Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 212/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 212A
Ședința publică de la 8 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr.394/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul - reclamant MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, reprezentat de consilier juridic fără delegație la dosar, lipsind apelantul - reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La ora 9,30 reprezentantul apelantului - reclamant arată că nu poate rămâne în sala de judecată și solicită judecarea cauzei în lipsă.
La strigarea cauzei la ordine, reprezentantul intimatului - reclamant MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, solicită respingerea apelului formulat împotriva sentinței civile nr.394/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, ca nefondat, respingerea acțiunii și a cererii de repunere în termenul de depunere a notificării.
Curtea, reținând că reprezentantul apelantului - reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de apel.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr. 49480/3/23.01.2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General ca în conformitate cu art. 103 alin. 2 Cod de procedură civilă pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună repunerea reclamantului în termenul de depune a notificării prevăzute de art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
In motivare se arată că prin adresa nr. 46161 din 12.11.2008, pârâtul a răspuns notificării formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 în sensul că "nerespectarea termenului de 1 an prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita masuri reparatorii în natură sau prin echivalent".Se mai afirmă în cuprinsul adresei că Legea nr. 247/2005 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001 nu prevede o repunere în termen pentru dreptul de a mai notifica.
Reclamantul arată că în fapt, imobilul revendicat de reclamant a aparținut unchilor acestuia, și G, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare auto nr. 2296/25.01.1933 de fostul Tribunal I, secția notarială transcris sub nr. 1098/ 1933), din contractul de vânzare-cumpărare auto nr. 29313/23.09.1942 de fostul Tribunal I, secția notarială transcris sub nr. 9956/1942 și din actul de vânzare auto nr. 52156/18.10.1945 transcris sub nr. 18190/1945). Cei doi unchi erau proprietari în cote indivize egale de din imobil. Gad ecedat la data de 04.07.1967 de pe urma acestuia rămânând mai mulți moștenitori, conform certificatului de moștenitor nr. 708/1967, printre care și tatăl reclamantului, care a decedat la rândul său la data de 07.02.2000, reclamantul - fiind moștenitor al acestuia.
Reclamantul - a plecat din România în Australia acum aproape 20 de ani și nu a mai venit în România până în prezent. La data de 15.10.2008, reclamantul a împuternicit-o pe fiica sa să îl reprezinte în România în vederea identificării bunurilor care au aparținut bunicului său, și reglementării oricărei probleme legate de dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, conform procurii speciale apostilate sub nr. U-/18.1 0.2008.
La data de 20.10.2008 fiica a intrat în România. După intrarea în țară, fiica a luat contact cu legislația românească și a constatat că tatăl reclamantului a deținut dreptul de proprietate asupra imobilului identificat în petitul acțiunii, precum și faptul că imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român.
Reclamantul solicită repunerea reclamantului în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 privind dreptul persoanelor de a solicita retrocedarea imobilelor preluate abuziv de către Statul Român sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât până în prezent nu a putut avea cunoștință despre legislația românească în acest domeniu, abia în octombrie 2008 având posibilitatea să ia contact cu legile proprietății prin intermediul mandatarei sale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 103 alin. 2.proc.civ.
În susținerea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv, notificare nr. 817/5.11.2008 trimisă prin BEJ, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 29315/23.09.1942, act de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 52156/18.10.1945, declarație de recunoaștere de drepturi, certificat de moștenitor nr. 708/13.11.1967, procură specială, copie după pașaport pentru și, certificat medical privind pe A fost audiat martorul.
Prin sentin ța civilă nr. 394 din data de 20.03.2009 Tribunalul București Secția a Va Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea.
În motivarea sentin ț ei s-a re ținut că pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzută de Legea nr. 10/2001, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite erau ținute să formuleze notificare în termen de un an de zile de la intrarea în vigoare a legii potrivit art. 22 alin. 1, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001, nedepunerea notificării în termenul legal fiind sancționată potrivit art. 22 alin. 5 din lege cu pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Din modul cum este reglementată această sancțiune prin art. 22 alin. 5, rezultă că termenul prevăzut de alin. 1 are natura juridică a unui termen de decădere, nesusceptibil de întrerupere sau de repunere în termen.
În cauză se aplică termenul reglementat de dispozițiile legii speciale, care nu pot fi completate cu dispozițiile art. 103 Cod de procedură civilă, care au un caracter procedural general și sunt excluse de la aplicare potrivit principiuluispecialia generalibus derogant.
Prin urmare, Tribunalul nu a analizat temeinicia motivelor care l-ar fi putut împiedica pe reclamant să formuleze cerere de restituire, prin raportare la actele depuse și la depoziția martorului audiat, întrucât o astfel de analiză nu este relevantă, față de aspecte de ordin juridic relevate mai sus.
În consecință Tribunalul a constatat că nu există un temei legal pentru repunerea reclamantului în termenul de formulare a notificării și a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentin ț ei men ționate anterior a declarat apel reclamantul.
