Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 232/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 232/
Ședința publică din 15 octombrie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Costea Monica
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanții reclamanți și G, ambii cu domiciliul în B, sector 1, strada -.col., nr.2, împotriva sentinței civile nr. 645, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 26 mai 2008, în dosarul nr- (nr. în format vechi 1820/2005), în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da apelanților reclamanți posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 15 octombrie 2008, pentru când a soluționat astfel:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 15 iulie 2005 reclamanții - - și G au solicitat Tribunalului Constanța anularea dispoziției nr. 2024 din 07 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului C prin care s-a respins cererea de restituire a terenului din C, stațiunea, lot 5, careu 82, în suprafață de 341,92 mp.
În motivarea cererii reclamanții au susținut că imobilul din stațiunea, lotul 5, careul 82 fost dobândit de autorul lor, și a fost preluat de stat prin Decizia nr. 22043 din 24.10.1958 emisă de fostul S Popular al Orașului C, prin care au fost reziliate toate contractele de vânzare cumpărare pentru nerespectarea obligației cumpărătorilor de a edifica o construcție pe teren.
Au arătat că și în condițiile în care exista obligația cumpărătorului de a edifica o construcție în termen de 6 ani de la autentificarea actului, această obligație nu a putut fi îndeplinită dintr-o cauză de forță majoră, respectiv începerea războiului, continuat apoi de instaurarea regimului comunist și arestarea cumpărătorului în anii 1950 și 1955 pentru "activitate contra clasei muncitoare", situație în care operează exonerarea cumpărătorului de răspundere.
Prin sentința civilă nr. 645 din 26 mai 2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamanților, reținând că imobilul a fost preluat în patrimoniul unității administrativ teritoriale ca efect al rezoluțiunii convenționale în temeiul art. 1020 Cod civil, ca urmare a neîndeplinirii obligației cumpărătorului de a construi o casă, iar nu prin Decizia nr. 22043/1958, situație care exclude ipoteza preluării abuzive a bunului și aplicarea Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a mai reținut că reclamanții nu se pot apăra de intervenția rezoluțiunii nici sub motivul forței majore, aceștia neadministrând dovezi referitoare la arestarea autorului lor în perioada 1950-1955 și nu s-a dovedit nici preluarea bunului ca bun abandonat, în temeiul Decretului nr. 111/1951.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții - - și G, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a luat în discuție nulitatea dispoziției nr. 2024/2005, pentru motivarea referatului de fundamentare a actului emis cu referire la o altă persoană decât autorul. Acest referat privește pe un anume, persoană care nu are nici o legătură cu autorul reclamanților.
Dispoziția contestată este lovită de nulitate și pentru că, în cuprinsul ei, nu se fac referiri cu privire la persoana juridică deținătoare a terenului, cu consecințe asupra stabilirii calității de unitate deținătoare.
Apreciază apelanții că în mod greșit instanța de fond a considerat că prin probele administrate s-a demonstrat existența unui pact comisoriu care să conducă la desființarea contractului și că, în orice caz, chiar reținând existența unei astfel de clauze prin care cumpărătorul era obligat să construiască, autorul reclamanților nu și-a putut îndeplini obligația, fiind într-o imposibilitate reală, din cauza războiului - caz de forță majoră - și din cauza arestării autorului reclamanților în anii 1950-1955, 1957-1958.
Precizează apelanții că imobilul a fost preluat prin Decizia nr. 22043/1958, act de dispoziție al organelor locale ale puterii, fapt ce atrage incidența art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001. Arată că prin decizia administrativă de preluare nu s-a menționat în componența comisiei de preluare și un proprietar din oraș, așa cum se convenise.
Invocă apelanții forța majoră dedusă din aplicarea Decretului regal nr. 4215/1938 pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării, act în temeiul căruia terenurile de pe plaja au devenit zone militare în al căror perimetru erau interzise construcțiile, iar după 1945 forța majoră este dedusă din faptul staționării trupelor sovietice, care au părăsit teritoriul românesc în anii 1950-1952, când autorul reclamanților era arestat.
Analizând hotărârea apelată în raport de motivele invocate de reclamanți, instanța constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată reclamanții au solicitat restituirea unui teren situat în stațiunea, care a aparținut autorului lor,.
Susținând dreptul de proprietate asupra terenului, reclamanții au invocat două argumente esențiale pentru a demonstra păstrarea acestui drept în patrimoniul autorului lor:
1. Contractul încheiat de domnul nu cuprinde un pact comisoriu de grad IV, care să fi determinat rezoluțiunea de drept a convenției.
2. Existența unor cauze de forță majoră ori cauze fortuite care l-au exonerat pe cumpărător de efectele pactului comisoriu.
În speță, reclamanții nu au depus un contract de vânzare cumpărare care să dovedească condițiile în care autorul lor, dl., a dobândit terenul în litigiu. Este necontestat că autorul reclamanților a cumpărat de la Primăria municipiului C lotul 5, careul 82 din stațiunea anterior anilor 1936-1938, fiind identificat în această perioadă în planul cadastral al orașului C la nr. crt. 16514.
Condițiile vânzării acestui teren, ca și a tuturor loturilor identificate în "plaja ", s-au stabilit prin Decizia nr. 25 din 30.12.1905 a Consiliului Comunal al Primăriei orașului C aprobată prin Decretul nr. 761/1906. În baza acestei decizii, Primăria orașului Cai ntrat în posesia mai multor terenuri situate în Stațiunea, predate de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, terenuri pe care a hotărât să le vândă cu obligația pentru cumpărători de a construi locuințe sau vile de vacanță în termen de 4 ani de la vânzare, termen prelungit ulterior la 6 ani prin decizia din 5 decembrie 1924.
Chiar dacă reclamanții nu au depus contractul de vânzare cumpărare și nici măcar un extras de la Arhivele Statului care să ateste momentul sau chiar condițiile vânzării imobilului, depunerea de către pârât a înscrisurilor care dovedesc voința Primăriei orașului C de a vinde loturile de pe plaja cu condiția edificării de locuințe determină convingerea instanței, potrivit art. 1199 Cod civil, că și lotul 5, careul 82 din stațiunea a fost cumpărat de autorul reclamanților, dl., în aceleași condiții impuse de vânzător, respectiv construirea unei locuințe sau case de vacanță în termen de 4 ani de la încheierea contractului, termen prelungit ulterior la 6 ani.
Obligația cumpărătorului de a construi pe terenul dobândit de la primărie a fost prevăzută printr-o clauză cu forța unui pact comisoriu de grad IV - "cumpărătorii de locuri, sunt datori să clădească în termen de 4 ani, altfel, terenul deși plătit, rămâne, fără somațiune sau judecăți și fără nici un drept de despăgubire pentru cumpărător în proprietatea comunei".
Asumarea de către autorul reclamanților a obligației de a construi pe teren a fost recunoscută de către reclamanți - "pe acest teren urma să fie edificată o casă" - așa încât nu poate fi reținut argumentul invocat de către apelanți, că nici o obligație nu a fost inserată în contract cu forța unui pact comisoriu de cel mai înalt grad.
Apelanții reclamanți au recunoscut existența obligației autorului lor de a construi și au recunoscut, în același timp și neexecutarea acestei obligații până la momentul preluării efective a terenului, în anul 1958 prin Decizia nr. 22043. Au susținut însă că neîndeplinirea obligației s-a datorat unor cauze de forță majoră ori unor cauze fortuite, care au avut ca efect exonerarea cumpărătorului de răspundere.
Apărarea reclamanților în sensul că, în speță, pactul comisoriu privind rezoluțiunea de drept a contractului nu și-ar fi putut produce efectele ca urmare a existenței unui caz de forță majoră, respectiv izbucnirea celui de-al doilea război mondial, situație în care nu este dovedită vinovăția autorului lor cât privește neîndeplinirea obligației asumate prin contract, nu poate fi primită.
În speță, contractul de vânzare - cumpărare a lotului 5, careul 82 din stațiunea a fost încheiat anterior anului 1936 sau, cel mai târziu, în anul 1938, termenul prevăzut pentru executarea obligației de a construi împlinindu-se în anii 1942-1944.
Chiar în situația în care acest termen s-a plasat, într-o oarecare măsură, în perioada desfășurării celui de al doilea război mondial, acest eveniment, în sine, nu a putut constitui un caz de forță majoră, câtă vreme operațiuni militare nu s-au desfășurat în această perioadă în zona care includea și terenul în litigiu. De altfel, pentru această perioadă, apelanții reclamanți au invocat operațiunile militare care au avut loc în zonă, ci adoptarea Decretului regal 4215/1938 pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării, în temeiul căruia au fost interzise construcțiile pe terenurile de pe plaja, declarată zonă militară.
Instanța nu poate primi o asemenea susținere pentru că, prin adoptarea Legii nr. 4215/10.12.1938 nu s-a interzis total edificarea unor construcții în zona, acestea fiind doar supuse condiției obținerii unor aprobări prealabile din partea Ministerului Apărării Naționale.
Or, în cauza de față, reclamanții nu au probat că autorul lor a fost împiedicat să construiască casa pe terenul cumpărat sau că i s-a refuzat eliberarea autorizației de construire, astfel că nu se poate reține cu temei că neexecutarea obligației s-a datorat în mod direct unei cauze de forță majoră.
Instanța nu poate reține ca o cauză exoneratoare de obligații nici arestarea autorului reclamanților în perioada 1950.1955 și 1957-1958. Așa cum s-a arătat, termenul până la care cumpărătorul trebuia să își îndeplinească obligația de a construi a expirat cel mai târziu în anul 1944, anterior arestării, situație în care se constată că neexecutarea obligației de a construi se datorează culpei cumpărătorului iar nu forței majore invocate de către reclamanți.
În această situație, eronat susțin apelanții faptul că imobilul a fost preluat de stat prin Decizia nr. 22043/1958, terenul reintrând în patrimoniul Municipiului C ca urmare a rezoluțiunii contractului, pentru neîndeplinirea obligațiilor cumpărătorului.
În orice caz, prin inserarea în contract a pactului comisoriu, cumpărătorul și-a asumat și riscul desființării contractului pentru neîndeplinirea, fără vreo culpă din partea sa a obligațiilor asumate prin acesta. În cazul unei imposibilități fortuite de executare a obligației asumate prin contract, nu se pune problema rezoluțiunii contractului, ci problema riscului contractului, riscul fiind suportat de debitorul obligației imposibil de executat, respectiv de către proprietarul sub condiție rezolutorie, în speță, de către autorul reclamanților.
În concluzie, terenul în litigiu se găsește în patrimoniul vânzătorului, Municipiul C, ca urmare a desființării contractului de vânzare cumpărare încheiat cu autorul reclamanților pentru nerespectarea de către cumpărător a obligației de a construi asumate prin contract și nu ca urmare a unei deposedări abuzive, situație care nu face incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001.
Nefiind aplicabile imobilului dispozițiile legii speciale de reparație, sunt fără relevanță criticile referitoare la necompetența pârâtului de a se pronunța în întregime asupra terenului litigios.
Pentru aceste considerente, se apreciază că apelul nu este întemeiat și în baza art. 296 Cod procedură civilă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanții reclamanți și G, ambii cu domiciliul în B, sector 1, strada -.col., nr.2, împotriva sentinței civile nr. 645, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 26 mai 2008, în dosarul nr- (nr. în format vechi 1820/2005), în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Obligă apelantul la 357 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Grefier,
- - - - - -
Red.hot.jud.fond
jud.apel: /29.11.2008
Gref.AB/5 ex./04.12.2008
Emis 3 com.
azi, 04.12.2008
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Costea Monica
