Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 232/A/2009

Ședința publică din 07.10.2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Andrea Chiș

JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 297 din 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C N, având ca obiect plângere la Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă în instanță apelantul reclamant, lipsă fiind intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului C-

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcu referatul cauzei, după care se constată că la dosar s-a depus prin registratura instanței întâmpinare de către pârâtul intimat Consiliul Local al municipiului C

Instanța, din oficiu, pune în discuția apelantului, dispozițiile art. 294 alin. 1 potrivit căruia, în apel nu poate formula cereri noi.

Referitor la excepția invocată, apelantul o lasă la aprecierea instanței.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Apelantul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 297 din 7 mai 2009 Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local C-N, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Consiliul Local C-N, ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că, prin acțiunea civilă înregistrata la data de 05.12.2008 la Judecătoria Cluj -N, reclamantul l-a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, solicitând ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru imobilul din C-N,-, jud

In motivarea cererii, reclamantul arată că a fost proprietar asupra imobilului casă si teren situat în C--, jud C, până în anul 1987, când, din cauza abuzurilor regimului comunist, a fost nevoit să se refugieze pe teritoriul Ungariei, unde a locuit până în anul 1991, an în care s-a întors în țară.

Reclamantul a adresat o notificare pârâtului Consiliul Local al municipiului C-N, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând să fie despăgubit de către Statul R pentru imobilul mai sus indicat.

Prin nota de înștiințare nr. 52067 din data de 17 noiembrie 2008, reclamantului i s-a adus la cunoștință că dosarul său se găsește în evidentele Primăriei C-

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Cluj N si excepția lipsei sale calității procesuale pasive.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtul a arătat că, raportat la prevederile art. 25 alin 1 coroborate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul în care restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite, în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de către persoana îndreptățită. Așadar, Primarul Municipiului C-N este obligat să emită dispoziție motivată cu privire la cererea formulată de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 1990/ 16.02.2009 Judecătoria Cluj -N a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Cluj -N și a declinat competenta în favoarea Tribunalului Cluj -Secția Civilă.

In ședința publică din 07.05.2009, reclamantul a declarat că înțelege să își mențină cererea de chemare in judecată in contradictoriu cu pârâtul Consiliul local C- În aceeași ședință publică, tribunalul a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local C-N, urmând ca, în baza dispozițiilor art.137 alin.1 proc.civ. să analizeze această excepție.

Prin notificarea înregistrată sub nr.66769/3/08.11.2001 la Primăria municipiului C-N, reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului situat in C-N-, înscris în CF 745 cu nr.topo. 1401 și acordarea de despăgubiri pentru construcția de pe acest teren.

Potrivit art. 21 alin. 4 din Legea nr.10/2001, " în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se faceprin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului B, ori, după caz, a președintelui consiliului județean ".

Instanța a constatat căunitatea destinatoare este Municipiul C N, astfel încât obligația de emitere a dispoziției motivate aparține Primarului municipiului C-. De asemenea, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Consiliul local C-N nu are nicio atribuție în ceea ce privește procedura acordării de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând introducerea în cauză a Primarului mun. C N în apel,neformulând, în realitate, critici referitoare la hotărârea obiect al apelului.

Cererea formulată de reclamant în apel este una nouă, raportat la disp. art. 294 alin. 1 Cod proc.civ. în apel neputând fi introduse alte părți, cu excepția situațiilor de transmisiune a calității procesuale, ceea ce nu este cazul în speță, fiind vorba de o cerere formulată împotriva unui pârât ce nu are calitate procesuală pasivă.

Referitor la modul de soluționare a excepției invocată din oficiu de prima instanță, reclamantul nu a formulat critici, iar instanța de apel, verificând din oficiu calitatea procesuală pasivă, în temeiul art. 295 alin. 1 Teza a II-a Cod proc.civ. își însușește în totalitate considerentele primei instanțe, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod proc.civ. apelul formulat va fi respins ca nefondat.

Rolul activ al instanței de apel rezultând din disp. art. 129 alin. 2 și 4 Cod proc.civ. nu se extinde până la desființa sentința cu trimitere spre rejudecare în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual, câtă vreme, prima instanță, exercitându-și acest rol activ, pus în discuția părții această împrejurare, însă reclamantul, în virtutea principiului disponibilității rezultând din disp. art. 129 alin. ultim Cod proc.civ. a arătat că nu înțelege să se judece cu Primarul mun. C-N, instanța neputând introduce din oficiu o parte în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 297 din 7 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.

Decizia este definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 7.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

4 ex/26.10.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Andrea Chiș
Judecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Cluj