În motivarea apelului s-a arătat că sentința civilă apelată este netemeinică și nelegală, întrucât art. 103.proc.civ. se regăsește printre prevederile Codului d e procedură civilă, Titlul II - "Dispoziții generale de procedură", Capitolul III - "Termenele", norme care au în vedere termenele procedurale din orice procedură judiciară desfășurată în fața instanțelor de judecată. Reclamantul a apreciat el însuși asupra naturii juridice a termenului de formulare a notificării ca fiind un termen de decădere, acesta fiind motivul pentru care și-a întemeiat cererea de repunere în termen pe dispozițiile art. 103.proc.civ. în caz contrar ar fi invocat prevederile Decretului nr. 167/1958 referitoare la repunerea în termenul de prescripție. Deci cu privire la natura termenului nu aducem nici o critică sentinței.
Apelantul a arătat în continuare că prima instanță a greșit atunci când a apreciat că partea nu poate fi repusă în general într-un termen de decădere, întrucât art. 103.proc.civ. și art. 19 din Decretul nr. 167/1958 vorbesc despre repunerea în orice termen, fie el de prescripție sau de decădere.
Art. 103.proc.civ. stabilește condițiile în care o instanță poate dispune repunerea în termen pentru situația termenelor a căror nerespectare atrage sancțiunea decăderii; în cazul termenului de formulare a notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001, acesta este un astfel de termen a cărui nerespectare atrage decăderea; nu există nici o rațiune pentru prevederile cuprinse în acest text de lege, decât că legiuitorul a prevăzut faptul că este posibil ca, la un moment dat, un justițiabil să nu fi putut să își exercite un drept în termenul prevăzut de lege din motive neimputabile având astfel nevoie de cadrul procesual pentru a dovedi aceasta; în acest caz se află și apelantul;
Art. 19 din Decretul nr. 167/1958 stabilește condițiile în care instanța judecătorească poate dispune judecarea unei pricini chiar și în situația în care termenul de prescripție a fost depășit, fiind Investită cu soluționarea unei cereri de repunere în termenul de prescripție; rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această posibilitate este aceeași ca pentru repunerea în termenul de decădere.
Apelantul a mai arătat că prima instanță a greșit atunci când a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile art. 103 întrucât au caracter general față de Legea nr. 10/2001. Este lipsit de relevanță juridică în acest caz faptul că Legea nr. 10/2001 are caracterul unei legi speciale, pentru că aceasta nu poate conduce la concluzia că legiuitorul din 2001 vrut să înlăture orice posibilitate de repunere în termen - pentru aceasta ar fi trebuit să apară un text expres de lege. Dacă legiuitorul ar fi prevăzut expres că persoanele îndreptățite nu pot fi repuse în termenul de formulare a notificării, numai atunci prima instanță ar fi putut invocaspecialia generalibus derogantîn sensul aplicării normei din Legea 10/2001 cu prioritate față de norma din Codul d e procedură civilă.
Analizând materialul probator administrat în cauză prin raportare la motivele de apel, Curtea a constatat nefondat apelul pentru considerentele expuse mai jos.
Apelantul susține expres că a apreciat el însuși asupra naturii juridice a termenului de formulare a notificării ca fiind un termen de decădere, acesta fiind motivul pentru care și-a întemeiat cererea de repunere în termen pe dispozițiile art. 103.proc.civ. condiții în care nu se impune argumentarea în sensul că nu ar fi termen de prescripție. În aceste condiții în mod evident nu sunt aplicabile dispozițiile decretului nr.167/1958 referitoare la repunerea în termenul de prescripție.
În ceea ce privește posibilitatea de repunere în termenul de decădere, într-adevăr art. 22 din legea nr.10/2001 nu reglementează această situație nici în sensul interzicerii nici în sensul permiterii repunerii în termen, caz în care apreciem că sunt aplicabile dispozițiile generale, întrucât dispozițiile speciale sunt de strictă interpretarea și aplicare.
În aceste condiții apreciem că într-adevăr, erau aplicabile dispozițiile art. 103.proc.civ. potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță legea specială nu dispune altfel, dar apreciem că nu sunt îndeplinite nici condițiile celei de-a doua teze, întrucât partea nu a dovedit că ar fi fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să formuleze în termen notificarea.
Faptul că s-a aflat în străinătate în perioada când a apărut această lege nu reprezintă o astfel de împrejurare, fiind de notorietate chiar în diaspora discuțiile care au precedat și succedat apariția acestei legi, informațiile legate de principalele probleme care suscită interesul în orice țară de pe glob fiind ușor de accesat prin internet. De altfel, cea mai mare parte a persoanelor îndreptățite la care se referă această lege trăiesc în străinătate.
Mai mult, potrivit chiar declarațiilor martorului audiat în fața instanței, legăturile reclamantului cu România au fost reluate după 1990.
În aceste condiții este de neînțeles cum a aflat în 21 octombrie 2008 de existența acestei legi, așa cum susține în notificare, și nu mai devreme.
Pe de altă parte, este evident că știa cu mai mult de 15 zile înainte de formularea notificării despre prevederile acestei legi din moment ce împuternicirea a fost dată pe 15.10.2008.
În consecință, în temeiul art.296 raportat la art.295 proc.civ. Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul - reclamant cu domiciliul ales în B, sector 2,-,. 1, împotriva sentinței civile nr.394/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL cu sediul în B,-, sector 5, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red.MP
.red./MP
4 ex./8.01.2010
Jud Fond Secția a V-a Civilă
-
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv
