Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 19/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA civilă Nr. 19/Ap
Ședința publică din 17 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
Judecător: - -
Grefier: - -
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.18 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 10 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 17.02.2009.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 18/29.01.2008 Tribunalul Brașova respins excepțiile nulității absolute a Certificatului de Calitate de Moștenitor, autentificat sub nr.79/26.11.2006, de Biroul Notarului Public -, lipsei calității procesuale active a contestatoarei Izrael, lipsei calității procesuale pasive a intimaților - -, și -, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
A respins, astfel cum a fost ulterior completată, contestația formulată, în temeiul Legii nr.10/2001, de contestatoarea Izrael, în contradictoriu cu intimații - SRL, cu sediul în B, - -, -, și -, domiciliată în B,-,.2.
A obligat contestatoarea la plata către intimații și a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
A obligat contestatoarea la plata către intimații, - -, - și a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Prima instanță a reținut că prin contestația înregistrată sub nr. 6565 62 2007, la data de 29.08.2007, contestatoarea Izrael a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații, -, -, și, ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să anuleze parțial Decizia nr. 544 19.07.2007, emisă de intimata, respectiv, a dispozițiilor cuprinse în articolele 2 și 3, să constate preluarea abuzivă a imobilului situat în B,-, înscris în nr. 372 B, sub nr. top inițial 5424, dezmembrat ulterior în 8 apartamente și trecut un apartament în nr. 35780 B, cu nr. top nou 5424 VI, să constate nulitatea certificatului de moștenitor nr. 65 1997 și a actului de partaj voluntar nr. 1074 20.04.2005 cu privire la apartamentul înscris în nr. 35780 B, cu nr. top nou 5424 VI, să dispună restituirea în natură și a apartamentelor 2, 3, 4 și 5 din imobilul mai sus menționat, prin compararea titlurilor, să restabilească situația anterioară de carte funciară, prin radierea tuturor înscrierilor efectuate ulterior întabulării dreptului său de proprietate asupra întregului imobil, constatând că nu și-a pierdut niciodată calitatea de proprietar al acestuia, să îi oblige pe intimați să îi predea în deplină proprietate și posesie și apartamentele mai sus indicate, precum și, să îi oblige pe intimați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În subsidiar, contestatoarea a solicitat a-i fi acordată măsura compensării cu alte bunuri imobile, construcții, chiar pe alte amplasamente, pentru apartamentele 2, 3, 4 și 5 sau acordarea de despăgubiri bănești la prețul de circulație pentru aceste apartamente, având în vedere că fondul proprietatea nu este funcțional și practica CEDO în materie.
În drept, contestatoarea a fundamenta contestația pe care a formulat-o pe dispozițiile art. 1,2,3,7, 9 din Legea nr. 10 2001, pe cele ale art. 480 din Codul Civil, pe dispozițiile Legii nr. 7 1996, pe cele ale Decretului nr. 115 1938 și pe dispozițiile art. 1.7 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10 2001.
Pentru termenul de judecată din data de 11.01.2008, contestatoarea a depus la dosarul cauzei o completare a contestației pe care a formulat-o, prin care a învederat că înțelege să se judece și în contradictoriu cu intimata - și că solicită instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța să constate și că, apartamentul nr. 2 din imobilul în litigiu a fost trecut în nou înființată 49596 B, fiind înscris la poziția A+ 1, să constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 3792, la data de 13.09.2007, de Biroul Notarului Public, intervenit între intimații, în calitate de vânzători și intimata -, în calitate de cumpărător, să dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară și, prin compararea titlurilor, să îi oblige pe intimați să îi predea în deplină proprietate și posesie acest apartament.
Conform evidențelor de publicitate imobiliară, imobilul din litigiu este situat în B,- și este înscris în nr. 372, sub nr. top inițial 5424. El a constituit obiectul dreptului de proprietate al numitei Izrael și a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92 1950.
După data trecerii imobilului în proprietatea statului, acesta a fost dezmembrat pe apartamente, respectiv, în 8 loturi cu numere topografice noi, iar, în temeiul Legii nr. 112 1995, au fost vândute intimaților și -, apartamentul nr. 3, înscris în nr. 372 B, sub nr. top 5424 VI, intimaților apartamentul nr. 2, înscris în cartea funciară menționată sub nr. top 5424 III, intimaților apartamentul nr. 4, înscris în nr. 372 B, sub nr. top 5424 V și antecesorului intimaților - apartamentul nr. 5, înscris, în prezent în nr. 35780 B, sub nr. top 5424 VI.
Prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 3792, la data de 13.09.2007, de Birolul Notarului Public, intimații și au înstrăinat intimatei -, apartamentul din imobilul în litigiu, pe care l-au cumpărat în condițiile reglementate de Legea nr. 112 1995, iar această din urmă intimată și-a întabulat dreptul de proprietate astfel dobândit în evidențele de publicitate imobiliară.
La data de 22.04.1997, a survenit decesul numitului, iar, prin Certificatul de Moștenitor nr. 65 31.07.1997, emis de Biroul Notarului Public, s-a statuat că au calitatea de succesori în drepturi ai acestuia intimații și.
Prin Actul de autentificat sub nr. 1074, la data de 20.04.2005, de Biroul Notarului Public, a fost sistată starea de coproprietate existentă între intimații menționați asupra apartamentului nr.5 din imobilul în litigiu, prin atribuirea acestuia intimatului.
Prin Certificatul de Calitate de Moștenitor nr. 79, emis la data de 26.11.2002, de Biroul Notarului Public -, s-a stabilit că are calitatea de unic moștenitor al defunctei Izrael, identică cu, decedată la data de 17.12.1973, Izrael, în calitate de fiu.
De asemenea, prin acest certificat de calitate de moștenitor, s-a statuat că are calitate de succesor în drepturi al numitului Izrael, decedat la data de 20.10.1983, contestatoarea Izrael, în calitate de soție supraviețuitoare.
În această calitate, contestatoarea a urmat procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10 2001, sens în care, a înregistrat pe rolul intimatei Lon otificare prin care a solicitat a-i fi restituit în natură imobilul în litigiu.
Prin Decizia nr. 544 19.07.2007, intimata menționată a admis în parte cererea contestatoarei de restituirea în natură a imobilului din litigiu și, în consecință, a dispus restituirea către partea menționată a spațiilor din acest imobil care nu au format obiectul material al unor acte de înstrăinare și a făcut o propunere de acordare către aceasta de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, pentru spațiile din acest imobil ce au fost înstrăinate.
Fiind nemulțumită de soluția dată de intimata L cu privire la cererea de restituire în natură a tuturor spațiilor ce compun imobilul în litigiu, contestatoarea a promovat prezenta contestație, prin care solicita instanței să dispună restituirea în natură a spațiilor locative din acest imobil, ce au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, pe temeiul comparării titlurilor de proprietate pe care părțile le-au invocat asupra imobilului.
Sub acest aspect, tribunalul reține, în primul rând că, în cadrul contestației întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin (3) din Legea nr. 10/2001, instanța realizează un control judiciar asupra deciziei emisă în temeiul acestui act normativ, prin raportare la prevederile imperative ale legii speciale menționate.
Prin urmare, în aprecierea legalității soluției de respingere a cererii contestatoarei de restituire în natură a întregului imobil din litigiu, cuprinsă în decizia atacată, instanța învestită cu soluționarea contestației fundamentată pe prevederile art. 26 alin (3) din Legea nr. 10/2001 trebuie să aibă în vedere dispozițiile actului normativ menționat, ea neputând să procedeze la analizarea și modificarea acestei soluții pe temeiul comparării unor titluri de proprietate.
De asemenea, sub aspectul analizat, tribunalul apreciază că, în condiții în care, contestatoarea a uzat de prevederile legii speciale de reparație pentru a-și valorifica drepturile pe care le are asupra imobilului în litigiu, valorificarea acestor drepturi nu se poate realiza și pe calea unei acțiuniulterioarede revendicare promovată în condițiile reglementate de dreptul comun.
Legea nr. 10/2001 aplicabilă raportului juridic creat între părți apără efectele acelor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 în mod valabil, între care se află și contractele de vânzare-cumpărare încheiate de intimați, și care constituie titlul de proprietate al acestora.
Între aceste efecte este, în mod evident, asigurarea tuturor atributelor care rezultă din calitatea de proprietar a cumpărătorilor, fără pericolul unei evicțiuni ulterioare, datorată unor cauze preexistente la momentul vânzării, cum este cea privitoare la nevalabilitatea titlului de proprietate constituit în favoarea statului.
Pentru asemenea situații, legea specială, de care - așa cum am subliniat - contestatoarea a uzat, a prevăzut măsuri reparatorii în echivalent, care au fost stabilite prin decizia emisă ca urmare a notificării ce a fost promovată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Or, în condițiile în care, titlul de proprietate pe care intimații îl au asupra imobilului în litigiu s-a consolidat prin necontestarea lui în termenele și în condițiile instituite de lege, iar, pentru spațiile locative revendicate au fost stabilite măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001, tribunalul reține că solicitarea contestatoarei de obligare a intimaților la lăsarea acestor imobile în deplină proprietate și posesie nu poate fi admisă.
Se reține, sub acest aspect, că, atâta timp cât contestatoarea a ales calea procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul în litigiu, această parte trebuie să respecte toate principiile instituite de acest act normativ, principii printre care se numără și cel al restituirii în echivalent a imobilelor ce au format obiectul material al unor acte de înstrăinare, precum și cel al asigurării respectării stabilității rapoartelor de proprietate, formate ca urmare a perfectării unor acte translative de proprietate, încheiate în mod valabil, anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat.
Însă, chiar în ipoteza în care s-ar admite că este admisibil ca, în cadrul unei contestații întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, să se formuleze un petit cum este cel analizat, instanța reține că, solicitarea contestatoarei formulată în sensul celor mai sus expuse nu poate fi admisă, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Partea menționată a fundamentat pretenția relativă la revendicarea spațiilor locative în litigiu pe considerentul că preluarea imobilului în litigiu de către stat a fost una abuzivă, astfel că, antecesorul său nu a pierdut niciodată calitatea de proprietar al acestui bun.
Raportat la dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, instanța reține că, caracterul abuziv al preluării unui imobil ce formează obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 este atribuit de legiuitor atât preluărilor ce au operat în temeiul unui titlu valabil cât și preluărilor ce au operat în temeiul uni titlu nevalabil.
În raport de starea de fapt pe care contestatoarea a indicat-o în contestația pe care a formulat-, tribunalul apreciază că, prevederile legale pe care aceasta și- bazat pretențiilor analizate se circumscriu dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Ipoteza avută în vedere de acest text de lege este aceea a preluării imobilului în temeiul unui titlu nevalabil. Sub acest aspect, prevederile cuprinse în Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 statuează că, caracterul nevalabil al titlului cu care a fost preluat imobilul pentru care a fost formulată cererea de retrocedare nu se prezumă, ci el trebuie stabilit, pe baza probelor produse de persoana care se pretinde îndreptățită la restituire.
În speță, contestatoarea nu a invocat în contestația pe care a formulat-o care sunt considerentele pentru care, titlu cu care statul a preluat imobilul în litigiu este unul nevalabil și nici nu a produs dovezi de natură a determina concluzia că acest titlu este nevalabil.
În aceste condiții, instanța reține că, trecerea imobilului din litigiu în proprietatea statului s-a produs în mod abuziv, însă, în temeiul unui titlu valabil, care a fost să opereze transferul dreptului de proprietate, astfel că, în speță, nu au incidență prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În raport de considerentele ce preced, instanța va proceda la analizarea legalității decizie pe care intimata Lae mis-o ca urmare a notificării pe care contestatoarea a promovat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, prin raportare la dispozițiile acestui act normativ, întrucât, așa cum am subliniat, modificarea prevederilor acesteia pe temeiul unei acțiuni în revendicare, fundamentată pe dispozițiile dreptului comun, nu este posibilă.
În acest sens, tribunalul constată că, art. 1alin (1), art. 7 alin (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instituie regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare.
De la regula restituirii în natură a imobilelor care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, art. 18 lit. c din actul normativ menționat instituie o excepție, stipulând că, "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale."
Având în vedere că, tribunalul constatat că, contestatoarea nu a obținut pe cale judecătorească constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare perfectate cu privire la imobilul în litigiu, se reține că, pentru partea din imobilul în litigiu ce a format obiectul material al acestor acte translativ de proprietate, sunt incidente prevederile art. 18 lit.c din Legea nr. 10/2001, contestatoarea putând beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent pentru această parte a imobilului pe care l-a revendicat.
