Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 2
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de împotriva sentinței civile nr. 229 din 20 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimații Primăria municipiului Bârlad și Primarul municipiului Bârlad, având ca obiect Legea nr. 10/2001 - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la al treilea termen de judecată după casare; se solicită judecata în lipsă; apelantul a depus prin serviciul de registratură precizări, fără duplicat.
Având în vedere dispozițiile înscrise în decizia nr. 5633 din 15 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, instanța a pus în vedere apelantului efectuarea unei expertize de evaluare a construcției demolate și la solicitarea instanței de apel apelantul a arătat că nu înțelege să solicite efectuarea unei expertize de evaluare a construcției demolate, solicitându-se a se avea în vedere raportul de expertiză întocmit de expertul depus la dosarul cauzei, în raport de care apelantul solicită soluționarea apelului.
Având în vedere solicitarea apelantului, față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea apelului și în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față;
Prin decizia civilă nr. 5633 din 15.05.2009 a s-a constatat nul recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Bârlad, Primăria Bârlad împotriva deciziei nr. 162 din 22.10.2008 a Curții de APEL IAȘI.
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași decizii. Casează în parte, decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru determinarea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite reclamantului pentru construcția în litigiu, în prezent demolată. Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Pronunțând această decizie, a constatat ca fiind fondată critica enunțată de reclamant la pct. 4 recurs vizând faptul că instanța nu a stabilit despăgubirile ce se cuvin acestuia pentru construcția demolată.
De asemenea, s-a reținut că notificarea reclamantului a fost soluționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247 din 2005, dar dispoziția prin care s-a soluționat notificarea nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanță, în speță fiind aplicabile prev. alin. 1 al art. 16 din lege, în sensul că în atare situație și instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii de reparații, reprezentând valoarea de circulație a bunului. Ca atare, a statuat că în rejudecare, instanța de apel va ordona suplimentarea probatoriului cu orice alte înscrisuri referitoare la construcția demolată de natură a stabili alcătuirea acesteia, materialele din care a fost edificată, vechimea precum și proba cu expertiza de specialitate pentru evaluarea despăgubirilor în conformitate cu standardele internaționale, avându-se în vedere dispozițiile art. 10 alin. 8 din Legea nr. 10/2001,republicată.
În rejudecarea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 315(1)2Cod procedură civilă, Curtea a pus în discuția părților necesitatea suplimentării probatoriului administrat în dosarul nr- al Curții de APEL IAȘI, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 162/2008, cu efectuarea unei expertize tehnice de evaluare pentru construcția demolată.
Prin precizările depuse la dosarul cauzei, reclamantul-apelant solicită ca în rejudecarea apelului său conform celor dispuse de, să fie avut în vedere raportul de expertiză tehnică imobiliară din 21.07.2009 întocmit de expert (aflat la fila 12 din dosarul de față), nefiind de acord cu efectuarea unei alte expertize, decât dacă va fi contestată și plătită de ceilalți pârâți.
Potrivit raportului de expertiză tehnică ing. ec., rezultă că imobilul-construcție din litigiu a fost demolat în anul 19788, fiind situat în zona mediană a Municipiului Bârlad, Cartier Gară, în incinta Școlii Generale nr. 11.
Arată expertul că reclamantul a plătit impozite pe clădire și anexe în perioada 1960-1978 anul demolării construcțiilor. Valoarea actuală estimativă clădire de locuit P + M parțial cu anexe alipite ce s-au aflat pe suprafața de 130. conform variantei A din expertiza este de168.489 lei.
Prin urmare, fiind menținute prevederile art. 2,3,4 din dispoziția nr. 802 din 01.10.2002 a Primarului Municipiului Bârlad și prin decizia de casare a cu privire la teren, Curtea rejudecând apelul doar cu privire la construcțiile demolate, va anula prev. art. 1 din dispoziția 802/2002 emisă de Primarul Municipiului Bârlad și va stabili dreptul reclamantului-apelant la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data pronunțării dispoziției 802/2002.
Pentru aceste considerente, Curtea,conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă rejudecând apelul de față, va stabili dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 168.489 lei,conform variantei A din expertiza, pentru construcția cu destinația de locuință ce a fost demolată, situată în Bârlad,--
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Anulează prevederile art. 1 din Dispoziția nr. 802 din 01.10.2002 emisă de Primarul municipiului Bârlad și pe cale de consecință:
Stabilește dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 168.489 lei ipoteza A din expertiza tehnică imobiliară pentru construcția cu destinația de locuință ce a fost demolată și care a fost situată în Bârlad,-.
Cu dreptul de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
02.02.2010
2 ex.
Președinte:Viorica OlariuJudecători:Viorica Olariu, Cristiana Angelescu