Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 216/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(415/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 216
Ședința publică din 06.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 1908 din 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Cauza are ca obiect contestație formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 23 martie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amâna pronunțarea la data de 30 martie, apoi la 6 aprilie 2009 și a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 31.01.2007 sub nr-, pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr.358 din data de 08.12.2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în baza Legii nr.10/2001, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei, obligarea la restituirea în natură a "Hotelului " din C-N, fostul "Hotel Siesta" din-, județul C și repunerea sa în termenul de formulare a contestației, având în vedere faptul că decizia contestată a fost comunicată contestatorului în data de 04.01.2007.
Motivându-și acțiunea, contestatorul a susținut că este unicul moștenitor al părinților săi și, care au fost proprietari ai Hotelului Siesta din C-N, actual SC "" SA
În această calitate a notificat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (fost ) solicitând restituirea în natură a imobilului, încă din anul 1990, dar aceasta a decis în final, prin decizia contestată, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele 378 de acțiuni deținute de antecesorii săi.
În opinia contestatorului, decizia este nelegală, deoarece nu a fost motivată, iar cuantumul măsurilor reparatorii este derizoriu în comparație cu valoarea hotelului.
Intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației, în raport de dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu a avut și nu are calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, ci deține acțiuni/părți sociale la societățile comerciale din portofoliu, neavând competența legală pentru restituirea în natură a imobilului.
Pe fond, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, invocând dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001 și faptul că imobilul a cărui restituire în natură se solicită este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale, respectiv SC "" SA.
Prin sentința civilă nr.676 din data de 04.05.2007, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția tardivității contestației, invocată de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și pe cale de consecință, a respins contestația ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul, susținând că, borderoul depus la dosar de către intimată, din care rezultă data la care aceasta ar fi expediat apelantului - contestator o scrisoare recomandată, nu poate face și dovada primirii de către acesta a deciziei contestate.
S-a susținut că, în realitate, a luat cunoștință de dispoziția contestată în data de 04.01.2007, când a tradus o serie de acte din România, ale căror mențiuni nu îi erau pe deplin înțelese.
Prin decizia civilă nr.124 A din data de 25.02.2008, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul, a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că decizia nr.358 emisă de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la data de 08.12.2005 a fost comunicată apelantului - contestator în Germania, prin scrisoare recomandată, dar fără confirmare de primire, astfel cum impuneau dispozițiile art.87 din Codul d e procedură civilă. S-a apreciat că această scrisoare, ca și borderoul depus la dosar, fac dovada expedierii deciziei de către apelant, dar nu pot face dovada primirii acestei, situație în care decizia nu poate fi considerată ca fiind comunicată legal contestatorilor.
În fond după desființare, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, iar prin sentința civilă nr.1908 din 19.12.2008 s-a dispus respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, pentru a fi îndreptățit la restituirea în natură a imobilului menționat în notificare, contestatorul ar fi trebuit să dovedească, conform Legii nr.10/2001, fie faptul că autorul său era unicul asociat al societății "Hotel Siesta", fi că asociații sau acționarii erau autorii săi și că, la momentul preluării erau membrii aceleiași familii.
În condițiile în care reclamantul nu a administrat astfel de dovezi, tribunalul a apreciat că petentul este îndreptățit doar la echivalentul acțiunilor deținute de autorii săi, cum în mod corect a apreciat și intimata prin decizia contestată.
În plus, s-a reținut că reclamantul nu a administrat dovezi nici cu privire la modalitatea de preluare a imobilului de către stat, deși i s-a pus în vedere acest lucru la termenul de judecată din data de 06.10.2008, situație în care sunt incidente în cauză și dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001, care prevăd dreptul la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale.
Și împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a invocat nulitatea absolută a actului de privatizare în raport de dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 și de demersurile făcute de apelantul contestator, anterior privatizării invocată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru restituirea imobilului.
