Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 190/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 190/
Ședința publică din data de 13 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: George PopaJUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea
Judecător - - - - - vicepreședintele Curții de Apel
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil declarat de către reclamantul-prin, împotriva sentinței civile nr. 1779 din 29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. RJ/-, în contradictoriu cu pârâțiiCONSILIUL LOCAL T, SC SA T PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC 2000 SRL, în acțiunea civilă având ca obiect legea 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7 octombrie 2008, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 13.10.2008.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.715/C/2003 pe rolul Tribunalului Galați - Secția Civilă, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al mun.T, jud.G, să se constate că este proprietarul imobilului situat în T,-, compus dintr-o moară, atelier și magazii cu o suprafață construită de 350,58 mp și terenul aferent și obligarea pârâtului să-i restituie acest imobil.
Prin sentința civilă nr.934/2004 Tribunalul Galația admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr.772/10.11.2003 emisă în baza Legii nr.10/2001 de Primarul mun.T și a obligat Primăria mun.T să-i lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul în litigiu.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada că autorul său, a fost proprietarul imobilului în litigiu și că în baza Legii nr.10/2001 a notificat pârâtul la data de 13.02.2002 să-i restituie acest imobil, dar acesta nu s-a conformat dispozițiilor art.26 al.2 din Legea nr.10/2001 de a-i fi comunicat reclamantului că acest imobil este deținut de o societate comercială.
S-a mai reținut că prin Dispoziția nr.772/2003 în mod greșit reclamantului i-au fost respinse solicitările de restituire a imobilului în litigiu, cu atât mai mult cu cât reclamantul și-a dovedit pretențiile iar pârâta este în culpă de a nu fi respectat dispozițiile procedurale ale Legii 10/2001.
Prin decizia civilă nr.649/A/31.05.2005 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI - Secția Civilă în dosarul nr.285/2005 a fost admis apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al mun.T, și s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a anulat Dispoziția nr.772/2003 ca fiind emisă de o persoană care nu are calitatea de unitate deținătoare și s-a respins capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001 pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu se află în proprietatea SC SA T și în situația în care Primăria Gaf ost notificată în baza Legii 10/2001 cu restituirea acestui drept de proprietate, nu trebuia să emită Dispoziția de respingere nr.772/2003, ci trebuia să identifice unitatea deținătoare, să-i comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia și să înainteze respectiva documentație către SC SA
Astfel, instanța de apel a anulat Dispoziția nr.772/2003 dar pentru că a fost emisă de o persoană lipsită de calitatea de unitate deținătoare și a respins capătul de cerere privind restituirea imobilului pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.
Prin decizia civilă nr.3795/12.04.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală în dosarul nr- (nr.vechi 11620/2005) a fost admis recursul declarat de către reclamant, a fost casată decizia civilă nr.649/A/2005 a Curții de APEL GALAȚI și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a arătat că instanța de apel trebuia să stabilească situația construcțiilor revendicate de către reclamant, respectiv dacă se regăsesc fizic printre construcțiile proprietatea SC SA T, în caz afirmativ, când și în ce mod au intrat în patrimoniul acesteia, iar neclarificarea acestor aspecte face imposibilă orice aprecierea asupra legalității soluțiilor primelor instanțe.
Prin decizia civilă nr.87/A/29.03.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI - Secția Civilă în dosarul nr- a fost admis apelul declarat de către pârâtul Consiliul Local al mun.T, a fost desființată sentința civilă nr.934/2004 a Tribunalului Galați și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a avut în vedere că imobilul în litigiu este în proprietatea SC SA T, aflată în faliment și având ca lichidator judiciar pe SC 2000 SPPI G, așa cum rezultă din decizia nr.56/1995 de preluare a imobilului de către stat și din raportul de expertiză tehnică-imobiliară instrumentat în apel în rejudecare.
De asemenea, Curtea de APEL GALAȚIa arătat că această cauză a fost soluționată cu încălcarea disp. art.85 pr.civ. având în vedere că în cauză SC SA T nu a fost citată prin lichidator judiciar SC 2000 SPPI
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr.RJ/- și conform aspectelor dezlegate de instanța de apel s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC SA T care a fost citată prin lichidator judiciar SC 2000
La termenul de judecată din data de 29.10.2007 reclamantul, prin apărător, a depus la dosar în dovedirea acțiunii autorizația de desființare construcții nr.6/1969 a fostului Consiliu Popular al mun.T și memoriu justificativ privind casarea unei magazii pentru cereale aflată în T,-.
