Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 253/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.253
Ședința publică din 13 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-au luat în examinare apelurile declarate de COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001 împotriva sentinței civile nr. 2623 din 27.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați PRIMARUL COMUNEI și COMUNA, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat C în reprezentarea reclamantului intimat și consilier juridic în reprezentarea apelantelor și a pârâților intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului intimat precizează că apelanta Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 nu are calitate procesuală; la judecata în prima instanță au figurat ca și părți doar Primarul comunei și Comuna.
Cu privire la această excepție consilier juridic a susținut că intervenienta apelantă a fost și este parte în proces. A mai arătat că apelul este semnat de primarul, care este reprezentantul legal al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, deci poate formula apel în cauză.
Nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului și în ceea ce privește admisibilitatea apelului formulat de o persoană care nu a fost parte în primă instanță.
Reprezentanta pârâtei apelante pune concluzii de admitere a apelului așa cum a fost formulat. Consideră că apelul declarat de Comisia de Aplicare Legii nr. 10/2001 este admisibil, deoarece această comisie soluționează notificările iar reprezentantul comisiei este Primarul comunei. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantului intimat pune concluzii de respingere a apelului, declarat de Comisia de Aplicare Legii nr. 10/2001 ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă și respingerea apelului Primarului Comunei ca nefondat. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr- la Tribunalul Timiș contestatorul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată dispoziția de respingere a notificarii nr. 135/23.10.2001 emisa de Primarul comunei si pe cale de consecinta sa fie obligați parații la restituirea, in natura, a imobilului înscris in CF nr.3338, nr. top 344-345/2 ce a aparținut antecesoarei sale .
În motivarea acțiunii a arătat că imobilul a fost preluat abuziv de către Statul R in anul 1966, astfel cum rezulta din conținutul cartii funciare nr. 1064 de unde a fost abnotat si ulterior transnotat in CF nr. 3338, că Primarul comunei nu a solutionat in termen legal notificarea depusa, astfel ca s-a adresat instantei, luand cunostinta de dispozitia emisă și de faptul că i-a fost respinsă notificarea doar cu prilejul judecății.
In drept a invocat dispozițiile art.112 Cod procedură civilă și Legea nr. 10/2001.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, învederând că la dosarul administrativ nu s-au depus acte doveditoare din care să rezulte că pe terenul ce a fost ulterior expropriat ar fi fost construită o casă de către autoarea reclamantului - .
Prin sentința civilă nr. 2623 din 27.06.2008, Tribunalul Timișa admis acțiunea civilă formulată de către reclamantul-notificator, în contradictoriu cu pârâții Comuna și Primarul comunei.
A dispus anularea dispoziției cu nr.135, emisă la 23.10.2007 de către pârâtul - Primarul comunei, în calitate de reprezentant legal al unității deținătoare notificate și-n consecință: a dispus restituirea în natură a imobilului identificat topo cu nr.344-345/2, în CF nr.3338 - în întindere de 3059. situat administrativ în satul, comuna, județul T, constatând că proprietatea retrocedată a fost preluată în patrimoniul Statului, fără titlu valabil.
A dispus înscrierea în CF, a dreptului de proprietate asupra imobilului supus retrocedării, în favoarea reclamantului-notificator, cu titlu de restituire în baza Legii nr.10/2001.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă vocația reclamantului de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condițiile art.4 alin.2 din lege, fiind succesorul numitei proprietara tabulară a imobilului teren în întindere de 3059.( urmare a operațiunilor tehnice de dezmembrare și transcriere a parcelei inițiale, în întindere de 6118m.p., identificată topo cu nr.344-345 în CF nr.1664- ), identificat sub nr. top 344-345/2, înscris în CF nr. 3338, expropriat de Statul Român în anul 1996.
În ceea ce privește casa situată pe terenul cu nr. top 344-345/2, și cu privire la care pârâții au apreciat că reclamantul nu a făcut dovada proprietății (că, nu a dovedit că autoarea sa ar fi fost proprietara acesteia), din adresa cu nr. 6288/IV/20.06.1966 emisă de Oficiul Juridic al Sfatului Popular al raionului D, coroborată cu încheierea de intabulare și cu schița de dezmembrare a parcelei nr. top 344-345, rezultă că parcela supusă exproprierii aceea cu nr. top 344-345/2 încorpora și o construcție.
S-a concluzionat că de la autoarea reclamantului s-a preluat atât imobilul teren cât și cel construcție - transformat în cămin cultural - din CF 1664, transcrise în favoarea Statului Român în CF nr. 3338, cu titlu de expropriere în temeiul Legii cu nr. 187/1945. Astfel, chiar dacă exproprierea era prevăzută de Constituția României din 1948 ca un mod de stingere a proprietății, împrejurarea că aceasta s-a efectuat fără nici-o despăgubire a foștilor proprietari este esențială în constatarea nevalabilității titlului statului, conducând la concluzia că preluarea, în temeiul acestui act normativ, s-a făcut fără titlu valabil, ceea ce atrage aplicarea în speță a prevederilor art.2 lit. h din legea nr.10/2001.
Raportat la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 și în absența unor probe contrare, prima instanță a dat prevalență principiului restituirii în natură, reglementat în art.1, 7 și 9 din Lege nr.10/2001.
Ca urmare tribunalul, în temeiul art. 26 alin.3 din legea nr.10/2001 republicată, a admis acțiunea formulată de reclamant și-n consecință: a dispus anularea dispoziției cu nr.135, emisă la 23.10.2007 de Primarul comunei, în calitate de reprezentant legal al unității deținătoare notificate și a dispus restituirea în natură a imobilului identificat topo cu nr.344-345/2, în CF nr.3338 -, în întindere de 3059. situat administrativ în satul, comuna, județul T, constatând că proprietatea retrocedată a fost preluată în patrimoniul Statului, fără titlu valabil.
În baza prevederilor Legii cu nr.7/1996, s-a dispus înscrierea în CF nr.3338, a dreptului de proprietate asupra imobilului supus retrocedării, în favoarea reclamantului-notificator, cu titlu de restituire în baza Legii nr.10/2001.
Împotriva sentinței civile nr. 2623 din 27.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în termen legal au declarat apel pârâta Comuna prin Primar și Comisia de Aplicare Legii nr. 10/2001, criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admitere apelului, schimbarea în tot a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea apelului s-a susținut că prin notificarea depusă în anul 2001, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru imobilul preluat de Statul Român și că în mod nelegal ulterior a solicitat restituirea în natură a construcției și terenului înscrise în CF 3338.
A susținut că din probele dosarului rezultă că întreaga construcție, reprezentând cămin cultural, a fost reabilitată, investindu-se sume importante de bani, că notificatorul nu a depus nici un înscris din care să rezulte că acest imobil îi aparține de drept, că parcela cu nr. top. 334 - 345/1 - casa cu 3059. teren - s-a notat în favoarea fostului proprietar, căsătorită, iar parcela cu nr. top. 344 - 345/2 reprezentând teren s-a transcris în CF 3338 nou, în favoarea Statului Român, acesta fiind terenul expropriat și pe care se află edificat căminul cultural.
A depus la dosar autorizația de construire nr. 8/2008, extras CF și proiectul de extindere și modernizare a cultural.
Reclamantul a formula întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului, arătând că în fapt căminul cultural a fost zidit pe construcția deja existentă la data exproprierii, înglobând în structura sa și casa care deja exista, iar în sprijinul acestei susțineri a invocat adresa nr. 6288/IV/20.04.1966 emisă de Sfatul Popular al Raionului D și adresată notariatului de Stat D unde se menționează existența casei.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în raport de motivele de apel invocate și dispozițiile cuprinse în art. 292 și urm. Cod procedură civilă, Curtea stabilește că apelul declarat de către Primarul comunei este nefondat iar apelul declarat de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din actele dosarului procesul s-a purtat la prima instanță între reclamantul contestator și pârâții Comuna și Primarul comunei, obiectul cauzei constituindu-l anularea dispoziției de respingere a notificării nr. 135/23.10.2001 emisa de Primarul comunei și restituirea in natura a imobilului înscris in CF nr.3338, nr. top 344-345/2 ce a aparținut antecesoarei petentului,.
La prima instanță Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 nu fost împrocesată.
Ca urmare, atâta vreme cât această parte nu a figurat în proces la judecarea în primă instanță, nu poate exercita calea de atac a apelului căci, subiect al apelului poate fi doar acela care, personal sau legal reprezentat, a fost parte în proces.
Pentru cele arătate urmează să se respingă ca inadmisibil apelul declarat de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, ca fiind formulat de persoana care nu a figurat ca și parte la judecata în primă instanță.
Referitor la apelul declarat de Comuna prin Primar, Curtea constată că acest apel este nefondat.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță reclamantul a dovedit cu actele de stare civilă calitatea de persoană îndreptățită la beneficiile Legii nr. 10/2001, în calitate de succesor al defunctei, fostă proprietară a imobilului teren, în întindere de 3059.(urmare a operațiunilor tehnice de dezmembrare și transcriere a parcelei inițiale, în întindere de 6118m.p., identificată topo cu nr.344-345 în CF nr.1664- ), identificat sub nr. top 344-345/2, înscris în CF nr. 3338, teren expropriat de Statul Român în anul 1996.
Cu adresa nr.6288/IV/20.04.1966 emisă de Sfatul Popular al Raionului D și încheierea de intabulare întocmită de Notariatul de Stat D s-a dovedit existența casei aflată pe nr. top. 344 - 345/2, context în care susținerea apelantei potrivit căreia doar terenul ar fi fost expropriat, nu și construcția, va fi înlăturată.
O altă critică adusă hotărârii se referă la faptul că restituirea în natură a construcției nu se poate dispune deoarece această construcție a fost reabilitată de către Consiliul Local, investindu-se importante sume de bani.
Critica este netemeinică întrucât Legea nr. 10/2001 instituie în cuprinsul art. 1 al. 1 și art. 7 regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv și numai subsecvent, dacă această măsură nu este posibilă, reperarea se poate efectua prin echivalent.
În speța de față măsura restituirii în natură a imobilului preluat abuziv este posibilă dat fiind faptul că acest imobil este liber, adică nu a fost înstrăinat, iar investițiile pe care reprezentanta pârâtei a susținut că le-ar fi făcut au fost demarate după depunerea notificării, mai precis după anul 2007, fapt ce rezultă din autorizația de construire nr. 8 din 18.06.2008.
Față de faptul că exproprierea s-a efectuat fără acordarea de despăgubiri foștilor proprietari ai imobilului, adică fără titlu legal, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001 și raportat și la dispozițiile art. 24 din aceeași lege, Curtea stabilește că în mod corect prima instanță a dat prioritate restituirii în natură a imobilului, conform art. 1,7 și 9 din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, pârâta apelantă nu a dovedit faptul că în prezent această clădire are destinația de cămin cultural, că este necesară desfășurării unor activități de interes public, context în care instanța nu poate aplica dispozițiile cuprinse în art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Față de cele ce preced Curtea găsește nefondat apelul declarat de pârâta Comuna prin Primar motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, urmează să-l respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta COMUNA - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 2623 din 27.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și respinge apelul Comisiei de Aplicare a Legii nr.10/2001, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică cu:
Pârâta apelantă
COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001, jud.
Reclamantul intimat
-,-, jud. T
Pârâții intimați
PRIMARUL COMUNEI,-, jud.
COMUNA - idem -
Red. /12.12.2008
Tehnored /15.12.2008
Ex.6
Primă instanță:
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza