Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 164/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 164/
Ședința publică din 25 iunie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă, domiciliată în B, sector 6,-, -.B,.57, împotriva sentinței civile nr. 146, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 19 februarie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL M PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI M, ambii cu sediul în M, județul C, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului M și Municipiul M, a învestit instanța cu acțiune civile având ca obiect anularea dispoziției nr. 1575 din 23 noiembrie 2007 și obligarea pârâților la emiterea unei dispoziții care să conțină restituirea unei suprafețe de teren de 320 mp intravilan prin echivalent.
În motivare, se arată că prin notificarea 105 din 13 februarie 2002 solicitat pârâților, în principal, retrocedarea unei suprafețe de teren de 320 mp, situată inițial în comuna, județul C, ce a aparținut autorului său iar, în subsidiar, retrocedarea prin echivalent a unei alte suprafețe de teren având aceleași caracteristici sau acordarea de despăgubiri.
În cursul judecării contestației împotriva soluției de respingere a cererii de restituire s-a efectuat o expertiză judiciară în cadrul căreia s-a identificat un teren situat în raza municipiului M lotizarea D I și care a fost propus spre retrocedare, prin echivalent, în condițiile în care terenul inițial nu mai putea fi restituit în natură din motive obiective.
Tribunalul Constanțaa admis contestația și a obligat Primarul Municipiului M să emită o dispoziție motivată privind propunerea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Prin dispoziția criticată se propune nu restituirea prin echivalent, respectiv în natură, cu un alt teren deja identificat, prin expertiza efectuată ci acordarea de despăgubiri bănești.
Se precizează că nu este de acord cu propunerea făcută prin dispoziția sus menționată, în condițiile în care pârâții au posibilitatea de a acorda despăgubiri prin echivalent, fiind cunoscut că Municipiul M dispune de rezerve de teren.
Prin sentința civilă nr. 146 din 19 februarie 2008, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că Dispoziția nr. 1575 din 23 noiembrie 2007, contestată în prezenta cauză, a fost emisă de Primarul Municipiului M în executarea sentinței civile nr. 995 din 22 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în cadrul procedurii judiciare declanșată de aceeași reclamantă conform Legii nr. 10/2001, situație în care o repunere în discuție a modalității de despăgubire a reclamantei într-un alt litigiu nu mai este posibilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele considerente:
1. Este real faptul că prin sentința civilă nr. 995 din 22 mai 2007 instanța de fond, într-un litigiu anterior, a obligat pârâtul la emiterea unei noi dispoziții motivate cu propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale, dar prin termenul de "despăgubire" legea specială nu se referă numai la o despăgubire bănească ci și la restituire în echivalent, deci în natură, prin compensare.
2. Opțiunea reclamantei pentru acordarea unui teren în compensare a fost ferm exprimată, atât în cadrul primului proces, când s-a administrat proba cu expertiză pentru identificarea unui teren echivalent, iar Primarul Municipiului Maa great propunerea, cât și ulterior, în prezenta cauză, situație în care acordarea de despăgubiri bănești nu poate fi primită, soluția fiind greșită.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantei, se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Instanța de fond a reținut în mod judicios că Dispoziția nr. 1575 din 23 noiembrie 2007 fost emisă de Primarul Municipiului M în cadrul procedurii de executare a sentinței civile nr. 995 din 22 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Astfel, prin sentința civilă nr. 995 din 22 mai 2007, Tribunalul Constanțaa anulat dispoziția nr. 354 din 12 aprilie 2005 emisă de Primarul Municipiului M, prin care s-a dispus respingerea cererii reclamantei de restituire în natură sau prin echivalent, a unei suprafețe de teren intravilan în suprafață de 320. situată inițial în localitatea 2 Mai, comuna, județul
Instanța a reținut că imobilul notificat de reclamantă se afla în zona de acvatoriu portuar, a intrat în domeniul public al statului, nemaifiind în administrarea Șantierului Naval 2 Mai M și nici a autorităților locale, motiv pentru care reclamanta nu poate pretinde restituirea în natură a terenului sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, prin atribuirea de către Primăria Municipiului M, a unui teren în echivalent ca valoare și amplasament.
Întrucât dispoziția nr. 354/2005 emisă de Primarul Municipiului Mar eținut că reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitor al autorului său, în raport cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul Constanțaa anulat această dispoziție, cu consecința obligării autorității locale pârâte de a emite o dispoziție motivată privind propunerea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru terenul în suprafață de 320. parcela 134, situat în comuna, județul
Prin urmare, dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafață de 320. preluat abuziv de stat și aflat în prezent în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, cât și modalitatea de reparare, prin despăgubiri, a reclamantei nu mai pot fi repuse în discuție în prezenta cauză, ele fiind soluționate cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 995 din 22 mai 2007 Tribunalului Constanța.
Este real faptul că reclamanta a optat pentru măsuri reparatorii în echivalent - acordarea unui teren echivalent valoric - dar cu ocazia soluționării dosarului civil nr-, instanța de fond, analizând temeinicia acestei solicitări, a respins-o reținând că reclamanta nu poate pretinde restituirea în natură ori acordarea de măsuri reparatorii prin atribuirea de către Primăria Mau nui teren echivalent ca valoare și amplasament, stabilind cu autoritate de lucru judecat că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Legea nr. 247/2005.
Această soluție nu a fost contestată de reclamantă în căile de atac legale, situație în care în mod corect prima instanță a reținut că în actualul litigiu nu are competența de a cenzura legalitatea soluției pronunțate în dosarul nr- și nici de a dispune asupra unei alte modalități de despăgubire a reclamantei.
2. Susținerea apelantei reclamante în sensul că prin sentința civilă nr. 995 din 22 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța pârâtul Primarul Municipiului Maf ost obligat să propună reclamantei "despăgubiri" pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, fără a distinge după cum repararea prejudiciului se va face în natură - prin atribuirea unui alt teren echivalent ca valoare și caracteristici tehnice-edilitare celui preluat abuziv - sau prin acordarea de titluri de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este lipsită de fundament legal.
Din analiza hotărârii judecătorești invocate se constată că s-a stabilit în mod expres modalitatea de despăgubire a reclamantei, în sensul că Primarul Municipiului Maf ost obligat să propună reclamantei despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plăți a despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv, pentru terenul în suprafață de 320. din localitatea, fosta proprietate a reclamantei.
Această lege este Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, care reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituire în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea organismului de plasament colectiv în valori mobiliare denumit Fondul "Proprietatea".
Prin Legea nr. 247/2005 s-a introdus un nou articol, art. 1 alin. 21potrivit căruia măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia/dispoziția motivată a entității investită cu soluționarea notificării, în timp ce măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate conform legii speciale se propun a fi acordate prin decizia entității investită cu soluționarea notificării.
Legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective care iau naștere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut.
Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă - Legea nr. 247/2005 - existentă la momentul emiterii deciziei contestate.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2007, unitatea administrativ-teritorială investită cu soluționarea notificării a fost obligată prin hotărâre judecătorească - în condițiile în care restituirea în natură a terenului nu mai este posibilă - să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilele preluate în mod abuziv.
Este real că în cadrul primului litigiu, la solicitarea reclamantei, s-a efectuat o expertiză pentru identificarea unor terenuri disponibile pe raza Municipiului M, fiind identificate terenuri în lotizarea D I - M, dar prima instanță a reținut că unitatea administrativă este obligată numai să facă propunere de despăgubire conform legii speciale (Legea nr. 247/2005).
În condițiile în care Primarul Municipiului M nu a propus reclamantei acordarea unui teren în compensare, din lista terenurilor disponibile întocmită conform nr.OUG 209/2005, ci a făcut numai o propunere de acordare de despăgubiri, conform dispozitivului sentinței civile nr. 995 din 22 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, se reține că în mod corect prima instanță a stabilit, în prezenta cauză, că nu poate dispune obligarea pârâtului să acorde reclamantei un teren în compensare.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 cod procedură civilă, se va respinge apelul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil formulat de apelanta reclamantă, domiciliată în B, sector 6,-, -.B,.57, împotriva sentinței civile nr. 146, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 19 februarie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL M PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI M, ambii cu sediul în M, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 iunie 2008.
Președinte, Judecător,
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -
Red. dec. jud. /7.07.2008
gref.
5 ex./8.07.2008
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Mihaela Popoacă