Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 211/

Ședința publică din 25 iunie 2008

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon

JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 3: Paulina Georgescu

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:

-recurenții reclamanți:

, cu domiciliul în C, strada - C, nr.8 și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,-, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,- și, cu domiciliul în B, sector 5, strada -, nr. 37,.2,.5 și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,-;

II.recurenți pârâți Consiliul Local și Municipiul C prin Primar;

III.recurent pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și prin C, cu sediul în C, strada -.-, nr. 18;

împotriva sentinței civile nr. 242, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 05 martie 2006, în dosarul nr- (nr. în format vechi 4120/2006), în contradictoriu cu intimații pârâți Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat C, cu sediul în C,-, -8, parter și MINISTERUL D E INTERNE - Direcția Generală Juridică, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenții reclamanți, și, iar pentru intimata pârâtă, răspunde avocat, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că procedura de citare cu intimatul pârât MINISTERUL D E Interne - Direcția Generală Juridică nu este legal îndeplinită, prin nerestituirea la dosar a dovezii de citare cu această parte.

Intimatul pârât MINISTERUL D E Interne - Direcția Generală Juridică a depus la dosar (filele 40-42) întâmpinare, care a fost comunicată recurenților reclamanți.

Instanța, verificând, constată îndeplinită procedura de citare și cu intimatul pârât MINISTERUL D E Interne - Direcția Generală Juridică

Apărătorul intimatei pârâte învederează că, din eroare a depus la dosar - la fila 37, chitanța 30 din 04 iunie 2008 și solicită instanței a i se restitui ca nefolosită.

Instanța, prin președintele completului de judecată, desprinde chitanța nr. 30 din 04 iunie 2008 aflată la fila 37 dosar și i-a restituie apărătorului intimatei pârâte C, ca nefolosită.

Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.

Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.

Apărătorul recurenților reclamanți, și, pune concluzii de admitere a recursului, așa cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței recurate, în sensul obligării pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Consiliul Local C și Municipiul C prin primar, la plata în solidar a despăgubirii echivalente valorii de circulație a suprafeței totale de 3.344 situată în C, corespunzătoare loturilor nr. 44, 45, 37, 21 și 12, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.

Arată că au fost încălcate dispozițiile art. 480 și 481 cod civil și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, precum și dispozițiile art. 998-999 și art. 1003 Cod civil. Nulitatea este prevăzută de dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041Cod procedură civilă.

Întrucât acțiunea în revendicare constituie principalul mijloc de apărare a dreptului de proprietate, ea sancționează întotdeauna uzurparea dreptului de proprietate și restabilirea situației anterioare prin recunoașterea dreptului încălcat și obligarea pârâtului, fie la retrocedarea posesiei, fie la despăgubirea aferentă uzurpării. constituind o acțiune abuzivă sancționată prin admiterea acțiunii în revendicare, instanța trebuie să aplice regulile specifice delictului civil, care în speță este imputabil pârâților.

Efectele recunoașterii dreptului de proprietate încălcat și sancționarea pârâtului abuziv conduc la aplicarea regulilor răspunderii solidare în situația valorificării dispozițiilor art. 481 Cod civil și art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție. A raționa în sensul contrar înseamnă a recunoaște pârâților beneficiul unei diviziuni discutabile a obligației de despăgubire.

Cu privire la recursul formulat de recurenții pârâți Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar, este de părere că acesta ar putea fi admis, singura problemă care s-ar pune fiind aceea dacă urmare inserării problemei "în solidar" li s-ar face o situație mai grea în propria cale de atac. Cu privire la cea de-a doua critică a Consiliului Local, arată că aceasta trebuie respinsă.

Este de părere că atât autorul faptei ilicite, cât și C care îl are în folosință la acest moment, trebuie să plătească.

Cu privire la recursul formulat de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pune concluzii de respingere.

Invocă art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se referă la faptul că nu este nici o deosebire de esență între Fondul Proprietatea și Statul Român; criticile intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor sunt neavenite.

Concluzionând, arată că pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar, trebuiau obligați în solidar la plata despăgubirilor echivalente valorii de circulație a suprafeței totale de 3344 situat în C, corespunzătoare loturilor nr. 44, 45, 37, 21 și 12, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză.

Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul, solicită instanței să aprecieze asupra recursurilor declarate în cauză și asupra acordării sau nu a cheltuielilor de judecată în ceea ce îi privește.

Apărătorul recurenților reclamanți, și, depune la dosar extras 16 iulie 2007 CEDO; SRL vs România, Of. 429 din 27 iunie 2007.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Reclamanții, și C au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local C, pentru ca în contradictoriu cu aceștia și prin hotărâre judecătorească, pârâtul să fie obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele loturi de teren: lotul 36 careul 543 situat în prezent pe-; lotul 11 careul 540 situat în prezent - la est de incinta unității Ministerului d e Interne partea rămasă liberă; lotul 12 careul 540 situat în prezent la est de incinta unității Ministerului d e Interne; lotul nr. 13 careul 517 situat în prezent în strada - pe latura de sud în extremitatea estică.

S-a mai solicitat obligarea pârâtului de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul intravilan din domeniul privat al Municipiului, echivalent a următoarelor loturi de teren: lotul nr. 51 careul 544 situat în prezent în--6, lotul nr. 44 careul 543 situat în prezent în-; lotul nr. 45 careul 543 situat în prezent în-; lotul nr. 37 careul 543 situat în prezent în-; lotul nr. 13 careul 540 situat în--28; lotul nr. 11 careul 540 în proporția ocupată de clădirea Ministerului d e Interne, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții învederează instanței faptul că sunt moștenitorii lui și -, decedați la 30 iunie 1948 și, respectiv 07 octombrie 1950, conform certificatelor de moștenitor nr. 77 din 17 ianuarie 1995 și nr. 1365 din 01 septembrie 1994 eliberate de fostul notariat de Stat al Sectorului 2 și, respectiv, 5

Aceste terenuri au fost dobândite de autorii reclamanților prin actul de partaj voluntar, autentificat sub nr. 1005 din 15 martie 1948. Imobilele au intrat în proprietatea Statului abuziv, fără titlu.

Ulterior, reclamanții și-au extins cadrul procesual chemând în judecată și pe pârâții Municipiul C, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin C, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat C și MINISTERUL D E Interne -

Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 11894 din 14 octombrie 1996 a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că, în cauza de față lipsește titlul de proprietate, actul de partaj voluntar nu are caracter constitutiv de drepturi.

Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 1061 din 23 iunie 1997 a admis apelul declarat împotriva hotărârii de fond și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 3234 din 09 martie 1998 a reținut că reclamanții nu au făcut dovada cu înscrisuri ce emană de la Arhivele Naționale, a existenței titlului de proprietate, iar actul de partaj voluntar are doar caracter declarativ, nu constitutiv de drepturi.

Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 511 din 08 martie 1999 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri, soluția fiind confirmată de Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr. 1324/1999, prin care s-a constatat nulitatea recursurilor reclamanților.

Prin contestația în anulare formulată de reclamanți, Curtea de APEL CONSTANȚA, prin decizia civilă nr. 401 din 14 martie 2000, a admis calea extraordinară de atac, anulat decizia civilă nr. 1324/1999, motivând că dintr-o greșeală materială s-a stabilit nulitatea recursului câtă vreme dovezile de comunicare a deciziei motivate către reclamanți sunt nule, în condițiile art. 100 alin. ultim Cod procedură civilă.

Curtea de APEL CONSTANȚA, prin decizia civilă nr. 498/C/2006 a admis recursul, a casat sentința civilă nr. 3234/1998 a Judecătoriei Constanța și decizia civilă nr. 511 din 08 martie 1999 a Tribunalului Constanța cu trimiterea cauzei pentru soluționare pe fond a acțiunii în revendicare.

S-a reținut că prin actele depuse, reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 242 din 05 martie 2006 a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.

A admis în parte acțiunea în revendicare formulată de reclamanții, și.

Au fost obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Consiliul Local C și Municipiul C prin primar să restituie reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, loturile 14 și 36 situate în municipiul C, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților o despăgubire echivalentă valorii de circulație a suprafeței totale de 3344 situată în municipiul C, corespunzător loturilor 44, 45, 37, 13, 51, 12 astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauza de față.

S-a respins ca nefondată acțiunea în revendicare pentru lotul nr. 11.

S-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Direcția Juridică pentru

Au fost obligați reclamanții la 300 lei cheltuieli de judecată.

Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că, reclamanții, ca titulari ai dreptului de proprietate sunt îndreptățiți să solicite restituirea în natură sau acordarea unei compensații reparatorii echivalente pentru bunurile ce nu mai pot face obiectul unei asemenea restituiri.

Referitor la lotul 11, s-a apreciat că, nu poate fi restituit, întrucât s-a făcut dovada cu acte că aparține unei terțe persoane și nu autorilor lor.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs:, și, Consiliul Local C, Municipiul C prin Primar și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.

Întrucât apărătorul reclamanților a solicitat instanței să aprecieze asupra naturii juridice a căii de atac - apel sau recurs, Curtea, prin încheierea de ședință din 04 iunie 2008, s-a pronunțat în sensul că, nefiind estimată valoarea bunului revendicat ne aflăm în calea de atac a recursului.

1.În recursul declarat de reclamanții, aceștia învederează instanței că pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar, trebuiau obligați în solidar la plata despăgubirilor echivalente valorii de circulație a suprafeței totale de 3344 situat în C, corespunzătoare loturilor nr. 44, 45, 37, 21 și 12, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză.

2.Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar, în motivele de recurs apreciază că dispozitivul hotărârii nu este clar, întrucât nu s-a individualizat pârâtul căruia îi incumbă plata despăgubirilor echivalente valorii de circulație. Nu s-a verificat de instanță posibilitatea restituirii în natură a loturilor de teren ce formează obiectul acțiunii în revendicare și nu s-au comparat titlurile de proprietate. Lipsa înscrisurilor privind situația juridică a terenurilor individualizate prin expertiză a condus la pronunțarea unei hotărâri fără suport legal.

3.Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin C, invocă inadmisibilitatea acțiunii, întrucât imobilele sunt deținute de unități administrativ-teritoriale, astfel că reclamanții, inițial, trebuiau să se adreseze cu o notificare conform art. 21 alin.4 din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea în natură sau prin echivalent.

Acțiunea în revendicare promovată după apariția Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă. Legea nr. 10/2001 nu trebuie să fie ocolită, iar prevederile acesteia să devină inaplicabile. S-a mai arătat de același recurent că, în prezenta cauză, nu are calitate procesual pasivă. Legitimarea procesual pasivă pentru acordarea despăgubirilor, în toate cazurile revine entității investite cu soluționarea notificării, în speță Primăriei Municipiului C și Statului Român. Soluția acordării de despăgubiri a fost reglementată numai ca o ipoteză subsidiară, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă și aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Examinând criticile formulate, Curtea reține următoarele:

În conformitate cu art. 258 Cod procedură civilă, dispozitivul hotărârii cuprinde pe scurt soluția litigiului, adică ceea ce instanța a hotărât în cauză. Drepturile stabilite prin hotărâri judecătorești dobândesc forță executorie, în sensul că, dacă partea obligată nu satisface de bună-voie obligațiile ce îi revin, ea poate fi constrânsă la aceasta prin executare silită.

Prin urmare, dispozitivul unei hotărâri judecătorești trebuie să fie clar, fiind necesar acest lucru în momentul executării.

În speța de față cei trei reclamanți, s-au judecat în contradictoriu în acțiunea în revendicare cu pârâții C, Consiliul Local C, Municipiul C prin Primar, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

În aliniatul 5 din dispozitivul sentinței civile nr. 242 din 05 martie 2006 a Tribunalului Constanța, instanța s-a pronunțat cu privire la despăgubirile echivalente valorii de circulație a suprafeței totale de 3.344 către reclamanți, însă nu a nominalizat pârâtul căruia îi revine această obligație.

În faza executării acest capăt de cerere referitor la despăgubiri nu poate fi executat.

De asemenea, instanța de fond avea obligația ca, în temeiul dispozițiilor art. 112 pct.3 Cod procedură civilă să pună în vedere reclamanților, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, să-și prețuiască bunul revendicat sau să administreze probe în acest sens, întrucât în raport de valoare, se putea în mod corect determina calea de atac.

Reținând că în cauza de față trebuia nominalizat pârâtul care urmează să plătească contravaloarea despăgubirilor, că valoarea bunului nu a fost determinată pentru stabilirea corectă a căii de atac, recursul este fond, urmând a fi admis, casată hotărârea recurată și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru lămurirea aspectelor arătate mai sus.

Instanța de fond va avea în vedere și celelalte motive de recurs pentru a fi lămurite în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile civile formulate de:

-recurenții reclamanți:

, cu domiciliul în C, strada - C, nr.8 și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,-, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,- și, cu domiciliul în B, sector 5, strada -, nr. 37,.2,.5 și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,-;

II.recurenți pârâți Consiliul Local și Municipiul C prin Primar;

III.recurent pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și prin C, cu sediul în C, strada -.-, nr. 18;

împotriva sentinței civile nr. 242, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 05 martie 2006, în dosarul nr- (nr. în format vechi 4120/2006), în contradictoriu cu intimații pârâți Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat C, cu sediul în C,-, -8, parter și MINISTERUL D E INTERNE - Direcția Generală Juridică, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect revendicare imobiliară.

Casează decizia Tribunalului Constanța și trimite cauza la aceeași instanță pentru a se pronunța în legătură cu despăgubirile față de pârâții chemați în judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Red.sent.civ.242/2006: jud.

Red.dec.civ.211/C/2008: jud./04.07.2008

gref.AB/4 ex./29.09.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Vă înaintăm alăturat, dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect revendicare imobiliară și părți:

-recurenți reclamanți:

, cu domiciliul în C, strada - C, nr.8 și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,-, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,- și, cu domiciliul în B, sector 5, strada -, nr. 37,.2,.5 și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,-;

II.recurenți pârâți: Consiliul Local și Municipiul C prin Primar;

III.recurent pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și prin C, cu sediul în C, strada -.-, nr. 18;

împotriva sentinței civile nr. 242, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 05 martie 2006, în dosarul nr- (nr. în format vechi 4120/2006), în contradictoriu cu intimații pârâți Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat C, cu sediul în C,-, -8, parter și MINISTERUL D E INTERNE - Direcția Generală Juridică, cu sediul în B, sector 5,-, întrucât Curtea, prin decizia civilă nr. 211/C din 25 iunie 2008, a decis:

"Admite recursurile.Casează decizia Tribunalului Constanța și trimite cauza la aceeași instanțăpentru a se pronunța în legătură cu despăgubirile față de pârâții chemați în judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2008.

Dosarul conține un număr de ___file și are atașate următoarele dosare: nr- (nr. în format vechi 4120/2006) (182 file); nr- (nr. în format vechi 5569/1999) al Curții de APEL CONSTANȚA (206 file); nr. 3425/1999 al Curții de APEL CONSTANȚA (19 file); nr. 2684/02.06.1998 al Tribunalului Constanța (53 file); nr. /1997 al Judecătoriei Constanța (70 file); nr. 1549/1997 al Tribunalului Constanța (27 file) și, respectiv, nr. 2571/1995 al Judecătoriei Constanța (94 file).

PREȘEDINTE DE COMPLET, Grefier,

Judecător - - - -

- 2 ex. -

Președinte:Eleonora Spiridon
Judecători:Eleonora Spiridon, Vanghelița Tase, Paulina Georgescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Constanta