În ceea ce privește sentința instanței de fond s-a susținut de apelant că este nelegală și netemeinică în raport de dispozițiile art.31 din Legea nr.10/2001 și de probatoriile administrate în cauză, din care rezulta, fără echivoc, faptul că părinții săi au fost singurii acționari ai societății "Hotel Siesta" de la care a fost preluat de către stat imobilul în litigiu.
Au fost criticate de către apelant și considerentele sentinței instanței de fond în care s-a reținut nedovedirea de către acesta a caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat, susținându-se că o astfel de dovadă nu putea fi făcută de către apelant, acesta nefiind în posesia unui înscris care să fi stat la baza preluării imobilului proprietatea autorilor săi.
Analizând sentința instanței de fond în aport de dispozițiile Legii nr.10/2001 și de criticile dezvoltate de apelant care stabilesc limitele devoluțiunii în prezenta cale de atac, Curtea va reține că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din înscrisul aflat la fila 7 din dosarul instanței de fond, rezultă că imobilul a cărui restituire în natură se solicită de către apelantul - reclamant a trecut în patrimoniul statului în anul 1948, prin naționalizare.
Art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 stabilește caracterul abuziv al preluărilor făcute de stat în această modalitate, situație în care, dispozițiile art.29 din lege, privind dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, în cazul în care acestea au fost preluate cu titlu valabil, nu-și găsesc aplicare în cauza de față.
Sunt incidente însă dispozițiile art.3 alin.1 din Legea nr.10/2001 și ale art.18 lit.a care reglementează restituirea imobilelor trecute în patrimoniul statului de la o persoană juridică.
Conform, art.3 alin.1 din Legea nr.10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilul în proprietate la data preluării acestuia în mod abuziv.
Acest text de lege nu poate fi interpretat și aplicat însă doar prin coroborare cu art.31 din Legea nr.10/2001, astfel cum se dorește de apelant, ci prin coroborare cu toate celelalte dispoziții speciale cuprinse în această lege de reparație, inclusiv cu dispozițiile art.18 lit.a, reținute în mod corect de instanța de fond.
Conform acestui text de lege, în cazul imobilelor preluate de la persoane juridice, cum este și cazul imobilului solicitat prin notificare de către apelant, restituirea în natură se dispune doar în cazul în care persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membrii ai aceleiași familii.
Apelantul - reclamant, care avea potrivit dispozițiilor art.1169 cod civil sarcina probațiunii contestației sale, nu a administrat probe din care să rezulte că s-ar afla în vreuna din aceste situații, pentru a putea beneficia de restituire în natură.
Din susținerile făcute de apelant prin contestație și din probele administrate în cauză, rezultă că apelantul este succesorul părinților săi și, dar nu există dovezi din care să rezulte că aceștia erau, la data trecerii imobilului în patrimoniul statului, unicii asociați ai societății Hotel Siesta.
Mai mult de atât, la fila 28 din dosarul instanței de fond a fost depus un proces verbal din care rezultă că la data de 07.02.1945 existau, alături de părinții contestatorului și alți acționari, despre care nu s-a dovedit că ar fi fost membri ai aceleiași familii. Pe de altă parte, acest act a fost încheiat la data de 07.02.1945, mult înainte de data preluării, fiind posibil ca de la această dată și până la preluarea efectivă a imobilului de către stat, prin naționalizare, în anul 1948, să fi survenit modificări privind asociații acestei societăți și acțiunile deținute de către aceștia.
În consecință, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar nulitatea absolută a actului de privatizare nu poate fi formulată de apelant direct în apel, conform dispozițiilor art.294 Cod procedură civilă, Curtea va dispune în baza art.296 Cod procedură civilă, respingerea apelului ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apel apelantul cu domiciliul ales în România la avocat în B,--10, sector 4 împotriva sentinței civile nr.1908 din 19.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001 cu sediul în B, str.-.-., nr.50, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.4/16.04.2009
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea
