Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 222/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 222/
Ședința publică din 31 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEȘTI și PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1 din 08 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în data de 24.10.2008, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 6.09.2007, astfel cum a fost restrânsă (fila 44) reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului P și Primarul Municipiului P -, solicitând instanței, prin hotărârea ce va pronunța să dispună modificarea dispoziției nr.3889/2007 emisă de pârâți, în sensul acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru terenul în suprafață reală de 1.608 mp. cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în condițiile Legii nr.10/2001 a notificat pe pârâți, solicitând acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în P,-, județul A, format din teren în suprafață de 1.608 mp. și construcții în suprafață de 419,86 mp. ce a aparținut autorilor săi și.
În mod nelegal, prin dispoziția a cărei modificare se solicită, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, numai pentru suprafața de 768 mp. deși reclamanta împreună cu sora sa erau îndreptățite la astfel de despăgubiri pentru suprafața de 956 mp.
Prin sentința civilă nr.1 din 8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost admisă acțiunea restrânsă formulată de reclamantă și modificată în parte dispoziția nr.3889/2007 emisă de Primarul Municipiului P și a constatat că reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri în condițiile Legii nr.247/2005 pentru terenul în suprafață de 956 mp. în loc de 768 mp. menținând în rest dispoziția. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr.3889/2007, au fost respinse notificările înregistrate sub nr.10802/2001 și nr.17583/2001, prin care, reclamanta și numita au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul din P- compus din teren în suprafață de 1.800 mp. și construcții în suprafață de 419,86 mp. precum și notificarea înregistrată sub nr.26678/2001 prin care aceleași persoane au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 956 mp.
S-a reținut că în prezent, construcțiile preluate de stat prin expropriere, sunt demolate, că terenul în suprafață de 652 mp. a fost restituit notificatoarei în condițiile Legii nr.18/1991, că diferența de teren în suprafață de 768 mp. se află în circuitul civil, iar legea nu prevede acordarea de despăgubiri bănești.
S-a propus acordarea de despăgubiri în indiviziune, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru suprafața de 768 mp. teren și construcțiile în suprafață de 419,96 mp, potrivit fișei imobilului fila 36.
Nu s-a contestat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul cerut de dispozițiile art.3 din Legea nr.10/2001, fiind în calitate de descendente de gradul II, moștenitoarele defunctului, iar imobilul situat în P-, a trecut în proprietatea statului, prin, în baza Decretului Lege nr.92/1950, poziția 72 din anexă, pe numele ().
Astfel cum rezultă din foaia de date pentru carte funciară, aflată în dosarul nr.1633/1940 al Tribunalului Argeș, imobilul situat în P-, rămas de pe urma autorului avea suprafața de 1.608 mp.
Pârâții, astfel cum rezultă din referatul nr.36854/2.07.2007 (fila 9) ce a stat la baza emiterii dispoziției nr.3889/2007, nu au luat în considerare această suprafață, ci numai suprafața de 1.420 mp. constatând contradictoriu că deși potrivit planului cadastral al orașului P, efectuat în perioada 1930 - 1932, în fapt, fosta proprietate avea suprafața de 1.440 mp, notificatoarele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent numai pentru suprafața de 1.420 mp. dovedită prin restituirea în condițiile Legii nr.18/1991 a suprafeței de 652 mp. și prin atribuirea prin decizia nr.8598/12.05.1954, numitului a terenului în suprafață de 768 mp. teren, ce face parte din proprietatea naționalizată.
Potrivit art.23 din dispozițiile Legii nr.10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Întrucât textul de lege nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, regulile de drept comun, întâlnite în materia acțiunii în revendicare, sunt cele aplicabile.
Din examinarea textului a rezultat că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma acte doveditoare, făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate, în favoarea persoanei ce îl invocă.
Or, cu foaia de date pentru carte funciară, act cu caracter declarativ, reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului, pentru suprafața de 1.608 mp. iar prin probe directe, pârâții nu au făcut dovada contrară, în acest caz, sarcina probei fiind răsturnată, neexistând la dosarul cauzei nici o dovadă din care să rezulte că în patrimoniul autorului, a existat numai suprafața de 1.420 mp. teren.
De aceea, tribunalul, prin luarea în considerare a suprafeței de 1.608 mp. și prin deducerea suprafeței de 652 mp. restituită în baza Legii nr.18/1991, în baza art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 - republicată, a admis în parte acțiunea restrânsă și modificată în parte dispoziția nr.3889/2007.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal au declarat apel pârâții Primarul și Primăria Municipiului P, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru o singură critică, după cum urmează:
În mod greșit s-a pronunțat instanța de fond reținând că s-a făcut de către intimata-reclamantă dovada dreptului de proprietate de pe urma autorului pentru suprafața de 1.608 mp. când de fapt în realitate suprafața a fost de 1.440 mp. așa cum rezultă din anexa la Decretul de precum și din recunoașterea intimatei-reclamante privind suprafața reală care a trecut în proprietatea statului.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința apelată prin prisma motivului de apel invocat de apelanții-pârâți, Curtea va constata că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în mod nelegal prima instanță a constatat că autorul intimatei-reclamante respectiv a avut în proprietate suprafața de 1.608 mp. teren, conform de date pentru cartea funciară și că apelantele-pârâte nu au reușit să răstoarne această dovadă a pretinsului drept de proprietate cu alte înscrisuri.
În apel s-a depus astfel de către apelantele-pârâte anexă la Decretul de aflat la fila 80 în apel, iar la fila 82 figurează autorul intimatei-reclamante de unde rezultă în mod clar că suprafața reală care a fost preluată abuziv în proprietatea statului de la a fost de 1.440 mp. și nu de 1.608 mp.
Cum extrasul de funciară datează din 1941, iar aaa vut loc la 1950, este evident că pe parcurs puteau avea loc înstrăinări de terenuri.
Instanța în baza rolului activ în ședința din 11 aprilie 2008, a emis adresă către apelanții-pârâți însă a pus în vedere și intimatei-reclamante prin avocat să depună la dosar acte din care să rezulte circulația juridică a terenului în litigiu în perioada 1941 și până la Decretul de nr.92/1950.
Ulterior, în ședința din 9 mai 2008, apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar aceleași acte care au fost avute în vedere de prima instanță și pretinde că actele depuse la dosar de către apelanții-pârâți nu reprezintă anexă la Decretul de, ci planul cadastral din 1930-1932.
Față de această susținere, instanța a pus în vedere intimatei-reclamante să facă demersuri legale cu privire la anexa la Decretul de în ceea ce o privește pe aceasta, însă deși s-au acordat nenumărate termene nu s-au depus aceste acte la dosar, situație față de care instanța a luat în considerare actul depus la filele 80-82 în apel, care nu a putut fi contestat legal.
Mai mult decât atât, la fila 71 din apel se află un proces-verbal emis de către apelanții-pârâți la 20.06.2007, ocazie cu care intimata-reclamantă recunoaște suprafața reală a terenului de 1.440 mp. și este de acord să primească despăgubiri în condițiile Legii nr.247/2005, însușindu-și oferta prin semnătură personală.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de apelanții-pârâți și va schimba sentința în sensul că va respinge acțiunea formulată de intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEȘTI și PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, domiciliată în P,-,.5,.13, județul
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./10.11.2008
GM/5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei