Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVIL

DECIZIE Nr. 22

Ședința public de la 06 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu

Judector - ---

Grefier - -

La ordine fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul PRIMARUL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.1592 din 04.08.2006 pronunțat de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect Legea 10/2001;

La apelul nominal din ședința public, lips prțile.

Procedura de citare legal îndeplinit.

S-au citit actele și lucrrile dosarului.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința public din 30 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea din acea zi - parte integrant din prezenta decizie - când, din lips de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi.

CURTEA DE APEL;

Asupra apelului civil de faț;

Prin sentința civil nr. 1592 din 04.08.2006, pronunțat de Tribunalul Vasluis -a admis în parte acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Primarul Municipiului Bârlad.

A fost anulat dispoziția nr. 2135 din 07.07.2005, emis de Primarul Municipiului Bârlad.

A fost obligat Primarul Municipiului Bârlad s restituie reclamantei terenul în suprafaț de 319,16. situat în Bârlad,-, identificat prin schița anex nr. 2 la raportul de expertiz, întocmit de expertul, hașurat cu culoare neagr și delimitat de punctele de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-9-12-11-10-11.

S-a constatat c reclamanta este îndreptțit la despgubiri pentru construcțiile demolate în limita sumei de 6.257 RON, despgubiri care s fie acordate potrivit legii speciale privind regimul de stabilire și plat a despgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

A fost respins acțiunea reclamantei îndreptat împotriva Consiliului Local Bârlad pentru lipsa calitții procesual-pasive.

A fost respins cererea reclamantei pentru obligarea pârâților la plata sumei de 1.800.000.000 lei cu titlu de despgubiri.

A fost obligat Primarul Municipiului Bârlad s achite reclamantei cheltuieli de judecat în sum de 1.460 RON.

A fost obligat reclamanta s consemneze în contul expertului suma de 245 RON, reprezentând diferenț onorariu expert.

Pentru a pronunța aceast hotrâre, tribunalul a reținut c, reclamanta în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natur a terenului în suprafaț de 356. situat în Bârlad,-, teren liber, iar pentru casa de locuit și anexele gospodrești care au existat pe acest teren - despgubiri.

Reclamanta a fcut dovada c este moștenitoarea defuncților și, foștii proprietari ai imobilului și c a formulat notificarea în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr. 2135 din 07 iulie 2005, i s-a respins cererea pentru restituirea în natur a terenului în suprafaț de 356. cu motivarea c este ocupat de blocuri de locuințe și lucrri de sistematizare aferente acestora, cât și cererea pentru acordarea despgubirilor bnești și s-au propus msuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare nominal sau acțiuni la societțile comerciale tranzacționate pe piața de capital în valoare de 49.781.704 lei.

Prin raportul de expertiz tehnic efectuat în cauz s- susținut c terenul este liber, fr construcții și neafectat de utilitți publice, conform anexei 2. Prin aceeași expertiz s-a evidențiat c exist dou chioșcuri din metal aparținând "" și " COM", și împrejmuiri din plas de sârm, ridicate de ctre cetțenii din zon, construcții demolabile.

Faț de aceste aspecte, s-a reținut c sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, situație în care terenul poate fi restituit în natur, liber, fr construcții.

Obiecțiunile formulate de Primarul municipiului Bârlad la raportul de expertiz întocmit în cauz, s-au respins ca tardive, cu motivarea c au fost depuse la al treilea termen de judecat.

S-a mai reținut c valoarea construcțiilor demolate este mai mare decât cea stabilit prin dispoziția contestat, evaluare fcut în raport de dispozițiile art. 11 alin. 5 și 6 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește cererea reclamantei pentru acordarea despgubirilor bnești, în cuantum de 1.800.000.000 lei s-a reținut ca nefondat, cu motivarea c este îndreptțit la restituirea în natur a terenului, c imobilele demolate nu au valoarea reactualizat pretins iar faț de modificrile aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, msurile reparatorii prin echivalent, se acord potrivit Titlului VII din ultima lege enunțat.

Faț de obiectul litigiului, s-a admis lipsa calitții procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Bârlad.

Curtea de APEL IAȘI - secția civil, prin decizia nr. 161 din 22 noiembrie 2006 respins apelul pârâtului Primarul Municipiului Bârlad.

Instanța de apel a reținut c obiecțiunile formulate de pârât la data de 31 iulie 2006, la al treilea termen de judecat și faț de conținutul acestora, corect au fost respinse ca depuse peste termenul prevzut de art. 212 alin. 2 Cod procedur civil, cât și pentru c se refer la o alt situație de fapt decât cea reținut prin dispoziția contestat, pârâtul neparticipând la întocmirea raportului de expertiz.

În plus, instanța a mai avut în vedere c pârâtul nu a participat la judecat, deși a fost legal citat, nu și-a formulat aprrile necesare și nu a prezentat probe în sprijinul susținerii obiecțiunilor.

Decizia civil nr. 161 din 22.11.2006 a curții de APEL IAȘIa fost îns infirmat de instanța de recurs care prin decizia civil nr. 3070 din 16.04.2007 aaa dmis recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Bârlad, și a casat decizia instanței de apel, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A reținut instanța de recurs c în cauz nu au fost stabilite pe deplin aspectele legate de situația de fapt - mai ales în privința terenului - care este neclarificat.

