Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 274/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 274A
Ședința publică de la 11 decembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Andreia Liana Constanda
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 328/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți SC SA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata - reclamantă prin avocat., în baza împuternicirii avocațiale nr. -/04.12.2008, aflată la fila 18 din dosar, lipsind apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL și intimații - pârâți SC SA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL a depus la data de 24.11.2008 două exemplare ale motivelor de apel, astfel cum i s-a pus în vedere prin citație, care au fost comunicate intimaților - pârâți. De asemenea, se învederează instanței că apelantul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă. La data de 05.12.2008 - data poștei - intimata - reclamantă a depus întâmpinare în 2 exemplare.
Reprezentantul intimatei - reclamante învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul intimatei - reclamante formulează concluzii de respinge a cererii de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 328/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, ca neîntemeiat. Continuând, arată că intimata - reclamantă este unica moștenitoare a persoanei care a preluat imobilul care a fost preluat de stat în fapt. Totodată, arată că din actele existente rezultă calitatea de persoană îndreptățită a intimatei - reclamante la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. În ceeace privește admisibilitatea acțiunii, arată că instanța de apel, prin Decizia civilă nr. 550A/07.05.2007 rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, s-a pronunțat în sensul rejudecării pe fond a cauzei, ca urmare a pronunțării de către instanța de fond a unei hotărâri date cu încălcarea normelor legale. Mai arată că instanța de fond era obligată să respecte dispozițiile instanței de control care aveau autoritate de lucru judecat în sensul admisibilității acțiunii privind restituirea în natură a imobilului și a obligației instanței de fond de a soluționa pe fond cauza. Totodată, arată că a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, care nu s-a soluționat. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține în pronunțare cererea de apel formulată de apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 328/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți SC SA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă sub nr. 1684/2001, la data de 26.02.2001 și ulterior precizată, reclamanta a chemat în judecată pârâții MUNICIPIUL B prin Primarul General, SC SA și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, primii doi pârâți să fie obligați să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 372 mp și 1/3 din suprafața de teren de 208 mp, drum liniar situate în B,-, sector 2, preluate abuziv de la autorul său, G, iar ce de-al treilea pârât să fie obligat să îi plătească despăgubiri pentru construcția demolată, aflată pe terenul menționat.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului civil și ale Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 183/07.03.2005, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Prin decizia civilă nr. 387 A/2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, s-a declinat în favoarea Tribunalului București competența soluționării apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței menționate.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei din urmă decizii a fost respins prin decizia nr. 4858/18.05.2006 a ÎCCJ, Secția civilă, apreciindu-se drept legală soluția de declinare a competenței soluționării apelului.
Prin decizia civilă nr. 550A/07.05.2007 a Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 183/07.03.2005, care a fost desființată și reținută pentru soluționare în primă instanță. Urmare repartizării aleatorii, dosarul a fost reînregistrat sub nr. 33344/2007 pe rolul Secției a V-a civile a Tribunalului București.
În fond după desființare, la dosar a fost depusă o adresă emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul, privind stadiul soluționării notificării formulate de reclamantă, precum și alte înscrisuri relevante.
Prin sentința civilă nr. 328/14.02.2008, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată; a dispus obligarea pârâtului Municipiul B prin Primarul General să restituie în natură reclamantei terenul în suprafață de 382,91 mp situat în B,-, sector 2, precum și cota indiviză de 1/3 din terenul în suprafață de 292,81 mp (parcela 838/3), situat la aceeași adresă; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC - SA și Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, s-a respins acțiunea față de aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul revendicat de reclamantă a fost preluat în mod abuziv de către stat, potrivit art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unui titlu al statului asupra imobilului - nici relațiile privind situația juridică a acestuia (fila 74) și nici istoricul de rol fiscal (filele 74, 164 dosar nr. 1684/2001) nefăcând referire la modul de intrare în proprietatea statului a terenului în suprafață de 372 mp aflat în proprietatea autorului reclamantei, defunctul G, care îl dobândise prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 9426 din 28 martie 1935 de Tribunalul Ilfov Secția notariat, coroborat și cu actul de împărțire voluntară din 18 ianuarie 1939 (filele 7-14 dosar nr. 1684/2001) ca și cu procesul verbal de Carte funciară - nr. 604/20.11.1941.
Instanța de asemenea, a apreciat că reclamanta este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 față de dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a și ale art. 4 alin. 2, în calitate de moștenitoare a proprietarului deposedat abuziv, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 18/22.02.2000 eliberat de BNP (fila 4 dosar nr. 1684/2001).
Deși din relațiile înaintate de Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 (fila 13 dosar fond), reiese că s-a invocat drept argument al nesoluționării notificării împrejurarea că dosarul constituit în baza legii în vederea restituirii nu este complet, tribunalul a apreciat că înscrisurile a căror lipsă a fost susținută de unitatea deținătoare, nu sunt necesare.
Astfel, existența construcției pe terenul revendicat rezultă din actul de împărțire voluntară din 18 ianuarie 1939, astfel că nu mai avea vreo utilitate prezentarea autorizației de construire, cu atât mai mult cu cât, nu s-a susținut de către reclamantă că o asemenea autorizație ar fi existat.
De asemenea, instanța de fond a constata că la dosar nu s-a administrat creo probă concludentă pe aspectul susținerii că autorul reclamantei ar fi donat terenul către stat și consecutiv, înseamnă că nu poate fi prezentată o hotărâre judecătorească de anulare a pretinsei donații.
Nici prezentarea unui certificat de moștenitor de pe urma numitei s-a apreciat a nu fi fost necesară în condițiile în care nu există dovezi că aceasta ar fi avut vreun drept de proprietate asupra imobilului revendicat de reclamantă, iar căsătoria sa cu autorul reclamantei datează din 1956, conform certificatului de căsătorie atașat (fila 102), fiind deci ulterioară dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului.
Așa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză (fila 126 și urm. dosar nr. 1684/2001), terenul în suprafață de 382,91 mp situat în- (fostă nr. 22) este liber de construcții și poate fi restituit în natură.
În ceea ce privește însă terenul identificat în expertiză ca fiind S2, tribunalul a constatat că acesta nu s-a aflat în proprietatea exclusivă a autorului reclamantei, ci făcea parte din parcela 838/3 ce constituia drum de servitute. Întrucât conform actului de împărțire voluntară din 18 ianuarie 1939, autorul reclamantei și frații acestuia au înțeles să rămână în indiviziune în privința acestui drum, prima instanță a decis că măsura reparatorie va avea ca obiect cota indiviză a autorului reclamantei din terenul în suprafață de 292,81 mp (parcela 838/3).
Prin urmare, față de dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, precum și decizia nr. XX/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei curți de Casație și Justiție, instanța de fond a dispus obligare pârâtului să restituie în natură reclamantei terenul în suprafață de 382,91 mp situat în B,-, sector 2, precum și cota indiviză de 1/3 din terenul în suprafață de 292,81 mp (parcela 838/3) situat la aceeași adresă.
Totodată, s-a constatat că pârâta SC - SA nu are calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului, având în vedere că aceasta nici nu se află în posesia terenului și nici nu este entitate învestită cu soluționarea notificărilor formulate conform Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâților SC - SA și Ministerul Economiei și Finanțelor la plata despăgubirilor pentru construcția demolată de pe terenul revendicat, tribunalul a reținut că măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate, se acordă fie în condițiile art. 10 alin. 10 din Legea nr. 10/2001 de către entitatea învestită cu soluționarea notificării (în cazul compensării cu bunuri sau servicii), fie, potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (în cazul despăgubirilor bănești), caz în care s-a apreciat că nici SC - SA și nici Ministerul Economiei și Finanțelor nu au calitate procesuală pasivă și, în consecință, s-a admis excepția lipsei calității lor procesuale pasive, respingându-se cererea formulată în contradictoriu cu aceste entități, pe calea acestei excepții.
În termen legal, împotriva acestei sentințe pârâtul Municipiul B prin Primar General, a formulat apel criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul a susținut în dezvoltarea motivelor de apel, că prima instanță în mod greșit a reținut că reclamanta justifică un interes procesual în a solicita constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Astfel, potrivit art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil - situație invocată de intimata-reclamantă - pot fi revendicate de foștii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Legea nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 stabilește condițiile în care imobilele la care se referă art. 2 pot fi restituite în natură, respectiv condițiile în care vor fi acordate măsuri reparatorii.
Apelantul mai arată că prin derogare de la dispozițiile dreptului comun potrivit cărora proprietarul neposesor are la îndeamnă o acțiune în justiție pentru apărarea dreptului sau și reîntregirea atributelor acestuia, Legea nr.10/2001 instituie o procedură administrativă de recuperare a posesiei bunului (art. 2 pct. 2) supusă însă controlului judiciar prin aceea că acordă posibilitatea celor interesați de a ataca în justiție deciziile sau dispozițiile emise de persoanele juridice deținătoare, prin care se soluționează notificările prin care cei ce se consideră îndreptățiți solicită măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Apelantul consideră că înscrisurile depuse la dosarul cauzei, sunt relevante sub aspectu valabilității titlului statului, iar modul de preluare în proprietatea statului este perfect valabil.
Se mai arată pe de altă parte că existența unor norme speciale privind modul de redobândire a unei anumite categorii de imobile înlatură posibilitatea promovării unei acțiuni în revendicare în condițiile dreptului comun, așa încât acțiunea este inadmisibilă.
De asemenea, având în vedere faptul că prezenta acțiune a fost depusă după apariția Legii nr.10/2001 - lege specială ce derogă de la dispozițiile dreptului comun și care se aplică și cauzelor aflate pe rol la data intrării ei în vigoare, reclamanta avea posibilitatea de a se adresa Comisiei înființate în baza acestui act normativ și numai după ce Comisia ar fi dat un răspuns negativ ar fi putut formula pe calea dreptul comun o cerere în pretenții.
Apelantul opinează că prin invocarea și admiterea excepției inadmisibilității acțiunii nu este încălcat accesul liber la justiție al reclamantei, deoarece legea specială cuprinde și norme de procedură prin care se dă posibitatea declanșării controlului judiciar asupra deciziei sau dispoziției emise în soluționarea notificării.
Legea 10/2001reglementează în prezent revendicarea imobilelor de orice fel, preluate cu titlu sau fara titlu, indiferent de destinația lor, este de imediată aplicare, astfel cum reiese din dispozițiile art. 47 alin. 1, conform căruia, prevederile legii sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată.
Chiar dacă textul menționat este controversat sub aspectul interpretării, mai susține apelantul, în mod repetat în practica judecătorească s-a considerat că acest act normativ este aplicabil cauzelor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor judecătorești, inclusiv sub aspectul normelor de fond, de drept substanțial, deoarece în caz contrar, ar însemna să coexiste în paralel două reglementari diferite ale acestor categorii de litigii, respectiv dreptul comun, incluzând și Legea nr. 213/1998 și calea specială reglementată de Legea nr. 10/2001, ceea ce nu este posibil, deoarece ar conduce la o practică judiciară neuniformă și la soluționarea diferită a unor cazuri similare.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la motivele de apel, solicitând respingerea acestuia și menținerea sentinței ca legale și temeinice.
În cuprinsul întâmpinării, pe lângă caombaterea motivelor de apel, intimata face și susțineri pentru care Curtea apreciază că devoluțiunea nu a operat în calea de atac, astfel încât, instanța de apel fiind ținută de respectarea limitelor devoluțiunii fixate prin motivele de apel, conform art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciază că nu se impun a fi analizate.
Apelul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de apel și examinând decizia apelată sub toate aspectele în limita motivelor căii de atac, Curtea apreciază sentința apelată drept legală și temeinică.
Două sunt criticile susținute prin motivele de apel d e către apelantul pârât Municipiul B: lipsa interesului procesual al intimatei reclamante în formularea capătului de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului și inadmisibilitatea acțiunii în revendicare potrivit dreptului comun după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, ca lege specială reparatorie în materia restituirilor imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada martie 1945-dec. 1989.
Excepția lipsei de interes în solicitarea constatării nevalabilității titlului statului este nefondată, independent de împrejurarea că intimata reclamantă nu a investit instanța în mod explicit cu un asemenea petit.
Prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului București la 26.02.2001, Secția a IV-a Civilă, intimata reclamantă a solicitat să se constate deschisă succesiunea autorului său G, să se constate că ea este unica moștenitoare a acestuia, să se constate compunerea masei succesorale și obligarea pârâților inițial chemați în judecată Municipiul B și SC - SA să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de teren de 433 mp din-, sector 2 și cota indiviză de 1/3 din suprafața de 208 mp (drum liniar) de la aceeași adresă, precum și acordarea de despăgubiri pentru casa ce se afla pe tern la momentul demolării și a fost ulterior demolată; aceasta legitimându-și însă calitatea procesuală activă prin certificatul de calitate de moștenitor de la fila 4 dosar fond, certificat nr. 18/22.02.2000 eliberat de BNP și Asociații, prin precizările ulterioare ale cererii a renunțat implicit la primele capete de cerere privind dezbaterea succesorală.
La fila 53 dosar fond, reclamanta a formulat note de ședință prin care a susținut că imobilul i-a fost preluat autorului ei în vederea demolării construcției fără nici un titlu în anul 1975, fiind vorba de o preluare de fapt, aspect confirmat în situația juridică a acestuia solicitată - Departamentul Patrimoniul Imobiliar în care se comunică faptul că instituția emitentă nu deține actul normativ în baza căruia acest teren a fost trecut în proprietatea statului (fila 144 dosar fond).
În sfârșit, prin cererea depusă la fila 149 dosar primă instanță, intimata reclamantă depune o nouă cerere precizatoare prin care a solicitat să se dispună a-i fi lăsat în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață totală de 502,42 mp, din care - 382,91 mp teren aferent construcției demolate și 119,51 mp aferent porțiunii ce-i revenea autorului său din drumul de servitute, astfel cum ea a fost convenită de părțile actului de partaj voluntar aut. sub nr. 3066/18.01.1939 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, prin aceeași cerere s-a solicitat totodată, să se dispună obligarea Ministerului d e Finanțe (pârât cu care reclamanta a completat cadrul procesual prin cererea formulată la fila 39 dosar tribunal) să-i acorde despăgubiri pentru casa ce era situată pe teren și care a fost demolată după deposedarea autorului său.
Acesta fiind cadrul procesual, atât sub raport subiectiv cât și sub raport obiectiv, Curtea reține că intimata reclamantă nu a formulat un capăt de cerere distinct asupra nevalabilității titlului statului, însă, dat fiind temeiul de drept al cererii (aspect asupra căruia se va reveni), precum și pentru identificarea normelor incidente din legea specială, chiar în absența unui asemenea petit, instanțele erau ținute să analizeze valabilitatea titlului statului ca o chestiune prejudicială, în stabilirea premiselor corecte ale soluționării cauzei, pentru identificarea măsurilor reparatorii ce se cuveneau intimatei și implicit, pentru a reține sau nu aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea -, republicată.
Asemenea dezlegare era indispensabilă soluționării pricinii, astfel că și în prezența formulării unui astfel de capăt de cerere, Curtea reține că interesul procesual al intimatei reclamante ar fi fost pe deplin justificat.
Apelantul pârât este în eroare că atare analiză a valabilității sau nevalabilității titlului statului este lipsită de orice relevanță după modificarea Legii 10/2001 prin Legea 247/2005, întrucât prin legea de modificare art. 2 alin. 2 din Legea 10/2001 nu a fost modificat, iar pe de altă parte, în actul normativ de referință sunt identificabile soluții legislative diferite, după cum imobilul a fost preluat cu titlu sau fără titlu (art. 45 alin. 2, art. 45 alin. 4 sau art. 29, după republicare, fost art. 27, și după admiterea excepției de neconstituționalitate a acestui text prin Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, etc.); de asemenea, împrejurarea că atât imobilele preluate cu titlu cât și cele preluate fără titlu intră în noțiunea generică de imobile preluate abuziv ce constituie domeniul de aplicare al legii descris în art. 2, prin aceasta nu se abilitarea instanței de a verifica valabilitatea titlului statului, raportul dintre imobilele preluate abuziv și cele preluate cu sau fără titlu, fiind unul de la gen la specie sau de la general la particular.
Este lipsit de relevanță că textele anterior exemplificate nu au incidență directă în cauză, însă confirmarea de către instanță a susținerilor cu caracter de generalitate ale apelantului, ar avea înțelesul că nicio persoană care se pretinde îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 nu ar mai avea interes, după modificarea legii prin Legea 247/2005, să solicite constatarea nevalabilității titlului statului, iar nu numai intimata reclamantă în prezenta cauză, or, regimul juridic cu privire la un asemenea petit trebuie să aibă aceeași semnificație pentru toți destinatarii legii, deoarece situațiile identice presupun soluții identice.
În ce privește cea de-a doua critică formulată de apelant sub aspectul inadmisibilității cererii de chemare în judecată după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, întemeiată pe susținerea obligativității urmării procedurii administrative, Curtea constată că atare excepție nu mai poate fi invocată fără a se încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 550A/7.05.2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a Civilă, în prezenta cauză și împotriva căreia pârâtul nu a promovat recurs.
Prin această hotărâre s-a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 183/7.03.2005 a Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, s-a reținut că absența răspunsului la notificarea ce i-a fost adresată persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, context în care persoana îndreptățită are posibilitatea formulării unei cereri în instanță care să cenzureze acest refuz.
Soluția deși pronunțată anterior, este dată în concordanță cu recursul în interesul legii soluționat prin decizia nr. XX/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a cărei corectă incidență a reținut-o în cauză instanța de fond ce a pronunțat sentința supusă prezentului apel.
Față de cele ce preced, Curtea urmează a respinge apelul ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă și va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 328/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în B,-,. 131,. 1,. 2,. 6, sector 4 și intimații - pârâți SC SA, cu sediul în B,-, sector 2 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Ia act că intimata reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Tehnored. CN
6 ex./10.02.2009
Tribunalul București, Secția a V-a Civilă
Judecător -
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Andreia Liana Constanda
