Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 189/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 189/
Ședința publică din 10 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-au luat în examinare apelurile civile formulate de:
- apelantul reclamant G, domiciliat în B,-, sect. 2 și,
- apelanta pârâtă FERMA prin lichidator judiciar &, cu sediul în C,-,
împotriva sentinței civile nr. 1264 din 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 29 iunie 2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelurilor la 6 iulie 2009 și 10 iulie 2009, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra prezentelor apeluri, constată:
Prin sentința civilă nr. 1264/11.11.2008 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost admisă în parte acțiunea reclamantului G, formulată în contradictoriu cu pârâta FERMA -în faliment, reprezentată de lichidator judiciar & Insolvency C, cu consecința anulării deciziei nr. 2/14.04.2006 și a obligării societății pârâte să înainteze notificarea și documentația anexă acesteia, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru propunerea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că: Numitul (cunoscut și sub numele de ) - fost general al Jandarmeriei Române - a fost proprietarul unui imobil în comuna, județul C, identificată prin denumirea " moșiei și Ferma ", fapt care rezultă din jurnalul nr.9239/03.11.1937 al Curții de Apel București, prin care s- ridicat un sechestru aplicat asupra averii lui, printre care și asupra moșiei și fermei. Acesta a decedat la 17.11.1936 și, potrivit certificatului de moștenitor nr.1368/15.11.1984, a lăsat ca moștenitor pe fiica sa --. Soția sa, a decedat la 01.06.1945, averea sa fiind preluată succesoral de fiica sa, --.
Averea lui a fost naționalizată în anul 1945 conform extrasului "Tablou cuprinzând nominal agricultorii expropriați cu suprafețele de teren expropriate și rămase după expropriere" - dosar 81/1945, fiind expropriată de 174 ha teren în localitatea (din cei 254,5 ha pe care îi poseda, rămânându-i "80 ha vie"). Printre bunurile naționalizate s-a aflat și conacul moșiei și ferma despre care se face vorbire în procesul - verbal din 30.12.1948 de predare-primire a acestei moșii.
În documentul de trecere a bunului în administrarea Fermei de Stat, delegații Serviciului Agricol C, Primăriei și administratorul Fermei, au menționat că moșia este "fosta proprietate General ".
Suprafața rămasă în proprietatea numitei -- a fost înscrisă în Registrul agricol al localității la nr. curent 135 și 136 al anului 1948, unde se menționează că aceasta deține 94 ha teren extravilan (adresa nr.1799/25.07.2000 a Primăriei ).
De asemenea, moșia este menționată în procesul-verbal din 14.07.1945 al Prefecturii C având ca obiect avizarea gospodăriilor ce ar fi aprobate drept forme model; în act, această fermă este considerată a îndeplini condițiile enumerate în act pentru a putea fi catalogată model.
Conform certificatului de moștenitor nr.946/26.10.1989 al notariatului de Stat Sector 2 B, de pe urma decesului lui numitei (la 07.03.1989) a rămas moștenitor reclamantul G, căruia prin testament i-a fost lăsat întreaga avere mobilă și imobilă a defunctei.
Prin notificarea nr.201/10.08.2001 expediată de Primăriei comunei, reclamantul Gas olicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de aproximativ 46,70 ha și a construcțiilor aflate pe acesta ce se întind pe aproape 3.145 mp ce au aparținut Fermei, proprietatea .
Prin adresa nr.210/1010/12.03.2003 Primarul Comunei înaintat Fermei notificarea nr.201/2001 pentru soluționare conform Legii nr.10/2001.
Prin decizia nr.2/14.04.2006 emisă de FERMA prin lichidator judiciar SC. & L, s- respins cererea reclamantului G, apreciindu-se că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate.
Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.2174 eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației s-a recunoscut, în baza HG 266/1991, în favoarea, drept de proprietate asupra unui teren măsurând - mp astfel cum este evidențiat în documentația înregistrată sub nr.1818/19.05.1997 la OCOT C (filele 72-77 dosar).
De asemenea, în baza nr.HG 834/1991, prin hotărârea nr.15/18.09.1997 Consiliul Local, s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului pe care este construit sediul și fermele acestei societăți conform anexei hotărârii pentru o suprafață de 223,771,42 mp reprezentând suprafața pe care sunt edificate: 1.Sector mecanic, chimizare, depozit carburanți; 2.Sector zootehnic; 3.Locuințe muncitori; 4.Ferma nr.4; 5.Ferma nr.5.; 6.Ferma nr.1,13;7.Ferma nr.3,10,11; 8.Centru SC. SA; 9.Locuințe zootehnice.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.95 din 20.12.2000 (filele 16-24 dosar vol. III), Ministerul Agriculturii și Alimentației a vândut către Asociația Salariaților întreg pachetul de acțiuni deținut de minister (100%) la societatea SA.
Prin Legea nr. 10/2001 s-a reglementat cadrul general de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 06.03.1046 - 22.12.1989, instituindu-se proceduri administrative (și eventual judiciare) prin care persoanelor deposedate de imobile, sau urmașilor acestora, să le fie restituite în natură bunurile de care au fost private sau, în cazul în care aceasta nu mai este posibil să beneficieze de măsurii reparatorii în echivalent.
S-a constatat, pe baza probatoriului administrat și în virtutea prezumției legale instituite prin art.24 al.1din Legea nr. 10/2001, că imobilele solicitate în speță se încadrează în categoria celor preluate abuziv.
În speță, reclamantul nu a făcut direct proba proprietății lui asupra "moșiei și fermei " (adică cu acte de proprietate prin care bunul să fi intrat în patrimoniul acestei persoane). Cu toate acestea, dovada este însă indubitabilă, având în vedere - în special - conținutul unei hotărâri judecătorești (încheierea nr.9239/03.11.1937 a B, dosar nr.2081/1934) prin care s-a ridicat sechestrul asupra unor bunuri ale generalului. Or, având în vedere circumstanțele în care s-a dispus măsura sechestrului și cum pârâtul nu a făcut nici o dovadă contrarie acestei prezumții, s-a apreciat că imobilul - care în prezent face parte din patrimoniul unei societăți comerciale privatizate - a fost preluat abuziv.
S-a considerat, deopotrivă, că în privința transmiterii succesive a acestui bun până la reclamant și în absența oricăror altor dovezi contrare, reclamantul G are calitate de persoană îndreptățită.
Instanța de fond a analizat, prin prisma art.29 din Legea nr.10/2001, situația la speță a imobilelor preluate abuziv de stat și evidențiate în patrimoniul societății comerciale privatizate, precum și jurisprudența Curții Constituționale a României în legătură cu neconstituționalitatea acestei dispoziții legale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că înainte de modificarea operată prin dispozițiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, Legea nr. 10/2001 reglementa în art. 27 alin. 1 următoarele: "pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate."
În urma modificării Legii nr. 10/2001, art. 27 alin. 1 devenit art. 29 alin. 1, cu un conținut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989 și care fac parte din patrimoniul unor societăți comerciale privatizate. Dacă în art. 27 se făcea distincție între imobilele preluate cu titlu și cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, cu procedura prevăzută de lege, dispozițiile art. 29 prevăd că persoanele îndreptățite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a acestora. Referitor la modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate deposedați în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - restituirea imobilelor în natură sau plata unor despăgubiri prin echivalent - Curtea a statuat în jurisprudența sa constantă că legiuitorul este liber să opteze atât în privința sferei bunurilor pentru care stabilește măsurile reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate în situații identice.
Prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente nu s-au adus modificări dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, deci nu s-a instituit un nou termen de depunere al notificărilor de către persoanele îndreptățite. În acest sens, este indubitabil că depunerea notificărilor s-a realizat sub imperiul Legii nr. 10/2001, în termenul acolo prevăzut. Întrucât acest termen nu era în derulare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, fiind expirat, așa cum s-a arătat mai sus, la data de 14 februarie 2002, se poate afirma că, odată înfăptuită, situația juridică respectivă s-a și finalizat. Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri în termenul legal se află într-o situație juridică identică, și anume au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil persoanele îndreptățite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.
Curtea a mai constatat că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare. Prin urmare, legea nouă are ca unic domeniu temporal de acțiune faza inițială de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal, cu încălcarea principiuluitempus regit actumși a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea.
Noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri prin echivalent. Or, simpla împrejurare de fapt - soluționarea cu întârziere a notificărilor de societățile comerciale integral privatizate - nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptățite la restituirea în natură, aflate, așa cum s-a arătat în prealabil, în situații identice.
Din caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale a României prevăzut de art.31 din Legea nr.247/1992 și efectele deciziei de constatare neconstituționalității (art.145 al.1.Constituție) rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 29 (fost 27 al.1) care făceau distincție între tipul măsurilor reparatorii în funcție de valabilitatea titlului statului.
Astfel, instanța a fost îndreptățită să verifice conformitatea cu Constituția și legilor în vigoare (art.6 din Legea nr.213/1998) a actului sau faptului juridic prin care bunul ce face obiectul notificării a fost trecut în proprietatea statului.
Cum reclamantul - căruia îi revenea sarcina probei - nu a făcut nici o dovadă în acest sens, se consideră moșia și ferma preluate în mod abuziv (făcând deci obiectul Legii 10/201) dar nu și fără titlu valabil. De aceea, cum pentru acordarea măsurilor reparatorii sunt necesare două condiții: bunul să fie preluat abuziv și notificantul să dovedească calitatea de persoană îndreptățită iar acestea sunt întrunite în cauza de față, s-a dat eficiență prevederilor art.29 din Legea nr.10/2001.
În privința renunțării exprese a reclamantului la capetele 2 și 3 de cerere instanța de fond a constatat că, potrivit art. 26 al.1 din Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Astfel, măsura reparării în echivalent este una stabilită de lege (și deci nu rezultă din dreptul de dispoziție al părții), fiind deci obligatorie pentru unitatea deținătoare (și, în consecință, și pentru instanța care soluționează contestația împotriva deciziei/ dispoziției) și abia după formularea ofertei de despăgubiri partea poate accepta sau nu; în orice caz, unitatea este obligată să formuleze propunerea de despăgubiri.
Pentru aceste motive, instanța a admis în parte acțiunea și a anulat decizia nr.2/14.04.2006, cu obligarea pârâtei să înainteze notificarea și documentația anexată acesteia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru ca acesta să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de Stat.
Având în vedere soluția conturată de textul legal citat cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate de stat în mod abuziv (dar cu titlu) și care se află în patrimoniul unei societăți comerciale, a fost respinsă pretenția cât privește restul pretențiilor privind restituirea în natură a moșiei, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, pârâta FERMA A - în faliment, prin lichidator judiciar & C, motivele de apel fiind depuse la termenul din 25.05.2009, precum și reclamantul G, care însă a renunțat la apel, aspect consemnat prin încheierea din 29.04.2009.
În motivele de critică s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței civile apelate, cât și a încheierii interlocutorii prin care s-a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pârâta a arătat că în mod greșit instanța de fond a statuat asupra calității procesual active a reclamantului G, prin prisma calității sale de succesor legal al averii ce a aparținut generalului de armată și ulterior soției acestuia, respectiv, fiicei lor, --, căsătorită. Astfel, s-a susținut că reclamantul nu poate avea calitate de persoană îndreptățită câtă vreme nu s-a făcut dovada în cauză a proprietății generalului, a întinderii și compunerii acestui patrimoniu. S-a făcut trimitere la extrasul din registrul de transcripțiuni imobiliare din care rezultă că la 7 iunie 1933 generalul vinde lui,un loc viran pentru casă în suprafață de cca. 3000 mp ce se află situat în V satului și com., jud. C, precum și la actul de schimb prin care Statul, reprezentat de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, a vândut către. 13,3000 ha teren arabil,situat pe mereaua, jud. C, cu limitele și vecinătățile prevăzute în schița de plan a Direcțiunei Cadastrului din 25 august 1933. Apelanta a arătat că aceste două înscrisuri, împreună cu titlul de proprietate emis de Ministerul Agriculturii și Domeniilor datat 12.06.1933 pentru o suprafață de 9 ha și 1193 mp, act transcris în 14.10.1930, sunt cele trei acte existente pe numele; cât privește pe generalul, despre care reclamantul a afirmat că este succesorul legal al acestuia, nu a fost administrată nici o probă vizând dreptul de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor ce fac obiectul prezentului litigiu.
Apelanta a mai arătat că doar planul cadastral datat 1939 întocmit de Direcția Cărților Funciare este înscrisul care configurează terenul, dar într-o altă poziționare decât cea reflectată de către expertul topo desemnat în cauză.
S-a solicitat să se ia în considerare faptul că pe baza celorlalte înscrisuri depuse la dosar ( acte justificative, facturi originale etc. ) rezultă că în anul 1931 imobilul din localitatea aparținând fam. era deja construit, având loc doar o transformare a acestuia. Pe de altă parte, o serie de înscrisuri atestă că plata sumelor corespunzătoare executării lucrărilor de renovare a fost efectuată în numele Legiunii de Jandarmi C, ceea ce atestă că pentru imobilul construcție nu exista un titlu de proprietate al..
Apelanta a mai susținut că înscrisul intitulat,proces-verbal încheiat de Prefectura jud. C la 14 iulie 1945 nu întrunește condițiile cerute prin art. 231lit.c din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, deoarece din conținutul acestui act nu rezultă că. ar fi fost expropriată la acea dată. a decedat la 1.06.1945, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. -.11.1984, iar procesul-verbal nu amintește dacă ferma era deja preluată de către stat, fiind obiect de selecție ca fermă model și care a fost eventual modalitatea de preluare.
Cu privire la calitatea de moștenitor a reclamantului G de pe urma lui, apelanta a mai invocat faptul că în baza celor două sentințe penale datate 1935 și 1937 depuse la dosar rezultă că averea generalului (), care a decedat în cursul procesului ( la 17.11.1936 ), a fost transmisă în condițiile regimului separației de patrimonii a soților, fiului acestuia, numitul, iar nu fiicei sale --.
S-a apreciat că sub acest aspect nu sunt relevante certificatele de moștenitor depuse la dosar, întrucât toate sunt emise la cererea lui, pe baza actelor puse la dispoziția notarului, care conțin numeroase inadvertențe.
Criticile de nelegalitate au vizat, în egală măsură, înlăturarea aspectului legat de incidența Legii nr. 18/1991 pentru o parte din imobilele pretinse în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind făcută trimitere astfel la suprafața afectată de plantația de vie ( 18 ha ) și livadă ( 30 ha ), cât și la împrejurarea că întreaga suprafață de teren se află în extravilan.
Sub aspectul vechimii construcțiilor identificate pe teren, apelanta a arătat că din extrasele registrelor de inventar atestă că marea majoritate a construcțiilor solicitate de reclamant sunt edificate și puse în funcțiune ca investiții ale fostului IAS, după anul 1950, fiind ridicate după înființarea fermei de stat.
Singurele mențiuni anterioare anului menționat sunt cele consemnate sub titulatura,pavilionul administrativ cu destinația de birouri (anul 1931), precum și garajul auto cu trei încăperi (cu an de intrare în funcțiune 1935).
Acest aspect a fost de altfel atestat și de către expertul tehnic imobiliar, motiv pentru care clădirile enumerate în registrul inventar al fostei ferme de stat construite după anul 1950 nu pot face obiect al restituirii și nici al măsurilor reparatorii.
S-a susținut că martorii audiați nu au putut relata de la cine a fost preluată ferma în anul 1945, anume, cine era proprietarul ei la acel moment, fiind doar făcută referirea la faptul că ferma era cunoscută ca aparținând numitei. Cât privește clădirea cunoscută sub denumirea de, moșiei - sediul administrativ actual al societății apelante, s-a solicitat să se constate că aceasta a fost descrisă de către expertul judiciar ca fiind o clădire cu parter plus etaj, cu toate că unul dintre martori a declarat că nici una dintre clădiri nu avea etaj.
S-a solicitat, în consecință, admiterea căii de atac și schimbarea soluției pronunțate în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului declarat de FERMA, fiind reiterate susținerile cuprinse prin acțiune referitoare la calitatea procesuală activă și la întinderea drepturilor, prin raportare la probatoriul administrat în primă instanță.
Analizând criticile de nelegalitate și de netemeinicie, în corelare cu probele administrate în cauză, vor fi reținute următoarele considerente:
1. Cu privire la modalitatea de soluționare a excepției de inadmisibilitate conform încheierii interlocutorii din 12.12.2006, se va reține că deși prin cererea declarativă de apel nu s-a atacat în mod explicit și această soluție, legalitatea acesteia va fi analizată prin interpretarea per a contrario a prevederilor art. 282 alin. 2 cod proc. civilă.
Sub acest aspect, dezlegarea dată de către judecătorul fondului este temeinică și legală, întrucât la momentul formulării acestei apărări cadrul procesual viza în mod neechivoc verificarea legalității, pe calea contestației, a deciziei nr. 2/14.04.2006 emise de societatea pârâtă, care avea calitatea de persoană deținătoare. Prin urmare, faptul că nu a fost menționată expres de către reclamant cererea privitoare la anularea deciziei constituie o apărare pur formală a pârâtei, întrucât raportarea în drept la prevederile Legii nr. 10/2001 și critica de netemeinicie a actului emis confereau - prin controlul jurisdicțional - posibilitatea validării sau, dimpotrivă, a anulării deciziei contestate.
