Expropriere. Speță. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.25
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 404 din 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI A și MUNICIPIUL A REPREZENTAT PRIN PRIMAR, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că pârâții intimați au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, situație față de care lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Deliberând asupra acțiunii civile înregistrată la Judecătoria Arad la data de 6.09.2007 constată că reclamantul a chemat în judecată pârâtul Statul Român reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului A, prin Primar, solicitând să se constate că imobilul înscris în CF nr. 4655 Aradul, nr.top.1840-1843/a a trecut în cota de 2/4 părți, fără titlu valabil în proprietatea statului și în consecință să se dispună radierea dreptului de proprietate a Statului Român asupra cotei de sub B4 și să fie îndrumat să efectueze operațiunea în cartea funciară.
În motivare, reclamantul arată că în anul 1941 familia sa a cumpărat imobilul în litigiu, pentru folosința personală, cu destinația de locuință.
În anul 1947, fără justificare, cota de 2/4 părți a mamei reclamantului a fost expropriată în favoarea statului Român, pe baza legii privind reforma agrară. Consideră că această măsură a fost abuzivă și ilegală, care s-a făcut cu încălcarea Constituție și a legilor în vigoare la vremea respectivă, deoarece în Lege nr.182/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, nu se face nici o referire la casele cu destinația de locuință, legea având ca obiect doar terenurile și proprietățile agricole. În plus, mama reclamantului nu a fost criminal de război, nu a colaborat cu Germania hitleristă, nu s-a refugiat din țară după 23 august 1944 și nu s-a înscris voluntar pentru a lupta împotriva Națiunilor Unite.
Judecătoria Arad prin sentința civilă nr. 8359 din 29.10.2007 pronunțată în dosar nr- a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Arad și a declinat în favoarea Tribunalului Arad competența materială de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamantul în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului A și Municipiul A reprezentat prin Primar.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Tribunalul Arad prin sentința civilă nr.840 din 6.11.2008 pronunțată în dosar nr- a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului A și municipiul A reprezentat prin primar, având ca obiect revendicare imobiliară.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, care prin decizia civilă nr.37 din 26.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, a fost admis, desființată sentința atacată și trimisă cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Arad.
În rejudecare pârâtul Consiliul local al municipiului A reprezentat prin Primar a depus întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului A, inadmisibilitatea acțiunii în condițiile în care acesta nu a solicitat instanței constatarea calității de moștenitor, inadmisibilitatea acțiunii în revendicare imobiliară și rectificare de carte funciară atâta timp cât reclamantul solicită restabilirea situației anterioare asupra cotei de 2/4 din imobilul situat în A, Calea nr.3 și tardivitatea constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâtul Municipiul A și numiții și precum și cu, în condițiile art. 45, alin.(5) din Legea nr.10/2001.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată și inadmisibilă pe calea dreptului comun.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat să fie înlăturate ca netemeinice criticile aduse de pârâtul Municipiul A prin întâmpinare.
Tribunalul în fapt rețină că reclamantul pe calea dreptului comun a solicitat să se constate că imobilul înscris în nr. 4655 Aradul, nr. top. 1840-1843/a a trecut în cota de 2/4 părți, fără titlu valabil în proprietatea statului și, în consecință, să se dispună radierea dreptului de proprietate a Statului Român asupra cotei de sub B 4.
Prin sentința civilă nr. 404 din 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului A și Municipiul A reprezentat prin primar.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Arad a reținut următoarele:
În anul 1941, familia reclamantului a cumpărat imobilul în litigiu, pentru folosința personală, cu destinația de locuință.
În anul 1947, cota de 2/4 părți a mamei reclamantului a fost expropriată în favoarea statului Român, pe baza Legii privind reforma agrară.
Din copia certificatului de calitate de moștenitor nr. 215 din 13 mai 2002, eliberat în dosar nr. 224/2002 al biroului Notarial Public, tribunalul reține că reclamantul are calitate procesuală activă.
Din copia notificării fila 15 tribunalul constată că reclamantul a formulat în temeiul art. 22 din Legea 10/2001 o notificare adresată Primăriei Municipiului A, prin care a solicitat restituirea în natură a cotei de din imobil situat în A, Calea nr.3, înscris în 4655 Aradul, notificare din care rezultă că imobilul este revendicat și în baza legii speciale.
Din copia cărții funciare cu nr. 4655 Aradul nou rezultă că, cota de 2/4 din imobil a fost preluat de stat prin expropriere în anul 1947, de fapt această cotă este și obiectul prezentului litigiu, deoarece pe cota de este proprietar tabular minorul și pe cota de este proprietar reclamantul.
În ceea ce privește preluarea cotei de 2/4 a imobilului, prin expropriere de către Statul Român, tribunalul având în vedere dispozițiile Legii 33/1994, raportat la Decizia cu nr. 53 din 04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căruia acțiunile având ca obiect revendicarea imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu mai pot fi întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ, după intrarea în vigoare a legii nr.10/2001.
Din lucrările dosarului rezultă că o parte din imobil este înstrăinat, cumpărătorilor și și, iar titlul lor a fost analizat prin Sentința civilă cu nr.3218 din 15.06.2005, și au fost găsite valide, însă neînscrierea în cartea funciare nu poate fi invocată de reclamant deoarece, tehnic intabularea nu poate fii efectuate până când nu se face în prealabil apartamentarea imobilului, urmat cu ieșire din indiviziune, operațiunii care depinde de toții proprietarii tabularii.
Din copia notificării fila 15 tribunalul constată că reclamantul a formulat în temeiul art. 22 din Legea 10/2001 o notificare adresată Primăriei Municipiului A, prin care a solicitat restituirea în natură a cotei de 1/2, notificare din care rezultă că imobilul este revendicat și în baza legii speciale.
O primă problemă, este a ceea a existenței unei opțiuni a persoanelor îndreptățite între aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință, Legea nr.10/2001, și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume Codul civil.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie1989 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta, de unde rezultă că modul de preluare a imobilului nu are nici-o importanță.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil, precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute (art. 18 lit. c, art. 29), așa încât argumentul în sensul că nu ar exista o suprapunere în ce privește câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.
Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dispozițiile din art. 6 alin. 2 din Legea nr.213/1998 prevede că "pot fi revendicate de foștii
proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi
speciale de reparație", or, Legea nr. 10/2001 reglementează toate măsurile
reparatorii, inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, oferind, astfel o gamă mai largă de măsuri reparatorii față de acțiunea în revendicare.
Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 instituie, atât o procedură prealabilă, dar și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
Dacă persoana îndreptățită a formulat notificarea, în temeiul
prevăzut de lege, care a fost respinsă prin dispoziția (decizia) unității
deținătoare și a atacat-o cu "contestație", iar, apoi, cu apel și recurs, în final fiind respinsă ca nefondată sau tardivă, o nouă acțiune, în revendicare, întemeiata pe dreptul comun, este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, dreptul la acțiune a fost deja exercitat (fiind epuizat) și nu mai poate fi valorificat pe nici o altă cale, iar pe ce altă parte, este exclusa, de natura specială a proceduri Legii nr. 10/2001.
Problema raportului dintre legea specială și legea generală
fost rezolvată în aceiași mod de Înalta Curte, atunci când a decis, în interesul
legii, că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publica nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
Prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
În acord cu soluțiile adoptate de Curtea Constituționala a României
privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 și buna credință
cumpărătorului chiriaș, se constata că această lege, în limitele date de dispozițiile art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze aceasta procedură au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumpărat, cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.
Cu atât mai mult, deci, nu pot fi exercitate nici acțiuni în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din această lege specială soluție conformă cu regulilenon bis in idem, electa una,precum și cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența CEDO ( - 1997, a).
Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar acțiunea dreptului comun, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, instituie controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție în condițiile art. 21 al. 1 și 3 din Constituție și ale art. 6 al. 1 din CEDO.
Potrivit Legii nr. 10/2001 se conferă plenitudine de jurisdicție în materie, cu obligația examinării fondului cauzei, în primă instanță de către tribunal, în apel, pe calea devolutivă, de către curtea de apel și în recurs, în limitele motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedura civilă, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civila și de proprietate intelectuală. Prin urmare, acele persoane care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanșat în termenul legal o atare procedură sau care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură a imobilului, nu au deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480.civ.
Existenta unei proceduri speciale în care dreptul de proprietate
poate fi valorificat, precum și stabilirea unor termene în acest scop nu constituie prin ele însele o încălcare a art. 21 al. 2 din Constituție și a art. 6 al. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât asemenea restricții sunt rezonabile și determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt, a unor situații litigioase și asigurării, pe aceasta cale a securității juridice a circuitului civil.
Adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă articolul 6 din Convenție, în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă și asigură plenitudinea de jurisdicție.
Măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, constând în pierderea dreptului de proprietate de către persoanele îndreptățite, care nu au respectat termenele prevăzute de această lege pentru formularea cererii de restituire, ori de atacare a unor acte lovite de nulitate, sunt în acord cu cerințele prevăzute de art. 1 din primul Protocol; precum si cu practica în materie a CEDO.
Împotriva sentinței civile nr. 404 din 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a declarat apel reclamantul, solicitând desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Arad deoarece judecătorul care a pronunțat hotărârea se află în cazul de incompatibilitate prev. la art. 24 Cod procedură civilă, fapt ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate, în condițiile art. 105 alin.1Cod procedură civilă.
Pe fondul acțiunii s-a arătat că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor anterioare ale instanței de apel care i-a cerut să examineze, realitatea pretențiilor reclamantului, pronunțând, din nou, o hotărâre pe excepția inadmisibilității acțiunii de drept comun, în condițiile existenței Legii nr. 10/2001.
Examinând apelul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 287 și urm. Cod procedură civilă se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Prin decizia civilă nr. 37 din 26.02.2009, Curtea de Apel Timișoaraa admis apelul reclamantului și a desființat sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, instanța de trimitere urmând să cerceteze și să se pronunțe cu privire la modul de preluare și constituire a titlului statului.
Tribunalul Arad prin sentința civilă nr. 404 din 01.10.2009 respinge, din nou, ca inadmisibilă acțiunea reclamantului, cu nesocotirea dispozițiilor instanței de apel, soluția fiind pronunțată de același judecător care pronunțase și hotărârea anterior desființată.
În aceste condiții, în mod corect este criticată hotărârea apelată, prin prisma dispozițiilor art. 24 Cod procedură civilă, raportate la art. 105 alin. 1 Cod procedură civilă, sentința fiind pronunțată de același judecător, în rejudecare, după desființare, adoptându-se exact aceeași soluție de respingere a acțiunii, pe excepția inadmisibilității.
Față de cele arătate, în speță, este incident motivul de incompatibilitate arătat, împrejurare ce va determina admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Arad, unui alt complet de judecată, în vederea examinării inclusiv a aspectelor de fond privind modul de constituire al titlului statului, eventualele drepturi subiective civile constituite în mod legal în favoarea altor persoane, posibilitatea retrocedării sau nu a imobilului, acordarea de despăgubiri etc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr.404 din 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Desființează hotărârea atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică cu:
Reclamantul apelant
- cu ales la av. în A,- - 10, jud. A
Pârâții intimați
CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI A --
MUNICIPIUL A REPREZENTAT PRIN PRIMAR - idem -
Red. /23.02.2010
Tehnored /23.02.2010
Ex.5
Primă instanță:
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup