Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 275/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.275

Ședința publică de la 16.12.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu

JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu

GREFIER - - -

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 842/30.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă C.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă C prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/15.12.2008, lipsind apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că intimata reclamantă a fost citată cu un exemplar al motivelor de apel. Totodată se arată că apelantul pârât Municipiul B prin Primar General a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.

Reprezentantul intimatei reclamante C învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.

Reprezentantul intimatei reclamante C solicită respingerea apelului ca nefondat, a se avea în vedere dispozițiile deciziei nr.20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care se arată că dacă în termen de 60 de zile unitatea nu răspunde notificării, instanța se poate pronunța asupra notificării formulate. Totodată solicită a se avea în vedere că instanța de fond a făcut corect aplicarea dispozițiilor art.24 din Legea nr.10/2001 și că s-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect judecarea cererii de apel formulată de apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 842/30.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă C.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr-, reclamanta Cas olicitat obligarea pârâtului Municipiul B prin Primarul General, la restituirea în natură a apartamentul fără număr, situat la parterul imobilului din B,-, sectorul 3, ce a făcut obiectul notificării nr. 985/3.07.2001.

În motivarea cererii, s-a arătat că imobilul a aparținut autoarei reclamantei ( ) până în anul 1950, când a fost inclus pe listele anexă ale Decretului nr. 92/1950 la poziția 2629, pe numele altei persoane decât proprietara. Reclamanta este unica moștenitoare a acesteia, potrivit certificatelor de moștenitor nr. 16/2004, nr. 64/2003, 153/1998 și 1348/1981. Apartamentul nu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, iar prin notificarea nr. 985/13.07.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, autoarea sa a solicitat restituirea în natură a imobilului. Notificarea nu a fost soluționată până în prezent, deși termenul prevăzut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 s-a împlinit, absența răspunsului unității deținătoare echivalând cu un refuz de restituire a imobilului care poate și trebuie cenzurat de către instanță.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21 alin. 1 și art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

În dovedirea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 842/30.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, s-a admis acțiunea reclamantei, fiind obligat pârâtul să restituie reclamantei în natură apartamentul situat în B,-, sectorul 3, compus din două (2) camere, bucătărie, baie, boxă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că nu a fost soluționată în termenul legal notificarea nr. 985/2001, trimisă prin Biroul de executor Judecătoresc ", și ", prin care autoarea reclamantei ( ) a solicitat restituirea în deplină proprietate și posesie a imobilului compus din construcție (apartament) și teren în suprafață de 393,26.

S-a reținut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită de a solicita restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, după cum urmează:

Imobilu1 situat în B,-, sectorul 3, fostă strada - - (astfel cum rezultă din adresa nr. -/15350/03.11.2006 emisă de Serviciul fila 17 verso), compus din teren în suprafață de 495. și trei corpuri de casă, a aparținut proprietarei, moștenitoarea defunctului, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 05.02.1940 de Comisia de Înființare a Cărților funciare în B, nr. 735/1940 (fila 7 dosar). La dosar nu a fost depus actul de proprietare al lui sau al autorilor săi, însă instanța a făcut aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, apreciind că s-a făcut dovada dreptului de proprietate în persoana autoarei, în raport de procesul verbal menționat mai sus și de înscrierea imobilului în listele anexe ale decretului nr. 92/1950 la poziția nr. 2629, ca fiind preluat de la. De pe urma defunctei a rămas ca moștenitoare, potrivit certificatului de moștenitor nr. 153/12.05.2008, emis de (fila 16 verso). De pe urma defunctei a rămas ca moștenitoare, potrivit certificatului de moștenitor nr. 1348/21.12.1981, eliberat de notariatul de Stat al sectorului 3 B (fila 6 dosar). De pe urma defunctei a rămas ca moștenitor (fila 16). De pe urma defunctului a rămas ca moștenitoare reclamanta C, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 2/10.01.2005 și certificatului de moștenitor suplimentar nr. 16/09.02.2005 eliberat de.

Din adresa nr. 557/20.03.2007 emisă de Administrația Fondului Imobiliar a rezultat că apartamentul situat la parterul imobilului nu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, aflându-se în continuare în administrarea, care a încheiat contractul de închiriere nr. 689/06.06.2000, chiriașei.

Tribunalul a apreciat, în raport de această situație de fapt, ca fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a și dispozițiile art. 9 din Legea nr.10/2001, constatând că reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită și că apartamentul solicitat poate fi restituit în natură, nefiind incident vreunul dintre cazurile imposibilității de restituire.

Împotriva acestei sentințe a formulatapelMunicipiul B prin Primarul General, solicitând schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului, întemeiat pe dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, apelantul a arătat în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța de judecată, nu putea soluționa fondul notificării, atâta timp cât procedura administrativă nu a fost soluționată.

Termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire (prevăzut de art.23 alin.1 din Legea nr. 10/2001) poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, fiind necesară efectuarea unei precizări de către persoana îndreptățită la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării (pct. 25.1 din nr.HG 250/2007).

Termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, norma legală susmenționată având caracter dispozitiv, iar nu imperativ, iar nerespectarea acestuia poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care termenul a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este neîntemeiat, urmând a fi respinspentru următoarele considerente:

Potrivit considerentelor deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite (pronunțată în recursul în interesul legii, cu privire la aplicarea dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare) în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării, nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

În speță, lipsa răspunsului entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit, de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Reluarea procedurilor cu caracter administrativ, astfel cum susține apelanta pârâtă, ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Ca atare, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare, de a răspunde la notificarea părții interesate.

Potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă soluțiile pronunțate în interesul legii, respectiv dezlegarea dată problemelor de drept judecate, este obligatorie pentru instanțe, astfel că susținerile apelantei-pârâte cu privire la necesitatea reluării procedurii administrative, nu pot fi primite, prin prisma considerentelor mai sus menționate.

De asemenea, nu pot fi primite criticile privind aplicarea greșită a legii, prin considerarea termenului de 60 de zile (prevăzut de art. 23 alin.1 din Legea nr. 10/2001) ca fiind unul de recomandare, dispoziția fiind imperativă și nu dispozitivă.

Cât privește prorogarea termenului de 60 de zile, operând în baza dispozițiilor alineatului 4 pct. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 (aprobate prin HG 250/2007), în cazul depunerii incomplete a documentației notificării și comunicării către solicitant de către unitatea deținătoare, a acestei împrejurări, Curtea constată că această prorogare este condiționată de comunicarea efectuată de către unitatea deținătoare, în același interval de 60 de zile, care nu a fost respectat: deși notificarea a fost formulată la 3.07.2001, apelanta intimată a adresat solicitantei (autoare a reclamantei), comunicarea de completare, prin adresele nr. 5339/1.10.2004 respectiv 5339/AA/1.10.2004. Totodată, prorogarea termenului de răspuns la notificare, nu împiedică pronunțarea instanței pe fondul acesteia și nici nu atrage nelegalitatea unei hotărâri care constată temeinicia cererii de restituire în natură.

Astfel, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va constata că sentința pronunțată în cauză este legală și temeinică, apelul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL cu sediul în-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 842/30.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C domiciliată în orașul,-, Județ

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

Red.

.red. AP/ /4 ex

Judecător fond - Secția a V-a Civilă: -

Președinte:Antonela Cătălina Brătuianu
Judecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 275/2008. Curtea de Apel Bucuresti