Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 183/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR. 183/
Ședința publică din data de 01 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol pronunțarea apelului civil formulat de apelantul reclamant
-, cu domiciliul procesual ales în B, strada - nr. 1,. B,. 2,. 29, sector 2 ). avocat ) - declarat împotriva sentinței civile nr. 1580/27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr- (număr în format vechi 3631/2006), în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, PRIN PRIMAR, cu sediul în-, județul C, "", cu sediul în, Hotel "B" Corpul B - 26, județul C și "-", cu sediul în, Hotel, județul C, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data
de 24 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 în referire la art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 01 iulie 2007, dată la care a pronunțat următoare soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 16 octombrie 2006 reclamantul a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului C prin Primar, SC SA și SC SRL solicitând instanței să constate nulitatea deciziei administrative nr. 22043/24.08.1958 a Comitetului executiv al Sfatului Popular al orașului C; să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 3/08.09.1992 încheiat între pârâții SC SA și SC SRL, act autentificat sub nr. 218/20.02.2002 a BNP; să oblige Primăria Municipiului C să soluționeze prin dispoziție cererea de restituire în natură a terenului situat în, lot 38a, careul 37, în suprafață de 857 mp.
Printr-o cerere completatoare formulată la 23.11.2006 reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.6956/05.12.2001 încheiat între SC SA și SC SRL și să fie obligați pârâții la plata sumei datorate pentru lipsa de folosință a terenului în litigiu, în cuantum de 1000 lei.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că preluarea de către Stat a terenului prin decizia nr. 22043/1958 a Comitetului executiv al Sfatului Popular al orașului C este abuzivă pentru că decizia nu individualizează imobilul reclamantului și nu produce efecte față de acesta.
A mai susținut că decizia administrativă nu are eficiența juridică necesară pentru anularea unui act juridic civil, respectiv un contract de vânzare cumpărare și nici nu poate crea un drept de proprietate.
În lipsa unui temei legal de preluare, Statul Român prin Primăria C deține cu titlu precar acest imobil și orice înstrăinare este lovită de nulitate în aceste condiții.
S-a arătat apoi că terenul a fost preluat de Stat prin decizia nr. 111/1952, reclamantul renunțând la solicitarea de a se constata nulitatea absolută a deciziei nr. 22043/1958.
Prin întâmpinare, pârâta SC - SRL a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Tot prin întâmpinare, pârâta SC SA a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere ce vizează constatarea nulității absolute a deciziei de preluare a terenului în proprietatea statului; excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul acțiunii ce vizează nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.3/08.09.1992, prin prisma art.45 alin.5 al Legii nr.10/2001.
De asemenea în ședința publică din 20.09.2007, pârâta Primăria Municipiului Cai nvocat excepția lipsei capacității sale de folosință.
Statuând conf. dispozițiilor art.137 alin.1 Cod proc.civilă asupra excepțiilor invocate, instanța le-a respins prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 20.09.2007.
Tribunalul a motivat că, urmare a desistării reclamantului față de cererea în constatarea nulității absolute a deciziei 22043/1958 și de cererea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 3/1992, sunt lipsite de interes excepțiile inadmisibilității și a tardivității. În privința excepției tardivității cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare din 05.12.2001, tribunalul a reținut că e nefondată această excepție în condițiile în care termenul de 1 an prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 se referă numai la contractele încheiate anterior intrării în vigoare a legii, iar nu și la cele ulterioare acestei date, cum este cazul contractului în litigiu.
În privința calității procesuale active, s-a stabilit că declarația de notorietate și atestatul depus la dosar sunt dovezi suficiente a identității dintre reclamant și persoana cunoscută sub numele, cunoscut drept sau, cu numele de familie,.
Prin sentința civilă nr. 1580 din 27 septembrie 2007 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamantului și a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC SRL.
