Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 270/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 270/
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-au luat în examinare apelurile civile formulate de:
1) apelanții reclamanți și intimați, și, toți cu domiciliul în B, str. -. -, nr. 8, sect. 5 și,
2) apelantul pârât și intimat CENTRUL DE "MAREA NEAGRĂ - ", cu sediul în M,-, jud. C,
împotriva sentinței civile nr. 231 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 16 noiembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte din prezenta decizie.
Pentru concluzii scrise completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelurilor la data de 23 noiembrie 2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 231/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța -secția civilă a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, și în contradictoriu cu pârâtul CENTRUL DE MAREA NEAGRĂ, M, fiind anulată decizia nr. 2251/25.10.2005 emisă de entitatea pârâtă, cu consecința obligării acesteia la emiterea unei dispoziții motivate cu propunere de acordare către reclamanți a despăgubirilor calculate conform standardelor internaționale de evaluare, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul - teren în suprafață de 400 mp situat în M, str.- - / str. -.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de restituire în natură a aceluiași imobil.
Pârâtul a fost obligat la 900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că prin notificarea nr.200/01.09.2005 comunicată prin Biroul Executorului Judecătoresc, reclamantul a solicitat pârâtei Centrul Român de "Marea Neagră" M să-i acorde măsurile reparatorii prin echivalent, constând în restituirea în natură a suprafeței de 400 mp și a construcției edificate fără autorizație situată în Municipiul M, str.- - cu str. -, județul
Anterior reclamanții mai înaintaseră către Primăria Mun. M notificarea din 08.03.2001, cu o solicitare similară, fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Instanța de fond a reținut că reclamanții s-au legitimat procesual activ, prin prezentarea certificatului de calitate de moștenitor nr. 200 din 05 octombrie 1998 eliberat de, prin care s-a constatat calitatea de moștenitori legali reclamantului, și, ca descendenți cu o cotă de 1/3 fiecare de pe urma autoarei lor, care dobândise imobilul în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2034/5.11.1945, de la vânzătorii Gh. și Gh., prin mandatar, act transcris sub nr.178 din 13 noiembrie 1945.
Din adresa nr. 3842/18.11.1991 rezultă că imobilul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului, ca urmare dislocării familiei reclamanților la 20 aprilie 1952, prin Decretul fostului Minister al lor Interne nr.239/1952 și fixarea domiciliului obligatoriu în Comuna, raion
Amplasamentul terenului de 400 mp. aparținând autoarei reclamanților a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert ing., care a concluzionat că acesta este în prezent ocupat integral de construcțiile și instalațiile Centrului Român de "Marea Neagră" din M; expertul a arătat că nu există nici o suprafață de teren liberă. Lotul de teren mai sus menționat a fost inclus în suprafața totală de teren de 2.795 mp. pentru care pârâtei i-a fost emis de către Ministerul Turismului certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0584 din 9 octombrie 1997, în temeiul dispozițiilor HG nr. 834/1991.
În cauză, din ansamblul probelor administrate a rezultat că imobilul mai sus menționat a fost preluat în proprietatea statului, în mod abuziv, fără titlu, astfel încât se justifică acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/ 2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/ 2005.
Instanța de fond a conchis în sensul că imobilul notificat se încadrează în cele reglementate de norma specială de reparație prevăzută de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, trecerea lui în patrimoniul statului fiind făcută fără o justă despăgubire a persoanelor îndreptățite, lipsirea proprietarului de posesia asupra bunului său reprezentând - în accepțiunea dispozițiilor art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului - o atingere adusă dreptului de proprietate.
Având în vedere situația de fapt actuală a imobilului, judecătorul fondului a arătat că deși reclamanții au justificat calitatea de persoane îndreptățite, în cauză nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, ci doar acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanții, și -, cât și pârâtul CENTRUL DE,MAREA NEAGRĂ-
Motivele de critică în apel depuse de apelanții reclamanți la termenul din 21.09.2009 au vizat, în esență, următoarele:
- nesoluționarea în integralitate a raportului litigios datorat preluării abuzive
a suprafeței de 400 mp.
Apelanții au solicitat să se constate că în mod eronat judecătorul fondului
a considerat temei valabil de preluare a bunului decizia de dislocare a familiei și de deportare ilegală, care nu putea constitui un act legal de stingere a dreptului de proprietate. S-a susținut că în urma acestui act samavolnic, membrii familiei au avut interdicție de acces în M până în anul 1989, care constituia zonă de graniță.
