Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 263/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (205/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.263
Ședința publică de la 27.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelantele- pârâte MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și de PRIMĂRIA DTS PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.1561/17.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant .
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul - pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin consilier juridic, în baza delegației depusă la fila 94, intimatul - reclamant personal și asistat de apărător, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la legitimarea intimatului - reclamant, acesta prezintă CI seria - nr.- - CNP -.
Curtea pune în discuție, cu prioritate, excepția de necompetență materială a primei instanțe - Secția Civilă a Tribunalului București, invocată în apelurile promovate de Comisia Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Consilierul juridic al apelantului - pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicită admiterea excepțiilor.
Apărătorul intimatului - reclamant pe excepția necompetenței solicită a se avea în vedere hotărârea pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX- a, secție care și-a declinat competența de soluționare în favoarea Secției Civile a tribunalului.
În cauză este vorba de o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, la acel moment, părțile nu au făcut opoziție față de măsura instanței de judecată și nu au formulat căi de atac în ceea ce privește soluția pronunțată.
Pe de altă parte, trebuie avută în vedere natura juridică a obiectului dedus judecății, fiind o acțiune care pune în discuție plata unor despăgubiri bănești, iar temeiul de drept este reprezentat de dispozițiile art. 20, 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost completate prin Normele Metodologice.
Conform textelor de lege invocate, orice activități care fac dovada, din partea entităților, în ceea ce privește nesoluționarea unor notificări, nu îngrădesc posibilitatea persoanei îndreptățite de a se adresa instanței de judecată.
În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile titlului 7 din Legea nr. 247/2005, în raport de obiectul dedus judecații și întrucât nu ne aflăm în prezența unor contestații îndreptate împotriva unității emitente.
Solicită a se reține că, în mod corect Secția Civilă a Tribunalului Bucureștis -a pronunțat ca instanță competentă asupra obiectului dedus judecății și a se avea în vedere și hotărârea intrată în puterea lucrului judecat, în ceea ce privește competența instanței.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
La data de 13 februarie 2008 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice și Primăria DTS, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 2.960.000 lei/ron (800.000 euro) reactualizată, în raport cu indicele de inflație a prețurilor, reprezentând măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în DTS,-, județul M, preluat în mod abuziv de către statul român, obligarea la daune cominatorii de 100 lei/zi și obligarea în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în baza cererii formulate în temeiul Legii nr. 112/1995, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 - DTSa emis hotărârea nr. 77/1996 completată apoi cu hotărârea nr. 570/1999 prin care i-au fost acordate despăgubiri pentru imobilul susmenționat, Ministerul Finanțelor - Trezoreria județului M efectuând și o plată parțială către reclamant în cuantum de 391.185.120 lei.
Reclamantul a mai arătat că potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, el este îndreptățit la despăgubiri pentru acest imobil la valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil - teren plus construcție - potrivit standardelor internaționale de evaluare, astfel că a formulat notificare în temeiul acestui text de lege, având dreptul la despăgubiri, constând în diferența dintre valoarea de circulație a imobilului și valoarea actualizată a despăgubirilor parțiale primite în temeiul Legii nr. 112/1995.
Drept urmare, prin dispoziția nr. 318 din 03 martie 2006, unitatea investită - pârâta Primăria Municipiului DTSa dispus respingerea cererii restituirii în natură, imobilul fiind imposibil de restituit, fiind propusă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005.
Contestatorul critică dispoziția susmenționată, întrucât nu s-a stabilit în mod expres și cuantumul bănesc al acestor despăgubiri, pentru a reprezenta o ofertă legală și concretă în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, solicitând instanței să determine în concret și să acorde în mod direct, măsuri reparatorii în echivalent sub forma de despăgubiri bănești.
Notificarea reclamantului înregistrată la data de 14 august 2001 fost preluată după cinci ani de zile, când reclamantul a adresat memorii numeroase instituției, de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și înregistrată sub nr. 15550/ în luna aprilie 2006 și că soluționarea potrivit Legii nr. 247/2005, se face în ordine aleatorie. Temeiul legal invocat de reclamant l-au constituit dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Tribunalul București - Secția a IX a contencios Administrativ și Fiscal, prin încheierea de ședință din 05 februarie 2008 înaintat cauza Tribunalului București spre repartizarea la o secție civilă, față de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, cauza fiind înregistrată la Secția a IV Civilă sub numărul de dosar nr- la data de 13 februarie 2008.
Pârâții au depus întâmpinări la dosar, solicitând respingerea acțiunii, invocându-se și mai multe excepții.
Reclamantul a administrat proba cu înscrisuri, titlul de proprietate al imobilului, decizia de preluare în baza Decretului nr. 92/1950, acte de stare civilă privind legitimarea procesuală activă în cauză față de autorii defuncți ai reclamantului, notificările efectuate în baza Legii nr. 112/1995 și Legii nr. 10/2001 - și o expertiză în construcții care a evaluat imobilul la suma de 2.221.496 lei/ron.
Prin sentința civilă nr. 1561 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, s-au respins excepțiile privind necompetența materială a Secției Civile a Tribunalului București în soluționarea cauzei, privind prematuritatea acțiunii, privind inadmisibilitatea acțiunii, excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a Ministerului Finanțelor Publice - ca nefondate, s-a admis acțiunea reclamantului, pârâții fiind obligați să acorde reclamantului măsuri reparatorii, constând în despăgubiri bănești pentru imobilul - teren și construcții - situat în-, orașul DTS, județul M în sumă de 2.221.496 lei/ron, cu restituirea despăgubirilor încasate de către acesta în baza Legii nr. 112/1995 și la daune cominatorii de 100lei/zi de întârziere, de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, până la plata integrală a sumei datorate, fiind omologat raportul de expertiză efectuat de către expertul.
Pârâții au fost obligați - în solidar - la plata sumei de 700 lei onorariu de expert către reclamant.
Cu privire la excepția necompetenței Secției Civile a Tribunalului București, s-a reținut că nu ne aflăm - prin cererea dedusă judecății - în situația prevăzută de art. 19 - 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul atacării deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - decizie care nu a fost încă adoptată.
S-a respins excepția de prematuritate a acțiunii, cu motivarea că nu se poate imputa reclamantului, că nu a depus toate diligențele în vederea soluționării notificării sale, iar motificarea cadrului legislativ după apariția Legii nr. 247/2005, nu este de natură să conducă la o tergiversare nejustificată timp de opt ani a cererii reclamantului.
Nici excepția inadmisibilității acțiunii nu a fost primită, cu aprecierea că nu există nici un impediment ca reclamantul să aleagă să se adreseze instanței de judecată, spre a-și realiza dreptul său, după o perioadă de opt ani.
Lipsa de calitate procesuală pasivă a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților susținută de către această pârâtă nu s-a primit, cu motivarea că această parte are atribuții în asigurarea organizării și funcționării Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Nici excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice nu a fost primită de către prima instanță, pe considerentul că potrivit art. 8 din Capitolul II din Titlul VII al Legii nr. 24/2005, până la finalizarea procesului de despăgubire, Ministerul Finanțelor Publice va reprezenta Statul Român ca acționar al "Fondului Proprietatea" și va exercita drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate.
Instanța a constatat astfel, că acțiunea reclamantului este întemeiată potrivit art. 20 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, acordându-i despăgubiri la valoarea imobilului, conform expertizei omologate, efectuată conform standardelor internaționale de evaluare astfel cum prevede art. 3 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în cuantum de 2.221.496 lei/ron din care urmează a fi scăzute despăgubirile încasate în temeiul Legii nr. 112/1995.
S-au acordat și daune cominatorii, făcându-se aplicarea art. 1073 și următoarele din Codul civil și s-a făcut aplicarea art. 274 Cod de procedură civilă privitor la acordarea de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții Primăria Municipiului DTS, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Primăria Municipiului DTSa arătat că dispoziția emisă a stabilit că reclamantul este îndreptățit la plata de despăgubiri reprezentând diferența dintre despăgubirile primite în baza Legii nr. 112/1995 și valoarea de circulație a imobilului, astfel că și-a îndeplinit obligația ce decurgea în sarcina sa din lege, solicitând respingerea acțiunii.
Ministerul Finanțelor Publice arată că în mod greșit s-a respins excepția admisibilității acțiunii, întrucât în speță este vorba de o dispoziție emisă la data de 03 martie 2006, așadar după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 care stabilește regimul acordării despăgubirilor conform Titlului VII din lege, iar obligația de plată a despăgubirilor în mod efectiv, revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar nu Ministerului Finanțelor Publice care nu are legitimare procesuală pasivă, iar cuantumul final al despăgubirilor, de asemenea, este în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Apelantele - pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au criticat de asemenea, sentința, pentru greșita respingere a excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei de către instanța civilă, întrucât pentru deciziile emise după data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 pe aspectul acordării de despăgubiri, contestațiile împotriva deciziilor adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 19 alin. 1 și art. 20 alin. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt de competența Curții de apel - Secțiile de Contencios Administrativ și Fiscal, astfel că sentința primei instanțe s-a pronunțat cu încălcarea prevederilor legii sus-menționate.
În plus, Comisia Centrală nu poate fi obligată la plata despăgubirilor, obligație ce-i revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, această pârâtă având legitimare procesuală pasivă în acest sens, dar numai după emiterea unei decizii de către Comisia Centrală și necontestată, astfel că acțiunea este și prematură.
Apelanții - pârâți au mai adus și critici privitoare la fondul soluționării cauzei, inadmisibilitatea obligării la plata de daune cominatorii, față de prevederile art. 5803Cod de procedură civilă, astfel cum au fost modificate și la obligarea în solidar, la plata cheltuielilor de judecată și s-a solicitat admiterea apelurilor.
