Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 294/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 294/
Ședința publică din 12 decembrie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Costea Monica
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă, domiciliată în C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1492/18.09.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiectcontestație în temeiul Legii 10/2001.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03 decembrie 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea apărătorului apelantei reclamante să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10 decembrie 2008 și, respectiv, la data de 12 decembrie 2008, pentru când a soluționat astfel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 9 octombrie 2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului C, solicitând anularea dispoziției nr.2034/07.06.2005 emisă de acesta și restituirea în natură a terenului ce a aparținut autorului său, iar în cazul în care terenul este afectat de construcții, restituirea prin echivalent, cu un teren în compensare.
În motivare reclamanta a arătat că, împreună cu mama sa, în prezent decedată, a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 320,55 mp. situat în, lot 20, careul 79. Imobilul a aparținut tatălui său din 1936, prețul fiind achitat integral, și a fost preluat de stat fără nici un titlu, încadrându-se în prevederile Legii nr.10/2001.
A mai susținut reclamanta că în mod greșit i-a fost respinsă notificarea de către pârât, deoarece pentru același imobil a formulat cerere de restituire și în baza Legii nr.18/1991, care i-a fost însă respinsă pe motiv că nu se încadrează în prevederile art.36 alin.5 din acest act normativ.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea deciziei contestate, cu motivarea că cererea de restituire nu se încadrează în prevederile art.2 din Legea nr.10/2001, deoarece decizia nr.22043/1958 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orașului C nu a fost un act de preluare abuzivă.
A susținut pârâtul că în contractul prin care autorul reclamantei a dobândit imobilul a fost inserat un pact comisoriu de gradul IV, care a operat prin neîndeplinirea de către cumpărător a obligației de construire.
În replică, reclamanta a arătat că nu se poate susține legalitatea preluării imobilului prin decizia nr.22043/1958, deoarece din documentația comunicată de pârât nu rezultă că autorul său nu ar fi achitat prețul ori că
și-ar fi asumat prin contract o obligație pe care nu și-a îndeplinit-
Totodată, a invocat practica instanței supreme potrivit căreia preluarea în baza deciziei respective este abuzivă în condițiile unor astfel de obligații inserate în contractul de vânzare-cumpărare, având în vedere momentul istoric premergător celui de-al doilea război mondial și neemiterea deciziei administrative convenite de părți.
A mai învederat reclamanta că dispoziția pârâtului se referă la un teren în suprafață de 483,33 mp. lotul 3, careul 3, în timp ce notificarea a avut ca obiect terenul în suprafață de 320,55 mp. lot 20, careul 79.
Prin sentința civilă nr. 1492 din 18 septembrie 2007 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamantei și a obligat reclamanta să plătească 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că actul de vânzare cumpărare prin care autorul reclamantei a dobândit imobilul a fost încheiat cu Primăria C în condițiile generale stabilite prin Decizia nr. 25/1905 a Consiliului Comunal al Primăriei C, aprobată prin Decretul nr. 76/1906, în care se stabilea ca terenurile situate in Zona din Stațiunea, cedate de Ministerul Domeniilor comunei Constanta in 1905, se vor vinde cu condiția expresă ca dobânditorii sa construiască o casa de locuit sau o in termen de 4 ani, prelungit ulterior la 6 ani si sa contribuie cu 25% la toate cheltuielile edilitare.
Instanța a mai reținut că deși reclamanta nu a depus la dosar contractul încheiat cu Primăria C, a recunoscut în cuprinsul notificării împrejurarea că autorul său nu a edificat nici o construcție, ceea ce reprezintă o recunoaștere implicită a includerii în contract a obligației de construire.
S-a stabilit că, în condițiile în care autorul reclamantei nu și-a îndeplinit obligația de a edifica o construcție pe terenul cumpărat în termen de 4 ani ( ulterior 6 ani), pactul comisoriu de gradul IV inserat în contract și-a produs efectele, contractul fiind desființat necondiționat, de îndată ce a expirat termenul de executare a construcției.
S-a stabilit că, prin Decizia administrativă nr.22043/1958, creditorul și-a manifestat voința de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii și că, până la momentul emiterii deciziei, dobânditorul putea executa in mod valabil obligația de construire ori putea face dovada că, deși a încercat, a fost împiedicat de creditor sau printr-o cauza de forță majoră.
Cum reclamanta nu a dovedit că autorul său a făcut vreun demers pentru obținerea autorizației de construcție de la data încheierii actului, anul 1936 și până la începerea războiului, în 1941, și nici ulterior încetării războiului, în 1945, până la momentul emiterii Deciziei nr. 22043/1958, s-a apreciat că dreptul de proprietate a fost pierdut de autorul reclamantei prin rezoluțiunea de drept a contractului, astfel că cererea reclamantei nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001, preluarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor legale la data contemporană acesteia, fără a avea caracter abuziv.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta care a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut greșit existența unei obligații de construire stabilită în sarcina cumpărătorului terenului câtă vreme pârâtul nu a depus la dosar contractul încheiat cu Primăria C pentru a se verifica clauzele acestuia și modul de îndeplinire.
A mai arătat apelanta că și în condițiile în care în contract ar fi fost inserat un pact comisoriu de grad IV, preluarea terenului s-a făcut în baza Deciziei nr. 22043/1958, iar nu în baza unei decizii administrative convenită de părți, inserată în același act, prin care trebuia menționată componența comisiei și proprietarul.
Susține că actului încheiat de autorul său în anul 1936 nu îi sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 761/1906 care a stabilit condiția expresă pentru cei care au cumpărat teren de la Primăria C să construiască în termen de 4 ani, prelungit ulterior la 6 ani printr-o decizie din 5 decembrie 1924.
Intimatul pârât Primarul Municipiului Cas olicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea apelului declarat de reclamanta, arătând că toate contractele de vânzare cumpărare încheiate pentru loturile din Stațiunea, inclusiv cele încheiate în anul 1936, au avut ca temei Decizia nr. 25/1905 a Consiliului Comunal al Primăriei C, aprobată prin Decretul nr. 761/1906, prin care se stabilea că terenurile situate în Zona din Stațiunea, cedate de ministerul Domeniilor comunei C în 1905, se vor vinde cu condiția expresă ca dobânditorii să construiască o casă de locuit sau o în termen de 4 ani, prelungit ulterior la 6 ani și să contribuie cu 25% la cheltuielile edilitare, nerespectarea oricărei obligații asumate de cumpărător atrăgând rezilierea de plin drept a contractului de vânzare cumpărare fără judecată, fără punere în întârziere sau altă formalitate, terenul reintrând de plin drept în patrimoniul primăriei, care va putea să dispună de el cum va dori.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile formulate de apelanta reclamantă, instanța constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin art. 2 din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a definit care preluări pot fi considerate abuzive în sensul acestui act normativ arătând, cu titlu exemplificativ, naționalizarea, confiscarea averii, preluarea fără nici un titlu sau pentru neplata impozitelor etc.
Pornind de la noțiunea de preluare abuzivă, așa cum rezultă definiția ei din art. 2 din lege, se constată că nu pot fi incluse în această categorie imobilele preluate ca urmare a desființării unor contracte civile pentru nerespectarea de către părțile contractante a clauzelor contractuale, când bunul se reîntoarce în patrimoniul creditorului obligației neexecutate. În aceste situații, desființarea contractelor de vânzare cumpărare atunci când debitorul nu și-a îndeplinit obligația contractuală a avut loc fie pe cale judiciară fie, în cazul în care părțile au înțeles să insereze clauze contractuale exprese privind rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, denumite pacte comisorii, în puterea acestor clauze.
într-un contract a unui pact comisoriu (cu excepția celui care reiterează dispozițiile art. 1020 Cod civil), nu mai face necesară intervenția instanței judecătorești, iar dacă totuși se apelează la ea, instanța va putea face numai verificările pe care înseși clauzele convenționale stipulate de părți le permit.
În speță, este necontestat faptul că autorul reclamantei, dl., a cumpărat de la Primăria municipiului C lotul 20, careul 79 din Stațiunea, printr-un contract de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 1936.
Vânzarea acestui teren a fost posibilă ca urmare a faptului că, prin decizia nr. 25 din 30 decembrie 1905 Consiliului Comunal al Primăriei C, aprobată prin Decretul nr. 761/1906, Primăria orașului Cai ntrat în posesia mai multor terenuri situate în Stațiunea, care i-au fost predate de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, terenuri pe care a hotărât să le vândă sub formă de loturi, cu obligația pentru cumpărători de a ridica în 4 ani pe acestea construcții, termen prelungit prin decizia din 5 decembrie 1924, la 6 ani și cu posibilitatea de a achita prețul în 4 rate anuale.
Susținerea apelantei potrivit cu care convenției încheiate de autorul său în anul 1936 nu i se aplică actele normative menționate, cu consecința nereținerii unei clauze exprese de reziliere, nu poate fi primită câtă vreme terenul cumpărat se află în Stațiunea, în zona predată în 1905 Primăriei orașului C de către Ministerul Agriculturii și Domeniilor pentru lotizare și vânzare, care se afla sub incidența Decretului nr. 761/1906 emis de I, în baza art. 86 din Legea pentru organizarea comunelor urbane, act normativ neabrogat până în anul 1936, când autorul reclamantei a cumpărat terenul.
În plus, aplicarea regimului juridic circumscris prin actele administrative și normative sus menționate și contractului încheiat de autorul reclamantei în anul 1936 rezultă și din înscrisul doveditor depus de reclamantă (fila 20 apel), respectiv chitanța nr. 4809 care consemnează plata prețului de 11.475 lei, chitanță care are inserată o rubrică "Rata anuală a lei bani", ceea ce dovedește că, potrivit contractului, plata prețului se putea face în rate, așa cum este stipulat în actele sus amintite.
Rezultă, din cele expuse, că terenul ce face obiectul litigiului a fost cumpărat de autorul reclamantei în condițiile speciale de vânzare prevăzute de actele administrative și normative din 1905, 1906, cu modificările ulterioare din 1924, 1926, prin contractul din 1936 autorul reclamantei asumându-și obligația de a construi pe acest teren o casă de locuit sau o, în conformitate cu planul aprobat de Administrația Municipală, în termen de 6 ani, termen care a expirat în 1942.
Faptul că nici până la expirarea termenului contractual și nici după această dată, până la emiterea deciziei din 1958, cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligația asumat, anume de a ridica o construcție, este recunoscută de reclamantă.
Bunul s-a reîntors în patrimoniul vânzătorului, adică în patrimoniul Municipiului C, ca efect al desființării retroactive a contractului de vânzare cumpărare, fapt care s-a realizat la momentul expirării termenului, la 3 ianuarie 1942 și care doar a fost constatat de către vânzător prin decizia nr. 22043/1958. Această decizie, așa cum corect a reținut instanța de fond, nu reprezintă actul de trecere a bunului în proprietatea localității, ci doar manifestarea de voință a creditorului vânzător de a prelua posesia bunului al cărui proprietar era deja din momentul intervenirii de drept a rezilierii contractului.
În speță, nu s-a dovedit în nici un mod faptul că autorul reclamantei ar fi întreprins vreun demers pentru a începe construcția după încheierea contractului, adică după data de 3 ianuarie 1936, respectiv că acesta ar fi făcut vreun demers pentru obținerea autorizației de executare a lucrărilor de construcție, mai înaintea declanșării sau ulterior încheierii celui de-al doilea război mondial.
În aceste condiții, terenul în litigiu se regăsește în patrimoniul vânzătorului Municipiul C ca urmare a desființării contractului de vânzare cumpărare încheiat de acesta cu autorul reclamantei, dl., în anul 1936, pentru nerespectarea de către cumpărător a obligației asumate prin contract și nu ca urmare a unei deposedări abuzive de către stat.
Instanța nu poate reține nici critica referitoare la nulitatea actului de preluare ca urmare a emiterii deciziei administrative de preluare de către o comisie constituită conform contractului, pe de o parte pentru că, așa cum s-a arătat, nu decizia nr. 22043/1958 reprezintă actul de preluare a bunului, iar pe de altă parte pentru că mențiunea din contract privind constituirea unei comisii care să constate neîndeplinirea obligațiilor, din care să facă parte și un proprietar din oraș, nu a fost înscrisă ca o obligație a Municipiului C, ci ca o posibilitate de reintrare în stăpânirea terenului fără alte formalități, neconstituirea comisiei în componența stipulată neavând ca efect înlăturarea pactului comisoriu de grad IV. Cele două clauze determinau, așadar, efecte diferite: neexecutarea obligației de a construi a avut ca și consecință pierderea dreptului de proprietate de către cumpărător, în timp ce constituirea comisiei viza preluarea posesiei de către municipalitate după momentul pierderii dreptului de proprietate.
Prin urmare, cum autorul reclamantei apelante a pierdut dreptul de proprietate prin aplicarea sancțiunii rezilierii convenită de părțile contractante, în mod corect a apreciat instanța de fond că imobilului solicitat de reclamantă nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, motiv pentru care, în conformitate cu art. 296 Cod procedură civilă, instanța va respinge apelul reclamantei ca nefondat.
Având în vedere că, prin întâmpinare, intimatul Primarul Municipiului Cas olicitat cheltuielile de judecată și constatând că sunt aplicabile dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata către intimat a sumei de 357 lei cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta reclamantă, domiciliată în C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1492/18.09.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.
Obligă apelanta la 357 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec./tehnored.jud.apel:
Gref./4 ex./27.02.2009
Emis 2 com. azi,
27.02.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Costea Monica
