Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 165/
Ședința publică din 25 iunie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelurilor civile formulate de:
Apelanții reclamanți, și, toți cu domiciliul în,-, -.9, județul C;
II.Apelantul intervenient, domiciliat în,-, județul C și intimații pârâți ORAȘUL PRIN PRIMAR și PRIMARUL ORAȘULUI, ambii cu sediile în, județul C;
împotriva sentinței civile nr. 2258, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 11 decembrie 2007, în dosarul nr- (nr. în format vechi 633/2006), având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18 iunie 2008 și, respectiv, 25 iunie 2008, pentru când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Orașul prin Primar și Primarul Orașului, împotriva răspunsului primit în legătură cu notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, solicitând anularea adresei nr. 309 din 18 ianuarie 2006, obligarea pârâților la restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 2.000. situat în orașul și, în subsidiar, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, la valoarea de circulație a bunului a cărui restituire se solicită, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au arătat că în septembrie 2001 s-au adresat comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001, cu solicitarea de a li se restitui în natură terenul sus-menționat, pe care l-au moștenit de la părinții lor și. Întrucât până la apariția Legii nr. 247/2005 nu au primit niciun răspuns din partea autorității locale, au revenit cu cererile nr.18026 din 28 decembrie 2005 și nr. 309 din 12 ianuarie 2006.
Au susținut reclamanții că soluția de respingere a cererii de retrocedare ca tardivă este nelegală și în contradicție cu situația de fapt reală, potrivit căreia cererile formulate în 2005 - 2006 au reprezentat numai o revenire la cererea inițială depusa în septembrie 2001.
Numărul de intrare și data primirii celor 3 cereri sunt suficiente pentru a face dovada exercitării în termen a dreptului de a solicita restituirea bunului, iar împrejurarea că notificarea nu a fost făcuta prin intermediul executorului judecătoresc nu atrage decăderea din acest drept, deoarece legea nu prevede o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei formalități.
Fiind astfel dovedită nelegalitatea refuzului de restituire a bunului, pe considerente de ordin formal, reclamanții au solicitat ca instanța să procedeze la examinarea pe fond a legalității și temeiniciei cererii, arătând că terenul a fost preluat abuziv, că au calitatea de persoane îndreptățite la restituire ca moștenitori ai foștilor proprietari și că în prezent terenul este folosit în scop comercial, în baza unui contract de concesiune lovit de nulitate absolută conform legii.
Pârâții au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, motivând că reclamanții nu au formulat în termen legal notificare prin intermediul executorului judecătoresc, iar sancțiunea în acest caz este pierderea dreptului de a solicita în justiție masuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
La solicitarea instanței, Primăria Orașului a depus relații privind cererile de restituire formulate de reclamanți, situația juridică și istoricul de rol al imobilului litigios.
La data de 12 iunie 2007 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către numitul, care a solicitat ca instanța să constate legalitatea încheierii contractelor de concesiune nr. 1 din 9 ianuarie 2003 și nr. 14842 din 20 octombrie 2004 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21581 din 19 august 2004, precum și legalitatea edificării construcției cu destinația de spații comerciale-parter, situată în,-, județul
În motivarea cererii de intervenție, astfel cum a fost precizată la data de 9 august 2007, s-a arătat ca nici Consiliul Local, nici reclamanții nu l-au notificat pe intervenient în sensul de a nu mai continua lucrările de construcție sau de a nu încheia contractul de concesiune pe motiv ca terenul este revendicat. În aceste condiții, contractul de concesiune este perfect legal, iar construcția este edificată în baza tuturor autorizațiilor cerute de lege.
A susținut intervenientul ca i-ar fi lezate drepturile prin atribuirea în natură a terenului către reclamanți în condițiile în care prin contractul de concesiune i s-a stabilit o anumita sumă de bani pe an și posibilitatea cumpărării terenului.
Totodată, intervenientul a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți, pe considerentul ca aceștia nu au făcut dovada depunerii unei cereri în baza Legii nr. 10/2001, în termenul și condițiile prevăzute de lege.
Prin sentința civilă nr. 2258 din 11 decembrie 2007, Tribunalul Constanțaa respins acțiunea principală ca nefondată și cererea de intervenție în interes propriu ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în referire la acțiunea principală, că reclamanții nu au făcut dovada formulării unei notificări cu privire la imobilul - teren în suprafață de 2.000. în termenul legal de 1 an prevăzut de Legea nr. 10/2001, situație în care a intervenit decăderea reclamanților din dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii în procedura legii speciale.
În referire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, aceasta a fost calificată ca fiind o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, prin care intervenientul tinde să i se recunoască încheierea contractului de concesiune asupra terenului revendicat de reclamanți cu respectarea dispozițiilor legale și cu bună credință, situație în care nu poate fi obligat la predarea bunului concesionat către reclamanți în procedura Legii nr. 10/2001.
S-a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile art. 111 Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001 reglementând la art. 14 o procedură specială de reparare a prejudiciului concesionarului în raport cu proprietarul bunului restituit conform Legii nr. 10/2001, procedură ce are caracter prioritar în raport cu dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel atât reclamanții, cât și intervenientul.
1. Reclamanții, și au criticat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe sub aspectul soluției de decădere a reclamanților din dreptul de a formula notificare cu privire la terenul intravilan în suprafață de 2.000. situat în localitatea.
Apelanții reclamanți au susținut că prima instanță a interpretat eronat probatoriile administrate în cauză și a reținut greșit că aceștia nu au formulat notificarea în termenul de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Bonul de înregistrare a cererii reclamanților, emis de Primăria Orașului la data de 3 septembrie 2001 face dovada formulării notificării în termenul legal, iar mențiunea făcută în registrul de corespondență al Primăriei, în sensul că reclamanții au solicitat numai emiterea unei copii de pe titlul de proprietate din arhiva Primăriei nu poate fi acceptată ca o dovadă a conținutului cererii reclamanților, cât timp ea nu a fost confirmată de reclamanți și nu s-a depus la dosar cererea reclamanților în integralitatea ei.
Pe fondul apelului, reclamanții au susținut că sunt îndreptățiți la restituirea în natură a întregului teren întrucât contractul de concesiune și construcțiile executate pe teren s-au realizat după notificarea unității deținătoare și indisponibilizarea imobilului, caz în care sunt lovite de nulitate.
În subsidiar, apelanții au susținut că este posibilă restituirea în natură parțială a terenului conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001, care permite
subrogarea reclamanților în drepturilor Orașului, în contractul de concesiune.
2. La rândul său intervenientul a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța sub aspectul soluționării cererii de intervenție în interes propriu ca inadmisibilă întrucât această cerere nu constituia o acțiune în constatare întemeiată pe art. 111 Cod procedură civilă.
Instanța de fond a reținut greșit solicitarea intervenientului de a i se constata existența dreptului asupra contractului și asupra dreptului de locație, în realitate, prin cererea formulată, a solicitat "păstrarea dreptului de locație așa cum a fost dobândit prin contractul de concesiune, precum și legalitatea proprietății asupra imobilului edificat".
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile apelanților se constată că ambele apeluri sunt nefondatepentru următoarele considerente:
1. Cu privire la apelul reclamanților, instanța reține următoarele:
Concepția legiuitorului în adoptarea Legii nr. 10/2001 a fost aceea de a institui o procedură prealabilă prin care persoana îndreptățită să se adreseze direct unității deținătoare, urmând ca decizia sau dispoziția emisă de aceasta să fie supusă controlului judecătoresc; faza judiciară a acestor proceduri începe în situația în care persoana îndreptățită este nemulțumită de actul prin care se finalizează faza administrativă.
Declanșarea fazei administrative este marcată de formularea unei notificări adresată unității deținătoare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 279 din 4 aprilie 2005, conform art. 21 alin. (1) devenit art. 22 alin. (1) după republicarea Legii 10/2001).
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin nr.OUG 109/2001 și nr.OUG 145/2001 cu câte 3 luni, astfel încât data finală pentru depunerea notificărilor a fost 14 februarie 2002.
Conform dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 (art. 22 alin. 5 după republicare), "Nerespectarea termenului de 6 luni (1 an - după prelungire) prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
Termenul de 6 luni, prelungit - 1 an, constituie un termen de decădere.
Recunoaștereasine diea posibilității persoanei îndreptățite de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare, admisibil pe termen scurt, în considerarea finalității reparatorii urmărite, dar intolerabil într-un stat de drept, o perioadă îndelungată sau nelimitată.
Curtea Constituțională investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale a reținut că instituirea unui termen de decădere, nu este de natură a împiedica liberul acces la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție.
S-a considerat că legiuitorul are competență exclusivă de a stabili regulile de desfășurare procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora
"Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă (Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 și Decizia nr. 755 din 31 octombrie 2006 pronunțate de Curtea Constituțională).
În cauză, se reține că termenul în interiorul căruia trebuia formulată notificarea stabilit inițial la 6 luni și prelungit de două ori cu câte 3 luni, s-a împlinit la data de 14 februarie 2002, iar reclamanții nu au adresat unității deținătoare o notificare în interiorul acestui termen.
