Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 175/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 175/A/2008

Ședința publică de la 31 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară

JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului AIî mpotriva sentinței civile nr. 884/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.

Procedura legal îndeplinită, fără prezența părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-au depus concluzii scrise din partea apelantului pârât și note de ședință din partea intimaților reclamanți, prin avocat.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 24 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

Prin Sentința Civilă nr. 884/4 iunie 2008 Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului A I și a fost obligat pârâtul să emită dispoziție de soluționare a notificării formulate de antecesorul reclamanților, pentru suprafața de 1283 mp.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii precum și acțiunea împotriva pârâților Construcții Civile și Industriale A

Pârâtul a mai fost obligat și la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin notificarea înregistrată la. la 11.08.2001 ( 23) antecesorul reclamanților, def., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 1283 mp din suprafața totală de 1716

-//-

mp expropriată în baza Decretului de expropriere nr. 225/172 al Consiliului de Stat ( 42) pe care s-a construit depozitul

Având în vedere opțiunea notificatorului pentru despăgubiri bănești, notificarea a fost transmisă Comisiei Județene de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Prefecturii A înregistrată sub dosar nr. 214/2001 ( 8 dos. Judecătoria Alba Iulia ).

Prin adresa nr. 11775/2002 notificarea a fost înaintată Primăriei Municipiului A I, spre competentă soluționare, întrucât imobilul a avut la momentul exproprierii altă destinație decât cea de locuință, astfel că regimul juridic era reglementat de disp. art. 9 alin 2, art. 11 și 12 din Legea 10/2001 în forma în vigoare la acel moment.

La rândul său, prin adresa nr. 10824/21.06.2005 ( 19) această instituție a redirecționat notificarea împreună cu actele anexate către, apreciind că acestei societăți îi revine competența de soluționare în calitate de deținător al imobilului, astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 417/2000 a Tribunalului Alba menținută prin Decizia civilă 203/A/2005 a Curții de APEL ALBA IULIA.

După cum reiese din Decizia civilă nr. 3457/2002 a Curții Supreme de Justiție ( 31-32) AIs -a divizat încă din 1997 în șase societăți comerciale, între care și Construcții Civile și Industriale A care a preluat terenul în litigiu, confirmând la acel moment, că imobilul se află în administrarea sa.

Cu toate acestea, din comunicările efectuate între instituțiile investite cu soluționarea notificării, nu rezultă că această societate, care ar fi avut la acea dată calitatea de unitate deținătoare, ar fi fost investită în 2005 cu notificarea formulată de antecesorii reclamanților.

Doar în anul 2007, în urma adresei nr. 23/7.03.2007 trimisă de reclamantul, această societate a comunicat petentului cu adresa nr. 31/17.04.2007 că nu mai deține bunuri pe strada -, întrucât construcțiile au fost vândute prin executare silită de către A iar terenul aparține Primăriei Municipiului AI( 60).

Într-adevăr, conform actelor depuse la filele 57-59, construcțiile deținute de pârâta Construcții Civile și Industriale A I pe strada - au fost vândute prin executare silită de către DGFP A încă din 07.06.2005, respectiv 14.06.2005, după cum rezultă din facturile fiscale emise de această instituție, acest fapt fiind comunicat Primăriei Municipiului A I cu adresa nr. 137/16.06.2005 ( 57), deci anterior redirecționării notificării către

În aceste condiții câtă vreme pârâta Construcții Civile și Industriale nu mai are calitatea de deținător al imobilului, iar conform sentinței civile nr. 3088/1996 ( 69-70), terenul ce a făcut obiectul exproprierii și deci al notificării aparține unității administrativ teritoriale, societatea pârâtă neobținând certificatul de atestare a dreptului de proprietate

-//-

asupra acestuia, în condițiile art. 21 alin 4 din Legea 10/2001 - obligația de soluționare a notificării revine primarului.

Referitor la cererea de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii, aceasta a fost respinsă întrucât dispozițiile art. 25 din Legea 10/2001 modificată, nu prevăd o sancțiune pecuniară pentru nerespectarea dispozițiilor privind soluționarea notificării.

Acțiunea față de pârâta Construcții Civile și Industriale AIa fost respinsă pe considerentul că aceasta nu deține imobilul.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului A I, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului a susținut în esență că nefiind deținătoarea imobilului, nu putea fi obligată să emită dispoziție și că așa fiind nu are nici calitate procesuală pasivă.

Mai susține că prin adresa nr. 10824/2005 notificarea a fost redirecționată, iar instanța de fond trebuia să facă o corectă aplicare a disp. art. 27 din Legea 10/2001.

În fine, mai susține că antecesorul reclamanților nu a fost proprietarul imobilului.

Intimații au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu în baza art. 295 Cod pr. civ. se constată că Tribunalul a pronunțat o sentință legală și temeinică.

În mod corect, instanța de fond a reținut că imobilul din litigiu a aparținut antecesorului reclamanților care a notificat unitatea deținătoare în termenul legal pentru emiterea unei dispoziții. De reținut că imobilul a fost trecut în proprietatea Statului cu titlu de expropriere și fiind situat pe teritoriul municipiului A I, dreptul de proprietate se exercită de unitatea administrativ teritorială pe care se află.

Pârâta Construcții Civile și Industriale AIa avut un drept de administrare și nicidecum un drept de proprietate asupra acestui imobil.

Mai mult, această pârâtă a fost executată silit de către Direcția Generală de Finanțe Publice A prin vânzare la licitație publică a mijloacelor fixe.

În aceste condiții, pârâtul apelant, are calitate procesuală pasivă.

În fine, din întreaga suprafață a imobilului s-a dispus restituirea doar a suprafeței de 1280 mp - pentru cât antecesorul reclamanților era proprietar tabular.

Față de aceste considerente, apelul se privește a fi neîntemeiat, urmând ca în baza art. 296 Cod pr. civ. să fie respins.

Văzând și art. 274 Cod pr. civ., apelantul urmează a fi obligat să

-//-

(continuarea deciziei civile nr. 175/A/2008 dată în dosar nr-)

plătească intimaților suma de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat, conform chitanței de la dosar.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului AIî mpotriva Sentinței Civile nr. 884/4 iunie 2008 Tribunalului Alba pronunțată în dosar nr-.

Obligă pe apelant să plătească intimaților, și suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2008.

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.

Tehnored. 9 ex/06.11.2008

-

Președinte:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Augustin Mândroc

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 175/2008. Curtea de Apel Alba Iulia