Pornindu-se de la această premisă, apelanții au arătat că pentru acest
imobil sunt incidente dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
- greșita determinare a valorii reale a terenului, în condițiile recesiunii și a diminuării pieții imobiliare.
Apelanții au susținut în acest sens că s-ar impune completarea expertizei tehnice imobiliare efectuate de expert cu o nouă lucrare fundamentată pe standardele internaționale de evaluare aferente anului 2008 și pe amplasarea excepțională a terenului comparativ cu cele aflate pe faleza altor stațiuni. S-a considerat, astfel, că în mod incorect expertul a aplicat o diminuare a valorii de întrebuințare de 30% pentru că terenul este ocupat de construcții, despăgubirea neputând fi diminuată datorită actelor abuzive ale intimatului.
- despăgubirile acordate nu cuprind și,folosul de trasdin anul 1993 la zi,
câtă vreme prescripția nu curge în favoarea actului de ocupațiune prin forță.
- nu a fost sancționat abuzul de drept al intimatului, care a încercat să
tergiverseze soluționarea litigiului, apelanții reclamanți fiind puși în situația de a suporta onorariul a trei expertize tehnice dispuse în cauză pentru identificarea terenului pe care s-a edificat abuziv.
S-a solicitat, în consecință, admiterea apelului și schimbarea în tot
sentinței atacate, în sensul obligării intimatului la acordarea de despăgubiri integrale pentru imobil conform standardelor internaționale de evaluare la nivelul anului 2008, cu adiționarea valorii folosului nerealizat de la 01.01.1993 la data pronunțării deciziei în apel, precum și la obligarea societății la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii de avocat și onorarii de experți, precum și al costului deplasărilor lui pe distanța B-C și retur ( sume estimate în total la 8.000 lei ).
Prin motivele de apel depuse la același termen, apelantul pârât CENTRUL
DE MAREA NEAGRĂ, a criticat soluția tribunalului pe considerentul încălcării principiului disponibilității reglementat de art. 129 al. 6 cod proc. civilă.
Societatea apelantă a arătat că în mod nelegal a fost anulată decizia nr. 2251/25.10.2005 prin care a fost soluționată notificarea reclamanților privitoare la restituirea în natură a terenului, câtă vreme notificanții nu au cerut alternativ și acordarea de despăgubiri.
S-a susținut, totodată, că judecătorul fondului a dispus cu încălcarea legii obligarea societății de emitere a deciziei motivate pentru plata de despăgubiri calculate conform standardelor internaționale, cât și pentru echivalentul bănesc al terenului în suprafață de 400 mp. Au fost evocate prevederile art. 26 al. 1 din Legea nr. 10/2001, susținându-se că apelantul pârât nu poate fi obligat la plata efectivă a sumelor datorate persoanelor îndreptățite cu titlu de despăgubiri, ci doar la emiterea unei propuneri motivate în condițiile legii nr. 247/2005.
S-a făcut trimitere la normele care reglementează în concret modalitatea de acordare a acestor despăgubiri, pe baza propunerilor formulate, de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În același context a fost criticată, prin pct. 3 al motivației apelului, modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, singura entitate care are acest rol fiind Comisia Centrală, la care face trimitere art. 16 al. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În fine, s-a susținut că există o contradicție flagrantă între considerentele și dispozitivul sentinței atacate, pentru că deși în motivare se amintește de procedura de evaluare și acordare a despăgubirilor potrivit legii speciale
( anume, de către Comisia Centrală ) în soluție se impune societății să,dea ea însăși reclamanților această despăgubire.
Analizând criticile de nelegalitate și de netemeinicie evocate, vor fi avute următoarele considerente:
1. Cu privire la apelul reclamanților:
Procedura specială instituită odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a urmărit repararea actelor de preluare abuzivă, cu sau fără titlu valabil (în accepțiunea dată acestei ultime sintagme de art. 6 din Legea nr. 213/1998 ) a imobilelor intrate în patrimoniul statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, ceea ce este esențial în prezentul litigiu este de a se stabili dacă acest teren a fost preluat sau nu abuziv de către stat în perioada de referință, iar nu dacă această preluare poate fi interpretată ca fiind făcută în temeiul unui,titlu valabil, și aceasta întrucât însuși art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001 include în sfera actelor de preluare cu caracter abuziv și pe cele la care se referă art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Din această perspectivă, instanța de fond nu a realizat o distincție în sensul că bunul ar fi fost preluat valabil, în temeiul unui titlu, dar neconform actelor normative ale vremii (și deci, abuziv), ci a calificat neechivoc modalitatea de preluare a imobilului ca fiind abuzivă, pentru a se raporta în continuare la celelalte prevederi ale Legii nr. 10/2001.
Pornind de la această premisă, instanța de fond a analizat, pe baza probelor administrate, dacă este posibilă aplicarea prevederilor art. 1 al. 1 și art. 7 din Legea nr. 10/2001 conform cu care imobilele preluate abuziv se restituie, de regulă, în natură și a motivat că, față de ocuparea integrală a terenului de construcția societății pârâte, nu se poate aplica acest principiu prevalent.
Expertiza efectuată în cauză a relevat, alături de înscrisurile depuse, că societatea pârâtă a achiziționat în anul 1992 Hotelul, din M, M obținând ulterior, ca titular al dreptului de proprietate a terenului, certificatul de atestare a dreptului de proprietate; că această construcție a fost ulterior extinsă în baza autorizației de construire și a certificatului de urbanism depuse la dosar, ocupându-se integral terenul în litigiu.
Față de această situație - necontestată de altfel nici de apelanții reclamanți - s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor.
Prin urmare, sub acest aspect, tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor legale incidente.
În ceea ce privește modalitatea de stabilire a despăgubirilor, în mod neîntemeiat au apreciat apelanții reclamanți că în evaluarea imobilului imposibil de restituit în natură trebuie aplicate standardele mai favorabile ale anului precedent (iar nu cele care implică și efectele recesiunii economice actuale) și elaborarea unei lucrări care să nu țină seama de actuala valoare a terenului în litigiu.
Calcularea valorii de circulație a bunului potrivit standardelor internaționale de evaluare are ca obiectiv estimarea valorii de piață, adică a valorii de schimb pe care proprietatea ar aduce-o dacă ar fi oferită spre vânzare pe o piață liberă, la data evaluării. Aceste metode standard de determinare a valorii de piață nu pot fi aplicate fără încadrarea în tehnicile de calcul aplicate de experții evaluatori și nu poate fi comparată cu evaluarea personală a bunului efectuată de partea interesată, justificată exclusiv pe ofertele imobiliare publice valabile în urmă cu doi-trei ani. Sub acest aspect, este evident că expertul desemnat nu putea proceda la evaluarea unui teren, potrivit standardelor internaționale, fără a ține seama de împrejurarea dacă acesta este ocupat sau nu de construcții și în ce proporție, acest criteriu fiind esențial în determinarea valorii de piață, fiind în acest context lipsit de relevanță dacă terenul a fost preluat sau nu abuziv.
Acesta a fost și considerentul pentru care a fost respinsă cererea de suplimentare a probatoriului în apel, în condițiile art. 295 al. 2 cod proc. civilă, în speță nefiind invocată încălcarea etapelor tehnice sau a procedeelor-standard de determinare a valorii imobilului, ci doar reducerea aplicată, de 30% pentru ocuparea terenului de construcțiile pârâtei.
Va fi respinsă ca nefondată și critica privitoare la neincluderea, în cuantumul despăgubirilor, și a,folosului nerealizat de fostul proprietar prin lipsirea sa de beneficiul și uzul bunului. În această situație se va reține că deși o asemenea cerere nu a fost formulată explicit în fața instanței de fond, o reflectare în conținutul despăgubirilor acordate persoanei îndreptățite și a folosului nerealizat nu este admisibilă în tăcerea legii. Or, privitor la acest aspect, Legea nr. 10/2001 stabilește neechivoc la ce anume se raportează valoarea în echivalent pentru bunul imposibil a fi restituit în natură - anume, valoarea de piață stabilită la data soluționării notificării potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Chiar dacă aspectul lipsei unei reparații in integrum a prejudiciului produs ca urmare a preluărilor abuzive a imobilelor de către stat a fost atins și în argumentația recentă a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că aceasta nu ar include, în raport de prevederile legii, și prejudiciul suferit,prin lipsirea îndelungată de indemnizare a persoanelor care s-au văzut private de bunurile lor ( cauza Ruxandra Ionescu României, 2006 ), se va reține că în litigiu o reparație echitabilă nu se poate realiza decât în acord cu dispozițiile legii naționale.
Pe de altă parte, această chestiune trebuie analizată și prin prisma persoanei față de care se poate pretinde abuzul, câtă vreme societatea pârâtă a achiziționat în anul 1993 un activ turistic, titlul asupra terenului fiind însă al unei terțe societăți, care la rândul său l-a dobândit în patrimoniu de la stat.
Așadar, despăgubirile nu pot cuprinde decât criteriul de raportare stabilit prin lege.
Apelul apelanților reclamanți este însă fondat sub aspectul neaplicării corecte a prevederilor art. 274 cod proc. civilă, în sensul că instanța de fond nu a luat în considerare toate cheltuielile suportate (și dovedite) de reclamanți. Astfel, cu ocazia pronunțării soluției asupra fondului nu s-a avut în vedere decât onorariul de 900 lei stabilit în acest ciclu procesual ( 600 lei achitați pentru expertiza imobiliară conform chitanței -/1 din 15.04.2008 și 300 lei onorariu avocațial - fila 8 dosar - ), ignorându-se sumele achitate cu același titlu în ciclurile anterioare ( 500 lei onorariu avocațial achitat conform chitanței 121/15.12.2005 și 1500 lei onorariu avocațial achitat conform chitanței 123/9.11.2007 ).
Pentru aceste motive, va obliga pârâtul și la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în plus față de cele stabilite cu ocazia judecării cauzei în fond.
Cum însă cheltuielile de judecată se acordă doar în baza probelor ce atestă efectuarea lor și cum, în cauză, nu se regăsesc alte cheltuieli de natura celor evocate de apelanții reclamanți și totalizate conform calculului propriu la 8.000 lei în prezentul litigiu, va fi respinsă critica privitoare la neacordarea integrală a acestei sume.
2. Cât priveșteapelul formulat de apelantul pârât, se va reține că acesta este nefondat.
Considerațiile referitoare la existența unei contradicții flagrante între considerentele sentinței atacate și dispozitivul acesteia, în sensul statuării în final a unei obligații de a da în sarcina societății, ca și cele privitoare la nesocotirea de către judecătorul fondului a prevederilor imperative ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, sunt neîntemeiate.
În realitate, sentința atacată nu dispune în sarcina entității deținătoare decât obligația de a face transpusă în abilitarea de a emite dispoziția motivată cu propunerea de despăgubiri, calculate conform standardelor internaționale de evaluare. Împrejurarea că această dispoziție, înaintată Comisiei Centrale, va fi analizată în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubire nu are relevanță în cauză, întrucât definește etapa ulterioară judecății, de executare a hotărârii judecătorești și de stabilire a justei despăgubiri în favoarea reclamanților.
Nu au fost, așadar, nesocotite prevederile legale referitoare la atribuțiile și ale Comisiei Centrale, instanța de fond aplicând textele Legii nr. 10/2001 la situația bunului imposibil de restituit în natură.
Apelantul pârât este în eroare și în ce privește conținutul deciziei pe care urmează să o înainteze Comisiei Centrale, întrucât despăgubirile calculate potrivit standardelor internaționale de evaluare nu se adiționează cu valoarea terenului; evaluarea terenului potrivit standardelor internaționale de evaluare constituie unicul suport al calculului valoric al despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru terenul preluat de stat.
În fine, prima critică formulată, referitoare la depășirea de către judecătorul fondului a limitelor învestirii și încălcarea art. 129 al. 6 cod proc. civilă, prin acordarea de despăgubiri deși reclamanții au solicitat doar restituirea în natură a bunului, ignoră întreaga jurisprudență în materie (inclusiv a CE.), dar și esența și scopul legii speciale de reparație, care este acela de a asigura o reală și echitabilă despăgubire a persoanelor deposedate abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în respectul dreptului de proprietate. Principiul statuat este așadar acela de a asigura o,reparație pentru actul abuziv al statului, astfel că neincluderea în petitul acțiunii a unor cereri legate de plata despăgubirilor nu poate avea nici o relevanță în contextul dat de lege.
Pentru aceste considerente, apelul formulat de apelantul pârât urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil formulat de apelantul pârât și intimat CENTRUL DE "MAREA NEAGRĂ - ", cu sediul în M,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 231 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Admite apelul civil formulat de apelanții reclamanți și intimați, și, toți cu domiciliul în B, str. -. -, nr. 8, sect. 5, împotriva sentinței civile nr. 231 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, schimbă în parte sentința apelată și obligă pârâtul la 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
15.12.2009
Dact.disp.gref.
6 ex./4.01.2010
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