Sub aspectul modalității de restituire a imobilului ce a fost înstrăinat, instanța reține, în raport de probatoriu administrat în cauză, că singura măsură reparatorie prin echivalent ce poate fi acordată contestatoarei este ce stabilită prin decizia contestată, respectiv, despăgubiri, în condițiile reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum acesta a fost modificat, prin nr.OUG 81/2007.
Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent nu poate opera, întrucât unitatea deținătoare a imobilului notificat, respectiv, intimata L, care are calitatea de administrator al imobilelor cu destinația de locuințe, ce fac parte din domeniul privat al Municipiului B, nu deține bunuri care să poată fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, astfel cum rezultă din actele aflate la filele 249-278 din vol. I al cauzei.
În acest sens, este de menționat că, imposibilitatea acordării în compensare de alte bunuri sau servicii, ca măsură reparatorie în echivalent, de către intimata menționată, a fost stabilită prin Hotărârea nr. 447 / 25 iunie 2007 Consiliului Local al Municipiului B, care nu a fost desființată nici pe cale unei acțiuni directe promovate pe rolul instanței de contencios administrativ și nici pe calea excepției de nelegalitate, în condițiile reglementate de legea contenciosului administrativ, astfel că, aceasta își produce efectele juridice și atestă, așa cum am arătat, imposibilitatea operării măsurii reparatorii în echivalent mai sus indicată.
Solicitarea contestatoarei de a -i fi acordate despăgubiri bănești, care să reprezinte valoarea de circulație a spațiilor din imobilul în litigiu, pentru care nu poate opera măsura restituit în natură, nu poate fi admisă, deoarece, ea este lipsită de fundament legal.
Sub acest aspect, se reține că, modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor de care contestatoarea beneficiază, ca măsură reparatorie în echivalent, pentru imobilul din litigiu, este ce instituită în mod expres de Legea nr. 247/2005, în Titlul VII, astfel că, pentru determinarea acestui cuantum nu pot fi stabilite alte criterii decât cele prevăzute în mod expres de legea specială.
În ceea ce privește pretențiile referitoare la constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor emis în favoarea intimaților, a actului de partaj voluntar, intervenit între intimații menționați și a actului translativ de proprietate perfectat între intimații și intimata - și la rectificarea situației de carte funciară, tribunalul constată că acestea au un caracter subsidiar față de petitele relative la constatarea nevalabilității titlului cu care statul a preluat imobilul în litigiu și la revendicarea acestuia pe temeiul comparării de titluri, astfel că, vor fi, la rândul lor, respinse.
În legătură cu excepțiile invocate în cauză, tribunalul reține următoarele:
Calitatea procesuală pasivă este una dintre condițiile instituite de lege pentru ca o persoană să fie parte într-un proces civil și ea desemnează identitatea ce trebuie să existe între cel chemat în judecată și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
procesuală pasivă fiind,așa cum am arătat, o condiție a cererii de chemare în judecată, ea se apreciază prin raportare la actul de învestire a instanței, privit ca un tot unitar, și nu la fiecare petit în parte. Astfel, este suficient ca cel chemat în judecată să fie titularul obligației în unul dintre raporturile juridice supuse judecății pentru a se concluziona că el are legitimitate procesuală.
Așa fiind, tribunalul va respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților -,., și - -, pe care aceștia au invocat-o, așa cum am arătat, pentru unele dintre petitle contestației dedusă judecății.
În ceea ce privește excepția nulității absolute a certificatul de calitate de moștenitor pe care contestatoarea l-a invocat în susținerea notificării pe care a promovat- în temeiul Legii nr. 10/2001, instanța reține că, acesta a fost emis în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deoarece, partea menționată este singurul moștenitor al proprietarului inițial al imobilului în litigiu care a uzat de prevederile actului normativ menționat, astfel că, în privința lui nu operează nicio cauză de nulitate.
În legătură cu excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, tribunalul constată că, aceasta a fost fundamentată de intimatul pe considerentul că, certificatul de calitate de moștenitor pe care partea menționată l-a invocat în susținerea pretențiilor sale este nul. Ca urmare a soluției pe care instanța a dat-o excepției nulității absolute a acestui certificat de calitate de moștenitor, va respinge și excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată pentru petitul relativ la rectificarea evidențelor de carte funciară, tribunalul va respinge și această excepție, față de caracterul cererii dedusă judecății. Astfel, instanța reține că, contestatoarea a învestit instanța cu o contestație fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în cadrul căreia a formulat și pretenții referitoare la revendicarea imobilului în litigiu, în condițiile dreptului comun și la anularea actelor juridice subsecvente perfectate cu privire la acest imobil cu consecința rectificării înscrierilor efectuate în favoarea subdobânditorilor, astfel că, față de caracterul imprescriptibil al cererii de fond și pretenția referitoare la rectificarea evidențelor de carte funciară are același caracter.
Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul va respinge excepții invocate în cauză și contestația formulată de contestator, astfel cum a fost, ulterior, completată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea Izrael, intimații, -, și -. Contestatoarea a declarat apel și împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțată de prima instanță în data de 14.04.2008, motivând-o în cuprinsul memoriului de apel.
Intimații au renunțat la calea de atac a apelului prin declarație notarială - fila 52 -, luându-se act prin încheierea din data de 09.09.2008.
Prin aceeași încheiere, ca urmare a decesului intimatului au fost introduși în cauză, în calitate de moștenitori -, ia și.
În dezvoltarea motivelor de apel se critică sentința sub mai multe aspecte:
1.prima instanță a respins în întregime contestația în condițiile în care nu s-a pronunțat explicit asupra primului petit, care viza preluarea abuzivă a întregului imobil, considerând că ar fi trebuit probat faptul că titlul statului nu este valabil,
2.cererea de comparare a titlurilor a fost respinsă, pe de o parte, prin caracterizarea contestație ca o cale de control judiciar a dispoziției emise de primar, în condițiile în care practica judiciară a statuat că și pe această cale pot exista cereri accesorii ce trebuie soluționate, iar pe de altă parte, discutând pe fond acest petit instanța îl consideră nefondat deoarece nu s-a făcut dovada preluării fără titlu valabil, cele două considerente fiind și contradictorii;
3.ca urmare a admiterii acestor petite apare admisibilă și soluționarea favorabilă a petitelor 2, 3, 4 și a completării de acțiune,
4.cererile subsidiare privind compensarea cu alte imobile sau obligarea la despăgubiri au fost respinse în condițiile în care prima instanță a respins proba cu inventarul bunurilor imobile deținute de pârâta B și nu a analizat faptul că la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului B au fost puse la dispoziție imobile pentru măsura compensării, ceea ce nu s-a făcut și cu privire la unitatea care doar administrează bunurile unității administrative-teritoriale, iar cu privire la despăgubirile bănești ar fi trebuit avut în vedere că Fondul Proprietatea nu funcționează, așa cum a statuat și CEDO,
5.cu privire la încheierea de îndreptare a erorii materiale se consideră că nu sunt incidente dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă, nu se menționează în încheierea din 11.01.2008 cuantumul onorariului avocațial, încheierea nu este motivată, iar în subsidiar se solicită reducerea cuantumului onorariului.
Instanța a admis și administrat în cursul judecării apelului proba cu înscrisuri solicitată de apelantă.
Examinând apelul, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este întemeiat.
1. Prima instanță a analizat cererea contestatoarei privind preluarea abuzivă a imobilului de către stat, făcând discuții ample asupra domeniilor de aplicarea ale art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 și ajungând la concluzia că imobilul a fost preluat cu titlu de către stat.
În măsura în care această statuare a instanței a fost folosită și pentru argumentarea respingerii petitului doi din acțiune nu înseamnă că nu a fost analizată separat. De altfel, dacă nu ar fi fost verificată ipoteza preluării abuzive a imobilului de către stat, cu sau fără titlu valabil, ar fi trebuit ca soluția instanței să fie alta, respectiv ar fi trebuit să constate că imobilul nu intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ceea ce nu este cazul în speță și nici nu este cerința apelantei.
2. Cu privire la compararea de titluri prima instanță a relevat că pe cale contestației în temeiul Legii nr. 10/2001 nu se poate solicita o comparare de titluri potrivit dreptului comun, pentru că alegând calea legii speciale apelanta trebuie să se supună rigorilor acesteia. Nici un moment nu s-a negat posibilitatea formulării și soluționării și unor cereri accesorii însă s-a învederat,în mod legal și temeinic că nu pot fi mixate dispozițiile legii speciale cu dispozițiile de drept comun în materie.
Faptul că prima instanță a discutat și admisibilitatea pe fond a unei cereri de comparare de titluri, deși a arătat că o astfel de cerere în cadrul legal prezent nu este posibilă nu constituie o motivare contradictorie, ci un răspuns la motivarea în fapt și în drept a acestui capăt de cerere.
De altfel, cât timp contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 nu au fost anulate, pârâții foști chiriași se bucură de protecția textului art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001. Or, prin procedeul comparării de titluri s-ar putea ajunge la eludarea contractelor de vânzare, deși sunt valabile și la golirea de conținut a Legii nr. 10/2001ale cărei dispoziții speciale, în materie de revendicare, ar fi înlăturate prin norma generală înscrisă în art. 480 Cod civil, contrar principiului că în concursul dintre cele două categorii de acte normative, primele se aplică cu prioritate.
În sistemul de publicitate al cărților funciare, reglementat de Decretul-Lege nr. 115/1938, procedeul comparării titlurilor, este mai greu de imaginat.
Compararea titlurilor, creație a practicii judiciare și doctrinei, era posibilă (și necesară) în sistemul personal de publicitate prin registrul de inscripțiuni transcripțiuni, însă nu este posibil în cazul publicității reale, prin cărțile funciare, unde se prezumă că dreptul aparține persoanei înscrise în cartea funciară (art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938).
Prezumția legală poate fi răsturnată prin admiterea acțiunii în rectificare de CF, care în cauză ar fi subsecventă acțiunii principale în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare (art. 34 punctul 1 din decretul Lege nr. 115/1938).
De aceea, opinia potrivit căreia succesul revendicării depinde de valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare, este susținută de normele arătate și care sunt similare cu cele înscrise în Legea nr. 7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare.
3. Având în vedere că primele două critici nu sunt întemeiate nu mai poate fi analizată a treia critică care depinde în mod logic de admiterea primelor două.
4. Cu privire la cererea subsidiară privind acordarea unor bunuri în compensare, din probele administrate în fața instanței de apel a reieșit cu claritate faptul că la dispoziția pârâtei nu au fost puse, prin hotărâre a Consiliului Local, bunuri imobile pentru a fi acordate în compensare, acestea fiind numai la dispoziția comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria
În ce măsură această decizie a autorității locale este sau nu legală ori discriminatorie nu poate fi analizat pe calea unei contestații întemeiate pe dispozițiile Legii 10/2001.
În ceea ce privește respingerea despăgubirilor bănești, ca și efectuarea unei expertize de către instanță pentru evaluarea acestora, corect a reținut prima instanță că nu pot fi acordate decât în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, mai mult decât atât nu pot fi acordate de pârâta -""SRL, ci numai de reprezentantul Statului, respectiv Ministerul Finanțelor, care însă nu este parte în proces.
Curtea este de acord cu susținerea că Fondul "Proprietatea" nu funcționează, cum de altfel a semnalat și CEDO în numeroase cazuri, și deci se impun alte modalități, inclusiv despăgubiri în bani, de recuperare a prejudiciului la care este supusă persoana îndreptățită. Eventualele despăgubiri bănești nu pot fi însă acordate de pârâta -""SRL, care nu îndeplinește decât rolul de unitate învestită cu soluționarea unei notificări și nu de recuperare a prejudiciului în echivalent bănesc, care actualmente nu este prevăzut expres de lege.
5. Cu privire la încheierea de îndreptare a erorii materiale curtea constată că îndreptarea s-a făcut cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, la care s-a omis un zero la sfârșitul sumei, ceea ce face ca cererea să se subsumeze dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă, fiind o evidentă eroare materială.
Copiile chitanțelor privind onorariul de avocat au fost depuse la dosar odată cu concluziile scrise, iar dacă apelanta considera că este necesară reducerea onorariului trebuia să formuleze o astfel de cerere în fața primei instanțe, solicitând în mod diligent, ca dovada cheltuielilor de judecată să fie depusă la dosar înainte de a se da cuvântul pe fond părților, formularea unei astfel de cereri direct în apel încălcând dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind o cerere nouă.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelul, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, întrucât apelanta a căzut în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată din apel, către intimata -, în cuantum de 3000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de contestatoarea Izrael împotriva sentinței civile nr. 18/29.01.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimatei - suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 17.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red. -/13.03.2009
. -/16.03.2009
Jud. fond:
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea
