Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA 226
Ședința publică din data de 8 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Elena Costea
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții, C, G toți cu domiciliul ales în B,- B, BL.229 Bis,.1,.2,.35, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1234 din 17 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul
Apel scutit de taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții reclamanți -, C, -, G reprezentați de avocat din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale nr. -/2008, lipsind intimata pârâtă Consiliul Local al comunei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Curtea, pune în discuție calificarea căii de atac având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.
Avocat având cuvântul arată că, potrivit disp.art.282 Cod procedură civilă,este un litigiu al cărui obiect are o valoare de până la 100.000 lei și din acest motiv a calificat calea de atac ca recurs.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului constată că, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și anume un litigiu întemeiat pe dispozițiile unui act normativ special și anume Legea nr. 10/2001 calea de atac este apelul.
Avocat având cuvântul arată că fiind vorba de o lege specială Legea 10 /2001 înțelege ca toate motivele invocate în cererea depusă să fie considerate ca motive de apel, că alte cereri nu mai are de formulat și nici porbe de administrat solicitând cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Curtea ia act de declarația apelanților reclamanți, prin apărător, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru apelanții reclamanți susține oral motivele de apel, arătând în esență că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Susține că instanța de fond trebuia să rețină că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, este evidențiat în mod nelegal în patrimoniul pârâtei, acesta din urmă recunoaște la interogatoriu legalitatea notificării, reclamanții nu au primit nici un răspuns oficial privind conformarea pârâtei la textul de lege, mai bine de 7 ani, iar în cazul imobilelor expropriate principiul îl constituie restituirea în natură sau după caz restituirea prin echivalent.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 17.10.2007 sub nr- reclamanții -, C, - și G au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Primăriei, județul D, prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a restitui imobilul și terenul aferent în natură, imobilul respectiv fiind preluat abuziv de către statul român fără titlu valabil, primarul fiind obligat la emiterea dispozițiilor de restituire în natură, precum și să dispună restituirea imobilului și terenului aferent în natură, respectiv casă din cărămidă învelită cu tablă galvanică compusă din trei camere, bucătărie, hol, marchiză, având peste tot uși și ferestre, un pătul din scândură acoperit cu țiglă și un teren de 50 arii din care circa 10 arii cămin de casă.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâta refuză nejustificat să restituie imobilul și terenul aferent în suprafață de 5 arii, pentru care au formulat notificarea nr. 101/19.11.2001 prin BEJ, acestea fiind preluate în mod abuziv de către Statul român, fără titlu valabil, conform art.5 și art. 6 din Legea nr. 213/1998, cele trei condiții fiind îndeplinite cumulativ, coroborate cu prevederile Legii 10/2001, impunându-se obligarea pârâtei la emiterea dispozițiilor de restituire în natură.
Reclamanții au mai susținut că imobilul construcție și teren de 50 arii a fost proprietatea defuncților lor părinți, că în anul 1958 pentru o faptă pe care nu a comis-o, fratele lor Gaf ost condamnat penal, astfel cum rezultă din sentința penală nr. 3146/10.09.1995, fiind învinuit pentru delictul de delapidare calificată prevăzută și pedepsită de art. 326 al. II lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 157 pct. 1 lit. b Cod penal la 3 ani închisoare, fiind obligat în același timp să plătească în solidar cu un alt inculpat suma de 17415,60 lei despăgubiri civile, că printre bunurile și averea pe care le-a deținut fratele lor - averea personală fiind de 0,39 ha - confiscate în mod samavolnic și abuziv de către comuniști, se numără și casa părintească, întregul teren aferent - plantație și arabil - proprietatea defuncților lor părinți, și, așa cum rezultă și din procesul verbal încheiat la 23.12.1958.
Reclamanții au susținut că în cauză sun aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h care definesc mențiunea de imobil preluat abuziv ca fiind "orice imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau administrației de stat, rezultând că imobilul și teren au fost preluate de către stat în mod abuziv, fără titlu valabil".
Au mai menționat reclamanții că Primăria nu deține un just titlu pentru imobilele în litigiu, iar faptul că imobilul a fost preluat prin licitație, urmează a fi înlăturat, atâta timp cât din cuprinsul sentinței penale nr. 3146/10.09.1955 nu rezultă că există obligația fratelui lor la o sumă de bani către CFR, iar publicația de vânzare nu este urmată de un proces verbal de licitație în baza căruia Primăria să poată deveni proprietar.
În temeiul art. 115 -118 Cod pr. civ. pârâtul Consiliul Local al Comunei, jud. Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, deoarece imobilele în discuție au fost preluate în mod legal de către stat prin sentința penală nr.3146/1995 ca urmare a săvârșirii infracțiunii de delapidare de către numitul G, care avea calitatea de proprietar unic al acelor imobile, părțile judecându-se în mai multe dosare cu privire la imobilele în discuție.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Judecătoria Răcari prin sentința civilă nr. 3478/12.12.2007 a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că obiectul cererii îl constituie constatarea caracterului nejustificat al refuzului primarului de a restitui imobilul în natură, în temeiul Legii nr.10/2001, constatarea faptului că imobilul respectiv a fost preluat în mod abuziv de către stat fără titlu valabil și obligarea pârâtului de restituire în natură a bunului, fiind incidente în cauză dispozițiile art.24 alin.31din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005, în conformitate cu care "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării".
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 28.01.2008 sub nr-.
Reclamanții, prin apărători, au precizat că înțeleg să se judece cu Primăria comunei, prin primar, Tribunalul luând act de această precizare.
Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă prin Sentința civilă nr. 1234/17.07.2008 a respins cererea reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin notificarea nr. 101/19.11.2001 reclamanții au solicitat restituirea unei case din cărămidă învelită cu tablă galvanică compusă din trei camere, bucătărie, hol, marchiză, având peste tot uși și ferestre, un pătul din scândură acoperit cu țiglă și a unui teren de 50 arii din care circa 10 arii cămin de casă, bunuri ce au aparținut defuncților lor părinți.
Tribunalul a apreciat că întrucât această notificare nu a fost soluționată de către pârâtă, temporizarea soluționării acesteia deschide celor vătămați, respectiv reclamanților accesul la jurisdicția civilă, pentru a fi finalizată.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 lit.h din Legea nr. 10/2001 - text reținut ca temei legal invocat de reclamanți - prin imobile preluate abuziv, în sensul acestei legi, se înțeleg și " orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul preluării, precum și cele preluate fără titlu legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat".
A mai reținut tribunalul că prin sentința penală nr. 3146/10.09.155 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Târgoviște fratele reclamanților, numitul Gaf ost condamnat la 3 ani închisoare corecțională pentru delictul de delapidare calificată, fiind obligat, în solidar, cu inculpatul la plata sumei de 17.415,60 lei despăgubiri civile către.
Astfel, în raport de probele administrate, s-a făcut dovada că împotriva numitului, fratele reclamanților, a fost începută procedura de executare silită reglementată de Decretul nr. 417/1958, procedură inițiată de către partea civilă, în baza sentinței penale menționate, iar prin procesul-verbal încheiat la data de 23.12.1958 de către executorul judecătoresc a fost numit un administrator sechestru cu privire la bunurile solicitate de către reclamanți.
Pe de altă parte, în speță, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că bunurile solicitate de către reclamanți ar fi aparținut autorilor lor, respectiv părinților, această împrejurare stabilindu-se cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr.2138/1998 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 5724/1998, statuându-se că imobilul a aparținut numitului G, fiind vândut la licitație în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de el în urma săvârșirii infracțiunii de delapidare.
Așa fiind, Tribunalul apreciază că preluarea celor două imobile - teren și construcție, nu a fost abuzivă, cât timp, procedura executării silite a lor a avut la bază o sentință penală, nedovedindu-se că în cauză nu s-au respectat dispozițiile legale privind executarea silită în vigoare la acel moment.
De altfel, reclamanta a solicitat și scoaterea de sub sechestru a bunurilor în discuție, prin sentința civilă nr. 4626 Judecătoria Găești respingând cererea, constatându-se că fratele său nu a plătit debitul datorat părții civile în baza sentinței penale mai sus menționată.
Drept consecință, bunurile nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care se va respinge cererea reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, cale de atac calificată drept apel d e către Curtea de APEL PLOIEȘTI față de obiectul cererii de chemare în judecată.
Față de această recalificare, reclamanții prin apărător au învederat că înțeleg să se folosească de motivele de recurs ca motive de apel.
În motivarea cererii de apel apelanții au arătat că sentința instanței de fond este lovită de nulitatea absolută, nefiind respectate normele imperative privind punerea în discuția părților a excepțiilor de procedură și a excepției de lucru judecat, fiind încălcat și principiul oralității procesului.
Au mai precizat apelanții că hotărârea este lipsită și de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța de fond a omis examinarea unor chestiuni de fapt ce constituie condiții de aplicare a legii, întrucât deși calificarea cauzei este de natura legii speciale - Legea nr. 10/2001 - a fost analizată potrivit dreptului comun.
Ori, față de dispozițiile art. 2 al. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001 imobilul și terenul au fost preluate în mod abuziv, fără titlu valabil și nu cade sub incidența legii nr. 4/1973 și Legii nr. 112/1995.
Pe de altă parte, instanța de fond a dedus un motiv abstract și general, fără a proceda la constatări de fapt concrete.
Mai mult decât atât se constată ambiguitatea motivării hotărârii, lipsa unui temei legal este un viciu de fond care poate fi înlăturat de către instanța de control judiciar, iar prima instanță a încălcat legea prin aplicarea normei juridice și interpretarea greșită a acesteia.
Instanța a încălcat legea și prin simpla raportate a faptelor reținute corect în considerente la interpretarea eronată a legii, considerentele și dispozitivul fiind contradictorii.
Astfel, instanța de judecată trebuia să rețină că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, este evidențiat în mod nelegal în patrimoniul pârâtei, acesta din urmă recunoaște la interogatoriu legalitatea notificării, reclamanții nu au primit nici un răspuns oficial privind conformarea pârâtei la textul de lege, iar în cazul imobilelor expropriate principiul îl constituie restituirea în natură sau după caz restituirea prin echivalent.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Reclamanții au investit inițial instanțele cu o cerere de chemare în judecată având mai multe petite și anume: constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a le restitui imobilul conform notificării nr. 101/19.11.2001 trimisă prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc, constatarea că imobilul și terenul aferent de 50 ari a fost preluat în mod abuziv, fără titlu valabil de către statul român potrivit prevederilor art. 5 și 6 din Legea nr. 213/1998, cele trei condiții fiind îndeplinite cumulativ, coroborate și cu prevederile Legii nr. 10/2001 cu modificările ulterioare și obligarea pârâtei la emiterea dispozițiilor de restituire în natură în sensul lăsării în deplină și exclusivă proprietate și posesie bunul.
Prin notificarea menționată reclamanții din prezentul litigiu au solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un imobil format din o casă de cărămidă învelită cu tablă vulcanizată, compusă din trei camere, bucătărie, hol, marchiză având peste tot uși și ferestre, un pătul din scândură acoperit cu țiglă și un teren în suprafață de 50 ari din care circa 10 ari cămin de casă, 20 de ari plantați cu pomi fructiferi roditori și 20 ari teren arabil.
Deși din preambulul notificării ar rezulta susținerea potrivit căreia aceste bunuri au aparținut părinților părților, în motivarea aceleiași notificării petiționarii au învederat că respectivele imobilele au aparținut fratelui acestora, G de la care ar fi fost confiscate samavolnic și abuziv de către comuniști.
Ori, față de probatoriul administrat în cauză Curtea reține că bunul imobil teren și contracție a fost proprietatea fratelui apelanților din litigiu de față, iar nu a părinților acestora.
Pe de altă parte, din înscrisurile dosarului reiese că prin Sentința penală nr. 3146/10.09.1955 G, proprietarul imobilul solicitat prin notificarea mai sus amintită a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare,fiind totodată obligat să plătească solidar cu un alt inculpat suma de 17.415,60 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Întrucât debitorul nu a executat de bună voie obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârea de condamnare la cererea creditorului s-a trecut la executarea silită, fiind întocmit procesul verbal din data de 23.12.1958 și ulterior publicație de vânzare.
Potrivit art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001 prin imobile preluate abuziv se înțeleg orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art.6 al.1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.
Acest din urmă text de lege dispune că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat.
Din coroborarea celor temeiuri legale rezultă că pentru a fi incidente dispozițiile legii de reparație este necesar a se face dovada cu privire la încălcarea reglementărilor în materia executării silite imobiliare aplicabile la momentul întocmirii formelor de executare.
Ori apelanții din prezenta cauză nu au făcut astfel de dovezi, susținerile cu privire la o condamnare pe nedrept, la achitarea benevolă a debitului sau la efectuarea executării la solicitarea altcuiva decât creditorul neregăsindu-și corespondent în probatoriu administrat.
Așa fiind criticile potrivit cu care hotărârea este lipsită și de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de fond a omis examinarea unor chestiuni de fapt ce constituie condiții de aplicare a legii, întrucât deși calificarea cauzei este de natura legii speciale - Legea nr. 10/2001 - a fost analizată potrivit dreptului comun, deși față de dispozițiile art. 2 al. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001 imobilul și terenul au fost preluate în mod abuziv, fără titlu valabil și nu cade sub incidența legii nr. 4/1973 și Legii nr. 112/1995 sunt nefondate.
Nefondate sunt și criticile potrivit cărora instanța de fond a dedus un motiv abstract și general, fără a proceda la constatări de fapt concrete, se constată ambiguitatea motivării hotărârii, lipsa unui temei legal este un viciu de fond care poate fi înlăturat de către instanța de control judiciar, iar prima instanță a încălcat legea prin aplicarea normei juridice și interpretarea greșită a acesteia, precum și prin simpla raportate a faptelor reținute corect în considerente la interpretarea eronată a legii, considerentele și dispozitivul fiind contradictorii.
Așa fiind în mod corect instanța de fond a reținut că preluarea celor două imobile - construcție și teren - nu au fost abuzivă, bunurile neîncadrându-se în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001.
Sub aspectul criticii privind nulitatea absolută a hotărârii de primă instanță, nefiind respectate normele imperative privind punerea în discuția părților a excepțiilor de procedură și a excepției de lucru judecat, fiind încălcat și principiul oralității procesului, Curtea reține că tribunalul nu a soluționat o astfel de excepție pentru a fi necesară respectarea procedurii într-o asemenea situație.
Pentru toate considerentele învederate și având în vedere dispozițiile art. 296 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții, C, G toți cu domiciliul ales în B,- B, BL.229 Bis,.1,.2,.35, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1234 din 17 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul D, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red
7 ex/ 13.10.2008
nr- Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Elena Costea
