Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 200/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 200

Ședința publică de la 20 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

Grefier - - -

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului civil formulat de reclamanții domiciliat în B, sect. 2,- și cu același domiciliu, împotriva sentinței civile nr. 624 din 1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Primăria Mun. P cu sediu în P- jud. V, în acțiunea civilă având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 10/2001.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2008 fiind consemnate în încheierea din acea zi, când instanța a dat posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise și a amânat pronunțarea cauzei la data de 20.10.2008, când a pronunțat prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la nr. 283/2004 la Tribunalul Vrancea, și, au chemat în judecată Primăria orașului P jud.V, solicitând în contradictoriu cu aceasta, restituirea în natură a imobilului teren și construcție situate în P- jud.V, prin includerea întregii suprafețe de teren naționalizate fără titlu, respectiv 619,21 mp.

În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că imobilul situat în P-, a fost preluat în mod abuziv pentru care au solicitat restituirea în natură a acestuia. Mai arată că o parte din imobil a fost cumpărat în condițiile Legii nr.112/1995, situație în care a luat act, urmând să li se achite prin echivalent contravaloarea construcției însă pentru teren, au solicitat restituirea în întregime.

Pârâta Primăria orașului P, a depus la dosar întâmpinare invocând pe cale de excepție prematuritatea acțiunii iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu privire la restituirea integrală a suprafeței de 619 mp întrucât parte din construcție și terenul aferent au fost înstrăinate pe temeiul Legii nr.112/1995.

Prin sentința civilă nr.163 din 16 iunie 2005 Tribunalului Vrancea, s-a admis în parte acțiunea, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din construcția C3 și suprafața aferentă de 303,35 mp. S-au respins ca inadmisibile capetele de cerere privind restituirea în natură a suprafeței de 311,04 mp și excepția de nelegalitate a actului administrativ.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții și, sunt moștenitorii acestuia, având deci calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul dispozițiilor Legii nr.10/2001.

Imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în temeiul Decretelor nr.92/1950 și nr.524/1958, astfel cum rezultă din certificatul nr.90383 din 07 august 1996 eliberat de Direcția Județeană Va A rhivelor Naționale și există și în prezent.

Din expertiza tehnică, efectuată în cauză, rezultă că parte din imobil compus din două corpuri de clădire (C1 și C2, identificate prin schița nr.2 a raportului de expertiză) a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995, iar terenul aferent în suprafață de 311 mp a fost atribuit cumpărătorului prin ordinul prefectului nr.232 din 28 decembrie 2001.

În aceste împrejurări, instanța a apreciat că se poate dispune restituirea în natură doar a suprafeței de 311,04 mp.

În ce privește restituirea în natură a suprafeței de 311,04 mp teren atribuită lui, prin ordinul prefectului, acest capăt de cerere apare ca inadmisibil, nefiind dezbătut în contradictoriu cu persoana care îl stăpânește.

Inadmisibilă este și excepția de ilegalitate a actului administrativ, reclamanții având calea acțiunii separate în contencios administrativ, în contradictoriu cu emitentul actului și persoana în favoarea căreia a fost emis acesta, împrejurarea invocată de aceștia, neputând constitui o excepție, în sensul celor prevăzute de dispozițiile codului d e procedură civilă.

Cât privește despăgubirile pentru imobilele ce nu au putut fi restituite în natură, și pentru acestea reclamanții trebuie să urmeze calea procedurii speciale prevăzută de dispozițiile Legii nr.10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții care au criticat modul de soluționare a excepției de nelegalitate a actului administrativ și a cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 311 mp.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2006 pronunțată în dosarul nr.1114/2005 al Curții de APEL GALAȚI, s-a dispus suspendarea judecății apelului și trimiterea dosarului la Tribunalul Vrancea -Secția contencios administrativ, pentru soluționarea excepției de nelegalitate.

Prin sentința civilă nr.82 din 13 iunie 2006 Tribunalului Vrancea, definitivă prin decizia civilă nr.369/R din 26.10.2006 a Curții de APEL GALAȚI, s-a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a ordinului Prefectului.

Prin decizia civilă nr.174/A/2007 Curtea de APEL GALAȚIa admis apelul, a desființat în parte sentința numai în ceea ce privește cererea de restituire în natură a suprafeței de 311,04 mp și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința civilă nr. 624/1.11.2007 Tribunalul Vranceaa respins ca nefondată cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Primăria

S-a reținut în motivarea sentinței că prin Ordinul Prefectului nr. 232/28.12.2001 s-a atribuit numitei din P suprafața de 311 mp teren aferent locuinței cumpărate de aceasta în baza Legii nr. 112/1995. Acest ordin a rămas în vigoare prin respingerea excepției de nelegalitate prin sentința civilă nr. 82/2006 a Tribunalului Vrancea - secția contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;

- Ordinul Prefectului a fost emis după adoptarea Legii 10/2001 și după ratificarea formulată de reclamanți;

- Numita era îndreptățită a primi numai partea de teren de sub construcția cumpărată;

- Prefectura V nu a verificat situația juridică a imobilului rezumându-se a recunoaște la interogatoriu că acesta a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950.

Apelul declarat de reclamanți este nefondat.

Prin sentința civilă 82/13.06.2006 a Tribunalului Vrancea Secția comercială și de contencios administrativ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Ordinului Prefectului nr. 232/28.12.2001 invocată de reclamanții și, sentință irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 369/26.10.2006 a Curții de APEL GALAȚI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

În motivarea deciziei se menționează că instanța învestită cu cererea de restituire a proprietății să stabilească întinderea proprietății de teren cuvenite reclamanților și dacă în ea se include și suprafața înstrăinată către.

Expertiza tehnică efectuată în dosarul 283/2004 al Tribunalului Vrancea - filele 119 - 121 - stabilește că a devenit proprietara construcțiilor C1 ( locuință) și C2 - anexe iar prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2611/20.05.1998 iar prin Ordinul 232/2.12.2001 emis de Prefectul jud. Vis -a atribuit în suprafață de 311 mp care în urma măsurătorilor a rezultat ca fiind de 315,22 mp.

Prin decizia civilă nr. 174/4.05.2007 Curtea de APEL GALAȚIa admis apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 263/16.06.2005 cauza fiind trimisă pentru rejudecare numai în ceea ce privește suprafața de 311,04 mp atribuită numitei prin Ordinul Prefectului.

În rejudecare în mod corect Tribunalul Vranceaa constatat că pentru terenul în suprafață de 311 mp solicitat în natură de reclamanți există titlu de proprietate legal emis pentru o altă persoană.

Discuția referitoare la nerezolvarea de către Prefectura Vas ituației juridice a imobilului nu are relevanță câtă vreme Ordinul Prefectului nr. 232/28.12.2001 a fost considerat legal prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Pentru aceste considerente în conformitate cu disp. art. 296 cod proc.civilă se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 624/1.11.2007 a Tribunalului Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții domiciliat în B, sect. 2,- și cu același domiciliu, împotriva sentinței civile nr. 624 din 1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Primăria Mun. P cu sediu în P- jud. V, în acțiunea civilă având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 10/2001.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.10.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR Grefier

- - - - - -

Red.RJ/27.10.2008

Dact.IS/5ex./28.10.2008

Fond.

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 200/2008. Curtea de Apel Galati