A stabilit instanța de recurs c instanța de apel avea obligația ca din oficiu s dispun completarea expertizei pentru identificarea vecintților, care este situația juridic, dac terenul respectiv este liber, fr construcții și fr alte utilitți - subterane (rețele de gaz metan, ap sau curent electric).

Astfel reinvestit Curtea ca instanț de apel, și conformându-se dispozițiilor obligatorii ale deciziei de casare, s-a procedat în rejudecarea apelului la complinirea probatoriului administrat, efectuându-se în cauz un supliment de expertiz topometric.

Ca atare coroborând concluziile suplimentului de expertiz efectuat cu ocazia rejudecrii apelului, cu celelalte probe administrate în primul ciclu procesual parcurs, respectiv, înscrisuri și planșe fotografice, Curtea constat c apelul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 cu modificrile ulterioare, "în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrrile pentru care s-a dispus exproprierea ocup terenul parțial, persoana îndreptțit poate obține restituirea în natur a prții de teren rmase libere,pentru cea ocupat de construcții noi, autorizate, cea afectat servituților legale și altor amenajri de utilitate public a localitților urbane și rurale, msurile reparatorii stabilindu-se în echivalent".

Or, din probele administrate în cauz, respectiv planșele fotografice depuse de însși reclamanta-intimat la filele 32-33 dosar fond, coroborate cu cele depuse de apelantul-intimat Primarul Municipiului Bârlad, la filele 10-14 (dosar apel), Curtea constat c terenul în litigiu revendicat de reclamant este afectat de servituți și utilitți urbane, nefiind susceptibil a fi retrocedat în natur.

Parte din acest teren este ocupat de trotuare, o parte este ocupat de un post "trafo", iar restul reprezint spațiu prevzut ca atare în detaliile de sistematizare.

Faptul c respectivul spațiu nu este bine întreținut, sau c este prost exploatat, nu înseamn c acesta și-a pierdut destinația și utilitatea prevzut în planurile urbanistice pentru aglomerrile urbane, fiind astfel afectat utilitții publice.

Importanța unor asemenea spații rezult și din legislația adoptat de România, dat fiind necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate în procesul de integrare european.

În acest sens prin art. 71 din Legea nr. 265/2006 privind protecția mediului, modificat și completat prin nr.OG 114/2007, s-a prevzut expres c "schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verziși/sau prevzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea acestora sau strmutarea lor este interzis,indiferent de regimul juridic al acestora.

Aceste dispoziții exprese sunt apoi reluate și prin dispozițiile art. 96 alin. 2 pct. 11 care enunț din nou obligația autoritților publice locale de a nu schimba destinația terenurilor amenajatesau prevzuteca spații verzi în documentațiile de urbanism, de a nu reduce suprafețele acestora ori obligația de a nu le strmuta.

Toate aceste demersuri sunt strict necesare în vederea asigurrii de ctre autoritțile locale - așa cum se prevede expres și prin art. II al nr.OG 114/2007, din terenul intravilan o suprafaț de spațiu de minimum 20./locuitor, pân la data de 31 decembrie 2010 și de minimum 26./locuitor pân la data de 31.12.2013.

Ca atare, Curtea constat pe baza planșelor fotografice depuse la dosar, dar și a situației de fapt menționate în toate expertizele efectuate în cauz c terenul revendicat de ctre contestatoare are destinația de spațiu, având rolul de a reduce densitatea dintre construcțiile edificate, astfel încât în cauz sunt aplicabile dispozițiile prevzute în teza a II-a a punctului 3 din art. 10 al Legii nr. 10/2001, situație în care restituirea în natur nu este posibil, astfel încât msurile reparatorii urmeaz a fi stabilite în echivalent.

În consecinț, pentru toate cele ce preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedur civil va admite apelul formulat de Primarul Municipiului Bârlad, schimbând în tot sentința civil nr. 1592 din 04.08.2006 a Tribunalului Vaslui, în sensul c va respinge ca nefondat contestația formulat de reclamanta, menținând astfel ca legal și temeinic dispoziția nr. 2135 din 07.07.2005 emis de Primarul Municipiului Bârlad.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul formulat de Primarul Municipiului Bârlad împotriva sentinței civile nr. 1592 din 04.08.2006 pronunțat de Tribunalul Vaslui, sentinț pe care o schimb în parte în sensul c:

Respinge în totalitate contestația formulat de reclamanta împotriva dispoziției nr. 2135 din 07.07.2005 emis de Primarul Municipiului Bârlad, dispoziție pe care o menține ca legal și temeinic.

dispozițiile privitoare la respingerea acțiunii în contradictoriu cu Consiliul Local, a pretențiilor cu titlu de despgubiri, precum și de obligare a reclamantei la plata diferenței de onorariu expert.

Exonereaz Primarul Municipiului Bârlad de plata cheltuielilor de judecat.

Definitiv. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședinț public, azi, 06.02.2008.-

PREȘEDINTE, JUDECTOR,

-

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui: -

07.03.2008

2 ex.-

Președinte:Georgeta Pavelescu
Judecători:Georgeta Pavelescu, Valeria Cormanencu Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Iasi