Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Constanta

nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 166/

Ședința publică din 27 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Costea

JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici

Grefier - - -

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul pârât ORAȘUL prin PRIMAR, cu sediul în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1775/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2008 și 27.06.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr.602/2006 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Orașul prin Primar, solicitând obligarea acestuia la predarea imobilului situat în Sud,--, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că autorul său G, decedat la data de 18.02.2002, a formulat în termen legal notificare pentru restituirea imobilului individualizat mai sus, care a aparținut lui și a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr.92/1950.

Deși a fost depusă în august 2001 și a expirat termenul de 60 de zile prevăzut de art.23 din legea nr.10/2001, notificarea nu a primit nici o soluție din partea deținătorului bunului.

Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe drept comun, motivând că reclamanții au la dispoziție prevederile speciale ale Legii nr.10/2001 pentru obținerea de măsuri reparatorii,exceptie respinsa prin încheierea de ședință din 27.04.2006,reținându-se că autorul reclamantului a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, fără ca persoana notificată să îi răspundă în vreun fel.

De asemenea,pârâtul a mai invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive pe motiv că soluționarea notificării este atributul legal al primarului potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.10/2001, excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr.383/14.02.2006 a Tribunalului Constanța și excepția prematurității cererii de chemare în judecată, pe considerentul că acțiunea în justiție nu poate fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative obligatorii și prealabile.

Prin încheierea de ședință din 19.10.2006 au fost respinse ca nefondate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, excepția autorității de lucru judecat și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

S-a apreciat că,unitatea administrativ teritorială în al cărei patrimoniu se află imobilul, reprezentată prin Primar, are calitate procesuală pasivă în acțiunea introdusă în baza art.26 (fost art.24) alin.7 din Legea nr.10/2001.

După preluarea de catre stat, imobilul revendicat de reclamant a intrat în patrimoniul Orașului, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate la dosar; prin urmare, există identitate intre acest pârât și persoana chemată să răspundă pretențiilor deduse judecății, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr.10/2001.

Prin sentința civila nr.383/14.02.2006 a Tribunalului Constanța, cererea de restituire formulată de reclamant cu privire la acelasi imobil a fost soluționată prin admiterea excepției prematuritătii, iar nu pe fond, astfel că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat invocată de pârât.

Prin sentința civila nr.1775/16.10.2007 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea și a obligat pârâtul să restituie în natură imobilul situat Nord,str.- cel nr.24, jud. C,compus din 150mp,si construcție aflată pe teren.

S-a reținut că, pe lotul nr.67 din parcelarea, a construit impreuna cu o cu destinația de locuintă, compusă în total din 12 camere și dependințe (2 apartamente, fiecare cu 6 camere si dependințe, desparțite printr-un zid comun). Pe suprafața de 150 mp.(din totalul de 300 mp.) vândută de lui în anul 1936, se afla partea dinspre nord -vest a construcției, ce apartinea acestuia din urma, respectiv 6 camere și dependințe-.

În urma demersului pe care l-au facut în justiție anterior apariției Legii nr.10/2001, moștenitorii lui au obținut restituirea întregului imobil compus inițial din teren 300 mp. si constructie- cu 2 apartamente, deși obiectul cererii lor l-a constituit in mod evident numai partea ce a apartinut propriului autor, asa cum rezulta din cuprinsul sentintei civile nr.584/21.09.1998 a Tribunalului Constanta. Ulterior, acestia au instrainat numitei Lucretia jumatatea din imobil ce apartinuse lui.

Chiar si in aceste condiții, nu poate fi negată calitatea reclamantului de persoana indreptatita la masuri reparatorii potrivit art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, atata timp cat a fost probat in conditiile legii dreptul de proprietate al autorului sau asupra imobilului ce a facut obiectul notificarii anterior preluarii de catre stat. figureaza ca proprietar in actul de preluare si nu există dovezi că, anterior preluării acesta și-ar fi instrainat partea din imobil lui sau altcuiva.

In raport de modalitatea de preluare atestata de actele aflate la dosar, imobilul in cauza se incadreaza in ipoteza reglementata de art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit caruia in sensul prezentei legi, prin imobile preluate in mod abuziv se intelege si "imobilele nationalizate prin decretul nr.92/1950 pentru nationalizarea unor imobile".

Preluarea abuzivă a imobilului nu a putut avea ca efect dobandirea sau consolidarea unui drept de catre stat, fiindcă nimeni nu poate dobândi drepturi contrar dispozitiilor legale.

Recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea altei persoane, cu concursul statului, care nu a formulat apărările corespunzatoare în procesul finalizat prin sentința civilă nr.584/21.09.1998 a Tribunalului Constanța, chiar și anterioară confirmării definitive in justitie a dreptului de proprietate al persoanei indreptatite, se constituie, potrivit practicii consacrate de CEDO, intr-o privare de bun, incompatibila cu dreptul la respectul bunurilor, garantat de art.1 din Protocolul nr.1. Nu s-a demonstrat ca privarea de proprietate a fost justificata de o cauza de interes public, justul echilibru nu a fost respectat si reclamantul a suportat o sarcina excesiva si exorbitanta, de vreme ce a fost privat de orice despagubire.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul arătând în criticile formulate că, în mod greșit a fost obligat Orașul prin Primar să restituie un imobil pe care nu il mai deține în patrimoniu din anul 1998.

Atât timp cât, instanțele au dispus in mod irevocabil restituirea imobilului către o terță persoană iar bunul nu se mai află în posesia unității administrativ teritoriale dispozițiile Legii 10/2001 nu mai sunt incidente în cauză ci dispozițiile dreptului comun.

