Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 171/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE NR.171/
Ședința publică din 02 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
Grefier - - -
Pe rol judecarea apelului civil promovat de apelantul reclamant, reprezentat prin mandatar, domiciliat în C,-, -.3,. 7, județul C și domiciliul procesual ales în C, B-dul. - nr. 80,.1, județul C (la sediul " și Asociații") - declarat împotriva sentinței civile nr. 152/C/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța,în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâții MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județul C, având ca obiect "retrocedare imobil".
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelantul reclamant prin avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 54882/03.06.2008 depuse la dosar, lipsind intimații pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod proc. civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-a evidențiat faptul că, prezentul apel este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și aplicarea timbrului judiciar, conform art. 50 din Legea nr. 10/2001. Totodată, se învederează că, prin grefa instanței, la data de 30.06.2008, intimații pârâții au depus concluzii scrise asupra motivelor de apel.
Întrebat fiind, apărătorul apelantului reclamant - avocat - arată că, nu mai are alte cererii sau probe și apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile apărătorului apelantului reclamant, în sensul că nu mai sunt alte cererii prealabile sau probe, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de apel.
Având cuvântul, apelantul reclamant prin apărător - avocat - arată că, în fapt imobilul teren a fost dobândit de apelantă prin contractul de donație transcris cu nr. 2705/511/07.07.1958, imobil care a fost expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 215/1989, figurând la poziția 66, iar despăgubirile aferente construcției și terenului aferent au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 130/25.09.1989, de către Comisia Județeană de a Construcțiilor și Terenurilor, constituită în baza Deciziei nr. 146/1985; având în vedere că, imobilul nu a fost utilizat în scopul pentru care s-a dispus măsura exproprierii, apelanta reclamantă a investit instanța de fond cu soluționarea cererii de restituire a imobilului, iar instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii acțiunii, ca inadmisibilă.
Se apreciază că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că, imobilul în cauză este suspus prevederilor Legii 10/2001, r2, fără a analiza un element esențial care atrage incidența acestui act normativ, respectiv caracterul abuziv al preluării imobilului în proprietatea statului. Se mai arată că, pct.1.3 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii 10/2001, r2, prevede că incidența preluării abuzive nu se prezumă, urmând ca ea să fie dovedită, stabilită și apreciată în fiecare caz în parte. Astfel că, o soluție contrară ar conduce la concluzia incidenței Legii 10/2001, r2, în privința oricărui bun imobil preluat în perioada de referință, chiar dacă preluarea nu se consideră abuzivă, ceea ce ar echivala cu împrejurarea că entitatea investită cu soluționarea notificării ori instanța de judecată sesizată cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, r2, ar fi scutite de a analiza caracterul abuziv al preluării, simplul fapt al trecerii imobilului în proprietatea statului în perioada 1945-1989 fiind suficient pentru aplicarea măsurilor reparatorii. O astfel de soluție este evident contrară sensului și scopului pentru care acest act normativ a fost edictat.
De asemenea, se apreciază că în mod greșit, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, fără a intra în cercetarea fondului cauzei pentru a se putea stabilit, în urma analizării tuturor probatoriilor, dacă imobilul cădea ori nu sub incidența dispozițiilor Legii 10/2001, r2. Totodată, urmează a se avea în vedere că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că preluarea imobilului are caracter abuziv, iar despăgubirile s-au stabilit atât pentru teren, cât și pentru construcțiile edificate asupra terenului.
Totodată, se arată că, în Decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție care a fundamentat soluția instanței de fond, se precizează că persoanele exceptate de la procedura Legii 10/2001, r2 ori cele care nu au putut urma procedura prealabilă în termenele prevăzute, pot utiliza calea dreptului comun, ori, în cazul de față, procedura prevăzută de Legea 33/1994. De asemenea, admiterea unei opinii contrare ar lipsi de eficiență juridică dispozițiile Deciziei nr. 6/1999, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, în cadrul căreia s-a statuat cu caracter obligatoriu că dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994 sunt aplicabile și bunurilor expropriate anterior intrării în vigoare a legii. Împrejurarea reținută de instanța de fond, conform căreia Decizia nr. 6/1999 nu are aplicabilitate în speță, nu este de natură să anihileze efectele dispozițiilor evidențiate de către instanța supremă în cadrul acestei decizii, ele având în continuare aplicabilitate deplină, în privința imobilelor care intră în domeniul de aplicare vizat.
Astfel că, urmează a se reține că, în aceste condiții, nu există absolut nicio contradicție între cele două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În raport de considerentele expuse, apărătorul apelantei reclamante apreciază ca fiind eronată soluția de admitere a excepției inadmisibilității, motiv pentru care, pune concluzii de admitere a apelul formulat, cu consecința desființării în tot a sentinței apelate, trimiterea cauzei la prima instanță în vederea judecării fondului cauzei și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform înscrisurilor doveditoare pe care le depune la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare asupra motivelor de apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea formulată la 17 octombrie 2007 reclamanta, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local Cai nvestit instanța cu acțiunea civilă având ca obiect retrocedarea imobilului teren în suprafață de 200 mp, situat în C,-, expropriat în baza Decretului nr. 215/1989, cu obligația restituirii despăgubirii actualizate, primite la data exproprierii.
În motivare se arată că reclamanta, împreună cu soțul său, în prezent decedat, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 200 mp, situat în C,- (fost ), de la donatara, prin intermediul contractului de donație autentificat sub nr- transcris sub nr. 557/10.07.1958.
Imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin expropriere, în baza Decretului nr. 215/1989, despăgubirile fiind stabilite prin intermediul procesului verbal nr. 130 din 25.09.1989.
Reclamanta a formulat contestație ce a fost respinsă prin decizia nr. 568/29.11.1989 emisă de Consiliul Popular
În prezent imobilul este liber nefiind afectat de nici un fel de construcții ori utilități sau folosit în scopul pentru care s-a dispus măsura exproprierii.
Se precizează că Legea 10/2001 nu are incidență în speță, deoarece acest act normativ nu reglementează exclusiv situația imobilelor expropriate, pentru a fi de natură să înlăture incidența Legii 33/1994, ci doar acordarea de măsuri cu caracter reparator persoanelor îndreptățite.
În plus, art. 35 din Legea 33/1994 reglementează o situație specială nereglementată de Legea 10/2001, respectiv cea a neutilizării imobilelor în termen de 1 an, în scopul exproprierii, caz în care nu se mai impune menținerea măsurii inițial dispuse.
În drept se invocă disp. art. 35 din Legea 33/1994.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri.
În ședința publică din 11.12.2007, instanța a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de obiectul acțiunii și dispozițiile Legii 10/2001.
Prin sentința civilă nr.152 din 20.02.2008 Tribunalul Constanțaa respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că printr-o decizie dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994 nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a legii 10/2001.
Cum prin acțiunea reclamantei se solicită retrocedarea unui asemenea imobil, care intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, acțiunea este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând, în esență, că instanța a apreciat greșit că în speță sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001.
Se susține că Legea nr. 10/2001 vizează doar imobilele preluate abuziv de stat în perioada de referință, cu singura excepție a Legii nr. 139/1944 a rechizițiilor, ori preluarea terenului în cauză nu a avut un caracter abuziv. Exproprierea imobilului compus din teren și construcție s-a realizat cu respectarea art. 12 din Constituția României din anul 1974 și cu respectarea normelor din Codul civil, despăgubirile fiind acordate atât pentru teren cât și pentru construcție.
Susține că prin chiar Decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stat la baza soluției instanței de fond, s-a precizat că persoanele exceptate de la procedura legii nr. 10/2001, opri cele care nu au urmat procedura prealabilă în termenele prevăzute, pot utiliza calea dreptului comun care, în cazul de față, este Legea nr. 33/1994.
Arată apelanta că admiterea unei opinii contrare celei susținute ar lipsi de eficiență juridică Decizia nr. 6/1999 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în cadrul căreia s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru toate instanțele că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile și bunurilor expropriate anterior intrării în vigoare a legii.
Apelul nu este întemeiat.
Imobilul solicitat de reclamantă a fi retrocedat a fost preluat de stat la 25 septembrie 1989, în baza Decretului de expropriere nr. 215/1989. Momentul preluării imobilului este inclus în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Este real că, așa cum susține apelanta, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele care intră în domeniul de reglementare al acestui act normativ, supuse restituirii potrivit procedurii reglementată de acesta, sunt imobilele care îndeplinesc două condiții: condiția preluării abuzive și condiția preluării în perioada de referință.
Cu privire la perioada de referință, actul normativ special cuprinde o excepție de strictă interpretare și aplicare, referitoare la imobilele rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940.
Dacă în privința perioadei, apelanta nu contestă că imobilului
i-ar fi incidente prevederile, în privința caracterului abuziv al preluării susține că, dimpotrivă, imobilul preluat prin expropriere a fost legal preluat, exproprierea realizându-se conform normelor constituționale și cu respectarea prevederilor Codului civil.
Preluarea unui imobil cu respectarea actului normativ în vigoare la momentul preluării nu are consecința excluderii bunului din domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, așa cum susține apelanta. O astfel de preluare, făcută cu respectarea actului normativ de la acea dată, este, prin voința legiuitorului, o preluare abuzivă pentru că, potrivit art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001, sunt considerate a fi preluate în mod abuziv și imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Cu alte cuvinte, respectarea actului normativ în vigoare la momentul preluării caracterizează preluarea ca fiind una cu titlu valabil care, prin voința legiuitorului, are caracter abuziv.
Așa este cazul în majoritatea exproprierilor care, realizându-se în baza unor decrete de expropriere date în aplicarea Codului civil și a Constituției României, sunt considerate preluări cu titlu valabil dar care, prin voința legiuitorului, sunt supuse domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001.Prin includerea exproprierii în modurile abuzive de preluare a imobilelor legiuitorul a avut în vedere faptul că aceasta era o formă abuzivă de a restrânge cuantumul despăgubirilor datorate pentru lipsirea de proprietate, nefiind îndeplinite, în toate situațiile, cerința unei "drepte și prealabile despăgubiri" prevăzută de art. 481 din Codul civil.
De altfel, prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, la pct. 11.1 s-a arătat că "prin utilizarea sintagmei generice imobile expropriate (de la art. 11 din lege - ), legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidența legii a tuturor exproprierilor făcute în perioada de referință, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora acestea au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu). Important pentru stabilirea incidenței acestor norme speciale este dovedirea faptului că preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare în baza unui act normativ generic sau individual de expropriere".
Rezultă din prevederile metodologice sus citate că Legea nr. 10/2001 este incidentă în toate exproprierile făcute în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, singura verificare pe care o face unitatea deținătoare, în procedura administrativă, sau instanța, în procedura judiciară, fiind aceea cu privire la perioada exproprierii, iar nu cu privire la valabilitatea titlului statului.
În mod corect a reținut instanța de fond obligativitatea aplicării în speță a Deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în raport cu Decizia nr. 6/1999 a aceleiași instanțe, decizia nr. 53 fiind dată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, situație în care Curtea a interpretat prevederile acestui act normativ prin raportare la principiul constituțional al neretroactivității legii.
Fiind fără relevanță dovedirea caracterului abuziv al preluării în cazul imobilelor expropriate și cum reclamanta nu a susținut că, din motive independente de voința sa nu a putut, în termenele legale, să utilizeze procedura Legii nr. 10/2001, în mod corect instanța de fond a stabilit că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererea reclamantei de retrocedare a imobilului expropriat nu mai poate fi primită.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de apelantul reclamant, reprezentat prin mandatar, domiciliat în C,-, -.3,. 7, județul C și domiciliul procesual ales în C, B-dul. - nr. 80,.1, județul C (la sediul " și Asociații") - declarat împotriva sentinței civile nr. 152/C/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în C, Bulevardul - nr. 51, județul C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.iulie.2008.
PREȘEDINTE, | Pentru judecător - -, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Vicepreședinte instanță, |
Grefier,
- -
Jud.fond.
Tehnored.PD 1.08.2008
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Monica Costea