În cauză nici unul dintre pârâți nu a fost reprezentat, dar prin concluziile scrise pârâtul Consiliul Local al mun.T a reluat apărările făcute în primul ciclu de judecată.
Analizând și coroborând întregul material probator administrat în cauză, Tribunalul a apreciat că acțiunea nu este fondată având în vedere următoarele considerente:
La apariția Legii nr.10/2001 reclamantul a înțeles să beneficieze de acest act normativ special reparatoriu și a notificat Primăria mun.T pentru a-i fi restituit imobilul situat în mun.T,-, jud.G, compus din construcții cu destinația moară, teren și magazii cu o suprafață construită de 350,58 mp și terenul aferent, imobil ce susținea că ar fi aparținut autorului său,.
În dovedirea proprietății și a acțiunii reclamantul a depus la dosar copia notificării nr.32/13.02.2001, certificatul de moștenitor nr.7/1971 privind pe defunctul, acte de stare civilă, adresa nr.979/2002 a SC T și adresa nr.3934/1953 a fostei Secțiuni Financiare a orașului
La solicitarea instanțelor, Primăria mun.T a depus la dosar Dispoziția nr.772/2003, precum și documentația care a stat la baza emiterii acestei dispoziții, între care figurează actele depuse de reclamant, dar și testamentul din 22.07.1894 ale defunctului și adresa nr.28188/2000 a Direcției Arhivelor Naționale Istorice Centrale.
În urma analizării probelor administrate, prin sentința civilă nr.1779/29.11.2007 a Tribunalului Galația fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului, reținându-se faptul că acesta nu a dovedit că imobilul revendicat se afla în proprietatea autorilor săi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul care a susținut că la acest moment nu se mai poate pune în discuție dovedirea dreptului său de proprietate motivat de faptul că ace4sta a fost recunoscut de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.3795/2006.
Analizând apelul de față prin prisma probelor administrate cât și al susținerilor părților, Curtea îl apreciază ca fiind întemeiat pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.
Cauza de față a mai trecut printr-un ciclu procesual și prin decizia civilă nr. 3795/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție recursul reclamantului a fost admis cu motivarea că instanța de apel trebuie să stabilească situația construcțiilor revendicate de reclamant, respectiv dacă se regăsesc fizic printre construcțiile aflate în proprietatea SC SA T, societate aflată în curs de lichidare.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 87/29.03.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Galați, instanță care avea obligația de a face verificările dispuse de către Înalta Curte de Casație și justiție.
Așa cum arătam mai sus, prin hotărârea instanței de fond a fost respinsă acțiunea reclamantului cu motivarea că acesta nu și-a dovedit dreptul de proprietate.
Din conținutul raportului de expertiză efectuat de ing. rezultă că imobilul revendicat de reclamant se află în proprietatea SC SRL T, fiind cumpărat de la societatea de lichidare a SC SA
În aceste condiții, pentru a administra probele indicate de către Înalta Curte de Casație și Justiție se impune introducerea în cauză și a noului proprietar, dar acest lucru nu îl poate face instanța de apel întrucât ar fi încălcate dispozițiile art.294 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, văzând și dispozițiile art.297 Cod procedură civilă, Curtea urmează să desființeze hotărârea instanței de fond și să trimită cauza spre rejudecare acestei instanțe.
Cu ocazia rejudecării, tribunalul va analiza oportunitatea introducerii în cauză a noului proprietar al bunului revendicat de reclamant, administrând și probe în sensul celor arătate în decizia civilă nr. 3795/12.04.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de către reclamantul-prin, împotriva sentinței civile nr. 1779 din 29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. RJ/-.
Desființează sentința civilă nr. 1779 din 29.11.2007 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red.GP/16.10.2008
VM/16.10.2008
7 ex.
Fond: Tribunalul Galați - judecător
Com. 4 ex: prin
Consiliul Local
SC SA prin lichidator SC 2000 SRL
17.10.2008
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea