Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 181/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 181

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Gherghina Niculae

JUDECĂTOR 2: Violeta Stanciu

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de pârâții Comisia Locală de Aplicarea Legii 10/2001 cu, județul și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor B, cu sediul în -, nr.152, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1870 pronunțată la data de 13 noiembrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul ales la.Av. - T, str.8 -, - 10,.12, județul D și intimata-pârâtă Primăria comunei cu prin Primarul comunei cu, județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 30 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru azi data de mai sus, dându-se următoarea decizie:

CURTEA:

Examinând apelurile civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamanții și, domiciliați în Canada 6280, H3 și B,-, sect.3, prin procurator, toți cu domiciliul ales laCabinetulde Avocatură " ",T, str.8 -, -.10,.12, județul D au chemat în judecată pe pârâții Comisia instituită potrivit Legii nr.10/2001 comuna cu, Primăria comunei cu prin primar, Consiliul Local al comunei cu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită contestația, să se anuleze dispoziția nr.107/2007 a primarului comunei cu, obligarea pârâților să restituie în deplină proprietate și posesie, imobilul compus din teren în suprafață de 500 mp și parte din construcția edificată pe acesta.

În motivarea contestației, contestatorii au arătat că, în conformitate cu cuprinsul actului juridic investit între ei și pârâții Primăria comunei cu - prin primar - au devenit proprietarii terenului, pe care au început edificarea unei clădiri, că ulterior datorită situației speciale create familiei și a umilințelor la care au fost supuși în timpul regimului anterior, în cursul anilor 1980 - 1981 au fost nevoiți să părăsească definitiv țara, că după plecarea reclamantului, pentru a reuși reunificarea familie, reclamanta, datorită relelor tratamente de ordin psihologic și moral, a fost adusă în situația în care a avut la un moment dat abolit discernământul și în această stare de presiune a semnat un act din care ar rezulta că ar fi donat statului opresionist unicul bun imobiliar realizat într-o viață de muncă, "în sens de recunoștință și pentru afecțiunea ce o purtam față de acesta", că înscrisul respectiv nu poate constitui, în spiritul legii, un act de donație respectiv o libertate efectuată în favoarea regimului comunist cu respectarea condițiilor legale, nefiind să producă nici un fel de efect juridic.

Contestatorii au mai arătat că, toate susținerile cuprinse în dispoziția atacată nu se regăsesc pe plan probator, ele constituind simple afirmații, întrucât nu există un act de donație încheiat în sensul legii civile care să cuprinsă, printre altele, și aprobarea organelor administrației regimului trecut, că pe aceeași linie, se înscrie și mențiunea din dispoziția potrivit căreia într-o corespondență înaintată în anul 2002 li s-ar fi recomandat să se adreseze justiției pentru anularea donației, numai că nu aveau cunoștință nici în prezent de un asemenea document și chiar dacă ar exista înscrisul acesta nu are nicio semnificație juridică pentru soluționarea corectă cazului și în plus "recomandarea" nu poate că constituie un argument pe care să se sprijine măsura de respingere a cererii,

Reclamanții solicită admiterea acțiunii pe baza probatoriilor ce se vor administra și a prevederilor Legii nr.10/2001.

S-au anexat cererii, în copie următoarele înscrisuri:dispoziția privind respingerea notificării nr.2479/10.08.2001 de restituire în natură a unor imobile compuse din 500 mp teren și o fundație de casă cu pivniță;

Reclamanții prin precizările la acțiune ( fila 124) arată că înțeleg să se judece cu pârâții primarul comunei cu, Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, solicitând anularea dispoziției nr.107/19.04. 2006primarului comunei cu, obligarea primarului comunei cu la restituirea în natură a imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 506 mp, situat în comuna cu și construcția reprezentată printr-o fundație de casă cu pivniță edificată pe acest teren, imobil preluat abuziv de statul comunist fără titlu valabil, constatarea nulității deciziei nr.297/19.10.1981 a fostului Consiliu Popular al Județului D prin care s-au trecut în proprietatea statului respectivul imobil, astfel din imobil conform Decretului nr.223/1974, după stabilirea reclamantului în Canada, iar din imobil prin acceptarea "donației" autentificată sub nr.4604/26.10.1981 făcută de reclamanta în favoarea statului comunist; constatarea nulității absolute a contractului de donație nr.4604/26.10.1981 prin care reclamanta a donat statului român cota de din imobilul descris anterior, motivul fiind lipsa totală a cauzei actului juridic, în speță neexistând intenția reclamantei de a gratifica statul român; constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare prin care Primăria cu a înstrăinat imobilul a cărei restituire solicită numitului, așa cum reiese din adresa nr.3426/19.12.2002 a Primăriei cu, la acest moment reclamanții nefiind în posesia altor date privitoare la această înstrăinare.

În fapt, se arată că reclamantul a părăsit România în anul 1980, stabilindu-se în Canada, iar în baza Decretului nr.223/1974 i s-a confiscat din imobilul proprietatea sa și a soției sale, respectivul decret fiind abrogat prin Decretul - Lege nr.9/1989 al Consiliului, constatându-se că el contravenea chiar Constituției din 1965, astfel că preluarea de către stat a imobilului în baza acelui decret este lovită de nulitate, toate actele ulterioare de înstrăinare având același regim juridic, întrucât imobilul nu a intrat niciodată în mod legal în patrimoniul statului, că în anul 1981, reclamanta a vrut să-l urmeze pe soțul ei, împreună cu cei doi copii minori în Canada, însă nu a putut să facă acest lucru decât după ce a fost obligată să doneze statului român restul de din imobilul proprietatea lor, iar potrivit art.966 cod civil "obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect", în structura cauzei actului juridic civil intrând 2 elemente, scopul imediat și scopul mediat, că scopul imediat, numit și scopul obligației îl reprezintă în actele cu titlu gratuit intenția de a gratifica, astfel ca atunci când aceasta lipsește, sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute a actului de donație și având în vedere condițiile în care s-a încheiat contractul de donație în anul 1981 este evident că reclamanta nu a urmărit niciun moment să gratifice statul comunist, ci doar să poată pleca împreună cu copii din țară.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca reprezentat al Statului Român, motivat de faptul că, în ipoteza în care se vor acorda despăgubiri, cea care va pune în executare hotărârea, este Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Aceeași intimată mai arată că cererea de chemare în judecată are mai multe capete de cerere, care presupun competență materială diferită pentru soluționarea lor, astfel că se impune disjungerea cauzei, în sensul reținerii pe rolul Tribunalului Dâmbovița a primelor două capete de cerere șideclinarea competenței de soluționare pentru capetele 3,4 și 5din cerere, privind constatarea nulității deciziei nr.297/1981 a fostului Consiliului Popular al Județului D, constatarea nulității absolute a contractului de donație nr.4604/1981 - donatar și constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului de către Primăria cu, către Judecătoria Târgoviște.

De asemenea, consideră că este oportunăsuspendarea cauzeiprivind soluționarea primelor două capete - anularea dispoziției nr.107/19.04.2006 a primarului comunei cu și obligarea a primarului comunei cu la restituirea în natură a imobilului, de către Tribunalul Dâmbovița până la soluționarea definitivă și irevocabilă a celorlalte trei capete de cerere, conform dispozițiilor art.244 alin.1 pct. Cod procedură civilă.

La termenul din data de 11 septembrie 2008 tribunalul la cererea reclamanților a admis proba cu expertiză, având ca obiective identificarea terenului în baza actelor de proprietate ale reclamanților, să se arate posesorii actuali ai acestei suprafețe de teren, dacă pe suprafață de teren se află edificată vreo construcție, iar în caz afirmativ să se precizeze de către cine a fost edificată construcția).

S-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul ( filele 156 și următoarele) cu schița aferentă, împotriva căruia reclamanții nu au formulat obiecțiuni.

Tribunalul Dâmbovița, prin swentința civilă nr.1870 din 13.11.2008 a respinsexcepția necompetenței materialea Tribunalului privind soluționarea capetelor 3,4 și 5 din cerere, având ca obiect constatarea nulității deciziei nr.297/1981 a fostului Consiliului Popular al Județului D, constatarea nulității absolute a contractului de donație nr.4604/1981 - donatar și constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului de către Primăria cu șiexcepția lipsei calității procesuale pasive, excepții invocate de către pârâtul Statul Român-reprezentat prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

A respins și cererea de disjungere a capetelor3,4 și 5din cerere, precum și cererea desuspendarea cauzeiprivind soluționarea primelor două capete - anularea dispoziției nr.107/19.04.2006 a primarului comunei cu și obligarea primarului comunei cu la restituirea în natură a imobilului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a celorlalte trei capete de cerere, conform dispozițiilor art.244 alin.1 pct. Cod procedură civilă.

S-a luat act că în ședința publică din data de 11.09.2008, reclamanții au renunțat la judecata cu pârâtul.

A admis cererea formulată de reclamanții, prin procurator, în contradictoriu cu pârâții Statul Român-reprezentat prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Primarul comunei cu, astfel cum a fost precizată în cursul judecății.

A constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 4604/26.10.1981, precum și a deciziei nr.297/19.10.1981 emisă de Consiliul Popular al județului

A anulat dispoziția nr.107/19.04. 2006 emisă de primarul comunei cu.

A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele ce fac obiectul notificării nr. 2479/10.08.2001, respectiv teren intravilan în suprafață de 506 mp, situat în comuna cu și construcția reprezentată printr-o fundație de casă cu pivniță edificată pe acest teren.

A respins cererea privind constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare prin care Primăria cu a înstrăinat imobilul a cărei restituire se solicită.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul analizând excepțiile invocate de către pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, le- respins, având în vedere următoarele considerente:

Pârâtul Statul român a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului privind soluționarea capetelor 3,4 și 5 din cerere, având ca obiect constatarea nulității deciziei nr.297/1981 a fostului Consiliului Popular al Județului D, constatarea nulității absolute a contractului de donație nr.4604/1981 - donatar și constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului de către Primăria cu, solicitând declinarea competentei de soluționare a acestor capete de cerere la Judecătoria Târgoviște, excepție neîntemeiată, potrivit următoarelor considerente:

Reclamanții au învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni având un obiect complex, solicitând anularea dispoziției nr.107/19.04. 2006 primarului comunei cu, obligarea primarului comunei cu la restituirea în natură a imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 506 mp, situat în comuna cu și construcția reprezentată printr-o fundație de casă cu pivniță edificată pe acest teren, imobil preluat abuziv de statul comunist fără titlu valabil, constatarea nulității deciziei nr.297/19.10.1981 a fostului Consiliu Popular al Județului D prin care s-au trecut în proprietatea statului respectivul imobil, astfel din imobil conform Decretului nr.223/1974, după stabilirea reclamantului în Canada, iar din imobil prin acceptarea "donației" autentificată sub nr.4604/26.10.1981 făcută de reclamanta în favoarea statului comunist; constatarea nulității absolute a contractului de donație nr.4604/26.10.1981 prin care reclamanta a donat statului român cota de din imobilul descris anterior, motivul fiind lipsa totală a cauzei actului juridic, în speță neexistând intenția reclamantei de a gratifica statul român; constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare prin care Primăria cu a înstrăinat imobilul a cărei restituire solicită numitului, așa cum reiese din adresa nr.3426/19.12.2002 a Primăriei cu, Tribunalul reținând că cel puțin pentru primele două capete de cerere competența materială aparține tribunalului ca instanță de fond.

Întrucât reclamanții au formulat acțiune în cadrul procesual prevăzut de Legea nr.10/2001, urmărind, în principal, restituirea în natură a imobilului teren și construcție sau măsuri reparatorii prin echivalent, pentru care, ca o chestiune prejudicială, este necesar a se obține pe cale de judecată desființarea actelor juridice de înstrăinare a imobilului de la stat către pârâtul, precum și desființarea celorlalte acte menționate anterior, s-a reținut că, pentru considerentele arătate și pentru argumente deduse din necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, dar și pentru faptul că, în speță, nu este vorba de nesocotirea unor norme de competență materială prin care se realizează o delimitare de atribuții pe linie verticală, între instanțele judecătorești, s-a apreciat că intervenind o prorogare de competență, potrivit art.17 Cod procedură civilă, aceeași instanță este competentă să soluționeze toate capetele de cerere, respectiv Tribunalul Dâmbovița, ca instanță de fond.

În contextul reținut, Tribunalul a respins și cererea de disjungere a capetelor3,4 și 5din cerere, privind constatarea nulității deciziei nr.297/1981 a fostului Consiliului Popular al Județului D, constatarea nulității absolute a contractului de donație nr.4604/1981 - donatar și constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului de către Primăria cu, precum și cererea de suspendarea cauzei privind soluționarea primelor două capete - anularea dispoziției nr.107/19.04.2006 a primarului comunei cu și obligarea primarului comunei cu la restituirea în natură a imobilului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a celorlalte trei capete de cerere, conform dispozițiilor art.244 alin.1 pct. Cod procedură civilă.

S-a reținut a fi neîntemeiată șiexcepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de aceeași pârâtă, întrucât donația a cărei nulitate au solicitat-o reclamanții este făcută în favoarea statului român, prezenta hotărâre urmând a-i fi opozabilă.

Analizând cererea reclamanților, astfel, cum a fost precizată în cursul judecății, în baza actelor și lucrărilor dosarului, a susținerilor părților, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr.107/19.04. 2006 emisă de primarul comunei cu s-a respins notificarea nr. 2479/10.08.2001formulată de către numiții și prin care aceștia au solicitat restituirea în natură a imobilului teren intravilan în suprafață de 506 mp, situat în comuna cu și construcția reprezentată printr-o fundație de casă cu pivniță edificată pe acest teren, întrucât imobilele au fost donate statului.

Pentru repararea abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 legiuitorul a adoptat printre altele, Legea nr. 10/2001, care stabilește principiul restituirii în natură a imobilelor, terenuri, cu sau fără construcții.

Prin excepție, legea prevede stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent.

În concepția Legii nr. 10/2001, în noțiunea imobilelor preluate în mod abuziv intră, atât cele trecute cu titlu, cât și cele preluate fără titlu valabil de către stat.

În speță, imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului prin decizia nr.297/19.10.1981 emisă de Consiliul Popular al județului D, ca urmare a solicitării contestatorilor de apleca definitiv din țară, în art. 1 al acestui act administrativ stipulându-se expres asupra preluării fără plată în baza Decretului nr. 223/1974 a din suprafața de 506 mp teren construcții și fundația unei case de locuit cu pivniță situate în comuna cu proprietatea numitului plecat în Canada și care nu s-a mai înapoiat, iar în art. 2 menționându-se că se acceptă cu data prezentei decizii donația făcută fără pretenții statului român, conform Decretului nr. 478/1954 a din suprafața de 506 mp teren construcții și fundația unei case de locuit cu pivniță situate în comuna cu proprietatea numitei.

S-a reține că, din imobil a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, prin care cetățenii români care părăseau țara erau lipsiți în mod arbitrar de un drept de proprietate care era recunoscut și protejat, atât pe plan intern, cât și internațional, astfel încât acesta era în contradicție cu prevederile Constituției din 1965, cu dispozițiile art. 480 și ale art. 481 Cod Civil și cu tratatele și convențiile internaționale la care România era parte și prin urmare titlul statului nu este valabil constituit.

Astfel, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.

Cu privire la actul de donație încheiat în favoarea statului, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 948 pct.4 Cod Civil, una dintre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții este " o cauză licită", în vreme ce potrivit dispozițiilor art.966 Cod Civil " obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect".

Aceste dispoziții nu lasă nici un echivoc asupra necesității ca orice act juridic să se întemeieze pe o cauză, iar aceasta să fie reală, licită și morală.

Prin urmare, inexistența cauzei ori, în situația în care aceasta există, caracterul ei fals, ilicit sau imoral minează în mod decisiv actul juridic căruia îi este atașată, atrăgând nulitatea lui absolută.

Fiind vorba despre un contract cu titlu gratuit, în cazul contractelor de donație cauza constă în intenția donatorului de a mări patrimoniul donatarului fără a primi în schimb o contraprestație.

În prezentul proces, reclamanta, în calitate de proprietară a din imobilul teren în suprafață de 506 mp teren construcții și fundația unei case de locuit cu pivniță situate în comuna cu a încheiat contractul de donație autentificat sub nr. 4604/26.10.1981, având la bază un proces-verbal încheiat la 10 mai 1981 de către Consiliul Popular al comunei cu în care se menționează că numita cedează imobilul arătat, cu scopul de a nu mai avea imobile pe raza comunei, urmărind plecarea din țară după soțul ei, precum și faptul că aceasta a solicitat prin cererea nr. 426/8.05.1981 ca imobilul să fie trecut în proprietatea statului.

La puțin timp după efectuarea acestei donații, reclamanta a părăsit România, stabilindu-se în Canada.

Față de cele reținute, rezultă că donarea imobilului în litigiu către Statul român s-a făcut în perioada imediat premergătoare plecării în Canada a reclamantei după soțul său, pentru a-și facilita plecarea.

Așa fiind, gratificarea statului nu este rezultatul intenției sincere a reclamantei de a spori patrimoniul acestuia fără a primi nimic în schimb, ci o manifestare de voință menită a înlătura orice posibilă la părăsirea țării.

Este cunoscut, de altfel, că în perioada respectivă, deși, nu exista vreun act normativ care să impună ( precum a făcut-o Decretul nr. 223/1974) transmiterea proprietății în favoarea statului, formele de presiune concretă și condiționările de fapt impuse sau sugerate celor care, asemenea reclamanților, doreau, în circumstanțele epocii, părăsirea României, nu au lipsit, situațiile în care se ajungea la donarea de imobile către stat fiind în aceste cazuri suficient de des întâlnite.

Tribunalul a concluzionat că reclamantei i-a lipsit intenția sinceră și liber asumată de a spori cu titlu gratuit patrimoniul Statului, ceea ce lasă oferta ei de donație fără cauză.

Așa fiind, din perspectiva celor de mai sus, contractul de donație apare ca fiind lovit de nulitate absolută, în sensul evocatelor prevederi ale art. 966 Cod Civil " obligația fără cauză nu poate avea nici un efect".

Ținând cont că deposedarea s-a făcut fără titlu valabil, temeiul legal de restituire va fi art.2 alin.1 lit. i din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a apreciat că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, datorită multiplelor înstrăinări a imobilului prin acte autentice de vânzare-cumpărare, împrejurare care rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, în contextul în care deținătorii actuali, numiții și, sunt dobânditori de bună credință, motiv pentru care se va constata că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 506 mp, situat în intravilanul comunei cu, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză și fundația unei case de locuit cu pivniță situate în aceeași locație,

Impotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu, județul

Ministerul Finanțelor Publice, prin apelul declarat critică sentința pe motive de netemeinicie și nelegalitate susținând că în mod greșit s-a respins excepția prin care s-a solicitat disjungerea cauzei pentru soluționarea capetelor 3,4 și 5 din cerere, întrucât prezenta acțiune trebuia să se întemeieze pe o hotărâre judecătorească irevocabilă, care să fi avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație.

Respingerea cererii de disjungere a avut ca efect și respingerea excepției necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea acestor capete de cerere.

In ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, apelantul arată că prin notificarea nr. 2479 din 10.08.2001 și prin cererea inițială intimații reclamanți au solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 506. situat în comuna malu cu și construcția reprezentată printr-o fundație de casă cu pivniță edificată pe acest teren și nicidecum acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cerere pe care au formulat-o la încheierea dezbaterilor.

Apelanta pârâtă Comisia Locală de aplicarea nr. 10/2001 cu susține că în mod eronat instanța de fond a admis toate capetele de cerere care erau7 de competențe materiale diferite astfel capătul 1 din cerere privind anularea dispoziției nr. 107 din 19.04.2006 se face de către instanța de contencios administrativ dat fiind că este un act administrativ iar capetele 3,4 și 5 din cerere sunt de competența judecătoriei Târgoviște.

Apelanta mai susține că, în mod greșit s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent întrucât cererea reclamanților din acțiunea introductivă este restituirea în natură a imobilelor.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, sentința criticată, prin apelurile formulate, constată că este afectată temeinicia și legalitatea acesteia, apelurile fiind fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente:

Cu privire la apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice -prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

1.Este întemeiată critica privind respingerea cererii de disjungere și a excepției necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea unor capete de cerere.

Reclamanții au investit instanța de fond cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, precizată la termenul din 15 mai 2008, prin care au solicitat anularea dispoziției nr. 107 din 19.04.2006 emisă de Primarul comunei cu, obligarea Primarului comunei cu la restituirea în natură a imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 506. situat în comuna malu cu și construcția reprezentată printr-o fundație de casă cu pivniță, edificată pe acest teren, imobil preluat abuziv de statul comunist fără titlu valabil; constatarea nulității deciziei nr. 297 din 19.10.1981 a fostului Consiliu Popular al județului D, prin care s-au trecut în proprietatea statului respectivul imobil astfel: din imobil, coinform decretului nr. 223/1974, după stabilirea reclamantului în Canada, iar din imobil prin acceptarea donației autentificată sub nr. 4604 din 26.10.1981 făcută de reclamanta în favoarea statului comunist; constatarea nulității absolute a contractului de donație nr. 4604 din 26.10.1981 prin care reclamanta a donat statului român cota de din imobil, motivul fiind lipsa totală a cauzei actului juridic, neexistând intenția de a gratifica statul comunist și constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare prin care Primăria cu a înstrăinat imobilul a cărei restituire se solicită, numitului.

După efectuarea raportului de expertiză de către expert, reclamanții prin cererea depusă la termenul din 6.11.2008, solicită în subsidiar ca în situația în care nu se va putea dispune restituirea în natură a imobilului, instanța să constate că sunt îndreptzățiți la stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Soluționarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de donație s-a făcut cu încălcarea normelor de competență materială precum și a dispozițiilor legii nr. 10/2001.

acestei cauze este dată de existența a două modalități de trecere a imobilului în proprietatea statului, respectiv cota de din imobil, reprezentând cota de bun comun a reclamantului, plecat din țară în baza Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri- decizia nr. 297 din 19.10.1981 a Consiliului Popular al județului D - Comitetul executiv și cealaltă cotă de din imobil reprezentând cota de bun comun a reclamantei prin contractul de donație autentificat sub nr. 4604 din 26.10.1981 încheiat între în calitate de donator și Statul Român prin Consiliul Popular al comunei malu cu în calitate de donatar.

Corespunzător celor două modalități de trecere în proprietatea statului a imobilului sunt aplicabile dispoziții diferite din Legea 10/2001 pentru fiecare cotă de câte din imobil și anume pentru cota de trecută în proprietatea statului în baza decretului nr. 223/1974 sunt aplicabile disp. art. 2 alin.(1) lit. h din Legea 10/2001 iar pentru cota de ce a făcut obiectul contractului de donație auttentificat sub nr. 4604 din 26.10.1981, sunt aplicabile disp. art. 2 alin. (1) lit.c din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt imobile preluate abuziv cele donate statului sau altor persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Așadar, art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 prevede condiția prealabilă a existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se constate nulitatea absolută a donației, acțiune introdusă în scopul aducerii imobilului donat în categoria celor preluate abuziv, definite astfel prin acest text de lege.

Tribunalul Dâmbovița în mod greșit a soluționat capătul de cerere privind constatarea nulității contractuilui de donație simultan cu celelalte capete de cerere, nefiind vorba de o proorogare de competență, pe de o parte pentru că soluționarea acestui capăt de cerere este de competența instanței de fond de drept comun în timp ce tribunalul a fost investit cu o acțiune întemeiată pe Legea 10/2001 și pe de altă parte nu a respectat copndiție existenței prealabile a unei hotărâri judecătorești irevocabile de constatarea nulitățiui actului de donație prevăzută de art. 2 alin. 1 lit. c din legea 10/2001.

Prin nr.HG 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în aplicarea disp. art. 2 (1) lit. s-a prevăzut că în cazul imobilelor donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 Cod civil, se va acorda beneficiul legii numai dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și numai după ce persoana îndreptățită va depăune originalul sau copie legalizată de pe respectiva hotărâre.

Legal era ca tribunalul să dijungă acest capăt de cerere și în raport de valoarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de donație, respectândf decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de - - Secțiile unite, fie să îl rețină pentru soluționare ca instanță de fond de drept comun dacă valoarea este de peste 500 lei, fie să decline competența în favoarea Judecătoriei dacă valoarea este sub 500 lei.

Cât privește soluționarea celorlalte capete de cerere formulate în baza Legii 10/2001 ce priveau cota de trecută în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, Tribunalul putea fie să le soluționeze, fie să dispună suspendarea în baza disp. art. 244 pct. 1 Cod pr.civilă până la pronunțarea hotărârii irevocabile în acțiunea privind constatarea nulității absolute sau anularea contractului de donație pentru cealaltă cotă de din imobil.

De aceea, în mod greșit instanța de fond a respins excepția disjungerii și exc epția necompetenței materiale invocată de apelantă.

2.Referitor la critica ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului apelant, se reține că apelantul a fost chemat în judecată ca pârât în capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 4604 din 26-.10.1981, pentru opozabilitate și nu pentru că eventualele despăgubiri ar urma să fie acordate prin intermediul acestuia, așa cum au precizat reclamanții în concluziile scrise.

De altfel, față de soluția ce se impune potrivit considerentelor de mai sus, cu privire la soluționarea capătului de cerere în constatarea nulității absolute a contractului de donație, instanța competentă va analiza calitatea procesuală pasivă, numai după ce va stabili natura juridică a imobilului - obiect al contractului de donație, în sensul dacă acesta a aparținut domeniului public sau privat al statului, ori domeniului public sau privat al comunei cu ( în contractul de donație, calitatea de donatar la avut Statul român- prion Consiliul Popular al comunei cu ).

Cu privire la apelul formulat de pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii 10/2001, se reține că, în cea mai mare parte sunt formulate aceleași critici cu cele din apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și cum potrivit considerentelor de mai sus, au fost constatate întemeiate, pe cale de consecință sunt întemeiate și criticile apelantului.

Nu poate fi avută însă în vedere, susținerea că, soluționarea capătului de cerere în anularea dispoziției nr. 107 din 19.04.2006 emisă de Primarul comunei cu este de competența instanței de contencios administrativ întrucât legea nr. 10/2001 prevede reguli procesuale speciale privind competența instanței care judecă în fond contestațiile formulate împotriva dispoziției sau deciziei de respingere a cererii de restituirea imobilelor.

Aceste norme cu caracter absolut stabilesc o competență materială și teritorială exclusivă, aceea a secției civile a Tribunalulul Județean în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau după caz al entității investită cu soluționarea notificării.

Cât privește cuantumul măsurilor reparatorii, acestea urmează a fi stabilite conform procedurii reglementate de titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu de instanța de judecată.

Urmează ca în baza disp. art. 297 Cod pr.civilă să fie admise ambele apeluri, desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de pârâții Comisia Locală de Aplicarea Legii 10/2001 cu, județul și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor B, cu sediul în -, nr.152, sector 1- prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D,-, județul D împotriva sentinței civile nr.1870 pronunțată la data de 13 noiembrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul ales la.Av. - T, str.8 -, - 10,.12, județul D și intimata-pârâtă Primăria comunei cu prin Primarul comunei cu, județul D și în consecință:

Desființează sus-menționata sentință și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița, potrivit considerentelor prezentei decizii.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Tehnored. Gh.N/CO

9 ex./10.11.2009

f- Trib.

Președinte:Gherghina Niculae
Judecători:Gherghina Niculae, Violeta Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 181/2009. Curtea de Apel Ploiesti