Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 168/
Ședința publică din 22 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în B,-,. 56,.2,.3,. 58, sect. 3, împotriva sentinței civile nr. 1836 din 15.11.2005 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr. 903/2005, având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 15 iunie 2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 22 iunie 2009 când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelului de față;
La 1.04.2005 reclamantul a contestat, în temeiul Legii 10/2001, dispoziția nr. 677 din 7.03.2005 emisă de Primarul Municipiului C prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a terenului în suprafață de 404,03 situat în stațiunea, lotul 9, careul 30.
În cuprinsul acțiunii s-a arătat că terenul a fost preluat în mod abuziv de la autorul reclamantului.
Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Constanța - secția civilă - prin sentința civilă nr. 1836 din 15.11.2005 a admis acțiunea (contestația), a anulat dispoziția nr. 677/2005 a Primarului Municipiului C și a obligat instituția primarului să emită în favoarea reclamantului o nouă dispoziție motivată prin acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii prin propunerea acordării unor despăgubiri, în condițiile legii speciale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul, în calitate de moștenitor al fostului proprietar, este persoană îndreptățită, în înțelesul legii 10/2001, la măsuri reparatorii, dar numai prin echivalent, deoarece restituirea în natură nu este posibilă.
În termen legal împotriva sentinței civile nr. 1836 din 15.11.2005 a declarat apel Primarul Municipiului C, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond, respingerea acțiunii, susținându-se, în esență, că actul de vânzare-cumpărare al autorului reclamantului intimat era afectat de un pact comisoriu de gradul IV, reținerea greșită a cazului de forță majoră, în raport și de prevederile legii pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării din anul 1938.
Se susține, de asemenea, că nu s-a făcut dovada achitării prețului, pentru terenul revendicat.
Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 73/C din 26.04.2006, a admis apelul declarat de Primarul Municipiului C și a schimbat în tot sentința civilă nr. 1836/2005 a Tribunalului Constanța în sensul că a respins ca nefondată acțiunea ( contestația) formulată de reclamant.
În cuprinsul deciziei, curtea de apel a motivat că terenul în litigiu nu a fost preluat abuziv întrucât contractul prin care autorul reclamantului a cumpărat terenul a fost desființat de plin drept, ca o consecință a neexecutării de către cumpărător a obligațiilor asumate prin respectivul contract.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 111/C din 14.06.2006 a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 73/C/2006 a Curții de Apel Constanța în sensul că a obligat pe reclamantul să plătească pârâtului Primarul Municipiului C suma de 400 lei (RON) cheltuieli de judecată.
Reclamantul a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 73/C/2006 cât și împotriva deciziei civile nr. 111/C/2006 pronunțate de Curtea de Apel Constanța.
În cuprinsul recursului reclamantul a arătat, în esență, că nu a fost desființat contractul prin care autorul său a cumpărat imobilul, astfel că este îndreptățit la măsuri reparatorii, iar, pe de altă parte, în mod greșit s-a dispus completarea hotărârii judecătorești cu privire la cheltuielile de judecată.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 10041 din 7.12.2006 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 111 din 14.06.2006 a curții de Apel Constanța.
Prin decizia nr. 5178 din 25.06.2007 Înalta Curte de Casație și justiție a admis contestația în anulare formulată de reclamant și a anulat decizia civilă nr. 10041 din 7.12.2006, fixând termen pentru judecarea ambelor recursuri. Contestația în anulare a fost admisă deoarece, din greșeală, instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de modificare sau de casare a deciziei nr. 73/C/2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
Soluționând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2122 din 31.03.2008 a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei nr. 73/C din 26.04.2006 a Curții de Apel Constanța, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța supremă a reținut că probele administrate în cauză atestă existența unor neînțelegeri între părți atât în legătură cu executarea obligațiilor asumate prin contract, cât și în legătură cu problema vinovăției.
În atare situație, instanța de judecată era obligată să verifice apărările părților prin prisma clauzelor cuprinse în actul de vânzare.
În actul de vânzare încheiat la 11.11.1936 s-a prevăzut, printre altele, că edificarea casei de locuit sau a trebuia făcută în conformitate cu planurile aprobate de administrația municipală și că, în plus, cumpărătorul avea obligația să contribuie cu 25% din toate cheltuielile edilitare făcute de Primăria C pe trotuarul și pe strada din direcția terenului cumpărat, valoarea lucrărilor urmând a fi stabilită pe baza unui deviz al lucrărilor efectuate.
Nici prima instanță, nici instanța de apel nu au stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului cu privire la executarea de către părți a obligațiilor asumate prin contract.