Cele două notificări invocate de apelanții reclamanți și înregistrate la Primăria - notificarea nr. 10702 din 8 august 2005 și notificarea nr. 10703 din 8 august 2005 - au fost formulate peste termenul de 1 an reglementat de art. 22 alin. (1) din Legea 10/2001 republicată, prelungit prin nr.OUG 109/2001 și nr.OUG 145/2001.
Prima instanță a reținut judicios că, după intrarea în vigoare a Legii 247/2005 nu a intervenit o nouă prelungire a termenului de formulare a notificării, art. 22 din Legea 10/2001 republicată, reia conținutul art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001, cu precizarea că termenul de 6 luni a fost prelungit prin actele normative mai sus invocate, cu câte 3 luni.
De altfel, acolo unde legiuitorul a dorit să prelungească termenul de depunere a cererilor de restituire, a prevăzut în mod expres acest lucru, în acest sens fiind prevederile art. 33 alin. (1) din Legea 247/2005 de modificare și completare a Legii 1/2000 prin care s-a stabilit un nou termen pentru depunerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, termen ce a fost prelungit expres prin nr.OUG 127/2005, până la 30 noiembrie 2005.
Este real faptul că prevederile Legii nr. 10/2001 au un caracter de complinire în raport cu alte acte normative de reparațiune adoptate anterior anului 2001, inclusiv în raport cu Legea 18/1991 și Legea nr. 1/2000 și în cazul în care acestea din urmă conțin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri, conform art. 1 lit. f din nr.HG 250/2007.
Altfel spus, în măsura în care prejudiciile cauzate foștilor proprietari prin măsurile abuzive de preluare a proprietăților lor în perioada 1945 - 1989 nu au fost reparate în baza acestor legi, persoana îndreptățită va putea să solicite repararea în natură sau prin echivalent a prejudiciului suferit, conform Legii 10/2001, dar numai urmând procedura și termenele reglementate de această lege.
În cauză se reține că reclamanții, deși au susținut că au adresat Orașului o notificare la data de 3 septembrie 2001, cu privire la terenul intravilan în suprafață de 2.000. nu au făcut dovada acestei susțineri.
Din bonul emis de Primăria Orașului cu nr. 7261 din 3 septembrie 2001 nu rezultă conținutul pretențiilor din cererea adresată de reclamanți acestei instituții, iar susținerea lor în sensul că era o notificare formulată conform Legii nr. 10/2001 este combătură cu înscrisul - extras din Registrul de "intrare-ieșire" al Registraturii Generale a Primăriei (fila 228 dosar fond).
Conform mențiunilor din acest registru, cererea nr. 7261 din 3 septembrie 2001 formulată de reclamantul a avut ca obiect doar
eliberarea din arhiva Primăriei a actelor de proprietate ale părinților săi și, nu și restituirea terenului ce face obiectul prezentului litigiu.
Împrejurarea că în anul 2001 reclamanții nu se aflau în posesia titlului de proprietate al autorilor lor, cât și faptul că aceștia făceau demersuri la autoritățile statului pentru obținerea actului de proprietate, rezultă din recunoașterile părților în cadrul memoriului adresat Primăriei în anul 2006 (filele 9, 10, 63 și 64 din dosarul de fond).
Conform susținerilor reclamanților, terenul în suprafață de 2.000. a fost acoperit cu materiale excavate din canalul Dunăre - Marea Neagră iar părinții lor l-au abandonat, situație în care "Consiliul Popular a confiscat terenul, iar secretarul a luat în mod abuziv actul de proprietate". Mai arată reclamanții că după apariția legilor de restituire a proprietăților s-au adresat de mai multe ori Primăriei pentru restituirea proprietății dar, întrucât nu au avut actul de proprietate "confiscat de Primărie", nu le-a fost satisfăcută cererea, fiind îndrumați să găsească actul de proprietate.
Reclamanții confirmă împrejurarea că au căutat mult timp actul la arhivele din, M și C și abia în luna octombrie 2005, adresându-se Arhivelor Naționale din C, actul a fost găsit și a intrat în posesia moștenitorilor (fila 64).
Prin urmare, mențiunile din registrul de "intrare-ieșire" al Registraturii Generale a Primăriei (fila 228 dosar fond) sunt confirmate indirect de reclamanți în cadrul memoriului adresat aceleiași instituții în anul 2006, reclamanții recunoscând faptul că s-au adresat mai multor instituții pentru eliberarea actului de proprietate al autorilor lor, inclusiv Primăriei, despre care afirmă că "le-a confiscat actul de proprietate".
