Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 295/
Ședința publică din 12 decembrie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Costea Monica
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă -, cu domiciliul procesual ales în B,-,. 3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1933 din 01.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03 decembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, încuviințând cererea trimisă la dosar de apărătorul apelantei reclamante pentru a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10 decembrie 2008 și, respectiv 12 decembrie 2008, pentru când a soluționat astfel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 23 februarie 2006, reclamanta a solicitat Tribunalului Constanța să constate nulitatea absolută a Dispoziției nr. 3981 din 30 noiembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului C, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 360,14 situat în Stațiunea, 37, careu 37; să oblige pârâtul Primarul Municipiului C la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului; să oblige pârâtul la predarea imobilului către reclamantă, în deplină proprietate și posesie și să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că terenul din Stațiunea în suprafață de 360,14, lotul 37, careul 37, a fost dobândit de autorul său, printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria Municipiului
A solicitat restituirea terenului prin notificarea nr. 752 din 18 iulie 2001 trimisă conform Legii nr. 10/2001 prin, dar deși au fost anexate toate dovezile cerute de lege, prin dispoziția nr. 3981/2005 a fost respinsă solicitarea reclamantei, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001.
Susține reclamanta că dispoziția emisă de Primarul Municipiului C este nelegală pentru că nu au fost respectate prevederile art. 5 alin.2 din Legea nr. 10/2001 care reglementează dreptul persoanei îndreptățite de a fi invitată la lucrările comisiei pentru a-și menține cererea și pentru a depune alte documente necesare și nu respectă nici condițiile de formă cerute de lege, respectiv cele referitoare la menționarea termenului legal în care poate fi atacată dispoziția și denumirea instanței competente.
Printr-o cerere ulterioară, reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 360,14 din Stațiunea, 37, careu 37 sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea unui teren în compensare, de aceeași categorie cu terenul preluat, în Stațiunea sau în Municipiul
Prin sentința civilă nr. 1933 din 01 noiembrie 2007 Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria Municipiului C, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul C prin Primar, a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului C în capătul de cerere referitor la obligarea acestuia de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul și excepția lipsei de interes în capătul de cerere constând în obligarea pârâtului de a emite o dispoziție de admitere a cererii de restituire a imobilului și a respins ca nefondată acțiunea reclamantei. A obligat reclamanta la 400 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că terenul în litigiu a fost vândut de Primăria C cu obligația pentru cumpărător de a edifica, pe acest teren, o casă, în termen de patru ani, ce a fost prelungit ulterior la șase ani și de a contribui cu 25% la toate cheltuielile edilitare.
A mai reținut că, potrivit contractului, nerespectarea vreunei obligații asumate de cumpărător atrăgea rezilierea de plin drept a contractului, fără nici o altă formalitate sau punere în întârziere, clauză ce constituie un pact comisoriu de gradul IV și care înlătură aplicabilitatea art. 1020, 1021 Cod civil.
Reținând lipsa probațiunii referitoare la achitarea integrală a prețului și la edificarea construcției, tribunalul a stabilit că dreptul de proprietate a fost pierdut de cumpărător prin desființarea contractului ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale, fără să fie necesară nici o altă formalitate și fără intervenția justiției.
S-a stabilit că, în condițiile în care contractul cu care autorul reclamantei a cumpărat terenul a fost desființat de drept pe data neîndeplinirii condiției stipulate de părți, conform art. 969 Cod civil, reclamanta nu mai are calitatea de proprietar, dreptul fiind pierdut, cu efect retroactiv, de la data perfectării contractului și nu prin preluarea abuzivă de către Statul Român.
În privința dreptului de proprietate, prima instanță a reținut că dobândirea acestui drept de către autorul reclamantei rezultă din menționarea acestuia în registrul de proprietăți al Municipiului C, din anii 1936-1938, în acest sens fiind înscrisurile atașate la dosarul cauzei, respectiv adresa nr. 23305/1997 emisă de Primăria Municipiului C - Direcția Patrimoniu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând, în esență, că instanța de fond, prin necomunicarea de către reclamantă a întâmpinărilor formulate de către pârâți, a încălcat principiul contradictorialității procesului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând, în esență, că instanța de fond nu a comunicat reclamantei întâmpinările formulate de către pârâți, încălcând principiul contradictorialității procesului și că, deși existau dovezi îndestulătoare cu privire la calitatea de proprietar a autorului său și la identitatea lotului solicitat, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea.
Arată apelanta reclamantă că instanța nu a ținut seama de existența unor cauze de forță majoră care l-au împiedicat pe autorul său să edifice construcția, zona fiind declarată zonă militară prin Decretul Lege nr. 4215/16.12.1938. Acest decret și-a produs efectele până în anul 1945, respectiv până la terminarea războiului, iar după anul 1945 în C au staționat trupele sovietice până în anii 1950-1952.
Se susține că reclamanta nu a recunoscut inserarea unui pact comisoriu de grad IV în contractul în baza căruia autorul său a dobândit bunul, așa încât concluzia instanței cu privire la convenția părților, realizată în lipsa textului acestuia, respectiv cu privire la aplicabilitatea art. 969 și art. 1423 Cod civil, este străină de natura juridică a actului analizat.
Arată apelanta că, potrivit art. 1082-1083 Cod civil, neexecutarea generează răspundere numai dacă nu se datorează unei cauze străine, respectiv forței majore sau cazului fortuit iar instanța nu a înțeles să facă distincția între neexecutarea culpabilă și neexecutarea fortuită.
Susține că, prin modul în care instanța a soluționat cauza, au fost încălcate prevederile art. 16 din Constituția României, referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, prevederile art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și art. 44 referitoare la garantarea dreptul de proprietate privată, precum și prevederile art. 6 din CEDO.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile formulate de către apelanta reclamantă, instanța constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanta a solicitat măsuri reparatorii pentru terenul situat în Stațiunea, 37, careul 37, despre care a afirmat că a aparținut autorului său,.
Instanța de fond, investită cu cererea de restituire a acestui imobil, a reținut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, dreptul de proprietate al autorului său, fiind dobândit printr-un contract de vânzare cumpărare perfectat în anul 1937, care deși nu a fost depus la dosar, a fost totuși recunoscut de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și, în orice caz, a fost confirmat prin adresa nr. 23305/1997 emisă de Primăria
Tribunalul a reținut însă că autorul reclamantei nu mai avea calitatea de proprietar pentru că actul de cumpărare, având înscris un pact comisoriu expres, a fost revocat de drept pe data neîndeplinirii condiției stipulate de părți, conform art. 969 Cod civil.
Chestiunea calității de proprietar a autorului reclamantei, dl., a făcut și obiectul analizei apelului, această chestiune fiind abordată sub două aspecte, respectiv din perspectiva dovedirii acestei calități cu privire la imobilul care face obiectul dreptului de proprietate - lotul 37 din careul 37 din Stațiunea - și din perspectiva existenței dreptului de proprietate în patrimoniul autorului reclamantei la data preluării de către stat a bunului.
Această dublă abordare este posibilă în apel, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac, înscrisurile depuse în instanța de apel cu scopul de a determina clauzele contractului invocat de către reclamantă ca fiind titlul de dobândire a bunului prilejuind instanței noi abordări ale acestei chestiuni, rezolvate superficial de instanța de fond.
Astfel, se reține că reclamanta a înțeles să justifice calitatea de proprietar al autorului său, domnul, prin extrasul eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană C de pe "Registrul nominal cu locurile vândute de primărie la, valoarea acestora precum și suprafața" "fond Primăria C", anul 1935 (fila 30 fond și 28 apel), unde figurează ";: 37; CAREU: 37; SUPRAFAȚA: 360,14mp; a lei 60; SUMA: 6000 lei; NR.ȘI DATA: NR.486, anul 1926 iulie 35". Rezultă din înscrisul prezentat că dl. a încheiat o convenție de cumpărare a lotului nr. 37 din careul 37 din Stațiunea în anul 1926, iar nu în anul 1937, așa cum afirmă în mod greșit instanța de fond.
Dobândirea în patrimoniul dl., în anul 1926, dreptului de proprietate asupra lotului 37 din careul 37, nu o scutește pe reclamantă să dovedească că în patrimoniul autorului său a existat acest drept și la data preluării de către stat a imobilului. Această dovadă, necesară pentru aprecierea asupra îndeplinirii condiției de "persoană îndreptățită", este dedusă din interpretarea literală a art. 3 alin. 1 lit. a, precum și din interpretarea art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, texte care folosesc sintagma "la data preluării în mod abuziv" a imobilului.
Verificând îndeplinirea acestei condiții, instanța reține din adresa nr. 23305/15.09.1997 emisă de Primăria C că în planul cadastral al Orașului C din anul 1936, lotul nr. 37 din careul 37 figura înscris în registrul de proprietăți vol. VIII, pag. 1593, la nr. crt. 1592. În apel, instanța a solicitat o copie a acestui înscris, din care rezultă însă că în vol. VIII -, la pag. 1593, nr. curent 15921, în careul nou 37, lotul vechi 37, din - figurează posesor dl..
Acest ultim înscris reprezintă o dovadă contrară a susținerilor reclamantei cu privire la existența calității de proprietar a dl., în referire la lotul 37 din careul 37, după anii 1936-1938, ani în care s-au întocmit planurile cadastrale ale localității C și Stațiunii, această dovadă impunând concluzia că, după anul 1936, odată cu întocmirea noilor planuri cadastrale, dl. nu mai deținea lotul nr. 37 din careul nr. 37 din -, identificat prin raportul de expertiză efectuat la fond de dl. expert (filele 99-103). Este posibil ca, odată cu întocmirea noilor planuri cadastrale, lotul vechi 37 din careul vechi 37 aparținând dl. să fi primit o altă numerotare, pe care reclamanta nu a arătat-o și nici instanța, deși a făcut demersuri la Primăria C, conform solicitărilor reclamantei, nu a reușit să identifice imobilul care, după noua parcelare, a aparținut dl..
De menționat că, potrivit susținerilor reclamantei, celelalte loturi din Stațiunea care au aparținut familiei (lotul 7 din careul 38, lotul 1 din careul 67 și lotul 19 din careul 6 - adresa nr. 3335/29.09.1993 emisă de SC SA - fila 46 fond) au fost solicitate prin alte notificări, care nu au făcut obiectul acțiunii de față.
Prin urmare, instanța constată că, la data preluării de către stat a lotului de teren identificat ca fiind lotul 37 din careul 37 din Stațiunea, respectiv în anul 1958, autorul reclamantei nu era proprietarul acestui teren, reclamanta neavând, prin urmare, calitatea de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii pentru acest imobil.
Soluția de respingere a contestației formulate de reclamantă este astfel întemeiată, dar pentru considerentele expuse anterior cu privire la calitatea de persoană îndreptățită, iar nu pentru considerentele reținute de instanța de fond privind pierderea acestei calități odată cu rezoluțiunea de drept a contractului, efect al neîndeplinirii obligațiilor asumate de către cumpărător.
Se apreciază că, prin menținerea soluției de respingere a contestației, dar cu o altă motivare, nu a fost încălcat principiul neagravării situației părții în propria cale de atac, principiu aplicabil numai în ceea ce privește dispozitivul hotărârii, iar nu considerentele ei, cu atât mai mult cu cât atât instanța de fond, cât și instanța de apel au analizat aceeași problemă, aceea a calității de persoană îndreptățită, dar din perspective diferite.
Prin urmare, apelul urmează a fi respins reținând, în același timp, că reclamantei nu i s-a încălcat nici dreptul de acces la instanță - dovadă fiind examinarea pe fond a contestației sale - și nici dreptul constituțional la apărare, deoarece excepțiile lipsei calității procesuale a Primăriei Municipiului C, a Primarului Municipiului C și a Municipiului C precum și excepția lipsei de interes în formularea capătului doi al acțiunii au fost invocate de pârâți la un termen anterior soluționării cauzei, când cauza s-a amânat la cererea apărătorului reclamantei, la termenul acordat pentru dezbateri apărătorul reclamantei formulând o nouă cerere de amânare a cauzei, pe care instanța a respins-o întemeiat, acordând corect reclamantei un termen de pronunțare pentru a formula apărări în scris.
Având în vedere că intimații au solicitat cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul apărătorului intimaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta reclamantă -, cu domiciliul procesual ales în B,-,. 3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1933 din 01.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Obligă apelanta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel:
Gref.AB/7 ex./27.02.2009
Emis 5 com. azi,
27.02.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Costea Monica
