-pârâte prezentă în instanță și față de mențiunile înscrise în fișa dosarului, astfel cum a fost extrasă de pe portalul instanței supreme,constată că cererea de strămutare a fost respinsă prin încheierea nr. 8187/12.10.2009.
Apelanta-pârâtă --, având personal cuvântul, precizează că prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității apelului declarat de reclamanți, apreciind că aceștia nu au avut nici un fel de acte doveditoare în cauză, motiv pentru care li s-au respins cererile deși s-au administrat probatorii la solicitarea lor.
Apelanta susține excepția inadmisibilității apelului părților adverse, astfel cum a fost formulată prin întâmpinare, iar în ceea ce privește propria cale de atac, la solicitarea instanței declară că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă pârâtei cuvântul în susținerea apelului promovat.
Apelanta-pârâtă --, având personal cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost motivat pe larg în scris, și respingerea apelului declarat de reclamanți.
Apreciază că dreptul său a fost pe deplin dovedit, solicitând a se dispune să-i fie lăsat în deplină proprietate imobilul în litigiu. Învederează că reclamanții nu au prezentat dovezi temeinice pentru a se constata dreptul de proprietate al acestora și a se dispune restituirea bunului către ei.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 11561/2003, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții Orașul -prin primar și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul compus din teren în suprafață de 5000. și casa de locuit, situat în,-, fosta proprietate a autorului, care a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat că prin sentința civilă nr. 3154/1994 a Judecătoriei Câmpinaa fost admisă acțiunea formulată de - în contradictoriu cu Consiliul Local și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie P, fiind obligați aceștia din urmă să-i lase în deplină proprietate și posesie pârâtei imobilul din -, compus din casa de locuit cu 6 încăperi și terenul aferent.
Urmare a admiterii unui recurs în anulare, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia 2526/11 iunie 2003 casat sentința civilă 3132/2000 (prin care fusese respinsă cererea de revizuire formulată împotriva sentinței nr. 3154/1994) precum și deciziile 384/2001 a Tribunalului Prahova și nr. 1900/2001 a Curții de APEL PLOIEȘTI (pronunțate în faza apelului și recursului împotriva hotărârii din revizuire), a anulat sentința Judecătoriei Câmpina nr. 3154/1994, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe pentru soluționarea acțiunii în revendicare.
Au menționat reclamanții că, în dosarul respectiv, care în prezent are nr.2735//2003, au formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care au solicitat să se constate că sunt proprietarii imobilului din str.-, iar reclamanta
nu are calitate procesuală activă, neavând cum să facă dovada unui titlu valabil al autoarei ei asupra bunului.
În continuare, au precizat reclamanții că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, dreptul lor de proprietate nefiind desființat, însă nu își pot exercita acest drept, deși au îndeplinit toate procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât Primăria refuză să-l restituie pe cale administrativă, pe considerentul că pe rolul Judecătoriei Câmpina se află acțiunea în revendicare vizând acest bun, promovată de --.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința nr.1270 din 19.12.2003, a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând în esență că reclamanții care au solicitat restituirea imobilului în baza Legii 10/2001, nu au declanșat căile de atac împotriva dispoziției de respingere a notificării și fără a epuiza această procedură s-au adresat instanței cu acțiune în revendicare pe dreptului comun.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel reclamanții, iar Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia nr.1420 din 03.05.2004, a respins de atac promovată, reținând că ulterior datei de 14.02.2001, când a intrat în vigoare Legea nr.10/2001, acțiunile în revendicarea imobilelor la care acest act normativ se referă, nu mai sunt admisibile, iar o acțiune fondată pe dispozițiile noii legi este condiționată de parcurgerea procedurii administrative obligatorii prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.
Reclamanții au declarat recurs împotriva celor două hotărâri judecătorești pe care le-au criticat pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia nr. 6241/02.10.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, a casat decizia și sentința nr.1270 din 19.12.2003 a Tribunalului Prahova, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal.
S-a reținut de instanța supremă că reclamanții au inițiat procedura prevăzută prin disp.art.22 și urm. din 10/2001 și au notificat unitatea deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în,-, compus din casa de locuit și teren aferent în suprafață de 4860. depunând în acest sens și actele doveditoare ale calității lor de persoane îndreptățite.
Cererea de restituire în natură a imobilului, nu a fost soluționată însă de entitatea învestită prin emiterea unei dispoziții motivate, persoanelor îndreptațite fiindu-le trimise mai multe adrese, fără relevanță juridică sub aspectul finalizării procedurii administrative, iar prin adresa nr.14382/06.10.2003 li se comunica explicit refuzul soluționării notificării, motivat de existența pe rolul instanțelor a unei acțiuni în revendicare formulată de către o altă persoană.
Cert este că, după comunicarea acestei adrese, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26(3) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au inițiat demersul judiciar întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, învederând instanței parcurgerea procedurii administrative și refuzul persoanei deținătoare de a stabili măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.
În aceste condiții, s-a concluzionat că, în speță, cadrul procesual nu putea fi decât cel stabilit prin Legea nr.10/2001, iar demersul judiciar al persoanelor îndreptățite, trebuia să aibă ca finalitate, soluționarea cererilor formulate pe notificării și, respectiv acțiunii în justiție, în raport cu dovezile prezentate de acestea
și probele administrate, caz în care instanța se va pronunța în temeiul acestor prevederi legale.
In considerentele deciziei de trimitere s-a menționat că se va avea în vedere cu prilejul rejudecării și faptul că într-un alt litigiu, prin decizia nr. 2526/11.06.2003, instanța supremă a admis cererea de revizuire formulată de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie P, a anulat sentința civilă nr. 3154/17.06.1994 a Judecătoriei Câmpina prin care se admisese acțiunea în revendicare formulată de în legătură cu același imobil și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, reținând că din înscrisul doveditor descoperit ulterior pronunțării hotărârii, respectiv Certificatul nr.321/06.06.2000 al Arhivelor Naționale, rezulta că imobilul din,- (fost, nr.69) a fost proprietatea lui -autorul reclamanților din prezentul litigiu, de la care a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, prin completarea listelor- anexă.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, iar la data de 27 aprilie 2008 a decedat numita, de pe urma căreia a rămas ca moștenitor reclamanta din prezenta cauză, așa cum rezultă din certificatul de legatar nr. 224/9.05.2008 (fila 64 dosar nr- al Tribunalului Prahova ).
La termenul din 27.05.2008, în temeiul art.132 Cod proc.civilă, reprezentantul reclamanților a precizat acțiunea (față de mențiunile expertului în sensul că pe teren a identificat o ruină), solicitând obligarea pârâtelor la plata c/val construcției pierite, calculată la data preluării de către stat. Ulterior, prin nota depusă la data de 24.06.2008 (fila 77 dosar sus menționat), s-a învederat că precizarea acțiunii constă în faptul că se solicită obligarea pârâtelor să le achite c/val lucrului pierit (situație care vizează exclusiv construcția), dar în ceea ce privește terenul, se impune în continuare restituirea acestuia în natură.
În urma administrării probatoriilor, prin decizia civilă nr. 231/27.01.2009, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul Orașul - prin primar să emită dispoziție motivată de restituire în natură a imobilului compus din casă de locuit și teren în suprafață de 4860 mp, situat în orașul,-, județul P, fostă, nr. 60, sau, în situația imposibilității restituirii în natură, să emită dispoziție privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat prin notificarea adresată unitații deținătoare, orașul - prin primar, restituirea în natură a imobilului situat în,-, compus din casa de locuit și teren aferent, în suprafață de 4860.p, însă aceasta nu a soluționat demersul lor printr-o dispoziție sau decizie motivată emisă în baza prevederilor art.25 din Legea nr.10/2001, deși era obligată să procedeze în acest sens.
Prin actele de stare civilă depuse la dosar, s-a stabilit că -decedat la 27.11.1981, a avut ca moștenitori pe reclamanții din prezenta cauză, certificatul nr.321/06.06.2000 al Arhivelor Naționale, confirmând împrejurarea că imobilul din,- (fost, nr.69) a fost
proprietatea autorului reclamanților din prezentul litigiu, de la care a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, prin completarea listelor- anexă.