Instanța de fond a reținut în mod judicios că lipsa formalității înregistrării notificării prin executorul judecătoresc nu atrage nulitatea cererii de restituire și decăderea persoanei îndreptățite de a solicita măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 atâta timp cât aceasta a ajuns în posesia unității notificate, iar din cuprinsul ei și înscrisurile anexate rezultă elementele de identificare a persoanelor îndreptățite, a imobilului a cărei restituire se solicită și, eventual, valoarea aproximativă a acestuia.
În speță, însă, nu s-a făcut dovada certă că reclamanții au adresat o cerere de restituire a terenului intravilan în suprafață de 2.000. în anul 2001, conform Legii nr. 10/2001.
Înscrisul olograf purtând data de 3 septembrie 2001, anexat la fila 8 (dosar fond) în original, nu poate fi apreciat ca reprezentând cererea adresată de reclamanți Primăriei pentru restituirea terenului întrucât nu a dobândit dată certă prin înregistrare la Primăria Orașului și, de altfel, nici reclamanții nu au susținut că acest înscris este exemplarul doi al cererii depuse sub nr. 7261 din 3 septembrie 2001 la Primăria.
De altfel, analizând acest înscris și înscrisul reprezentând memoriul întocmit de către reclamanți la data de 14 ianuarie 2006 (filele 8 - 10) se constată că sunt scrise de aceeași persoană, cu același pix, deși se pretinde că cele două înscrisuri au fost redactate la un interval de 5 ani.
Față de considerentele expuse mai sus se constată că în mod judicios prima instanță a respins contestația reclamanților ca nefondată, situație în care analiza celorlalte critici ce vizează modalitatea de restituire în natură a bunului și aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 a devenit inutilă, notificarea reclamanților fiind tardiv formulată.
2. În referire la apelul formulat de intervenientul, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din prevederile art. 129 ultimul alineat Cod procedură civilă, potrivit cărora judecătorii sunt datori să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, rezultă că instanța nu poate depăși limitele investirii sale, dar nici nu poate lăsa nesoluționate capete de cerere cu judecata cărora a fost investită.
Spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat și nici depășit, temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.
Pentru a caracteriza acțiunea introdusă, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți ci după cel pe care reclamantul a înțeles să-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii, acestor termeni (art. 84 Cod procedură civilă).
În speță, se reține că prima instanță a calificat corect acțiunea reclamantului prin care acesta solicita "păstrarea dreptului de locație așa cum a fost dobândit prin contractul de concesiune, precum și legalitatea proprietății asupra imobilului edificat" (fila 7 dosar apel), ca fiind o acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra construcției și constatarea dreptului de folosință asupra terenului concesionat, întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă.
Acțiunea în constatare are un caracter subsidiar față de acțiunea prin care partea interesată își poate realiza dreptul, legiuitorul dând preferință realizării dreptului pentru a înlătura definitiv neînțelegerile cu privire la dreptul respectiv.
În condițiile în care Legea nr. 10/2001 a reglementat situația contractelor de concesiune încheiate cu privire la imobilele ce fac obiectul restituirii în natură, concesionarii având posibilitatea să ceară realizarea drepturilor lor în cazul tulburării din partea persoanelor ce se consideră îndreptățite la restituire în cadrul acestei proceduri, conform art. 14 din Legea nr. 10/2001, în mod corect s-a reținut că acțiunea în constatarea acestor drepturi, fondată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, este inadmisibilă.
Astfel, art. 14 din Legea nr. 10/2001 prevede că în măsura în care imobilul restituit în procedura acestui act normativ face obiectul unui contract de concesiune, noul proprietar se va subroga în drepturile persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă acest contract a fost încheiat potrivit legii.
Mai mult, prin sentința civilă nr. 2258 din 11 decembrie 2007 Tribunalul Constanțaa reținut că reclamanții nu au adresat unității deținătoare o notificare în termenul legal, soluție menținută și în apel, situație în care
intervenientul nici nu justifică un interes actual în raport cu reclamanții, și.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă se vor respinge ambele apeluri ca nefondate, fiind menținută ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile civile formulate de:
Apelanții reclamanți, și, toți cu domiciliul în,-, -.9, județul C;
II. Apelantul intervenient, domiciliat în,-, județul C și intimații pârâți ORAȘUL PRIN PRIMAR și PRIMARUL ORAȘULUI, ambii cu sediile în, județul C;
împotriva sentinței civile nr. 2258, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 11 decembrie 2007, în dosarul nr- (nr. în format vechi 633/2006).
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 iunie 2008.
Președinte, Judecător,
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -
Red. dec. jud. /4.07.2008
gref.
10 ex./4.07.2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Irina Bondoc
