Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 205/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 205/
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu- JUDECĂTOR 2: George Popa
Judecător - -
Grefier - - -grefier șef secție
-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 146/A din 10.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- formulată de către reclamanții,cu domiciliul în B,-, Bloc 33,.19, cu domiciliul în B,-, Bloc 7,.5,.94,-, cu domiciliul în B,--15,. B,.25, în contradictoriu cu intimata PRIMARIA COMUNEI.
La apelul nominal, la cele trei strigări procedurale, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimata Prim. Comunei a depus la dosar întâmpinare înregistrată sub nr. 2759/05.06.2009 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constatând că s-a solicitat judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra cererii de completare dispozitiv, la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Brăila și înregistrată sub nr- reclamanții -, - și -, au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 1378/13.08.2007 emisă de Primăria comunei Județul
În fapt, reclamanții au motivat că sunt fiii autorului - care a deținut pe raza comunei, județul B un imobil casă de locuit compusă din patru camere și anexe gospodărești, situată în extravilan, așa cum rezultă din certificatul eliberat de Primăria comunei și din adeverința nr. 10868/16.12.1960 ci privire la inventarul din 10.12.1960 de predare a bunurilor și procesul verbal nr. 29/13.12.1960.
În baza Legii nr. 247/2005 a solicitat măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv, sau restituirea în natură a terenurilor pe același amplasament, sau echivalent prin despăgubiri bănești.
Prin dispoziția atacată se respinge acordarea de despăgubiri pentru imobilul demolat, mențiune eronată în raport de ceea ce s-a cerut de către reclamanți.
Reclamanții au mai susținut că, după preluarea imobilului, chiar dacă a fost mutat la o anumită distanță de cel existent inițial, materialele folosite au fost în majoritate din cele existente, a operat o subrogație, fiind vorba de același imobil.
Consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată.
Pârâta Primăria comunei, județul Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației cu motivarea că notificarea nr. 114/23.09.2005 prin care se solicită despăgubiri de către reclamanți pentru imobilul demolat, a fost depusă în afara ultimului termen acordat de OUG nr. 145/9.11.2001, termen prelungit până în luna februarie 2002.
Notificarea nr. 114/2005 a fost comunicată la data de 23.09.2005 și a fost respinsă deoarece nu se încadra în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare arătând că au formulat contestație în baza legilor nr. 18/1991, 169/1997; 1/2000 și 10/2001 și că prin dispoziția atacată nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate.
Prin precizările formulate de Primăria comunei, se arată că reclamanții au solicitat prin notificarea nr. 114/22.09.2005, despăgubiri pentru imobilul casă de locuit și anexe gospodărești în suprafață de 272 mp, de la autorul -, imobil ce a fost demolat.
Au mai solicitat retrocedarea suprafeței de 2,05 ha trecute în proprietatea fostului.
Prin dispoziția contestată s-a respins cererea de despăgubiri pentru imobil, fiind depusă peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 așa cum a fost prelungit până în februarie 2002.
Cu privire la teren instituția pârâtă a motivat că li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5 ha și 1300 mp teren arabil în baza Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 1/2000, precum și a Legii nr. 247/2005, aceștia optând pentru retrocedare în natură conform anexei nr. 39.
Cu ocazia dezbaterilor reclamanții au invocat excepția necompetenței materiale a instanței.
Reclamanții au susținut că au înțeles să își întemeieze contestația pe dispozițiile legilor fondului funciar și că în primă instanță competența materială aparține judecătoriei și nu tribunalului.
Cu privire excepția de tardivitate a notificării, reclamanții au susținut că au formulat-o în termenul legal, considerând că se întemeiază pe dispozițiile legilor fondului funciar modificate prin Legea nr. 247/2005.
În urma administrării și analizării probelor, prin sentința civilă nr. 195/19.03.2008 Tribunalul Brăilaa respins ca nefondată atât excepția necompetenței materiale cât și contestația reclamanților reținându-se în esență faptul că notificarea a fost adresată după expirarea termenului legal prevăzut de Legea 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții care au susținut că notificarea a fost făcută în termen.
Apelul de față nu este fondat.
Așa cum rezultă din conținutul notificării adresată Primăriei comunei, reclamanții în temeiul Legii 10/2001 au solicitat despăgubiri pentru imobilul casă de locuit și anexele gospodărești.
Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 notificarea se adresează deținătorului imobilului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii speciale.
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv de legiuitor până în luna februarie 2002.
Cum notificarea formulată de petenți a fost înaintată prin executorul judecătoresc la data de 23.09.2005, termenul legal de depunere a acesteia expirase de mult, astfel că în mod legal Primăria comunei a constatat tardivitatea acesteia.
Pentru aceste motive, Curtea, văzând și dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă urmează să respingă ca nefondat apelul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 146/A din 10.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- formulată de către reclamanții,cu domiciliul în B,-, Bloc 33,.19, cu domiciliul în B,-, Bloc 7,.5,.94,-, cu domiciliul în B,--15,. B,.25, în contradictoriu cu intimata PRIMARIA COMUNEI.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 iunie 2009
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. GP/24.06.2009
decizie VM/24.06.2009
6 ex./24.06.2009
Com. 4 ex./25.06.2009
Fond: Tribunalul Brăila - judecător
Decizie apel: Curtea de APEL GALAȚI - judecători: - -+- ---
Președinte:Viorica Mihai SecuianuJudecători:Viorica Mihai Secuianu, George Popa