În sprijinul excepției privind necompetența de soluționare a cauzei de către instanța civilă a Tribunalului București, s-au depus la dosar sentințe pronunțate în materie de la Secțiile de Contencios Administrativ ale Curților de Apel din tară, ca practică judiciară.
Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală, inclusiv pe aspectul competenței materiale de soluționare, urmând a se observa în acest sens, autoritatea de lucru judecat privind investirea instanței civile a Tribunalului București cu soluționarea cauzei, prin încheierea pronunțată la 05 februarie 2008 Tribunalului București - Secția a IX a de Contencios Administrativ și Fiscal, neapelată, așadar rămasă definitivă și irevocabilă.
S-a arătat că au fost invocate în acțiune prevederile Legii nr. 10/2001, iar nu prevederile Legii nr. 247/2005 care vizează procedura administrativă finalizată prin emiterea unei decizii a Comisiei Centrale, doar această procedură fiind supusă contestației ce atrage competența instanței de contencios, fiind respinse și toate criticile de fond privitoare la excepțiile invocate la obligarea la daune cominatorii și a cheltuielilor de judecată a pârâților, în solidar.
Nu s-au administrat noi probe în apel.
Curtea, văzând invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei de către instanța civilă a Tribunalului București, în apelurile formulate, a pus-o cu prioritate, în discuția părților, luând concluziile acestora.
Analizând cu prioritate excepția de necompetență invocată, Curtea constată că ea este fondată, pentru considerentele ce urmează:
După intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 247/2005 la 25 iulie 2005, sunt de imediată aplicare noile dispoziții privitoare la regimul acordării despăgubirilor, cu tot ce presupune acesta: competențe, instituții aplicate, procedura de urmat până la finalizarea, prin emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor, în cuantumul lor final, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, atacabilă cu contestație la Secțiile de Contencios Administrativ de la nivelul Curților de apel, potrivit art. 19 alin. 1 și art. 20 alin. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea constată că în speță nu ne aflăm în situația unei contestații îndreptată împotriva dispoziției emise de Primăria Municipiului DTS care a stabilit, de altfel, calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea despăgubirilor solicitate, cât mai ales, stabilirea cuantumului acestora, și acordarea lor de urgență de către instituțiile pârâte cu atribuții în acest sens.
Or, din acest punct de vedere, ne aflăm pe tărâmul noii procedurii stabilite în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, competența contenciosului administrativ de al nivelul curților de apel fiind atrasă nu numai pentru decizia emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar și pentru neemiterea acesteia ori tergiversarea soluționării în procedura administrativă prevăzută în acest sens și care se finalizează cu emiterea deciziei respective.
Altfel, ar însemna ca prin nerespectarea procedurii din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de către instituțiile prevăzute în prevederile respective, să se deschidă calea analizării pe fond a cererii de despăgubiri, nu de către instanța de contencios a curții de apel, ci de instanță civilă de la nivelul tribunalului - ceea ce este inadmisibil.
Or, potrivit textului de lege susmenționat, competența aparține Curții de Apel București în primă instanță și nu Tribunalului București, potrivit cu art. 3 pct. 1 și 4 Cod de procedură civilă.
Invocarea autorității de lucru judecat printr-o încheiere de înaintare a cauzei spre soluționare de la Secția Contencios Administrativ a Tribunalului București la altă secție a Tribunalului - Secția Civilă, nu poate fi reținută, întrucât prin încheierea respectivă s-a trimis cauza de la o secție la alta a tribunalului, din punct de vedere administrativ.
Dar chiar dacă eram în situația de declinare a competenței cauzei, în mod irevocabil, de la o instanță de contencios la una civilă, o astfel de hotărâre avea drept efect indiscutabil, doar dispoziția de dezinvestire, nu și aceea de învestire a noii instanțe, aceasta din urmă, la rândul ei, având căderea, potrivit legii, de a-și verifica propria competență.
Or, Secția Civilă a Tribunalului București în mod greșit a reținut că ea este instanța competentă să soluționeze cauza dedusă judecății, pe fond și a respins excepția de necompetență invocată.
În consecință, potrivit art. 296 Cod de procedură civilă, va fi admisă excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei în primă instanță de Tribunalul București, va fi anulată sentința apelată, cauza fiind reținută spre judecare în primă instanță, la Curtea de Apel București, urmând a fi înaintată spre competentă soluționare - Secției de Contencios Administrativ și Fiscal al Curții de Apel București, pentru considerentele sus-menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantele - pârâte Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu sediul în B,-, sector 1, Primăria Municipiului DTS prin Primar cu sediul în DTS,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1561 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant domiciliat în B, șos. - - nr. 288,. 3,. C,. 155, sector 3.
Admite excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei în primă instanță.
Anulează sentința civilă apelată și reține cauza spre judecare, înaintând dosarul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București spre soluționare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
7ex./11.05.2009
-4.-
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica
