Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 256/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 256/
Ședința publică din 9 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul pârât PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN C, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, domiciliat în B, nr. 7,.1,.2, sect. 1 și, domiciliată în B,-,. 15,.3,.2, sect. 1, ambii cu domiciliul ales în C,- și intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 466 din 6.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 2 noiembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 9 noiembrie 2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra prezentului apel, constată:
Prin sentința civilă nr. 466/6.04.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost admisă contestația formulată de reclamanții și împotriva dispoziției nr. 674/20.09.2006 a PREȘEDINTELUI CONSILIULUI JUDEȚEAN C, pe care a anulat-o, cu consecința obligării pârâtului la restituirea în natură, către reclamanți, a terenului situat în, careul K, reprezentând lotul nr. 8, în suprafață de 1000 mp și lotul nr. 9 în suprafață de 997,80 mp.
Pârâtul a fost totodată obligat să propună acordarea de despăgubiri reclamanților, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 997,80 mp reprezentând lotul nr. 2 situat în, careul
A fost respinsă acțiunea față de Consiliul Județean C, Orașul, și de Recuperare, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Centrul de Recuperare și Reabilitare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C, Domeniul Public și Privat C și Consiliul Local, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâtul Președintele Consiliului Județean Caf ost, totodată, obligat la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Tribunalul a avut în vedere că prin Dispoziția nr. 674/20.09.2006 a Președintelui Consiliului Județean C au fost respinse ca inadmisibile notificările formulate de reclamanți cu privire la terenul în suprafață de 2.997,80 mp situat în, reprezentând loturile 2, 8 și 9 din careul K, stabilindu-se că terenul a trecut în proprietatea statului în afara perioadei de referință prevăzute de art. 1 din Legea 10/2001.
Instanța de fond a apreciat că soluția de respingere a notificărilor pe motivul neîncadrării în sfera de reglementare a prevederilor Legii 10/2001 este lipsită de suport legal, ea bazându-se pe simpla afirmație a reclamanților referitoare la stăpânirea imobilului de către autorul lor până în anul 1925. Or, câtă vreme nu s-a procedat la o verificare temeinică a situației juridice și fiscale a imobilului, astfel încât să se poată identifica momentul trecerii lui în proprietatea statului și eventualul titlu în baza căruia s-a efectuat preluarea, nu se putea stabili că bunul nu a fost preluat în perioada de referință a legii speciale.
S-a arătat de către judecătorul fondului că situația de fapt menționată în cuprinsul dispoziției a fost infirmată de relațiile comunicate instanței prin adresa nr. 1692/13.02.2009 emisă de Primăria Orașului, încrisurile anexate atestând trecerea imobilului în proprietatea statului în baza Decretului 111/1951 sau a Decretului 218/1960.
S-a conchis în sensul că, din moment ce sunt puse în discuție aceste două acte normative de preluare a imobilului în patrimoniul statului - ambele ulterioare anului 1945 - nu se poate plasa momentul preluării bunului în afara reglementării Legii 10/2001.
Judecătorul fondului a arătat că anularea actului impune analizarea pe fond a notificărilor formulate de reclamanți, sub cele două aspecte asupra cărora unitatea deținătoare nu s-a pronunțat - cel al calității reclamanților de persoane îndreptățite și, respectiv, al caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat.
S-a arătat că în speță, terenul în suprafață de 2.997,80 mp, situat în prezent în,-, a fost dobândit de prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 925/1919 la Tribunalul Constanța; conform certificatului de moștenitor nr. 401/13.02.1974, succesorii legali ai acestuia au fost, și G, în calitate de fii. Din actele de stare civilă depuse la dosar de către reclamanți rezultă că aceștia sunt fiii defunctului, decedat la 13.03.1979 și totodată singurii moștenitori în viață ai autorului.
Cu privire la caracterul preluării imobilului de către stat, s-a făcut trimitere la ambele acte normative presupuse a reprezenta titlul statului, iar întrucât nu s-a putut stabili cu certitudine care dintre acestea a constituit temei al preluării, s-a reținut că nu a fost depus titlul formal prin care imobilul a fost preluat de stat, acesta nefiind identificat ca atare nici de reclamanți și nici de unitatea deținătoare. S-a făcut trimitere la disp. art.1 lit. e din HG498/2003 și s-a apreciat că operează în favoarea reclamanților prezumția de preluare abuzivă, ce nu a fost răsturnată de pârât prin proba contrarie.
Tribunalul a apreciat că indicarea Decretului 111/1951 și a Decretului 218/1960 ca temei al actului de preluare este concludentă din această perspectivă, fiindcă ambele acte normative erau contrare dispozițiilor constituționale în vigoare la acea vreme, precum și Convenției Europene Drepturilor Omului
S-a constatat, astfel că reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 2.997,80 mp trecut în proprietatea statului fără titlu valabil.
În legătură cu modalitatea concretă de reparare a prejudiciului suferit s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 9 din Legea nr.10/2001 care statuează, cu titlu de principiu, că,imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini".
S-a arătat că în accepțiunea art.11 alin. 2 si 3 al Legii 10/2001, sunt considerate libere terenurile care nu sunt ocupate de construcții și nu sunt afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, precum și terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, ori suportă construcții ușoare sau demontabile.
Conform raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză, terenul în suprafață totală de 2.997,80 mp a fost identificat în perimetrul fostelor loturi nr.2, 8 și 9 ocupate în prezent de Centrul de Recuperare și Reabilitate. Pe amplasamentul vechiului lot 2 se află edificată o construcție având destinația de pavilion-dormitor pentru persoanele cu handicap psihic și locomotor, construcție ce nu a format obiect al notificărilor reclamanților. Totodată, pe amplasamentul vechiului lot 8 se află o construcție provizorie cu destinația de magazie de depozitare, iar lotul nr. 9 este liber de construcții.
Raportând dispozițiile legale evocate la situația actuală a terenului, tribunalul a conchis în sensul că există posibilitatea restituirii în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 1.000 mp reprezentând lotul nr.8, precum și a celui de 997,80 mp ce constituie lotul nr. 9. Împrejurarea că acest teren face parte în prezent din domeniul public al județului nu poate împiedica restituirea lui în natură, întrucât nici o dispoziție a Legii 10/2001 nu condiționează restituirea în natură de apartenența imobilelor preluate de stat la domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.
Pentru lotul nr.2 în suprafață de 1.000 mp s-a apreciat că pârâtul urmează să propună acordarea de despăgubiri reclamanților, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ( calificat ulterior corect ca fiind apel ) PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN C, care a criticat soluția prin prisma greșitei interpretări a probelor și aplicări a prevederilor legale incidente.
Apelantul pârât a arătat că potrivit art. 1 lit. e din nr.HG 498/2003, sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revin persoanei care se pretinde a fi îndreptățită la măsuri reparatorii, în conformitate cu art. 3 lit. a și art. 22 din Legea nr. 10/2001, iar în speță s-a ridicat însăși chestiunea existenței dreptului de proprietate al antecesorului reclamanților.
S-a susținut că orice act translativ de proprietate face dovada deplină a dreptului numai dacă reclamantul probează că emană de la un adevărat proprietar.
S-a solicitat să se constate că nu este nici o eroare în notificare cu privire la posesia bunului de către antecesorii săi până în anul 1925, întrucât a decedat la 03.03.1924.
Apelantul pârât a susținut că nu se cunoaște ce s-a întâmplat cu lotul nr. 9 din teren, însă ulterior datei decesului, moștenitorii defuncților și, respectiv,. - cumpărător al drepturilor succesorale cuvenite lui, (căsătorită cu Gh. ), pentru sine și ca tutore al minorilor și G, au cerut să fie scos bunul la vânzare prin licitație publică, pentru ieșirea din indiviziune, pe lângă alte imobile, și de la Sat construită pe loturile 2 și 8 din careul K, avere rămasă de pe urma celor doi defuncți.
