Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 215/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 215/A/2009

Ședința publică din 2 iulie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț

JUDECĂTOR 2: Silvia Nicorici

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 194 din 20 februarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâtul intimat PRIMARUL MUNICIPIULUI B, având ca obiect plângere la Legea nr.10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul apelant personal, lipsă fiind pârâtul intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, reclamantul apelant arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reclamantul apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele menționate în memoriul de apel, pe care le susține oral. Arată că, nu solicită cheltuieli de judecată. Precizează că terenul în litigiu, deși figurează ca fiind expropriat, nu există nici un act din care să rezulte această expropriere și care să fie eliberat pe numele tatălui său,. De asemenea, arată că în anul 1998 formulat o cerere pentru restituirea terenului în litigiu în baza Legii nr. 18/1991, însă nu a formulat nici o cerere în temeiul Legii nr. 10/2001. Arată că, datorită faptului că terenul în litigiu nu i-a fost restituit în baza Legii nr. 18/1991, în anul 2005 formulat o nouă cerere, prin care a solicitat restituirea terenului în baza Legii nr. 247/2005.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 194/20.02.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, s-a respins plângerea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimatul Primarul orașului B M, având ca obiect anularea dispoziției nr. 3015/25.09.2008 emisă de intimat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin dispoziția atacată a fost respinsă cererea înregistrată de petent la Primăria BMs ub nr. 26879/30.11.2005, cu motivarea că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv până la data de 14.02.2002.

Prin Legea nr. 10/2001 s-a instituit obligativitatea respectării de către petiționar a unui termen de depunere a notificărilor, termen care a expirat la data de 14.02.2002 și care este un termen de decădere.

Legea nr. 247/2005 nu a acordat un nou termen pentru depunerea de notificări în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate, în sensul de a i se restitui în natură terenul din- și nr. 28 din B M, arătând în motivarea apelului că în anul 1998 formulat cerere în temeiul Legii fondului funciar, înregistrată sub nr. 1152/02.04.1998, iar la data de 30.11.2005 a formulat o altă cerere înregistrată sub nr. 886/2005 în baza Legii nr. 247/2005, prin care a solicitat retrocedarea terenului din- și nr. 28 B În consecință, arată apelantul, este îndreptățit la restituirea terenului, din rezerva comisiei, în echivalent.

Pârâtul intimat, deși legal citat, nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține poziția procesuală.

Apelul este nefondat.

Potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în redactarea inițială, devenit art. 22 după republicarea legii, persoana îndreptățită va notifica în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii - termen prelungit succesiv cu câte trei luni prin OUG nr. 109/2001 și prin OUG nr. 145/2001, până la data de 14.02.2001 -, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar în cazul în care sunt mai multe imobile urmând să se facă câte o notificare pentru fiecare dintre acestea.

5 al aceluiași articol prevede imperativ că nerespectarea termenului prevăzut de alin. 1, pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Acest termen prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor este un termen de decădere, ceea ce înseamnă că, în ipoteza în care persoana îndreptățită nu a formulat notificarea înăuntrul acestui termen, ea pierde însuși dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent pentru respectivul imobil.

Chiar dacă Legea nr. 247/2005 a adus modificări substanțiale Legii nr. 10/2001, totuși, prin dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu a fost prelungit termenul pentru depunerea notificărilor și, mai precis, nu a fost instituit un nou termen pentru formularea notificărilor cu privire la imobile ce intră sub incidența acestei legi.

Cu alte cuvinte, modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu au operat o repunere a celor îndreptățiți în termenul de depunere a notificărilor.

În speță, prin dispoziția nr. 3015/25.09.2008 a fost respinsă cererea reclamantului, înregistrată sub nr. 26879/30.11.2005, prin care reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în B M pe--28, identificate prin nr. top 2737/205, 2737/206 și 2737/207, cu motivarea că această cerere nu a fost formulată de reclamant în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, respectiv, până la data de 14.02.2002 ( 2-3 dosar fond).

Această dispoziție a fost emisă în baza sentinței civile nr. 101/28.01.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, sentință prin care Primarul municipiului BMa fost obligat să soluționeze printr-o dispoziție motivată cererea înregistrată de reclamantul la Primăria municipiului BMs ub nr. 26879/30.11.2005 ( 11-12, 15 dosar fond).

Concret, prin cererea înregistrată la Primăria municipiului BMs ub nr. 886/30.11.2005 ( 16 dosar fond), reclamantul, în temeiul Legii nr. 247/2005 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din--28, identificat prin nr. top 2737/205, 2737/206 și 2737/207, în această cerere nefiind făcută nicio mențiune în sensul că această cerere ar fi fost formulată în temeiul Legii fondului funciar, chiar dacă cererea a fost adresată Comisiei Locale B M de aplicare a Legii fondului funciar, ori că această cerere ar reprezenta o revenire la o cerere anterioară formulată de reclamant tot în baza Legii fondului funciar.

Este adevărat că reclamantul a formulat și cerere în baza Legii fondului funciar, atât în anul 2000, cât și în anul 1998 ( 20-23 dosar fond), însă, respectivele cereri nu au putut fi soluționate favorabil întrucât dosarul depus de reclamant nu a fost complet.

Se constată, așadar, că, pe de o parte, reclamantul a formulat cereri în baza Legii fondului funciar, cereri care nu au putut fi soluționate întrucât dosarul era incomplet, iar pe de altă parte, a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, înregistrată la data de 30.11.2005, obiectul cauzei de față constituindu-l pretențiile emise de reclamant în baza Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă nu i se poate nega reclamantului calitatea de persoană îndreptățită asupra imobilului notificat, aspect confirmat de altfel și în considerentele dispoziției nr. 3015/25.09.2008, în prezentul cadru procesual cererea reclamantului, formulată în baza Legii nr. 10/2001, nu este admisibilă, întrucât acesta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, situație în care în cauză devin incidente dispozițiile art. 22 alin. final din Legea nr. 10/2001 republicată.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 295-296. proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul apel.

Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 194 din 20 februarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 02.07.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

--- - - - - -

Red./dact.MM

4ex./03.07.2009

Jud.fond:

Președinte:Carmen Maria Conț
Judecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 215/2009. Curtea de Apel Cluj