Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 168/A/2009

Ședința publică de la 30 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară

JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan

Grefier -

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanții -, și de pârâtul Primarul municipiului D împotriva sentinței civile nr. 100/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru apelanții reclamanți, lipsă fiind părțile și mandatarul apelantului pârât avocat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare și s-au depus înscrisuri în completare din partea apelanților reclamanți.

Mandatarul apelanților reclamanți depune în fața instanței împuternicirea avocațială și înscrisuri: certificate de moștenitor, acte de stare civilă și extrase CF.

Partea prezentă arată că nu mai are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul apelanților reclamanți solicită admiterea apelului declarat, în principal modificarea hotărârii atacate în sensul de a dispune direct restituirea în natură a imobilului, iar, în situația în care se apreciază că instanța nu s-a pronunțat pe fond, în subsidiar solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei la prima instanță pentru judecarea pe fond a cauzei. Susține că instanța trebuia să se pronunțe asupra a ceea ce au cerut reclamanții și anume pronunțare pe fond, direct, întrucât nu au cerut obligarea pârâtei la emiterea deciziei.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor civile de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată la 01.07.2008 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr-, reclamații, - și

-//-

au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul municipiul D, prin primar, să se constate că terenul înscris în CF 1123/a/1 D, nr. top.(217,218)/2/b în suprafață de 1265,07 mp. și garajul și terenul înscris în CF.123/a/1 D, nr. top.(217,218)/2/a în suprafață de 665 mp, au trecut fără titlu legal în proprietatea Statului Român și să se dispună restituirea acestora în natură.

Prin sentința civilă nr.100/2009, Tribunalul Hunedoaraa admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât să emită dispoziție de soluționare a notificării transmisă cu nr. 137/2002 prin BEJ din D, de către antecesorul reclamanților.

De asemenea, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că antecesorul reclamanților, defunctul a formulat notificare, înregistrată la BEJ sub nr.137/14.02.2002, prin care a solicitat retrocedarea imobilului situat în D,--corpul B-înscris în CF. 1123/a/1 D, nr. top.(217,218)/2 având profil de locuință, anexe: garaj, șopron și magazie precum și teren în suprafață de 1931 mp.

Potrivit art. 52 din 10/2001, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, Primarul municipiului D avea obligația de a emite o dispoziție de soluționare a acesteia.

Prima instanță a reținut că, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001, pe lângă notificarea în termenul legal, legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativă a condiției că autorul acestei notificări să aibă vocația la reparațiuni în sensul art. 3-4 din lege, respectiv să fie proprietar sau moștenitor al proprietarului imobilului, precum și condiția ca imobilul să fie inclus categoriei celor preluate abuziv de stat în perioada de referință: 04.03.1945-22.12.1989.

Conform art.12 din Legea 10/2001, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire la momentul preluării imobilului, restituirea în natură a acestuia este condiționată de rambursarea acestei despăgubiri, actualizată cu coeficientul de actualizare

Instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt lămurite niciuna din condițiile impuse imperativ și necondiționat de Legea nr. 10/2001, nici în ceea ce privește vocația reclamanților la măsuri reparatorii, nici în ce privește situația imobilului de a putea face obiectul unei restituiri efective și integrale, în natură, în condițiile în care preluarea acestuia s-a făcut pentru o cotă de proprietate și contra despăgubiri.

În consecință, fiind de lămurit aceste împrejurări și apreciind că se impune epuizarea procedurii administrative, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, instanța de fond a considerat că se impune ca pârâtul să soluționeze notificarea antecesorului reclamanților.

-//-

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții - și cât și pârâtul Primarul municipiului

Reclamanții apelanți au solicitat schimbarea sentinței în sensul de a se constat că imobilele din litigiu au trecut fără titlu valabil în proprietatea statului și de a se dispune restituirea lor în natură.

În expunerea motivelor aceștia arată că prima instanță a ignorat și a interpretat greșit conținutul unor dispoziții din Legea 10/2001 și din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, a ignorat hotărârile irevocabile din dosarul nr. 3730/2002 al Judecătoriei Deva precum și decizia IX/2006 a ICCJ dată în recurs în interesul legii.

Aceștia susțin că prima instanță nu s-a pronunțat în mod pertinent asupra obiectului cererii și arată în esență că din probele de la dosar și din hotărârile date în dosarul nr. 3730/2002 al Judecătoriei Deva și nr- al Judecătoriei Hunedoara rezultă că acțiunea lor este fondată iar instanța era obligată să se pronunțe asupra calității de persoană îndreptățită, asupra preluării abuzive a imobilului în litigiu precum și asupra restituirii în natură.

Apelantul pârât Primarul municipiului D solicită desființarea sentinței atacate și respingerea acțiunii întrucât doar la sfârșitul anului 2008 s-au finalizat procedurile judiciare demarate de reclamanți în vederea anulării actelor de înstrăinare și față de necesitatea de completare a dosarului aferent notificării nu se poate reține culpa pârâtului în nesoluționarea acestei notificări.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr. XX din 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin 3 din Legea 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond . acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Potrivit art. 329 alin 3. proc. civ. deciziile date în recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.

Prin sentința civilă nr. 100/2009 a Tribunalului Hunedoara instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul să emită dispoziție de soluționare a notificării transmisă cu nr. 137/2002 prin BEJ. Prima instanță a apreciat că se impune această soluție întrucât nu sunt lămurite împrejurările esențiale impuse de Legea 10/2001 privind vocația reclamanților la măsuri reparatorii ca moștenitori ai coproprietarului tabular, situația imobilului în ce privește restituirea integrală în natură și rambursarea despăgubirilor primite în momentul preluării imobilului.

Procedând în acest fel, prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea deciziei nr. XX/2007 a ICCJ. Aceasta era obligată, conform deciziei menționată, să se pronunțe pe fondul cererii de restituire a imobilului

-//-

(continuarea deciziei civile nr. 168/A/2009 dată în dosar -)

în litigiu, în sensul de a stabili dacă reclamanții au sau nu calitatea de persoane îndreptățite, de a individualiza măsurile reparatorii care pot fi dispuse raportat la posibilitatea efectivă și concretă de restituire în natură, în tot sau în parte, precum și cu privire la eventuala obligație de restituire a despăgubirilor primite cu ocazia preluării imobilului.

Față de aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, astfel că apelul reclamanților este fondat și urmează ca în baza art. 297 alin 1. proc. civ. să-l admită și să desființeze hotărârea atacată dispunând trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecarea în fond.

În ce privește apelul pârâtului, Curtea constată că deși acesta tinde la respingerea acțiunii, pentru o bună administrare a cauzei și pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice se impune și admiterea acestui apel.

De altfel, este de observat că în motivarea apelului pârâtul apreciază nelegal modul în care prima instanță a soluționat contestația, reținând pe de o parte că sunt chestiuni esențiale care trebuie lămurite și dispunând pe de altă parte admiterea acțiunii și obligarea pârâtului să soluționeze notificarea.

Pentru aceste considerente, în baza art. 297 alin 1. proc. civ. Curtea va admite și apelul pârâtului Primarul municipiului

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite apelurile declarate de reclamanții - și, și de pârâtul Primarul Municipiului D împotriva sentinței civile nr. 100/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Hunedoara.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30.10.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Grefier,

-

Red.

Tehn. 5 ex/10.11.2009

-

Președinte:Cristina Gheorghina Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela Florentina Cojan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Alba Iulia