Instanța de judecată avea îndatorirea să ordone completarea probelor pentru a stabili dacă vânzătorul a întocmit și a aprobat planurile de edificare a unor construcții, precum și dacă a executat lucrările edilitare la plata cărora, ulterior, trebuia să contribuie cumpărătorul cu o cotă de 25%.
Numai după administrarea acestor probe, instanța era în măsură să hotărască, în legătură cu culpa cumpărătorului pentru neexecutarea obligației de edificare a construcției în condițiile concrete existente în intervalul de timp prevăzut de actul de vânzare.
De asemenea, nu a fost identificat terenul în litigiu, motiv pentru care instanța trebuie să procedeze ca atare.
Numai după administrarea probelor mai sus enunțate, instanța va hotărî în legătură cu desființarea de plin drept a contractului și în legătură cu calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în înțelesul Legii nr. 10/2001.
După casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr-.
Rejudecând cauza Curtea reține următoarele:
Reclamantul a dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 404,03. situat în stațiunea, lot 9, careul 30 din planul parcelar al Municipiului C, solicitând recunoașterea acestui drept.
Reclamantul s-a legitimat ca succesor al defunctului care prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în 1936 cu Primăria Municipiului Cad obândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.
Actul de vânzare-cumpărare din 1936 fost încheiat de autorul reclamantului, în calitate de cumpărător și Primăria C, în calitate de vânzător, în condițiile generale de vânzare-cumpărare stabilite prin Decizia nr. 25/1905 a Consiliului Comunal al Primăriei C, aprobată prin Decretul nr. 76/1906, în care se stipula că terenurile situate în zona plajei din stațiunea se vor vinde cu condiția expresă ca dobânditorii săi să construiască o casă de locuit sau o în termen de 4 ani, prelungi de 6, și să contribuie cu 25% la toate cheltuielile edilitare. Condițiile generale de vânzare prevăzute în Decizia nr. 25/1905, conțin o clauză conform căreia nerespectarea vreunei obligații asumate de cumpărător prin acest act atrage rezilierea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare fără nicio altă formalitate sau punere în întârziere, clauză ce constituie un pact comisoriu de gr. IV, desființarea convenției realizându-se de drept, fără intervenția instanței de judecată.
Pactul comisoriu inserat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1936 de autorul reclamantului, care conține clauza potrivit căreia vânzarea se desființează " fără somație, judecată și fără drept de despăgubire pentru cumpărător", în cazul în care partea nu își îndeplinește obligația de a construi în termen de 4 ani ( ulterior 6 ani) este, după termenii folosiți, un pact comisoriu de gradul IV, care are drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a fost expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost dusă la îndeplinire.
În prezența unui asemenea act, rolul instanței de judecată sub aspectul aplicării sancțiunii rezoluțiunii, este înlăturat în totalitate. operează de drept, fără a fi necesară intervenția instanței, sancțiunea desființării contractului fiind efectul direct al neexecutării obligației debitorului.
De aceea, se reține că nu era necesară intervenția instanței pentru a pronunța rezoluțiunea contractului, pentru că, prin voința părților, s-a renunțat cu anticipație la caracterul judiciar al rezoluțiunii, iar în măsura în care ar fi sesizată, instanța nu poate aprecia asupra oportunității rezoluțiunii, ci doar va constata că rezoluțiunea contractului a avut loc de plin drept.
În privința momentului în care a avut loc desființarea contractului în cuprinsul căruia a fost inserat un pact comisoriu expres de grad IV, aceasta nu se produce numai ca efect al unei împrejurări obiective - neexecutarea obligațiilor unei părți - dar și ca efect al manifestării voinței creditorului de a face efectivă această sancțiune.
Manifestarea de voință a creditorului, de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii, a fost exprimată în 1958 prin Decizia nr. 22043.
Această decizie nu constituie în sine un act abuziv de naționalizare și de dobândire a proprietății asupra terenurlor de către stat, cum greșit susține reclamantul, ci reprezintă doar manifestarea de voință a creditoarei Primăria C de a da eficiență pactului comisoriu și de a prelua efectiv în posesia sa terenul în litigiu, întrucât în urma rezoluțiunii de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare, terenul a reintrat în patrimoniul vânzătoarei.
Până la momentul emiterii Deciziei nr. 22043/1958, prin care creditoarea și-a manifestat expres și neîndoielnic voința de a da eficiență pactului comisoriu, debitorul putea executa în mod valabil obligația ori putea face dovada că, deși a încercat să își execute obligația, a fost împiedicat de creditor ori de o cauză de forță majoră.
Se reține că actul de vânzare-cumpărare care consemnează obligația de a construi, a fost încheiat în anul 1936, iar românia a intrat în război în anul 1941, perioadă în care nu s-a dovedit că proprietarul ar fi făcut vreun demers pentru obținerea autorizațiilor necesare edificării unei construcții.
Ulterior, după terminarea războiului, prin deciziunea nr. 15493 din 21.11.1945 Primăria Caa probat prelungirea termenului de construcție pe locurile de casă de pe plaja până la 1.12.1947.
Dacă pentru perioada războiului ( 1941 - 1945) se reține că neexecutarea construcției nu este culpabilă, proprietarul terenului fiind împiedicat de un caz de forță majoră să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, această clauză de înlăturare a răspunderii pentru neexecutarea obligației de a construi nu mai subzistă în perioada următoare, până la apariția Deciziei nr. 22043/1958, prin care vânzătorul și-a manifestat voința de a da eficiență pactului comisoriu de gradul IV.
Se reține că prin nr. 15493 din 21.11.1945, autoritățile locale, recunoscând existența, în timpul războiului a unei crize de materiale de construcție, a lucrătorilor specializați în construcția de case, cât și împrejurarea că este necesară o dezvoltare a construcției de locuințe, au aprobat prelungirea termenului de construire pe locurile de pe plaja, cu începere de la data acestei decizii și până la 1.12.1947 și nu au impus interdicții speciale de construire pentru beneficiarii terenurilor dobândite în condițiile mai sus menționate.
Instanța de apel, conformându-se dispozițiilor instanței supreme, conform art. 315 Cod pr. civilă a pășit la completarea probatoriului, solicitând Primăriei Municipiului C să precizeze dacă a întocmit și aprobat planurile de edificare a unor construcții, a executat lucrările edilitare, la plata cărora trebuia să contribuie cu o cotă de 25% autorul reclamantului.
De asemenea, s-a solicitat să se comunice copie de pe chitanța cu nr. 10568 din 8.12.1937 prin care s-a achitat suma de 8528, reprezentând ultima din prețul terenului.
Cu adresa nr. 2779 din 3.06.2009 Primăria Municipiului Cac omunicat instanței că nu deține documentele solicitate, precum și autorizații de construire pe perioada 1936 - 1946.
Documentele solicitate de către instanță nu au relevanță pentru soluționarea prezentei cauze, întrucât nu au fost inserate în cuprinsul contractului drept clauze a căror neexecutare atrag rezoluțiunea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare, fără a fi necesară intervenția instanței de judecată.
Clauza care a condus la desființarea de drept a contractului de vânzare-cumpărare o constituie faptul că autorul nu a edificat construcția în intervalul de timp prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare "nerespectarea obligațiunilor luate de dl. cumpărător prin acest act atrage rezilierea de plin drept a prezentului contract etc", pentru vânzător neinstituindu-se nicio obligație care să aibă drept urmare desființarea contractului încheiat.
Se reține, pentru considerentele expuse mai sus și pe care nu le vom mai relua, că terenul în litigiu nu a fost preluat în mod abuziv de către stat de la autorul reclamantului prin Decizia nr. 22043/1958, ci urmare a contractului de vânzare-cumpărare ( autorul reclamantului a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului), situație în care reclamantul nu este îndreptățit la restituirea în natură sau prin echivalent a acestui teren în condițiile legii nr. 10/2001, așa cum s-a reținut corect în dispoziția nr. 677 din 7.03.2005 emisă de Primarul Municipiului
De altfel, practica instanței supreme în acest sens este unanimă ( deciziile: 5680/2007, 6327/2008, 8032/2006, 4578/2006, 7525/2006, 5154/2005, 1460/2006).
În baza art. 296 Cod pr. civilă, va admite apelul pârâtului Primarul municipiului C, va schimba în tot sentința apelată în sensul că pe fond, va respinge contestația ca nefondată.
În baza art. 274 Cod pr. civilă va obliga intimatul reclamant către apelantul pârât la 357 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în B,-,. 56,.2,.3,. 58, sect. 3, împotriva sentinței civile nr. 1836 din 15.11.2005 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr. 903/2005.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge contestația ca nefondată.
Obligă intimatul reclamant către apelantul pârât la 357 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2009.
Președinte, Judecător,
- - Pt.jud. - -
aflată în semnează
conf.art. 261 al.2
Președinte instanță,
Grefier,
- -
Jud.fond
Red.dec.jud.
10.07.2009
Dact.gref.
6 ex./15.07.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Popoacă