Pentru a pronunța a această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că terenul situat în Stațiunea a fost preluat nu printr-o decizie nr. 111/1951 sau prin Decretul nr. 111/1951, concluzie impusă de lipsa unei hotărâri judecătorești de preluare a terenului în acest temei, ci ca urmare a intervenirii pactului comisoriu prevăzut în contractul încheiat de dobânditorul terenului cu vânzătorul Primăria C, care a avut ca efect rezilierea contractului pentru neîndeplinirea de către cumpărător a obligației de a construi o locuință în termenul prevăzut în contract.
În privința cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.6956/5.12.2001 autentificat sub nr.218/20.02.2002 tribunalul a reținut că, deși art.21 alin.5 al Legii 10/2001 stabilește sancțiunea nulității absolute în cazul înstrăinării imobilelor până la finalizarea procedurilor administrative sau judiciare, pentru a se reține această nulitate reclamantul trebuia să înștiințeze părțile contractante despre intenția sa de restituire a bunului anterior încheierii contractului, dovadă pe care reclamantul nu a făcut-
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că sentința este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- Instanța nu a ținut seama de temeiul legal al preluării imobilului, așa cum rezultă din adresa nr. 10313/01.07.2002 eliberată de Serviciul Public de Impozite Agenția nr. 4 C, respectiv Decizia nr. 111/1952 și reținând neîntemeiat că preluarea imobilului s-a făcut prin Decizia administrativă nr. 22043/24.08.1958, a schimbat astfel obiectul și cauza juridică a cererii.
Cu privire la temeiul preluării, instanța s-a aflat în eroare când a admis că imobilul a fost preluat prin Decizia nr. 111/1952, preluând greșeala funcționarului care a întocmit adresa, în privința mențiunii "111/1951" trecută în registrul de rol, deși este de notorietate că în perioada 1951-1954 Statul a procedat la preluarea unor imobile în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării.
Dacă terenul a fost preluat în anul 1952, instanța nu mai putea
reține că temeiul preluării imobilului l-a constituit decizia administrativă nr. 22043/1958.
- În mod nelegal a respins instanța cererea reclamantului privind restituirea în natură a terenului, pentru că instanța nu a ținut seama de probele administrate în legătură cu reaua credință a pârâților, în special a pârâtei Primăria Municipiului C, care nu a respectat termenele legale pentru a răspunde la notificare sau pentru a comunica notificatorului persoana care deține, chiar și numai parțial, terenul în litigiu. În plus, s-a arătat de către apelantul reclamant, după ce a început demersurile la Primărie pentru soluționarea notificării, în iunie 2006, pârâții au încercat să vândă terenul, sens în care au postat un anunț.
Instanța trebuia să rețină conivența frauduloasă a pârâților și față de datele ce rezultau din contractul încheiat între pârâți, precedat de un act sub semnătură privată, precum și față de mențiunea din contract a cumpărătorului că este de acord cu încheierea contractului în lipsa certificatului de sarcini sau a extrasului de Carte funciară.
- Pârâții nu au dovedit existența clauzei comisorii raportată la actul de schimb prin care reclamantul a dobândit terenul în anul 1935, iar motivarea nu se putea întemeia pe rezilierea contractului pentru neîndeplinirea vreunei obligații contractuale.
Instanța nu a ținut seama nici de situația rezultată din adresa SPIT nr. R-B 90600, B 90910 și B 92343/30.10.2007 în sensul că la un moment dat terenul a fost preluat abuziv de către Centrul Național de, ca o măsură de confiscare a bunurilor aparținând evreilor din România, consecință a prigoanei rasiale la care aceștia erau supuși. Instanța trebuia să deducă de aici imposibilitatea pentru reclamant de a obține o autorizație de construcție în, ori în altă localitate din țară.
- În mod nelegal a soluționat instanța capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâții SC SA și SC SRL. Nu s-a ținut seama de prevederile art. 948 și urm. cod civil și nici de cele ale art. 21 alin. 5 din legea nr. 10/2001.
Susține apelantul că aceste contracte au fost întabulate la 20 februarie 2006, după depunerea notificării de restituire a bunului și că până la întabulare actele nu-i pot fi opuse reclamantului. Din evoluția faptelor petrecute după notificare - refuzul primăriei de a răspunde în termen, necomunicarea datelor cu privire la teren și la deținător, încercarea de vânzare a terenului după insistențele reclamantului în soluționarea notificării formulate - rezultă conivența frauduloasă a pârâților, care atrage consecința nulității actelor defăimate.
Intimata SC SA, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că instanța de fond a reținut corect că trebuie să se dea eficiență pactului comisoriu de grad IV prevăzut în toate contractele de vânzare cumpărare încheiate pentru terenuri din Stațiunea, contractul în temeiul căruia reclamantul a dobândit bunul fiind desființat de drept.
Apreciază intimata că nu au fost dovedite susținerile privind preluarea terenului în temeiul Decretului nr. 111/1951 și că această dovadă se putea face numai prin depunerea hotărârii judecătorești pronunțate de Tribunalul Popular al Orașului
Susține intimata că instanța a soluționat corect și cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat în 5 decembrie 2001 între SC SA și SC SRL, ambele părți contractante fiind de bună credință la încheierea contractului. Nici una dintre părți nu a avut cunoștință de derularea procedurilor administrative de către reclamant și apoi, reclamantul nu a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0624/1998 emis în beneficiul SC SA conform HG nr. 834/1991 și nici a contractului de vânzare cumpărare nr. 3/1992 prin care s-a vândut clădirea Bufet din Stațiunea, ce afectează terenul solicitat.
Arată intimata că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate pentru că nu a depus o copie legalizată a contractului încheiat între autorul său și Primăria C și nici actul de schimb ca a avut ca obiect lotul 38, careul 37 din Stațiunea.
Intimata SC SRL a solicitat, la rândul său, prin întâmpinare, respingerea apelului, arătând că nu a existat nici o conivență frauduloasă cu Primăria C, care de regulă soluționează greu notificările și că instanța de fond nu a schimbat obiectul cererii sau cauza acesteia. De asemenea, arată că numai în condițiile în care reclamantul face dovezi certe cu privire la preluarea terenului în condițiile Decretului nr. 111/1951 poate fi înlăturată motivarea instanței cu referire la efectele deciziei nr. 22043/1958 și că nu se poate dispune nulitatea contractului de vânzare cumpărare câtă vreme părțile au fost de bună credință la încheierea convenției, activul comercial fiind vândut în procesul de privatizare de către SC SA, care nu a fost înștiințată de primărie despre existența unei notificări a reclamantului.
În apel, cale devolutivă de atac, au fost depuse înscrisuri, respectiv: copia matricola nr. 2 (impozitul pe clădiri) pentru imobilul din C, teren viran în suprafață de 857 mp unde figurează Centrul Național de și, Rol nr. 270/1950, act pe care este înscrisă mențiunea 111/1952; copia sentinței nr. 362/29.12.1952 a tribunalului Popular al orașului C prin care s-a trecut în patrimoniul statului locul viran în suprafață de 857 mp formând lotul 38 careul 37, proprietatea pârâtului; copia sentinței nr. 843/07.07.1954 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C prin care s-a trecut în patrimoniul statului terenul în suprafață de 857 mp formând lotul 38 careul 37, proprietatea pârâtului. Pentru identificarea imobilului s-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice topometrice, dl. expert răspunzând obiectivelor privind identificarea terenului și a gradului său de ocupare în prezent.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile
formulate de reclamantul și cu probele administrate la instanța de fond și în apel, se constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a notificat în 8 noiembrie 2001 Primăria Municipiului C solicitând restituirea terenului în suprafață de 857,10 mp descris în notificare ca fostul lot 38, careul 37 din Stațiunea. A înțeles reclamantul la momentul notificării să probeze dreptul său de proprietate cu înscrisul eliberat de Arhivele Naționale care atestă că în registrul de terenuri de la nr. 61/1935, fond Primăria C, figurează în anul 1935 mențiunea: "Numele și prenumele:. Lotul 38a, careul 37, suprafața de 857,10 mp.: schimb. Localitatea:."
Pentru dovedirea dreptului de proprietate, contestat de către pârâta SC SA dar și pentru dovedirea modalității de preluare a imobilului, au fost depuse în completare o copie a registrului fiscal, matricola nr. 2, la Rol nr. 270, Nr. rol fiscal 353, care atestă calculul impozitului în perioada 1942-1949, pentru terenul din, în suprafață de 857 mp și în care, alături de Centrul Național de, apare mențiunea, copia Registrului de proprietăți vol. VIII, întocmit în perioada 1936-1938, unde la pagina 1593, la nr. crt. 15925 este menționat lotul 38 e, din careul 37, -, fără număr, posesor, precum și sentința civilă nr. 843/07.07.1954 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C prin care s-a trecut în patrimoniul statului terenul în suprafață de 857 mp formând lotul 38 careul 37, proprietatea pârâtului.
Analiza coroborată a acestor înscrisuri, cărora prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001 le atribuie putere probatorie individuală în lipsa unor dovezi contrare (art. 23 din lege și pct. 23.1 lit. c și d din Normele metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin HG nr. 250/2007), conduc la concluzia că dreptul de proprietate al reclamantului avea ca obiect material, la data preluării de către Stat în anul 1954, terenul în suprafață de 857 mp formând lotul 38c (menționat din eroare 38 e în registrul de proprietăți -fila 28 vol. II dosar CA C și în schița anexă -fila 73 vol. I dosar CA C) din careul 37, Stațiunea.
Deși reclamantul, prin apărător, a insistat în susținerea că dreptul său de proprietate privește lotul 38, iar nu lotul 38 c, instanța a reținut existența dreptului de proprietate asupra lotului 38 c, pentru următoarele argumente:
- Înscrisul eliberat de Arhivele Naționale considerat, în opinia reclamantului, dovada certă a dreptului său asupra lotului 38, atestă situația proprietăților în în anul 1935 și poartă mențiunea "schimb", fără să ofere date cu privire la faptul obținerii de către dl. a lotului 38 în urma schimbului, ori că acest lot urma să fie dat în schimb.
- Într-o evidență întocmită de Primăria C ulterior acestei situații a proprietăților, respectiv în perioada 1936-1938, în Registrul de proprietăți, vol. III, pg. 1593, nr. crt. 15925, fost consemnat lotul 38 e în proprietatea d-lui, în timp ce lotul 38, din același careu 37 din -, a fost consemnat în proprietatea d-lui.
- Actul de preluare a bunului la Stat, respectiv sentința nr. 843/1954 a fostului Tribunal Popular al orașului C consemnează și vecinătățile terenului preluat, respectiv "lot 38-38a și 38 b" și într-o altă sentință depusă de reclamant la dosar, respectiv sentința nr. 362/29.12.1952 pronunțată de același tribunal popular, prin care s-a dispus preluarea terenului de 857 mp, lot 38, careul 37, proprietatea d-lui, sunt consemnate în vecinătățile acestui lot "loturile 38 c".
Cele două sentințe pronunțate de tribunal în 1952, respectiv 1954, care consemnează vecinătățile loturilor, se coroborează cu datele înscrise în Registrul de proprietăți întocmit de Primăria C în 1936-1938 și cu schița careului și a loturilor întocmită în aceeași perioadă și care completează menționatul registru, din care rezultă în mod neechivoc faptul că în careul 37 existau trei loturi numerotate 38, din care lotul 38a ( -) aparținea d-lui, lotul 38b ( -) aparținea d-lui scu (iar la preluare conform Decretului nr. 111/1951 aparținea d-lui ) și lotul 38c (consemnat eronat 38e în condițiile în care nu au existat patru loturi 38, ci numai trei) care aparținea d-lui.
Aceste date sunt lămuritoare sub aspectul identificării exacte a imobilului care a fost dobândit de către reclamantul apelant, iar împrejurarea că acesta a identificat în notificare lotul 38a din careul 37 nu este de natură să determine respingerea cererii de acordare de măsuri reparatorii, câtă vreme precizarea cu privire la datele de identificare ale lotului poate fi considerată o eroare neesențială, câtă vreme sunt indicate și alte elemente care fac posibilă identificarea exactă a terenului ce i-a aparținut în proprietate. În plus, ceea ce are de analizat instanța în procedura inițiată de către reclamant prin notificare este încălcarea dreptului său de proprietate, identificarea lotului fiind posibilă prin înscrisurile depuse la dosar și confirmate prin adresele administrației locale în evidențele căreia se afla imobilul reclamantului și înscrisurile privitoare la imobil.
Prin urmare, este evident că reclamantul a dobândit terenul ce formează lotul 38c din careul 37 din Stațiunea de la Primăria C, în condițiile generale stabilite prin Decizia nr. 25/1905 a Consiliului Comunal al Primăriei C, aprobată prin Decretul nr. 76/1906, în care se stipula că terenurile situate în Zona din Stațiunea se vor vinde cu condiția expresă ca dobânditorii să construiască o casă de locuit sau o în termen de patru ani și să contribuie cu 25% la toate cheltuielile edilitare.
Condițiile generale de vânzare prevăzute în Decizia nr. 25/1905, conțin o clauză conform căreia nerespectarea vreunei obligații asumate de cumpărător prin acest act atrage rezilierea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare fără nici o altă formalitate sau punere în întârziere, clauză ce constituie un pact comisoriu de gradul IV, desființarea convenției realizându-se de drept, fără intervenția instanței de judecată.
O asemenea clauză a fost neîndoielnic prevăzută și în contractul de vânzare cumpărare prin care reclamantul a dobândit terenul și prin care acesta își asuma obligația de a construi pe acest teren o casă sau o în conformitate cu planurile aprobate de administrație, în termen de patru ani de la data încheierii contractului, în caz contrar va interveni rezilierea de plin drept a convenției de vânzare-cumpărare.
Acest pact comisoriu înscris în contract era, după termenii folosiți, un pact comisoriu de gradul IV, care are drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire.
În prezența unui asemenea pact, rolul instanței de judecată sub aspectul aplicării sancțiunii rezoluțiunii, este înlăturat în totalitate. operează de drept, fără a fi necesară intervenția instanței, sancțiunea desființării contractului fiind efectul direct al neexecutării obligației debitorului, așa cum corect a reținut prima instanță.
În privința momentului în care are loc desființarea contractului în cuprinsul căruia a fost inserat un pact comisoriu expres de grad IV, aceasta nu se produce însă numai ca efect al unei împrejurări obiective - neexecutarea obligațiilor unei părți - dar și ca efect al manifestării voinței creditorului de face efectivă această sancțiune.
Manifestarea de voință a creditorului, de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii, a fost exprimată în 1958, prin Decizia nr. 22043, așa cum a reținut corect și instanța de fond.
Această decizie nu constituie în sine un act abuziv de naționalizare și de dobândire proprietății asupra terenurilor de către stat, cum greșit susține reclamantul, ci reprezintă doar manifestarea de voință a creditoarei Primăria C de a da eficiență pactului comisoriu și de a prelua efectiv în posesia sa terenul în litigiu, întrucât în urma rezoluțiunii de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare, terenul urmează să intre în patrimoniul vânzătoarei.
În speță însă, se reține că anterior manifestării voinței creditorului vânzător de a da eficiență pactului comisoriu de gradul IV, prin sentința civilă nr. 843 din 07 iulie 1954, pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C, a fost admisă cererea formulată de Circa a III-a Financiară C, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în B,- - domiciliu menționat și în Registrul fiscal, Matricola 2, unde este menționat și Centrul Național de (filele 68,69 din dosarul vol. I al CA C) și în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 111/1954, s-a dispus trecerea terenului proprietatea pârâtului, în patrimoniul statului, ca bun abandonat.
Din considerentele hotărârii judecătorești rezultă că proprietarul nu a mai făcut nici un act de administrare și nu a mai plătit impozite pentru terenul situat în, înscris la rol la nr. 270, matricola nr. 353, din anul 1948, motiv pentru care, fiind întrunite condițiile impuse de art.6 din Decretul nr. 111/1951, bunul a trecut la stat ca fiind rămas fără stăpân.
În mod greșit prima instanță a apreciat că mențiunea 111/1951 din Registrul fiscal este echivocă în privința modalității de preluare la Stat a imobilului înscris în aceste evidențe, câtă vreme, așa cum corect a susținut reclamantul, era de notorietate preluarea de către stat a multor imobile prin intermediul Decretului nr. 111/1951, situație confirmată prin depunerea în apel a sentinței nr. 843/1954 a Tribunalului Popular al orașului
De altfel, o particularitate a speței o reprezintă faptul că, începând cu anul 1942 și până în 1949 imobilul a figurat în posesia Centrului Național de, dată fiind originea etnică a proprietarului, dl., așa cum rezultă din Matricola nr. 2 fiscală (fila 68 vol. I dosar CA C). Mențiunea din registrul fiscal este relevantă pentru instanță în privința aplicării în cazul reclamantului, care era de origine etnică evreu, a Decretul-lege pentru trecerea proprietăților imobiliare urbane evreiești în patrimoniul statului (28 martie 1941), act normativ care reglementa exproprierea imobilelor evreiești aflate în mediul și care se înscria, alături de alte acte normative adoptate în perioada 1940 - 1943, printre măsurile antievreieși adoptate de regimurile politice de dictatură din acea perioadă și prin care se urmărea "românizarea evreilor și restructurarea etnică a societății românești".
În literatura de specialitate istorică s-a arătat că Centrul Național de, înființat în mai 1941 ca organism special pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri, avea ca principală atribuție să facă din exproprierea bunurilor evreiești "o mare reformă constructivă și întăritoare a elementului românesc", menirea acestui organism fiind aceea de a centraliza întreaga activitate de românizare. Centrul a organizat, condus și supravegheat lucrările pentru luarea în primire a bunurilor trecute în patrimoniul statului; a administrat provizoriu aceste bunuri; a distribuit și lichidat bunurile evreiești, după normele stabilite de lege. În relațiile cu populația evreiască, Centrul Național de s-a afirmat ca un organism represiv, polițienesc, cu drepturi discreționare asupra proprietăților evreiești.
Prin urmare, se reține că terenul ce aparținea d-lui nu a mai fost în posesia sa încă din anul 1942, trecerea la Stat a imobilului fiind desăvârșită prin preluarea lui, ca bun fără stăpân, în baza Decretului nr. 111/1951, anterior manifestării voinței vânzătorului de a da eficiență pactului comisoriu de gradul IV prin Decizia nr. 22043/1958.
Conform dispozițiilor art. 2 lit. "e" din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv se înțelege și "imobilele considerate a fi fost abandonate în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951, privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Se constată că legiuitorul califică expres ca fiind abuzive preluările realizate în baza Decretului nr. 111/1951, prin dispoziții administrative sau hotărâri judecătorești - cazul în speță și nu impune, ca în situația reglementată de art. 2 lit."d" din lege, ca fostul proprietar sau moștenitorii săi să facă dovada că abandonul bunului s-a datorat unor măsuri abuzive impuse de stat, cum ar fi arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pentru motive politice sau internarea forțată în unități sanitare, incidența altor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001, privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat, inclusiv prin preluarea unor bunuri ca fiind fără stăpân, conform Decretului nr. 111/1951.
Reținându-se că terenul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 111/1951, ca bun abandonat, instanța de apel constată că Legea nr. 10/2001 este aplicabilă în cauză, reclamantul fiind îndreptățit la repararea prejudiciului cauzat prin preluarea abuzivă de către stat a imobilului proprietatea sa.
restituirii în natură a bunului preluat abuziv reprezintă un principiu fundamental al procedurii de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptățită, și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Conform dispozițiilor art. 10 din Legrea nr. 10/2001 se restituie în natură terenurile libere, iar pentru terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. În alin.(2) al aceluiași articol se prevede că în ipoteza în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat construcții noi, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane sau rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Din suplimentul la expertiza imobiliară efectuată în cauză de inginer la 25 mai 2009 (fila 67-68 vol. II dosar C), rezultă că terenul în suprafață de 857. revendicat de reclamant, este liber pe o suprafață de 144 mp, identificată S2 în schița anexă la expertiză, diferența până la 857 mp fiind afectată de carosabilul Bd-ului (domeniu public de interes național) pe o suprafață de 389 mp și de trotuare (proprietatea publică a Municipiului C) pe o suprafață de 369 mp.
Având în vedere considerentele expuse cu privire la identificarea terenului, respectiv faptul că dreptul de proprietate al reclamantului a avut ca obiect material lotul 38 c din careul 37; având în vedere identificarea amplasamentului actual al acestui lot prin expertiza efectuată în cauză de dl. expert, precum și determinarea deținătorilor actuali ai terenului, în speță Municipiul C, instanța apreciază ca fără folos practic pentru reclamant discutarea legalității contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâții SC SA și SC SRL sau a bunei credințe a părților la încheierea acestor contracte, obiectul convențiilor dintre pârâți fiind un imobil diferit de cel preluat de către Stat de la reclamant. În aceste condiții, pentru alte considerente decât cele reținute de prima instanță, soluția de respingere a cererii de constatare a nulității acestor contracte va fi menținută.
Întrucât terenul este liber pe o suprafață de 144 mp, deținătorul acestui teren fiind Municipiul C, în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 instanța va admite solicitarea apelantului reclamant și va dispune restituirea în natură a acestui teren.
În privința diferenței de teren de 713 mp, afectată integral de căi de comunicație aflate în proprietatea publică a Statului Român sau a Municipiului C, restituirea în natură a acestuia nu este posibilă, reclamantul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 26 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Față de considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, se va admite apelul reclamantului și se va schimba în parte hotărârea apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului.
Instanța va dispune restituirea în natură a terenului S2 în suprafață de 144 mp și va obliga unitatea deținătoare - Municipiul C, prin Primar, să emită dispoziție cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 713. din C, stațiunea, lot 38c, careul 37, care nu mai poate fi restituit în natură, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța acordă cheltuielile de judecată dovedite de partea care a câștigat procesul. În speță, SC SRL, deși a solicitat cheltuieli de judecată, nu a făcut dovada cuantumului lor prin depunerea la dosar a chitanței de plată a onorariului de avocat, motiv pentru care cererea acesteia formulată în condițiile art. 274 Cod procedură civilă va fi respinsă ca nefondată.
În temeiul aceluiași text legal, la cererea apelantului reclamant, pârâta Primăria Municipiului C, care "a căzut în pretenții" față de reclamant, va fi obligată la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de onorariu de expert, singura cheltuială dovedită de către reclamant prin înscrisurile depuse în dosarul de fond și de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul reclamant -, cu domiciliul procesual ales în B, strada - nr. 1,. B,. 2,. 29, sector 2 ). avocat ) - declarat împotriva sentinței civile nr. 1580/27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr- (număr în format vechi 3631/2006), în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI,PRIN PRIMAR, cu sediul în-, județul C, "", cu sediul în, Hotel "B" Corpul B - 26, județul C și "-", cu sediul în, Hotel, județul C.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în parte cererea.
Obligă Primăria Municipiului C să restituie reclamantului, în natură, suprafața de 144 mp teren, identificat ca fiind S2 (spațiu ) în raportul de expertiză și anexa la expertiza în raportul de expertiză, efectuată în mai 2009 (fila 68 dosar).
Obligă Primarul Municipiului să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 713 mp ce nu poate fi restituit în natură.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondată cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Obligă intimata Primăria Municipiului C la 2000 lei cheltuieli de judecată către apelant(fond și apel) către apelant.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 Iulie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec./01.09.2009
Tehnored.disp./8ex./07.09.2009
Emis 4 com./07.09.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