2. Asupra soluției pronunțate față de fondul raportului litigios:
Criticile aduse sentinței civile apelate au vizat, în principal, toate elementele care compun temeinicia unui asemenea demers procesual, anume, calitatea procesuală activă raportată la neîntrunirea calității de persoană îndreptățită și întinderea patrimoniului supus restituirii conform legii speciale.
Ori, din acest punct de vedere, soluția reținută în primă instanță este legală și temeinică, fiind fondată pe întreg probatoriul administrat.
Astfel, calitatea procesuală activă a intimatului reclamant Gaf ost pe deplin dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, acesta formulând notificarea fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 ca moștenitor legatar universal al gen., conform certificatului de moștenitor nr. 946/26.10.1989 emis de fostul Notariat de Stat al sect. 4 B în baza testamentului autentificat sub nr. -.07.1985. Aceste înscrisuri nu au fost contestate legal de către societatea pârâtă, iar simpla împrejurare că în cuprinsul jurnalului nr. 92393.11.1937 a Curții de Apel București secția a III-a, dat în dosarul nr. - ( fila 6 vol. III fond ), s-a consemnat că la solicitarea numitului, făcută după decesul generalului, a fost ridicat sechestrul aplicat asupra averii defunctului, nu poate susține punctul de vedere al apelantei potrivit căruia a avut un fiu și nu poate răsturna, pe această supoziție, situația de fapt reflectată de certificatul de moștenitor nr. 1368/15.11.1984 emis de fostul Notariat de Stat sector 5 B, conform cu care de pe urma defunctului a rămas ca unic moștenitor legal fiica acestuia, -- ( filele 58-59 vol. I fond ). Totodată, intimatul reclamant se legitimează ca unic succesor legal al defunctei, dec. la 1.06.1945, al cărei unic descendent grd. Iaf ost -- (certificatul de moștenitor nr. 1318/6.11.1984 emis de fostul Notariat de Stat al sect. 3 B) - filele 55-56 vol. I fond.
Un alt aspect legat de calitatea de persoană îndreptățită la restituire conform Legii nr. 10/2001 îl constituie, pe lângă chestiunea succesiunii legale, cel al dovedirii dreptului de proprietate al autoarei intimatului reclamant față de imobilele pretinse prin notificare. Din această perspectivă, judecătorul fondului a dat o corectă soluționare speței, întrucât deși martorii audiați la termenul din 20.03.2007 nu au putut certifica faptul că la momentul preluării de către statul român a Fermei, cu întreg activul său, aceasta aparținea averii generalului, declarațiile acestora atestă că încă din anul 1944 ferma era cunoscută ca fiind a fam., ele fiind în corelare cu înscrisurile depuse care atestă că la 30.12.1948 comisia constituită în vederea inventarierii proprietății. a procedat la preluarea și predarea patrimoniului fostei moșii către Ferma de Stat.
Prin urmare, pe acest aspect soluția instanței de fond este întemeiată, fiind neechivoc faptul că, la data notificării societății pârâte, intimatul reclamant avea calitatea de persoană îndreptățită conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care această critică în apel, referitoare la inexistența vocației la patrimoniul fam. și, urmează a fi înlăturată.
Sub aspectul întinderii acestui patrimoniu și, în ultimă instanță, a compunerii averii față de care a fost solicitată măsura restituirii conform notificării, se va reține că susținerile apelantei sunt în egală măsură, nefondate.
Astfel, în mod evident nu pot face obiect al măsurilor reparatorii stabilite potrivit Legii nr. 10/2001 imobilele supuse regimului Legii nr. 18/1991. Prin urmare, obiect al notificării nu puteau face imobilele pentru care intimatului-reclamant i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Titlul de proprietate nr. 2390/08.04.2003, pentru 44 ha și 4.400 mp din extravilanul localității, com. ( fila 36 vol. I fond ). Cum însă pentru celelalte terenuri nu s-a probat regimul juridic statuat prin legea specială, afectațiunea actuală a acestora ca vie ( 18 ha ) și livadă ( 30 ha ) nu exclude aceste suprafețe de la acordarea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001, câtă vreme s-a dovedit preluarea lor abuzivă de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Asupra întinderii dreptului, judecătorul fondului a reținut că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 2174 eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației s-a recunoscut în favoarea în baza nr.HG 266/1991, dreptul de proprietate asupra unui teren măsurând 373.675 mp, astfel cum este evidențiat în documentația înregistrată sub nr.1818/19.05.1997 la OCOT Totodată, în baza nr.HG 834/1991, prin hotărârea nr.15/18.09.1997 a Consiliului Local s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului pe care este construit sediul și fermele acestei societăți conform anexei hotărârii pentru o suprafață de 223.771,42 mp, reprezentând suprafața pe care sunt edificate: 1.Sector mecanic, chimizare, depozit carburanți; 2. Sector zootehnic; 3. Locuințe muncitori; 4. Ferma nr.4; 5. Ferma nr.5.; 6. Ferma nr.1,13; 7. Ferma nr.3,10,11; 8.Centru SA; 9.Locuințe zootehnice.
Criticile apelantei s-au referit la faptul că delimitarea prin expertiză topo a limitelor fostei proprietăți. nu este conformă celor menționate în planul cadastral datat 1939, întocmit de Direcția Cărților Funciare.
Acest ultim înscris, prezentat instanței la termenul din 8 aprilie 2008, după depunerea raportului de expertiză topografică a exp., nu a fundamentat la acea dată solicitarea de completare a probatoriului în sensul efectuării, pe cheltuiala pârâtei, a unei expertize cu trei experți. Pe de altă parte, înscrisul nu are relevanță în speță câtă vreme planul cadastral atestă situația faptică a anului 1939 proprietății, însă obiectul notificării l-a constituit întreaga avere a fam. și, deci și proprietățile achiziționate ulterior acestei date; ori, din extrasul de pe, cuprinzând nominal agricultorii expropriați dosar 81/1945 nr. crt. 57 fond,Prefectura Jud. C rezultă că în anul 1945 deținea o suprafață totală de 254,5000 ha, din care 174,5000 ha înscrisă în acte ca expropriată (fila 39 vol. I fond), față de suprafața de 157,0161 ha consemnată în planul cadastral din 1939.
În ce privește critica referitoare la determinarea incorectă a situației juridice a imobilelor identificate de către experți, ca aparținând moșiei, când în realitate înscrisurile depuse atestă că lucrările de renovare și cheltuielile generate de acestea au fost suportate din fondul Legiunii de Jandarmerie, se va reține că aceasta este nefondată. În cauză, facturile prezentate în vol. II fond atestă contrariul, anume, că aceste cheltuieli au fost suportate de gral., astfel cum reiese din conținutul facturilor emise pentru achiziționarea și transportul materialelor, cât și din chitanțele recognitive a sumelor plătite. Aceste înscrisuri, necorelate cu alte probe, nu pot infirma situația juridică dovedită, a existenței dreptului de proprietate asupra imobilului cunoscut sub denumirea, moșiei, edificat de fam. anterior anului 1931, iar împrejurarea că pe o anumită perioadă în imobil s-a aflat sediul Legiunii Jandarmeriei nu induce o altă situație de fapt.
În acest context, se va reține că obiect al notificării și, implicit, față de situația juridică a imobilelor, al măsurii acordării de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, îl constituie suprafața de 46.106 mp - identificată conform expertizei topo, precum și construcțiile existente în prezent pe terenul menționat, ori care au fost demolate:, moșiei, compus din clădire cu parter și etaj, situată la nr. 30 în localitatea pe DN2 B - C; fosta fermă zootehnică, cu clădirile componente edificate în perioada 1931 - 1935, și,Casa (Ferma nr. 5), astfel cum au fost identificate de către expert în raportul de expertiză, cu excluderea însă a clădirilor notate ca fiind C9, C8 și C7 în raportul de expertiză, care constituie blocuri de locuințe edificate după anul 1964.
În raport de toate aceste considerente, constatând că soluția pronunțată de Tribunalul Constanța este legală și temeinică, nefiind motive pentru reformarea hotărârii apelate, în raport de disp. art. 296 cod proc. civilă apelul formulat de pârâta FERMA - societate în faliment, prin lichidator judiciar, va fi respins ca nefondat.
Se va lua act de renunțarea apelantului reclamant G la apelul promovat față de hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act că apelantul reclamant, domiciliat în B,-, sect. 2,a renunțat la judecata apeluluiformulat împotriva sentinței civile nr. 1264 din 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă FERMA prin lichidator judiciar &, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1264 din 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Pentru grefier,
aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2)
Cod procedură civilă, semnează,
Red.hot.jud.fond
Red./tehnored.dec.jud.apel -/20.08.2009
Gref.AB/4 ex./20.08.2009
Emis 2 com.
azi, 20.08.2009
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