Analizând hotarârea atacată din prisma criticilor formulate instanța apreciază întemeiat apelul pentru următoarele considerente:

Prin notificarea inregistrată sub nr.1285/2001 la BEJ, G,în calitate de moștenitor al lui, a solicitat ca, în temeiul /2001, să i se restituie în natură imobilul situat in Sud,str.- cel nr.4.Întrucât a intervenit decesul lui G,moștenitorul acestuia, a înteles să continue demersul autorului său în vederea restituirii imobilului în litigiu.

În dovedirea dreptului de proprietate reclamantul s-a prevalat de inscrisuri respectiv de, contractul de vinzare cumparare încheiat la 16.04.1935 între și prin care, acesta din urmă, cumpară terenul in suprafata de 300mp din moșia satului.

Ulterior,în anul 1936, încheie un contract de vânzare cumpărare cu prin care, îi înstrăinează acestuia suprafața de 150mp iar, din conținutul actului rezultă că, pe teren, părțile contractante edificaseră deja o construcție,hotarul dintre proprietăți fiind zidul comun al casei.(fila 80 dosar fond).

Prin sentința civilă 584/21.09.1998 Tribunalul Constanțaa obligat Consiliul Local,Orașul și Statul R prin Ministerul Finanțelor să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Sud,str.- cel nr. 24(fost 46)compus din suprafața de 300mp și construcția de pe acest teren lui si,care s-a legitimat ca succesori ai lui.

Urmare a acestei hotărâri, și își intabulează dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 300mp și construcție,compusă din 12camere și dependințe,în extrasul de carte funciara(fila48 dosar fond)figurând ca proprietari, cu cote egale de din imobil.

Din întregul imobil,prin actul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 2505/04.07.2003, și vând lui suprafața de 157,60 mp și construcția aflată pe teren.

Prin adresa 392/2006(fila 42 fond)Direcția financiară din cadrul Consiliului Local menționează că, acest imobil a figurat în evidențele fiscale astfel:150mp, pe numele;150mp, pe numele St.;iar în prezent sunt înregistrați ca proprietari și cu 154,38mp teren și construcție precum și cu construcție și teren în suprafață de 157,60 mp.

procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv Legea 10/2001 stabilește, în art21 alin.1,2și 4, cine este competent să dispună acordarea măsurilor reparatorii, instituind regula că, deținătorul imobilului este competent sa soluționeze cererile formulate de către persoanele îndreptățite.

În alineatul 4 se prevede că "în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau în echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.".

De asemenea, și art. 22 conține noțiunea de unitate deținătoare atunci când stabilește cui se adresează notificarea formulată de către persoana îndreptățită.

Prin urmare, subiectul de drept competent să dispună asupra cererii de restituire formulată, în temeiul /2001, este persoana juridică deținătoare imobilului solicitat.

Ori,în speță,imobilul a fost preluat în proprietatea statului în temeiul unui act considerat abuziv, respectiv Decretul 92/1950,iar printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat a fost obligat Orașul și Statul R să restituie imobilul litigios unor persoane fizice,moștenitori ai proprietarului indiviz.

Unitatea administrativ teritorială,respectiv Orașul,a procedat la executarea acestei hotariri iar imobilul a fost predat persoanelor în favoarea cărora s-a recunoscut dreptul de proprietate.

De altfel, imobilul nu mai figurează în evidențele fiscale ca făcând parte din patrimoniul unității administrativ teritoriale ci,este înscris pe numele persoanelor fizice și a cumpărătoarei unei parți din imobil.

Totodată, imobilul este intabulat pe numele noilor proprietari, în cartea funciară iar, de la aceasta dată, dreptul de proprietate al noilor proprietari este opozabil tuturor terților.

Deși, reclamantul se legitimează ca persoană îndreptățită,conform Legii 10/2001,imobilul nu mai este deținut de unitatea administrativ teritorială care,dacă nu ar fi intervenit o hotărâre judecătorească irevocabilă,ar fi avut competența să dispună asupra cererii de restituire formulată în temeiul acestei legi.

Sentința prin care imobilul a fost restituit în întregime moștenitorilor coproprietarului indiviz,este irevocabilă și intrată în puterea lucrului judecat iar, în prezenta contestație, nu poate fi analizată legalitatea dispozițiilor acestei hotărâri.

În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că,atât timp cât imobilul nu mai este deținut de un subiect de drept căruia /2001 să îi recunoască competența în soluționarea cererilor formulate în baza dispozițiilor sale,nu sunt incidente în cauză dispozițiile legii reparatorii.

Reclamantul are însă, la dispoziție,procedura dreptului comun,în care,să opună dreptul său de proprietate actualilor deținători ai imobilului.

Pe cale de consecință,critica apelantului fiind întemeiată,în conformitate cu art296 Cod procedură civilă apelul va fi admis iar sentința atacată va fi schimbată în tot,în sensul respingerii acțiunii.

Întrucât apelantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces cererea acestuia,de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul civil declarat de apelantul pârât ORAȘUL prin PRIMAR, cu sediul în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1775/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge acțiunea.

Respinge cererea apelantei de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Pentru grefier - -,

aflată în concediu de odihnă, conform

art. 261(2) Cod procedură civilă,

semnează Grefier șef de secție,

red.hot.jud.fond

red.dec./tehnored.jud. /21.07.2008

gref.AB/6 ex./21.07.2008

Emis 2 com.

azi, _________2008

Președinte:Monica Costea
Judecători:Monica Costea, Daniela Petrovici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Constanta