Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 214/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITE ȘTI
SECȚIA CIVIL, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVIL NR. 214/
Ședința public din 22 Octombrie 2008
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Lică Togan judector
Judector: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare apelul declarat de reclamanții, domiciliat în B,--7, sector 6 și, și, domiciliați în comuna sat, județul V, împotriva sentinței civile nr. 570 din 19 iunie 2008, pronunțat de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. --.
La apelul nominal, fcut în ședința public, au rspuns apelanții- reclamanți, și, personal și intimata- pârât " " Rm.V prin consilier juridic .
Procedura, legal îndeplinit.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier ul de ședinț, care învedereaz instanței c prin serviciul registratur fost depus o întâmpinare de ctre intimata- pârât " " Rm.
S-a procedat la comunicarea copiei de pe întâmpinare apelanților- reclamanți, care nu au solicitat amânarea cauzei pentru a lua cunoștinț de aceasta.
Prțile prezente, având pe rând cuvântul susțin c nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constat apelul în stare de judecat și acord cuvântul asupra lui.
Apelanții- reclamanți, având pe rând cuvântul susțin c nu au formulat notificare, întrucât nu au știut. Solicit admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris.
Reprezentantul intimatei- pârâte, având cuvântul precizeaz c în mod corect instanța de fond a reținut c reclamanții nu au formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 și solicit respingerea apelului și menținerea soluției pronunțat de Tribunalul Vâlcea ca fiind legal și temeinic.
CURTEA
Asupra apelului civil de faț:
Constat c, prin sentința civil nr.423/15.05.2008, pronunțat de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, s-a stabilit c acest tribunal este instanț legal investit cu cererea având ca obiect obligația de a face, formulat de reclamanții, și în temeiul Legii nr.10/2001, în contradictoriu cu pârâtele "" și "" Râmnicu V și, în consecinț, s-a disjuns acest capt de cerere din acel dosar și s-a fixat termen în vederea soluționrii la data de 29.05.2008.
Prin aceast acțiune, precizat la 15.05.2008, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la emiterea unei dispoziții prin care s le fie soluționat notificarea prin care au cerut restituirea terenului de 9543,86 din pct."", sat, comuna și a construcțiilor amplasate pe acesta.
În motivarea acțiunii, reclamanții au artat, în esenț, c pârâtele dețintoare ale imobilelor solicitate au lsat cererea de restituire în nelucrare, înclcând astfel dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001.
Au mai artat reclamanții c imobilele au fost preluate de stat de la autorii lor, iar dreptul de proprietate s-a transmis ctre moștenitori, respectiv reclamanții, potrivit art.4 al.2 din Legea nr.10/2001.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civil nr.570/19.06.2008, a respins ca neîntemeiat excepția inadmisibilitții cererii și a respins ca nefondat cererea reclamanților formulat împotriva pârâtei "" Râmnicu V, și ca fiind introdus împotriva unei persoane fr capacitate civil de folosinț și de exercițiu, aceeași cerere a reclamanților, formulat împotriva pârâtei "".
Pentru a pronunța aceast sentinț, tribunalul a reținut urmtoarele:
Examinând cu precdere excepția inadmisibilitții, respectiv susținerile și aprrile formulate pe cale de excepție de pârâta "" în ceea ce privește (capacitatea) calitatea în proces a "", în considerarea prevederilor art.137 alin.(1) și art.41-43 Cod procedur civil, s-au constatat urmtoarele:
În primul rând, întrucât este vdit c în prezenta cauz petiționarii-reclamanți justific un interes juridic, cadrul procesual de faț fiind creat tocmai pentru a lmuri situația lor în calitate de persoane îndreptțite cu privire la obținerea unui rspuns asupra solicitrilor pretins formulate în temeiul legilor speciale reparatorii, inclusiv în baza Legii nr.10/2001, gsind c este neîntemeiat excepția inadmisibilitții invocat de ctre pârât, aceasta a fost respins ca atare.
În aceast privinț, nu are relevanț împrejurarea dac cele dou pârâte sau una dintre acestea dețin sau nu calitatea juridic necesar pentru a fi chemate în judecat, în virtutea dispozițiilor Legii nr.10/2001, în calitate de entitți dețintoare a imobilelor în litigiu, sau dac procedura prealabil instituit de lege a fost respectat, respectivele chestiuni urmând s fie clarificate pe fondul cauzei.
Referitor la situația pârâtei "", cu privire la care, la data de 29.05.2008, în ședinț public (fila 70 dosar), "" a învederat din nou c nu mai exist în prezent ca și persoan juridic, dat fiind c a fost absorbit prin fuziune de "", din cuprinsul sentinței civile nr.1369/12.09.1995, pronunțat de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.- (filele 74-75 dosar), rezultând c, într-adevr, pe cale judectoreasc s-a dispus fuziunea prin absorbție a "", împreun cu "", "Avicola" și "" Râmnicu V, în "" Râmnicu V, în conformitate cu dispozițiile art.174 și cu îndeplinirea formalitților prevzute de art.153 din Legea nr.31/1990 privind societțile comerciale, aceasta însemnând c, începând cu data rmânerii definitive și irevocabile a sentinței, societatea în cauz nu mai exist, instanța a respins acțiunea formulat în contradictoriu cu pârâta, ca îndreptat împotriva unei persoane juridice fr capacitate civil de folosinț și de exercițiu.
De altfel, în legtur cu folosința și exercițiul drepturilor procedurale în materie civil, reglementarea cuprins la art.41 alin.(1) și art.43 alin.(1) Cod procedur civil statueaz în mod imperativ c numai o "persoan care are folosința drepturilor civile poate s fie parte în judecat", iar, ca o consecinț: "lipsa capacitții de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocat în orice stare a pricinii".
Așadar, întrucât s-a fcut dovada în sensul c pârâta "" a fuzionat prin absorbție cu pârâta "" Râmnicu V, cererea reclamanților a fost analizat numai în raport cu aceast din urm pârât.
Din datele dosarului se confirm susținerile pârâtei în sensul c petiționarii nu au putut proba existența unei notificri emise prin intermediul executorului judectoresc ctre pârâta "" sau fosta "" prin care s solicite acordarea de msuri reparatorii în legtur cu imobilele - teren și construcții, conform prevederilor art.21 din Legea nr.10/2001.
De altfel, înc prin încheierea pronunțat la data de 16.04.2008 în dosarul nr- (fila 50 din prezentul dosar), instanța a pus în vedere reclamanților s depun la dosar în copie, notificrile formulate și toate actele de care aceștia înțeleg s se foloseasc în cauz, îns la data de 15.05.2008 a fost prezentat numai o copie a unei cereri ctre Primria, județul V, înregistrat sub nr.2035/06.05.2008 (fila 52), prin care se solicita eliberarea unor copii de pe cererile adresate anterior Comisiei Locale, în baza Legii nr.18/1991, Legii nr.169/1997, Legii nr.1/200 și Legii nr.247/2005, înregistrate la respectiva comisie de fond funciar pentru restituirea terenului din pct."".
De asemenea, la data de 29.05.2008 (fila 70 dosar) s-a acordat un nou termen pentru ca reclamanții s fac dovada notificrii efective a "" sau "", ca unitți dețintoare, cu privire la imobile (teren și construcții) în discuție, îns aceștia nu s-au conformat, fapt pentru care cererea de suspendare a cauzei, formulat la termenul din 12.06.2008, a fost respins.
Or, în conformitate cu prevederile art.21 alin.(1)-(4) din Legea nr.10/2001, reglementare inițial (respectiv, art.22 în reglementare actualizat), în cadrul procedurilor de restituire: "(1)-Persoana îndreptțit va notifica în termen de 6 luni de la data intrrii în vigoare a prezentei legi persoana juridic dețintoare, solicitând restituirea în natur a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. (2)-Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptțite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimat a acestuia. (3)-Notificarea va fi comunicat prin executorul judectoresc de pe lâng judectoria în a crei circumscripție teritorial se afl imobilul solicitat sau în a crei circumscripție își are sediul persoana juridic dețintoare a imobilului. Executorul judectoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrrii. (4)-Notificarea înregistrat face dovada deplin în fața oricror autoritți, persoane fizice sau juridice, a respectrii termenului prevzut la alin.(1), chiar dac a fost adresat altei unitți decât cea care deține imobilul. (5)-Nerespectarea termenului de 6 luni prevzut pentru trimiterea notificrii atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție msuri reparatorii în natur sau prin echivalent."
Termenul de 6 luni, de notificare a entitții dețintoare a bunurilor, a fost prelungit succesiv prin nr.OUG109/2001 și prin G nr.145/2001, la 12 luni.
Este adevrat c, în temeiul art.28 din Legea nr.10/2001, modificat și republicat, inclusiv dup modificrile și completrile aduse prin Legea nr.247/ 2005: "(1)-În cazul în care persoana îndreptțit nu cunoaște dețintorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primriei în a crei raz se afl imobilul, respectiv Primriei Municipiului Termenul de 12 luni prevzut la art.22 alin.(1) curge, dup caz, de la data intrrii în vigoare a prezentei legi sau de la data primirii comunicrii prevzute la art.27 alin.(3)" din lege. (2)-În termen de 30 de zile primria notificat este obligat s identifice unitatea dețintoare și s comunice persoanei îndreptțite elementele de identificare a acesteia. (3)-În cazul în care unitatea dețintoare nu a fost identificat, persoana îndreptțit poate chema în judecat statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevzut la alin.(1), dac nu a primit comunicarea din partea primriei, sau de la data comunicrii, solicitând restituirea în natur sau, dup caz, msuri reparatorii prin echivalent -", îns așa cum s-a reținut anterior, reclamanții nu au fcut dovada notificrii în forma cerut de lege nici chiar a Primriei, respectiv prin intermediul executorului judectoresc de pe lâng judectoria în a crei circumscripție teritorial se afl imobilul solicitat, pentru a se putea prevala de prevederile legale premenționate.
În același context, adresa de rspuns nr.6853/20.12.2001 a "" - Fabrica de Conserve ctre petentul (fila 10 dosar), prin care pârâta pretinde mai multe detalii pentru a identifica actul abuziv prin care au fost preluate bunurile și prin care se solicit petentului transmiterea unei copii de pe actul de proprietate deținut pentru imobilele situate la Centrul de - Fructe - - V, dat fiind c aceasta are titlu de proprietate transcris pentru bunurile respective, este de natur s probeze faptul c petenții au cunoscut, înc din anul 2001, c numai aceasta este unitatea dețintoare a bunurilor imobile pretins preluate în mod abuziv de ctre stat, așa cum au învederat și prin memoriile de precizare a acțiunii inițiale, îns nu au procedat la notificare conform procedurii instituite de Legea nr.10/2001, petiționarii optând pentru restituirea bunurilor în cauz în baza procedurii Legilor de fond funciar.
Așadar, împrejurarea c prin adresa nr.5021/21.12.2005 (fila 16 dosar) Comisia Local de Fond Funciar, județul Vae xprimat un punct de vedere ctre Comisia Județean de Fond Funciar V, cum c atât terenul cât și construcțiile solicitate de reclamanți în temeiul Legii nr.247/2005 sunt deținute în proprietate de "", conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza nr.HG834/1991, iar cererea formulat face obiectul art.20 alin.(1) din Legea nr.10/2001, în lipsa notificrii cerute de lege, emis prin executorul judectoresc, nu conducea la obligativitatea ca respectiva cerere s fie îndreptat de ctre comisia județean la unitatea dețintoare pârât.
Altfel, în condițiile în care petenții ar fi fost în msur s prezinte acestei instanțe notificarea emis în condițiile de procedur menționate, fie ctre fosta "", fie ctre "", nimic nu s-ar fi opus la valorificarea pretențiilor în cadrul procesual de faț, evident dac s-ar fi dovedit tergiversarea sau refuzul de a rspunde la notificare, prin pronunțarea unei soluții asupra înclcrii drepturilor cu caracter civil ale persoanelor îndreptțite, prin obligarea entitții notificate s se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivat asupra cererii transmise prin notificarea prescris de lege, în aplicarea dispozițiilor art.25 și urm. din Legea nr.10/08.02.2001, modificat și republicat.
Cum îns petiționarii-reclamanți nu au fcut dovada în sensul artat, nefiind întrunite cerințele și condițiile legii speciale reparatorii, pentru considerentele mai sus expuse, a fost respins cererea formulat, ca fiind introdus împotriva unei persoane fr capacitate civil de folosinț și de exercițiu, în ceea ce o privește pe fosta "" -, societate comercial inexistent și ca fiind neîntemeiat, în ceea ce o privește pe pârâta "" - Râmnicu
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen legal, reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie artând c imobilele au fost preluate abuziv în baza Decretului nr.511/1955, fiind deținute în prezent de "" Râmnicu V, care a preluat patrimoniul celorlalte pârâte și nu se poate susține c reclamanții, în calitatea lor de moștenitori, nu au fcut toate demersurile necesare intrrii în posesia bunurilor imobile, lipsa notificrii fiind doar o scpare datorit necunoașterii acestei proceduri.
Reclamanții au mai artat c au fcut corespondenț cu unitatea dețintoare care, în loc s le predea bunurile le las în paragin și le folosește drept gaj în contracte de credite.
Apelul este nefondat.
Astfel cum corect a reținut și instanța de fond, reclamanții, în calitatea lor de moștenitori legali ai autorilor de la care au fost preluate imobilele în litigiu, nu au formulat notificarea prevzut de art.22 al.1 din Legea nr.10/2001, deși erau obligați la aceasta.
Potrivit art.22 al.6 din lege, nerespectarea termenului de 6 luni, prelungit succesiv prin nr.OUG109/2001 și prin nr.OUG145/2001 la 12 luni, prevzut pentru trimiterea notificrii, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție msuri reparatorii în natur sau prin echivalent.
Reclamanții nu au putut face dovada formulrii notificrii prevzute de lege și mai mult decât atât, au și recunoscut prin motivele de apel c nu au formulat o asemenea notificare, datorit necunoașterii consecințelor prevzute de lege.
Faț de aceast situație a neformulrii notificrii prevzut de lege, soluția instanței de fond de respingere a acțiunii reclamanților este legal și temeinic.
În consecinț, Curtea, în baza art.296 Cod procedur civil va respinge apelul de faț ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții, domiciliat în B,--7, sector 6, și, domiciliați în comuna, sat, județul V, împotriva sentinței civile nr.570 din 19 iunie 2008, pronunțat de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.-, intimat-pârât fiind "" Râmnicu V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul
Definitiv.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public, azi, 22 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITE ȘTI - Secția Civil, pentru cauze privind Conflicte de Munc și Asigurri Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.7/24.10.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă