Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 244/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 244/
Ședința publică din 19 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul pârât PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, jud. C în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul procesual ales în C,- ( la av. G ), împotriva sentinței civile nr. 1521 din 14.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul pârât reprezentat de d-na avocat în baza împuternicirii avocațiale AV nr. 75752/11.05.2009 și intimata reclamantă, reprezentată de dl. avocat G potrivit împuternicirii avocațiale AV nr. 15308/10.05.2009.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că, la data de 16.10.2009 Orașul a trimis prin fax adresa nr. 21839/15.10.2009 prin care se arată că inventarierea domeniului public și privat al orașului nu a fost finalizată și că momentan nu au fost identificate terenuri ce pot fi acordate în compensare.
După referatul grefierului de ședință;
Atât avocatul apelantului pârât, cât și cel al intimatei reclamante, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au cereri prealabile de formulat, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul pentru apelantul pârât, apărătorul acestuia solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii pentru că reclamanta beneficia deja de o dispoziție prin care i s-a admis cererea de restituire, iar această dispoziție acoperă spiritul și litera legii astfel încât o altă modalitate la dispoziția care există nu mai poate fi dispusă de către instanță. Prin acea dispoziție, care nu a fost contestată, s-a stabilit modalitatea de acordare în compensare prin echivalent, reclamanta putând cere oricând reevaluarea acestei sume. Tribunalul a greșit atunci când a dispus restituirea imobilului la valoarea compensată.
Pentru intimata reclamantă, apărătorul acesteia solicită respingerea apelului întrucât nu s-a făcut dovada că nu există bunuri ce pot fi acordate în compensare și obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra prezentului apel, în rejudecare, constată:
Prin decizia civilă nr. 224/16.01.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr- a fost admis recursul formulat de pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI împotriva deciziei civile nr. 116/.05.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA -secția civilă, s-a casat decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța supremă a reținut că prin decizia recurată a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât Primarul Orașului împotriva sentinței civile nr- a Tribunalului Constanța, prin care autoritatea locală a fost obligat să acorde reclamantei, în compensare, ca măsură reparatorie, un alt imobil de aceeași natură cu imobilul - teren în suprafață de 925 mp situat în Sud,-, jud. C, bun imposibil de restituit în natură, în echivalent cu valoarea de 23.125 dolari SUA, stabilită prin Dispoziția nr. 340/25.06.2003, valoare actualizată potrivit valorii de circulație /mp ori propunerea de acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
S-a constatat de către că recursul pârâtului este fondat sub aspectul stabilirii naturii măsurilor reparatorii, întrucât în condițiile în care reclamanta pretinde obținerea, ca măsură prevăzută de Legea nr. 10/2001, un alt teren în compensare în locul celui preluat abuziv de stat și care în prezent este imposibil a fi restituit în natură, aceeași parte trebuie să și dovedească faptul că există teren disponibil, astfel că în mod greșit instanța de apel a considerat că autorității locale îi revine sarcina de a proba faptul negativ al inexistenței unor asemenea terenuri libere.
Curtea a conchis în sensul că obligarea generică a pârâtului la acordarea către reclamantă a unui teren echivalent nu poate fi pusă în executare fără declanșarea unui nou proces, fiind necesară descrierea și localizarea lotului ce urmează a fi supus acestei măsuri compensatorii.
Astfel fiind, instanța de recurs a trimis cauza spre rejudecare în apel în vederea administrării de probe, la stăruința părții interesate, pentru a se stabili dacă orașul deține un teren care să poată fi oferit în compensare reclamantei.
Având în vedere dispozițiile art. 315 cod proc. civilă și de împrejurarea că soluția instanței de recurs a avut în vedere în esență criticile de nelegalitate aduse de apelantul pârât, a fost completat probatoriul în sensul de a se stabili, la stăruința părții interesate, dacă există pe raza teritorială a orașului terenuri libere ce pot face obiectul compensării.
La termenul din 29.06.2009 a fost comunicată adresa nr. 13029/25.06.2009 a Orașului, însoțită de anunțul și procesul-verbal de afișare, în sensul că în cursul lunii iunie 2009 nu au fost identificate bunuri imobile ce pot fi acordate în compensare în temeiul Legii nr. 10/2001, iar la 19.10.2009 a fost înaintată adresa nr. 21839/15.10.2009 care a reiterat aceleași aspecte, pentru lunile septembrie și octombrie. S-a menționat că mare parte din terenurile ce aparțin domeniului privat al localității și sunt libere fac obiectul unor dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, sau sunt ocupate pentru realizarea de proiecte aprobate pentru realizarea de construcții de locuințe sociale.
Autoritatea locală apelantă a arătat că nu s-a finalizat inventarierea domeniului privat al orașului și că nu au fost identificate terenuri ce pot fi atribuite în compensare.
În rejudecare, reținând și considerentele instanței de recurs care au statuat asupra a două chestiuni esențiale în speță, anume: 1). sarcina probei în ce privește existența bunurilor ce pot fi atribuite în compensare în patrimoniul persoanei deținătoare și 2). stăruința persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii, care nu trebuie fondată doar pe o speranță legitimă în ce privește obținerea unui bun echivalent valoric, ci și pe date certe referitoare la existența unui asemenea bun, se va reține că apelul formulat în cauză este întemeiat.
În cauză, intimata reclamantă a primit dispoziția nr. 340/25.06.2003 a Primarului Orașului, prin care i-au fost restituiți în natură 875 mp din suprafața totală a loturilor 424, 425 și 426 din, pentru restul de 925 mp afectați de fiind propusă acordarea de despăgubiri în echivalent la valoarea de 25 USD/mp.
Obiectul cererii sale l-a constituit, astfel cum fost stabilit în primul ciclu procesual, contestația asupra măsurii pârâtului de a nu acorda - pentru terenul imposibil de restituit în natură - alte bunuri ori servicii în echivalent.
Ori, astfel cum a statuat instanța supremă, solicitarea reclamantului-persoană îndreptățită nu se poate fundamenta exclusiv pe existența obligației legale deduse din textul art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, anume, de a se stabili cu prioritate ( în cazul imposibilității restituirii în natură ) a măsurii de compensare cu alte bunuri și servicii și doar în condițiile în care nici acest lucru nu este posibil, stabilirea de reparații în echivalent.
Ea trebuie să fie justificată și de împrejurarea - dovedită - a posibilității acordării unui bun sau a unor servicii în compensare.
Această cerință nu impune o sarcină excesivă persoanei îndreptățite, fiindcă în absența oricăror probe care să ateste că poate fi atribuit în această modalitate un asemenea teren (identificat de reclamant), ori că administrația publică locală a acordat în anumite zone terenuri în compensare altor persoane, pârâtul este pus în situația de a face, astfel cum a statuat și instanța de recurs, dovada unui fapt negativ.
În cauză, nici o probă administrată de apelanta reclamantă nu a răsturnat valoarea probantă a înscrisurilor care emană de la autoritatea locală, în sensul că există posibilitatea atribuirii unui teren în compensare, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 296 cod proc. civilă, va fi admis apelul formulat de apelantul pârât Primarul Orașului, cu consecința schimbării în tot a hotărârii apelate și respingerea contestației ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil formulat de apelantul pârât PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, jud. C în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul procesual ales în C,- ( la av. G ), împotriva sentinței civile nr. 1521 din 14.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge contestația ca nefondată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
5.11.2009
Dact.disp.gref.
6 ex./6.11.2009
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Mihaela Popoacă