Tribunalul, constatând că unitatea deținătoare nu emis o dispoziție de restituire imobilului astfel cum reclamanții au solicitat, cu toate că potrivit prevederilor din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare avea această obligație, a admis acțiunea.
Pe cale de consecință, s-a dispus obligarea Orașului -prin primar să emită dispoziție motivată de restituire în natură a imobilului compus din casă de locuit și teren în suprafață de 4860 mp, situat în -, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului, sau după caz entitatea investită potrivit dispozițiilor prezentei legi cu soluționarea notificării să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, potrivit art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
Ulterior, prin încheierea din 5.05.2009 Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de reclamanții, și a dispus lămurirea înțelesului dispozitivului sentinței civile nr.231 din 27 ianuarie 2009, în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, decedată pe parcursul procesului, în contradictoriu cu pârâții și Orașul prin primar, precizându-se adresa corectă a imobilului, data când a avut loc ședința publică de judecată, numele moștenitorilor lui și numărul corect al adresei nr.1282 în loc de 282/1991.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - -, în cuprinsul căruia a precizat că instanța a făcut o gravă greșeală menționând numele în calitate de pârât, data dezbaterilor ca fiind 22 ianuarie 2009, fără ca sentința să fie semnată de judecător și grefier pentru i se verifica legalitatea.
În continuare s-a învederat că instanța, în mod greșit a apreciat că există identitate între cele două imobile, deși reclamanții nu cunosc suprafața de teren solicitată în cadrul acțiunii în revendicare și nici locația acesteia.
S-a menționat, că Tribunalul Prahova, cu ocazia rejudecării, nu putea pune în discuție dreptul său de proprietate recunoscut, întrucât bunul în litigiu i-a fost retrocedat conform legii în baza unei hotărâri care are putere de lucru judecat.
Având în vedere că prin decizia civilă nr.3263/1998 i se recunoaște dreptul de proprietate asupra terernului și construcției de pe el, iar instanța, în mod eronat a stabilit că există identitate între și și nici nu i-a obligat pe presupușii moștenitori să depună certificate pentru dovedirea bunului revendicat, s-a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței atacate.
La rândul lor reclamanții, și au formulat apel împotriva aceleiași sentințe, precizând că instanța de fond a ignorat cadrul procesual în care se află, generat de refuzul explicit al entității investite cu soluționarea notificării și a acordat altceva decât ceea ce s-a cerut
prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, lăsând în continuare nefinalizat demersul lor.
Au învederat apelanții că instanța nu a înțeles să dea eficiență plenitudinii de jurisdicție acordată de lege, în sensul că deși au solicitat obligarea pârâtelor,( atât a persoanei juridice cât și a persoanei fizice) să le restituie în deplină proprietate și posesie imobilul situat în,-, a obligat Primăria Orașului prin primar să emită dispoziție motivată de restituire în natură a imobilului compus din construcție și teren de 4860. iar în situația imposibilității restituirii în natură să emită dispoziție privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale, lăsând astfel nesoluționată pretenția lor în raport cu persoana fizică.
În continuare au arătat apelanții că, deși a constatat calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și încălcarea dreptului lor de proprietate, Tribunalul Prahova nu a eliminat consecințele acestei încălcări, în sensul de a acorda măsurile reparatorii în natură și prin echivalent pentru imobilul în litigiu.
Totodată, apelul formulat de aceștia a vizat încheierile din 17 noiembrie 2008 și 8 decembrie 2008 prin care s-au respins cererile de recuzare formulate de ei, încheierea din 11 noiembrie 2009 prin care s-au respins obiecțiunile la raportul de expertiză efectuat în cauză, precum și încheierea din20.01.2009.
În raport de motivele invocate s-a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Prin întâmpinarea depusă la 9 octombrie 2009 apelanții-reclamanți au solicitat respingerea apelului pârâtei, întrucât erorile materiale strecurate în cuprinsul sentinței atacate au fost deja îndreptate, urmare a unei cereri formulate de ei la data de 5.05.2009, iar în raport de criticile vizând dispozitivul deciziei prin care pârâta nu a fost obligată să dea, să facă sau să nu facă ceva, au arătat că aceasta nu are interes în promovarea căii de atac.
În plus, s-a precizat că motivele invocate de apelanta-pârâtă vizează chestiuni care au fost deja soluționate cu autoritate de lucru judecat ori constituie limite ale casării, iar în atare situație, având în vedere că la dosar se află acte de stare civilă care dovedesc calitatea lor de moștenitori legali ai defunctului, precum și înscrisuri care dovedesc dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, se impune respingerea apelului acesteia.
La rândul său pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului reclamanților ca inadmisibil, precizând că prin decizia civilă nr.3263/1998 s-a stabilit legal că imobilul în litigiu îi aparține.
Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente în prezenta speță, Curtea reține următoarele:
Plecând de la dispozițiile art. 137 Cod proc.civilă, care statuează obligația instanței de a examina mai întâi excepțiile de fond și de procedură, care fac inutilă în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, se va proceda la examinarea cu prioritate a excepției inadmisibilității apelului reclamanților, excepție invocată de pârâta.
Conform art. 282 alin.1 Cod proc.civilă, hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, iar prin această dispoziție se determină obiectul apelului, dar și instanța competentă să se pronunțe asupra căii de atac.
Pe planul dreptului procesual civil, inadmisibilitatea nu este reglementată ca o veritabilă excepție și ea poate interveni numai în situația în care dreptul nu este recunoscut de lege sau condițiile de admisibilitate pentru exercitarea unei căi de atac nu sunt îndeplinite în raport de reglementarea legală existentă.
În condițiile în care hotărârea atacată de reclamanți a fost pronunțată în primă instanță de Tribunalul Prahova, Curtea, în raport de dispozițiile legale expuse anterior, respectiv art. 282 alin.1 Cod proc.civilă, apreciază ca fiind neîntemeiată excepția invocată, motiv pentru care va proceda la respingerea sa.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți, instanța consideră că acesta este fondat, pentru argumentele ce se vor menționa în cele ce urmează:
Prin de atac exercitată, reclamanții și-au exprimat nemulțumirea în sensul că Tribunalul Prahovaa acordat altceva decât au solicitat ei prin cererea de chemare în judecată precizată, lăsând astfel nefinalizat demersul lor judiciar.
Analizând actele dosarului, Curtea reține că prin acțiunea inițială, cu care reclamanții au învestit instanța la data de 6 nov. 2003 (filele 1-3 dosar nr. 1156/2003 al Tribunalului Prahova ), aceștia au solicitat obligarea pârâților - - și Orașul -prin primar să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în -(fostă nr. 69), compus din casa de locuit și terenul aferent de circa 5000 mp, invocându-se ca temei de drept prevederile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480 Cod civil.
După ce pricina a parcurs un prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 6241/2 octombrie 2007 a stabilit, în ceea ce îi privește pe reclamanți, că aceștia au inițiat prezenta acțiune întemeiată în mod explicit pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cererea lor de restituire în natură a imobilului nu a fost soluționată de entitatea învestită prin emiterea unei dispoziții motivate, situație în care a casat hotărârile pronunțate în cauză și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța pe fondul pretențiilor formulate de reclamanți în temeiul prevederilor speciale ale actului normativ menționat anterior.
Prin cererea formulată în fond după casare la data de 24.06.2008 (fila 77 dosar nr- al Tribunalului Prahova ), coroborată cu precizările orale realizate de procuratorul acestora la termenul din 27.05.2008 (fila 72 dosar) rezultă că reclamanții au învederat că solicită restituirea în natură a terenului situat în,- și plata c/val construcției situată pe teren, motivat de împrejurarea că la ora actuală ea nu mai există.
În virtutea rolului activ reglementat de art. 129 alin.4 Cod proc.civilă, instanța are obligația de a judeca pricina în cadrul legal corespunzător pretențiilor formulate, având în vedere natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție.
În speța dedusă judecății, deși reclamanții au învederat cu exactitate care sunt solicitările lor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 231/27 ianuarie 2009, admițând acțiunea acestora, a obligat pârâtul Orașul -prin primar, să emită dispoziția de restituire în natură a imobilului compus din casă de locuit și teren în suprafață de 4860 mp, situat în,- (fostă nr.60)
sau, în situația imposibilității restituirii în natură, să emită dispoziție privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale.
Din moment ce entitatea învestită cu soluționarea notificării, respectiv Orașul - prin primar, nu a emis nicio dispoziție cu privire la notificarea reclamanților, o atare situație echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz care nu poate rămâne necenzurat, deoarece nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței.
Plecând de la îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de casare, referitor la soluționarea pe fond a cauzei în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, Tribunalul Prahova trebuia să judece pricina în aceste limite, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, putând să dispună ea însăși restituirea în natură a terenului și acordarea de despăgubiri pentru construcția ce face obiectul litigiului, în situația în care aprecia că solicitarea părții este întemeiată.
Se impunea o atare modalitate de soluționare pentru a da satisfacție drepturilor recunoscute persoanelor îndreptățite, fără a mai fi nevoie de parcurgerea altor proceduri, menite să întârzie punerea în aplicare a dispozițiilor legale și să afecteze grav interesele persoanelor îndreptățite la restituire.
În raport de considerentele expuse anterior, este evident că Tribunalul Prahova prin sentința ce face obiectul prezentului control judiciar a încălcat principiul disponibilității întrucât nu s-a pronunțat asupra pretențiilor reclamanților, acordând altceva decât s-a solicitat.
Având în vedere că prin soluționarea speței de așa manieră, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra practic în cercetarea obiectului cauzei, în scopul de a asigura respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, în temeiul art. 297 Cod proc.civilă, Curtea, ținând cont de argumentele menționate, va admite apelul reclamanților, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a se pronunța concret în limitele investirii asupra obiectului determinat al pricinii stabilit de reclamanți,pe baza probatoriilor de care părțile înțeleg să se folosească, ținând cont totodată de îndrumările cuprinse în decizia de trimitere nr. 6241/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În condițiile în care criticile reclamanților cu privire la sentința instanței de fond sunt întemeiate și au justificat soluția menționată în precedent, Curtea apreciază că nu se mai impune, în actuala fază procesuală, analizarea nemulțumirilor acestora în raport de încheierile de ședință din 17.-,11.11.2008, 8.12.2008 și 20.01.2009.
În ceea ce privește apelul pârâtei trebuie făcută precizarea că deși prin hotărârea atacată nu s-a stabilit nicio obligație în sarcina sa, ea avea interesul de a promova de atac a apelului câtă vreme se pretinde proprietar al bunului în litigiu ce i-a fost restituit anterior acesteia în baza unei hotărâri judecătorești, în prezent anulată prin decizia civilă nr.2526/11 iunie 2003 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Criticile acesteia vizând redactarea greșită a numelui său ca fiind și a datei dezbaterilor-22 ianuarie 2009 se referă la aspecte care puteau fi îndreptate prin procedura prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă, iar susținerile privind
nesemnarea sentinței de către judecător și grefier sunt infirmate de actele dosarului ( fila 205 verso dosar fond).
Referitor la celelalte nemulțumiri ale apelantei- pârâte, raportat la soluția dată apelului reclamanților(respectiv desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a necercetării obiectului cauzei) se impune a se preciza că ele nu mai pot fi examinate de instanța de apel, ci de tribunal cu ocazia rejudecării, situație față de care, în baza art. 296 Cod procedură civilă va admite și apelul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității apelului reclamanților, excepție invocată de apelanta-pârâtă --.
Admite apelurile declarate de reclamanții, în nume propriu și în calitate de procurator pentru și, domiciliați în B, Calea nr. 270. 14. 2. 52 sector 2, și pârâta, domiciliată în P,- jud. P, împotriva sentinței civile nr. 231/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL prin primar, cu sediul în - jud. P și în consecință:
Desființează sentința civilă nr. 231/27.01.2009 și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - --- -
Grefier,
- -
Red.VG
Tehnored.CC
8 ex/10.11.2009
nr- Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
Președinte:Veronica GrozescuJudecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac
