Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 26/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.26
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 307/18.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat ORAȘUL I REPREZENTAT PRIN PRIMAR, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă mandatarul pentru reclamanta apelantă, lipsă fiind pârâtul intimat Orașul I prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care mandatarul reclamantei apelante depune răspunsul la întâmpinare, iar instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 307/18.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins contestația formulată de către reclamanta împotriva Dispoziției nr.153/2009 a Primarului orașului
Pentru a pronunț această sentință, prima instanță a reținut că prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr.153/2008 a Primarului orașului I, prin care acesteia i s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan de 805 mp, situat în localitatea I, str. - nr.22, înscris în CF 3092 I, teren care a fost expropriat abuziv prin Decretul nr.540/1973.
În motivarea contestației sale, reclamanta a arătat că a făcut demersuri continue, vreme de 6 ani, pentru recuperarea terenului său, dar nu a primit nici un răspuns, până în anul 2009, în condițiile în care cererea de retrocedare s-a făcut în anul 2003, în temeiul 10/2001, iar ulterior, în anul 2005, această cerere a fost reiterată în temeiul 247/2005.
Primarul orașului Iad epus întâmpinare, solicitând respingerea contestației, cu argumentul că reclamanta nu a respectat disp.art.22 alin.1 din 10/2001, cu privire la termenul de depunere a notificării și nici prev. alineatului 2 al aceluiași articol, cu privire la procedura de comunicare a notificării prin intermediul executorului judecătoresc.
Din probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că terenul în litigiu se află în intravilanul orașului I,-, înscris în CF 3092 I, iar la data de 24.03.2003 reclamanta a formulat o cerere de retrocedare, înregistrată sub nr.2578, întemeiată pe dispozițiile 10/2001, iar ulterior a formulat o nouă cerere, în baza 247/2005.
Prin Dispoziția nr.153/2009, Primarul orașului Iar espins cererea de retrocedare, invocând nerespectarea disp.art.22 din 10/2001, arătându-se că anterior, prin Hotărârea nr.97/2006, Comisia locală de fond funciar Iar espins cererea de reconstituire cu motivarea că nu este de competența sa soluționarea unei astfel de cereri, această hotărâre fiind confirmată și de Comisia județeană de fond funciar A, care prin Hotărârea nr.393/2007, a dispus punerea în posesie a reclamantei cu o suprafață de 0,5 ha teren agricol, reconstituit în baza 18/1991, dar a respins solicitarea acesteia privind retrocedarea celor 805 mp din intravilan, cu argumentul că pentru acest teren se aplică normele din 10/2001.
În privința contestației reclamantei, tribunalul a mai reținut că temeiul reconstituirii este 10/2001, fiind vorba despre un teren intravilan, timp ce terenurile extravilane fac obiectul legilor fondului funciar, iar în această privință, cererea reclamantei a fost admisă, dispunându-se punerea în posesie cu 0,5 ha.
Pe de altă parte însă, prelungirea dată de 247/2005, în titlul V vizează doar persoanele care nu au depus cereri în termenul prevăzut de Legea fondului funciar nr.18/1991, ori aceste cereri s-au pierdut sau cu privire la care nu au primit nici un răspuns, și doar aceste categorii de persoane se puteau adresa cu o nouă cerere comisiilor de fond funciar, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
În Legea nr.1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, solicitate potrivit prevederilor 18/1991 și ale 169/1997 sunt aplicabile disp.art.II-V din Titlul VI al 247/2005, unde la art.3 se arată că persoanele fizice și juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce pot fi restituite conform acestei legi, până la 30 noiembrie 2005. Însă, nici această normă nu are legătură cu solicitarea reclamantei, fiind vorba despre persoane care anterior au solicitat deja și care în prezent, pot cere diferența de teren.
Tribunalul a concluzionat că, fiind vorba despre un imobil preluat abuziv, respectiv teren intravilan, legea aplicabilă este doar 10/2001 și raportat la aceasta, disp.art.22 prevăd că termenul de depunere a notificărilor este de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar acest termen a fost prelungit de două ori, cu câte 3 luni, astfel încât termenul limită a fost februarie 2002.
În plus, notificarea ar fi trebuit depusă prin executorul judecătoresc, iar nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Or, reclamanta a depus cererea după mai mult de 1 an de la momentul expirării termenului, deși în termenul de 1 an, cât s-au putut depune notificări, ar fi avut posibilitatea să facă demersurile necesare, iar 247/2005 nu i se aplică reclamantei, cu privire la dreptul de a depune o nouă cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, reclamanta, care a solicitat schimbarea sentinței primei instanțe, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică întrucât nu a avut în vedere demersurile repetate, cu o durată de peste 7 ani, inițiate de către reclamantă pentru a-și recupera grădina casei și care i-a fost expropriată în baza Decretului nr.540/1973, fără nici un fel de despăgubire.
Reclamanta - apelantă arată că este o persoană în vârstă de 84 de ani și nu a primit un răspuns favorabil la notificarea sa, deși a solicitat terenul intravilan de 805 mp, printr-o notificare adresată Primarului orașului I încă din data de 12 februarie 2002, cererea domnie sale fiind înregistrată sub nr.1643, depusă și la fila 122 - dosar fond și care a fost ignorată de prima instanță.
În aceste condiții, apelanta a susținut că domnia sa a formulat notificarea în termen, adresând-o Primăriei orașului I, care avea datoria să o soluționeze și nu să îi respingă notificarea, ca tardiv introdusă, deși reclamanta continuă să plătească impozit și pe această suprafață, neîncetat, de la momentul adoptării actului de expropriere și până în prezent.
Intimatul - pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului reclamantei, susținând că notificarea reclamantei nu a fost depusă în termenul legal prev. de art.22 din 10/2001 și nu s-a respectat formalitatea de a fi expediată prin intermediul executorului judecătoresc.
Curtea, analizând apelul reclamantei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de aceasta, cu aplicarea disp.art.282 și urm. pr.civ. rap.la art.297 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat.
În acest sens, curtea va constata că atât Dispoziția nr.153/2009 a Primarului orașului I, cât și sentința apelată sunt nelegale în ceea ce privește reținerea excepției tardivității depunerii notificării de către contestatoarea, în condițiile în care atât la dosarul administrativ, cât și la dosarul primei instanțe - fila 122 - există Notificarea înregistrată la Primăria orașului I sub nr.1643 din 12 februarie 2002, prin care reclamanta, în calitate de persoană îndreptățită solicită retrocedarea nu numai a unui hectar de teren agricol, despre care susținea că este moștenit de la socrul ei -, dar cerere explicit și retrocedarea suprafeței de teren intravilan de 805 mp, reprezentând grădina casei sale, identificat în CF 3092 și care i-a fost expropriată prin Decretul de Stat nr.540/05.10.1973, precizând că va atașa și documentele necesare, în termenul legal de 18 luni (depusă din nou în probațiune și atașată și la fila 15 - dosar apel).
Această notificare, chiar dacă nu este adresată prin intermediul executorului judecătoresc identifică fără echivoc terenul revendicat, în termeni de localizare, suprafață, evidență de CF precum și temeiul legal în care a fost expropriat abuziv, alături de mențiunea că se dorește retrocedarea acestei suprafețe, iar destinatarul este unitatea deținătoare, adică orașul I, reprezentat prin Primar.
Or, așa cum rezultă din Dispoziția nr.153/13.03.2009 a Primarului orașului I, această cerere/notificare a fost complet ignorată de către pârât, care a analizat doar o cerere prin care reclamanta a revenit asupra cererii inițiale din 12.02.2002, respectiv cererea/notificarea nr.2578/24.03.2003, care însă nici ea nu a fost soluționată pe fondul ei, reținându-se că ar fi fost tardiv introdusă în raport cu termenul prev. de art.22 din 10/2001 și că nu a fost expediată prin executorul judecătoresc.
Curtea, având în vedere cererea/notificarea nr.1643/12.02.2002, va constata că aceasta este formulată în termenul prev. de art.22 din 10/2001, care a fost marcat în intervalul 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 - ca urmare a două prelungiri succesive de câte trei luni, prin OUG 109/2001 și OUG 145/2001, însă a fost ignorată atât de căte autoritatea administrativă competentă să soluționeze notificările în baza 10/2001, cât și de către prima instanță.
În aceeași ordine de idei, curtea va constata că cerința nerespectării formalității expedierii notificării prin intermediul executorului judecătoresc, prevăzută tot de art.22 din 10/2001 nu prevede și sancțiunea decăderii din dreptul de a solicitat măsuri reparatorii, câtă vreme o astfel de sancțiune ar fi trebuit cuprinsă și explicitată în conținutul legii. Însă 10/2001 nu sancționează sub nicio formă lipsa unui astfel de demers, iar în cazul în speță, nu există niciun dubiu cu privire la faptul că unitatea deținătoare a recepționat și a fost înștiințată de către contestatoare cu privire la intenția sa de a beneficia de măsuri reparatorii în baza 10/2001 pentru terenul de 805 mp situat în localitatea I, str. - nr.22, înscris în CF 3092 I, teren care a fost expropriat abuziv prin Decretul nr.540/1973, dovada în acest sens fiind cererea/notificarea înregistrată sub nr.1643/12.02.2002.
Prin urmare, curtea va constata că reclamanta - apelantă a notificat în termen, la data de 12.02.2002, unitatea deținătoare cu privire la terenul din litigiu, însă prin Dispoziția nr.153/13.03.2009, notificarea sa a rămas nesoluționată, iar tribunalul a menținut și confirmat în mod eronat acest act emis de Primarul orașului I, fiind de asemenea ignorate și dispozițiile cuprinse în decizia nr.20/2007 a Înaltei Curți de casație și Justiție, dată în interesul legii și prin care instanțelor de drept comun li se impune obligația de a soluționa ele notificările persoanelor îndreptățite, pe fond, în ipoteza în care se constata că acestea fie sunt în continuare nesoluționate de autoritățile administrative competente, fie că au fost emise dispoziții sau decizii de respingere nelegale.
În acest sens, Înalta Curtea statuat cu putere de lege că, din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsulart. 2alin. (2) și înart. 14din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
O astfel de soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prinLegea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prinart. 6paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prinart. 25și26din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute înart. 297alin. 1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, laart. 21alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În aceste condiții și pe baza acestor considerente, curtea va constata că tribunalul avea datoria să analizeze și să soluționeze pe fond notificarea nr.1643/12.02.2002, motiv pentru care, în baza art.297 pr.civ. va admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.307/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, pe care o va desființa și va trimite cauza spre rejudecare în fond la prima instanță, respectiv Tribunalului Arad.
Va constata că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 307/18.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare în fond la primă instanță, respectiv Tribunalul Arad.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică cu:
Reclamanta apelantă
- I,-, jud.
Pârâtul intimat
ORAȘUL I REPREZENTAT PRIN PRIMAR - I, jud.
Red. /16.02.2010
Tehnored /18.02.2010
Ex.4
Primă instanță:
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup
