Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 23
Ședința publică de la 04 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de Primăria Municipiului Bârlad împotriva sentinței civile nr. 1128 din 09 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui,în contradictoriu cu intimații și Primarul Municipiului Bârlad,având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la primul termen de judecată,declarat în termen,motivat,scutit de plata taxei de timbru,se solicită judecata în lipsă.
Prin Serviciul de Registratură s-a depus și întâmpinare formulată de intimata,duplicatul fiind comunicat din oficiu de către instanță și apelantei Primăria Municipiului Bârlad spre luare la cunoștință.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră apelul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecarea apelului și în lipsă,a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1128 din 9.10.2008 a Tribunalului Vasluis -a admis cererea reclamantei în contradictoriu cu Primarul Municipiului Bîrlad și Primăria Municipiului Bîrlad împotriva dispoziției nr.1437 din 18.04.2008 emisă de Primarul Municipiului Bîrlad, pe care o modifică în parte. Măsurile reparatorii constând în despăgubiri privesc valoarea corespunzătoare întregului imobil notificat. Înlătură din dispoziție mențiunile privind valoarea cotei de 2/8 din imobilul notificat și menține restul dispoziției.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Din certificatul de moștenitor nr.1572 din 29.11.1977 rezultă că de pe urma defunctului, decedat la 18.12.1975, au rămas ca moștenitori reclamanta în calitate de soție cu o cotă de 2/8, și în calitate de descendenți, fiecare cu o cotă de 3/8 din masa succesorală.
În baza Legii 10/2001 reclamanta în calitate de moștenitoare a soțului său defunct, a notificat Primăria Municipiului V și Prefectura Județului V solicitând restituirea terenului și acordarea despăgubirilor pentru imobilul (locuință) situat în Bîrlad,- (fostă-).
Cu actele depuse la dosarul cauzei, reclamanta a făcut dovada proprietății imobilului notificat.
Prin dispoziția nr.1437/18.04.2008 emisă de Primarul Municipiului Bîrlad s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale și plata de despăgubiri aferente imobilelor preluate abuziv, corespunzătoare cotei de 2/8 din imobilul notificat.
Se reține că prin dispoziția emisă în mod greșit s-a stabilit dreptul de proprietate în favoarea reclamantei doar în cota de 2/8 din imobilul notificat.
Este adevărat că potrivit certificatului de moștenitor rezultă că real i se cuvine o cotă de 2/8 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, însă dispozițiile art.4 al.1 din Legea 10/2001 prevăd că numai în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
În cazul de față nu sunt aplicabile dispozițiile textului menționat deoarece restituirea imobilului trecut în proprietatea statului a fost solicitată doar de un singur coproprietar, respectiv reclamanta.
De altfel, potrivit art.4 al.4 Legea 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au depus în termen cererea de restituire.
Față de situația reținută, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată urmând a fi admisă și a modifica în parte dispoziția nr.1437/2008 în sensul ca măsurile reparatorii să se acorde la valoarea corespunzătoare pentru întreg imobilul notificat, înlăturând din dispoziție mențiunile privind valoarea cotei de 2/8 din imobilul notificat, menținându-se restul dispozițiilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primăria Municipiului Bîrlad criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că dispoziția contestată este legală și temeinică și se impune a fi menținută în totalitate, întrucât reclamanta în calitate de moștenitoare a defunctului are dreptul la o cotă de 2/8 din moștenire, cotă ce a fost aplicată pentru imobilul notificat conform dispozițiilor art.4 al.1 Legea 10/2001, situație în care instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile legale în materie.
Apelul de față este nefondat.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de apel reține că:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a contestat dispoziția nr.1437/2008 emisă de Primarul Municipiului Bîrlad prin care i s-au acordat despăgubiri corespunzătoare cotei de 2/8 din valoarea imobilului notificat, deși era îndreptățită la despăgubiri pentru valoarea integrală a imobilului rechiziționat în suprafață de 688. și a terenului aferent de 3000. fiind singura care a formulat notificare în acest sens.
Primarul Municipiului Bîrlad a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamantei întrucât prin dispoziția contestată s-a propus acesteia acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, corespunzătoare valorii cotei de 2/8 din imobilul notificat conform certificatului de moștenitor nr.1572/1977, nefiind îndreptățită la despăgubiri corespunzătoare valorii integrale a imobilului notificat.
Prin notificarea adresată Prefecturii Județului I la data de 7.08.2001, reclamanta în calitate de moștenitoare a defunctului a solicitat retrocedarea terenului aferent și despăgubiri bănești pentru imobilul din Bîrlad,-.
Conform certificatului de moștenitor nr.1572/1977 emis după defunctul, decedat la 18.12.1975, rezultă că au rămas ca moștenitori reclamanta în calitate de soție cu o cotă de 2/8, și în calitate de fii cu o cotă de 3/8 pentru fiecare din masa succesorală.
Potrivit art.4 al.4 din Legea 10/2001 "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire".
Prin urmare, în cazul în care nu toate persoanele care au calitate de moștenitor al persoanei îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cerere de restituire.
De altfel, demersurile întreprinse de unul din coproprietari pentru restituirea imobilului preluat în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalți coproprietari, care, altfel, ar fi decăzuți din drepturile lor ca urmare a neformulării notificării în termenul legal, urmând ca ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun.
Critica apelantei în sensul că dispoziția contestată a fost emisă legal în conformitate cu dispozițiile art.4 al.1 Legea 10/2001 este nefondată, în cauză nefiind aplicabile aceste dispoziții.
Pentru toate aceste considerente, raportate la motivele de apel formulate care nu sunt fondate, conform art.296 Cod procedură civilă urmează a se respinge apelul formulat de Primăria Municipiului Bîrlad împotriva sentinței civile 1128 din 9.10.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o va păstra.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de Primăria Municipiului Bîrlad împotriva sentinței civile 1128 din 9.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o păstrează.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
13.II.2009.-
2 ex.-
Președinte:Cristiana AngelescuJudecători:Cristiana Angelescu, Viorica Olariu