Conform actului de adjudecare nr. 820/16.01.1928 pronunțat de Tribunalul Ilfov - secția de notariat în dosarul nr. 23476/1926, act transcris în Registrul de transcripțiuni la aceeași dată, proprietara în urma adjudecării a imobilului situat în comuna Sat, jud. C, a fost declarată doamna, căsătorită cu G.
Apelantul pârât a arătat că în cuprinsul actului de adjudecare s-a consemnat că la termenul din 10.10.1927 s-a stabilit că de la -Sat, jud. C, construită pe loturile 2 și 8 din careul K, este învecinată la nord-vest și sud-vest cu străzile trasate dar neunite și la nord-vest cu loturile 3 și 7 din același careu K, astfel cum sunt prevăzute în planurile ridicate de inginerul în anul 1912, având o suprafață de 2.000 mp teren și 318 mp construcție.
Apelantul pârât a menționat că acest înscris atestă că lotul nr. 9 nu se mai afla în proprietatea autorului, probabil încă dinainte de decesul acestuia.
Asupra modalității în care instanța de fond a dispus măsurile reparatorii, apelantul a arătat că nu mai putea fi restituit lotul 9 câtă vreme există actul de adjudecare nr. 820/16.01.1928; loturile 2 și 8 nu puteau face, la rândul lor, obiect al restituirii în natură în condițiile în care acestea au fost adjudecate.
S-a arătat că imobilul din,-, jud. C se află în proprietatea Județului C și în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului C, conform încheierii de întabulare nr. 40557/28.05.2008 și a extrasului de carte funciară nr. 13058 emise de
Apelantul a invocat calitatea de ales local a Președintelui Consiliului Județean, care îndeplinește o funcție de autoritate publică; el reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice române și străine, precum și în justiție. S-a invocat faptul că Președintele Consiliului Județean nu are patrimoniu propriu și nu poate fi obligat să dispună cu privire la bunurile aflate în patrimoniul altei persoane.
A fost criticată și pronunțarea soluției pe baza unei expertize tehnice judiciare care nu prezintă date reale, deoarece deși expertul s-a deplasat la fața locului în vederea identificării imobilului, lucrarea a fost întocmită în birou, pe baza documentației de la dosar. S-a arătat că dacă ar fi fost efectuate măsurători s-ar fi constatat că: lotul nr. 2 are o suprafață măsurată de 926 mp și nu de 1.000 mp, pe el fiind amplasate două construcții în suprafață totală de 461 mp, construcția având 399 mp ( în actul de adjudecare fiind trecută 318 mp ); lotul 8 are o suprafață măsurată de 998 mp și nu de 1.000 mp, pe el regăsindu-se o construcție de 59 mp; lotul nr. 9 are o suprafață măsurată de 146 mp și nu de 997,80 mp, diferența regăsindu-se în domeniul public al localității.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
S-au reiterat aspectele legate de succesiunea părților, cât și de împrejurarea că reclamanții se legitimează procesual și din perspectiva calității lor de moștenitori ai def., adjudecatara imobilului.
S-a solicitat să se înlăture apărările privitoare la limitele loturilor, deduse din Hotărârea Consiliului Județean C nr. 207/2009 și din cadastrele efectuate,întrucât expertiza efectuată a stabilit că terenul ce formează obiectul cererii de restituire în natură se regăsește în zona împrejmuită compactă pe care își desfășoară activitatea, pe teren fiind poziționate aceleași construcții cu aceleași forme care se regăseau în vechiul plan cadastral al localității, chiar dacă aceste clădiri au suferit în timp lucrări de reparații și îmbunătățiri.
Părțile au depus concluzii scrise, iar în raport de criticile punctuale formulate și de temeiurile în drept aplicabile, vor fi avute în vedere următoarele considerente:
1. Cu privire la caracterul abuziv al preluării:
Principala critică pe acest aspect formulată de apelantul pârât s-a raportat la declarația notificanților privitoare la deținerea imobilului de către autorul lor comun, până în anul 1925 ( acesta decedând în anul 1924 ), ceea ce exclude astfel - în opinia sa - incidența dispozițiilor legii speciale și instituie prezumția înstrăinării imobilului de către titularul dreptului.
Această chestiune a fost însă în mod judicios soluționată de către judecătorul fondului, întrucât declarația intimaților viza stăpânirea bunului de către autorul până la momentul decesului său - intervenit la 03.03.1924, iar nu și pierderea dreptului de proprietate al autorului lor într-una din modalitățile prevăzute de lege, prin acte între vii. În măsura în care însuși statul, prin autoritățile locale, recunoaște preluarea întregului imobil în temeiul Decretului nr. 111/1951 ori a Decretului nr. 218/1960, astfel cum s-a consemnat în adresa nr. 1692/13.02.2009 a Primăriei Orașului ( bunul fiind menționat în Lista imobilelor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001 - fila 215 fond ), aserțiunea apelantului pârât referitoare la neîncadrarea situației juridice a bunului în condițiile de aplicabilitate ale Legii nr. 10/2001 nu este întemeiată.
Cât privește susținerea vizând sarcina probei în contextul stabilirii condițiilor în care imobilul a fost preluat de stat, s-a reținut corect de către instanța de fond că normele cuprinse în nr.HG 498/2003 ( preluate ulterior în nr.HG 250/2007 ) statuează ca regulă în pct. 1 lit. e că, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege. Același text reglementează, însă, și situația imobilului pentru care nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, însă imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), ipoteză față de care legiuitorul a stabilit că soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element, precum și că împrejurarea identificării imobilului în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
Prin urmare, față de multitudinea situațiilor în care statul român a procedat, pe parcursul perioadei de referință, la deposedarea titularilor dreptului de proprietate de imobilele naționalizate, legea a prevăzut că imposibilitatea identificării și indicării certe a actului normativ în temeiul căruia s-a realizat preluarea nu poate constitui un impediment legal pentru cel care pretinde dreptul, fiind în sarcina statului deținător să probeze că bunul a intrat în patrimoniul său cu titlu, în condițiile legii, ori de la un alt proprietar.
În speță, așadar, în mod corect s-a avut în vedere că față de situația incontestabilă a deținerii bunului de către stat - prin entitățile sale descentralizate la nivel de județ - și în absența oricăror dovezi referitoare la deținerea legală a bunului, nu se poate pune sub semnul îndoielii preluarea acestuia conform decretelor 111/1951 sau 218/1960, adică într-o modalitate abuzivă, după cum o definește și art. 2 din Legea nr. 10/2001
Prin urmare, acest motiv de apel este nefondat.
2. Cât privește proba calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 din perspectiva transmisiunilor succesorale:
Tribunalul a reținut că reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite pentru terenul de 2.997,80 mp, acest bun fiind dobândit de către conform actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 925/1919 și ulterior transmis prin devoluțiune succesorală moștenitorilor acestuia, și
Împrejurarea că doar loturile 2 și 8 din careul K - evocate ca rămase de pe urma defuncților și - au făcut obiectul partajului conform nr. 489/16.01.1928, cu emiterea actului de adjudecare nr. 820 din aceeași dată, nu prezumă, astfel cum a susținut apelantul pârât, că lotul nr. 9 fusese înstrăinat anterior decesului autorului, întrucât registrele cadastrale deținute de Primăria pentru anii 1932 - 1938 confirmă că toate loturile s-au regăsit pe numele Cpt. - soțul moștenitoarei
( filele 106 și 206 fond ). Or, în condițiile în care adjudecatara loturilor 2 și 8 era în anul 1928, care nu putea în raport de disp. art. 199 și art. 687 cod civil (1924) să încheie acte juridice asupra bunurilor moștenite fără autorizația soțului său, este evident că adjudecarea definitivă și a loturilor 2 și 8 din proprietatea părinților săi defuncți a întregit dreptul acesteia asupra averii succesorale, deși titular al dreptului figura (în numele autorizației date de soțul său pentru orice act juridic) Cpt..
De altfel, apelantul pârât nu a dovedit împrejurarea preluării acestui lot
( nr. 9 ) de la o altă persoană, precum și că pe perioada 1932 - 1938 acest teren nu mai figura în posesia vreunui moștenitor, ci a unei terțe persoane, pentru ca în raport de ansamblul probator să se deducă în mod logic inexistența acestui bun imobil în patrimoniul autorilor reclamanților la data preluării de către stat.
Pentru aceste considerente vor fi înlăturate motivele de apel legate de inexistența titlului intimaților reclamanți pentru lotul nr. 9, cât și de imposibilitatea restituirii lui în natură întrucât a fost întabulat în favoarea Consiliului Județean
3. În privința greșitei identificări a imobilului - în ansamblul său - prin expertiza tehnică dispusă, instanța va reține că acest motiv de apel este neîntemeiat, întrucât lucrarea a fost întocmită după legala convocare a părților
( fila 200 fond ) și cu delimitarea tuturor loturilor din fosta parcelare în raport de vechiul plan cadastral al localității. Nici una dintre părțile pârâte nu a formulat în condițiile art. 212 al. 2 cod proc. civilă obiecțiuni asupra acestui raport, autoritatea publică locală comunicând, după depunerea lucrării, situația juridică și istoricul de rol fiscal al imobilului revendicat.
Aspectele invocate, referitoare la actualele limite și dimensiuni ale celor trei loturi, astfel cum au fost evidențiate la OC.. nu au așadar nici o relevanță, întrucât actele cadastrale au fost elaborate în cursul lunii mai 2009, deci după pronunțarea hotărârii instanței de fond, iar Hotărârea nr. 207 privind aprobarea dezmembrării imobilului proprietatea Județului C - în 9 loturi distincte a fost emisă la 09.07.2009, actul administrativ neputând opune titularilor dreptului de proprietate o reajustare a suprafețelor pentru care intimații au depus titlul autorului lor.
În același context, se va reține că în mod corect judecătorul fondului a negat imposibilitatea restituirii în natură a imobilului ca urmare a apartenenței lui la domeniul public al Județului C, câtă vreme statul nu poate, în baza unor acte proprii, să profite în dauna adevăraților proprietari, de imobilele preluate abuziv, prin subscrierea lor unui regim juridic care să excludă restituirea ( chestiunea justificării ingerinței statului - hotărârea CEDO din 21.07.2005 în cauza Străin și alții vs. România ).
Cum în speță nu au fost identificate alte impedimente legale la retrocedare, acest motiv de apel urmează a fi respins ca nefondat.
4. Asupra calității Președintelui Consiliului Județean C în procedura administrativă și jurisdicțională reglementată de Legea nr. 10/2001, instanța de apel va înlătura motivația referitoare la atributele acestei entități în raport de prevederile Legii nr. 215/2001, reținând - prin similitudine cu situația primarului - jurisprudența constantă a instanței supreme în ce privește rolul conferit de legea specială în elaborarea soluțiilor la aceste notificări.
Astfel, în măsura în care primarul, ca reprezentant al persoanei deținătoare ( comuna, orașul sau municipiul în al cărui patrimoniu se află bunul ) are atributul conferit de art. 21 al. 4 din Legea nr. 10/2001 de a emite dispoziția motivată asupra notificării, în egală măsură Președintele Consiliului Jud. C are - prin prisma calității asumate în cond. art. 102 al. 1 din Legea nr. 215/2001 - abilitarea de a emite dispoziții pentru bunurile pretinse în temeiul legii speciale și care se află în patrimoniul județului.
De altfel, art. 21 al. 1 din Legea nr. - arată că imobilele preluate abuziv de stat și deținute de,orice persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
În raport de toate aceste considerente, constatând în raport de disp. art. 296 cod proc. civilă că motivele de apel sunt neîntemeiate față de soluția primei instanțe, apelul formulat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil formulat de apelantul pârât PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN C, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, domiciliat în B, nr. 7,.1,.2, sect. 1 și, domiciliată în B,-,. 15,.3,.2, sect. 1, ambii cu domiciliul ales în C,- și intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 466 din 6.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
2.12.2009
Dact.disp.gref.
6 ex./ 3.12.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea
