Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 319/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 319/A/2008 | |
Ședința publică 19 noiembrie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor | - - - |
JUDECĂTOR 2: Traian Dârjan | - - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 883 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe pârâții Primăria Comunei și Primarul Comunei, având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
Se constată depus la dosar la data de 17 noiembrie 2008, în copie, certificatul de naștere al reclamantului apelant.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de12 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată sub nr.1965/84 din 31.07.2007 la Tribunalul Sălaj, reclamantul, a solicitat anularea dispoziției nr.574 din 18.06.2007 emisă de PRIMARUL COMUNEI, jud.
Prin sentința civilă nr.883 din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Sălaj, s-a respins acțiunea reclamantului privind anularea dispoziției nr.574 din 18.06.2007 a Primarului comunei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin notificarea nr.778/52/A din 12.03.2001 - 535/26.03.2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea, nr.35, compus din teren și construcții în care a funcționat fosta Școală generală cu clasele I-IV. Dacă construcțiile: casă cu trei camere, două verande, una și trei grajduri, una șură, una magazie, una pivniță, una bucătărie de vară, două cotețe pentru porci și găini, una lemnărie, două copertine pentru utilaje agricole, un pătul de porumb și împrejmuiri din piatră și lemn au fost demolate, reclamantul a solicitat să i se atribuie în schimb construcția actuală, deoarece nu mai funcționează ca instituție de învățământ și se află în paragină, iar în caz contrar să i se restituie terenul liber de construcții în suprafață de cca 4 ari situat în spatele clădirii, iar pentru restul terenului și pentru construcțiile demolate, să i se acorde despăgubiri.
Reclamantul a susținut că imobilul i-a fost preluat în anul 1954, fără nici un titlu.
Prin dispoziția nr.574 din 18.06.2007 emisă de Primarul comunei, s-a respins notificarea reclamantului, cu motivarea că nu este dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobil și nu s-a făcut dovada preluării lui abuzive.
Singurele probe depuse de reclamant, sunt trei declarații de martori, care au relatat că reclamantul a fost proprietar prin moștenire asupra bunurilor preluate de Statul Român în anul 1953, construcțiile fiind demolate ulterior preluării de către stat, pe teren edificându-se clădirea școlii generale din localitate, iar cărțile funciare din localitate au fost distruse în timpul războiului.
De asemenea, la dosar s-a depus tabelul privind punerea în posesie în baza Legii nr.18/1991, asupra terneului în suprafață de 10,88 ha și un tabel privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1,30 ha teren forestier, precum și o copie extras de la Arhivele Naționale-Direcția județeană S privind de impunere a gospodăriilor agricole, din care rezultă că tatăl reclamantului a avut înscris în anul 1949 în, nr.39, suprafața de 4 ha și 77 ari teren arabil, 3 ha și 50 ari fânețe, 3 ha și 28 ari izlazuri, 2 ha și 30 ari păduri, 50 ari neproductiv și 0,50 ha livezi.
Din probele administrate de instanță a rezultat că Școala generală din a fost dată în folosință în anul 1955, proveniența surselor fiind din "bani". Direcția județeană a Arhivelor Naționale S și Filiala C, au comunicat că nu dețin documente privind evidența imobilelor deținute de reclamant sau de antecesorul acestuia în localitatea între anii 1945-1955.
Prin urmare, reclamantul nu a dovedit existența imobilelor-construcții solicitate și nici dovada preluării lor abuzive de către stat. Art.23 din Legea nr.10/2001 și Normele metodologice de aplicare a acesteia, prevăd într-adevăr posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate cu declarații notariale de martori, însă reclamantul a depus la doar declarații olografe la dosar.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul, arătând că prin notificarea din 12.03.2001, a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului situat în localitatea nr.35, teren și construcții, preluat fără titlu, construcțiile fiind demolate ulterior preluării.
Pe teren s-a construit Școala generală din satul, în prezent fiind în paragină, astfel că poate fi restituită reclamantului, în caz contrar să i se atribuie suprafața de 4 ari teren care este liberă, iar pentru construcția demolată și terenul aferent noii clădiri, să i se atribuie despăgubiri.
Primarul comunei i-a respins notificarea, iar Tribunalul Sălaji -a respins plângerea, cu motivarea că nu a dovedit preluarea abuzivă a dreptului de proprietate. Or reclamantul a dovedit dreptul său de proprietate cu declarații olografe, deoarece nu există acte scrise cu privire la teren sau la construcții, fiindcă la preluare a fost evacuat cu forța și amenințarea, iar cărțile funciare au fost distruse și nu există.
Prima instanță trebuia să observe că potrivit art.22.4 din Normele metodologice, se pot solicita și declarații notariale prin care să se ateste anumite situații în legătură cu imobilul. Aceste declarații nu era obligat să le depună, ci trebuia să i se solicite și că prin declarații notariale se pot atesta orice situații în legătură cu imobilul, nu numai cu privire la dovada proprietății, ci și cu privire la descrierea construcțiilor și la preluarea imobilului.
Din răspunsurile la adresele întocmite din oficiu de instanță, a rezultat că actuala construcție a școlii din datează din anul 1955 și a fost edificată cu bani, anterior școala funcționând în clădirea preluată de la reclamant.
Cu toate că instanța și-a exercitat rolul activ, dispunând efectuarea de adrese către diferite instituții care păstrează arhive, ar mai fi trebuit să îi pună în vedere pârâtului să depună actele doveditoare a dreptului său de proprietate asupra terenului pe care se află amplasată școala, a actului de preluare, a actului administrativ sau de autoritate și să îi ia interogatoriul pârâtului pentru a determina modalitatea de preluare a imobilului.
Mai mult, instanța avea obligația să îi solicite reclamantului să depună declarații notariale cu privire la imobil, având în vedere faptul că cele existente erau olografe, în considerarea motivării pe care a făcut-o privind proba cu declarații notariale.
Intimatul Primarul comunei prin întâmpinare depusă la dosar 20, a solicitat respingerea apelului.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Prin notificarea din 12.03.2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea nr.35, jud.S, compus din teren și construcții în care a funcționat Școala genrală cu clasele I-IV. Reclamantul a recunoscut că ulterior preluării, construcția a fost demolată, iar pe locul ei s-a edificat noua Școală generală cu clasele I-IV.
Prin dispoziția nr.574 din 18 iunie 2007 emisă de Primarul comunei, jud.S, s-a respins notificarea reclamantului, cu motivarea că nu s-a dovedit dreptul de proprietate, nu s-a făcut dovada că imobilul a fost preluat abuziv, iar imobilul nu există.
Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și după caz, înscrierile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Legea îi permite reclamantului să facă dovada dreptului său de proprietate și în cursul judecății, tribunalul exercitându-și rolul activ.
Reclamantul susține că imobilul i-a fost preluat fără titlu, la începutul anilor 50 și că în zonă nu există cărți funciare, deoarece au fost distruse în timpul războiului. Chiar dacă au fost distruse arhivele cărții funciare, reclamantul trebuia să dețină personal acte privind imobilul în litigiu.
La solicitarea instanței de apel, OCPI Sac omunicat răspunsul nr.1965/84/12.11.2008, din care rezultă că într-adevăr, nu deține cărți funciare decât din perioada 1984-2003.
În regim de carte funciară, dovada dreptului de proprietate în sistemul Decretului-lege nr.115/1938, se făcea prin înscrierea în cartea funciară, care avea efect constitutiv de drepturi.
Cu toate că în timpul războiului ar fi fost distruse arhivele cărților funciare din zonă, a doua conflagrație mondială s-a terminat la 9 mai 1945, pe când reclamantul pretinde că i-a fost preluat imobilul după al doilea război mondial, dar el nu face dovada dreptului de proprietate nici cu extrase de carte funciară din perioada postbelică, atunci când cărțile funciare puteau fi reconstituite.
Dacă imobilul a fost preluat fără titlu, reclamantul nu figurează nici în actul normativ sau de autoritate prin care s-ar fi dispus măsura preluării abuzive, ori s-ar fi pus în executare măsura preluării abuzive, potrivit art.24 din Legea nr.10/2001, republicată. Reclamantul susține că era proprietar asupra imobilului, deoarece mama lui a decedat în anul 1942, iar tatăl lui a decedat în anul 1950.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel, și-au exercitat rolul activ pentru lămurirea raporturilor juridice depuse judecății. Astfel, Direcția județeană Sa A rhivelor Statului a comunicat că în raportul localității din anul 1949, figura cu următoarele suprafețe de terenuri: 4 ha 77 ari arabil; 3 ha 5 ari fânețe; 3 ha 28 ari izlazuri; 2 ha 30 ari păduri; 50 ari neproductiv și 50 ari livezi. În baza Legii fondului funciar nr.18/1991, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului.
Primăria comunei a comunicat că nu deține decât registrul agricol din anii 1956-1958, în care "nu există poziție cu gospodăria antecesorilor reclamantului sau a acestuia și nici în lista străinașilor nu a fost identificat", 61-62.
Aceeași primărie a comunicat 63, un extras după registrul mijloacelor fixe din care rezultă că Școala generală a fost dată în folosință în anul 1955, construită din "bani", 63, în prezent funcționând Grădinița.
Întrucât anterior anului 1968, localitatea aparținea de regiunea C, prima instanță s-a adresat și Arhivelor Naționale-Direcției județene C, care a răspuns 87, că"nu deține datele solicitate".
În apel, pârâtul a depus la dosar 20-23, documentația din care rezultă că Școala din figurează în domeniul public al comunei, la poziția 11, 22.
La dosarul primei instanțe 15-17, se află declarațiile olografe ale numiților G și, din care rezultă că reclamantul, născut la data de 2.06.1922 în, jud.S, fiul lui și, a fost proprietar prin moștenire asupra următoarelor bunuri preluate de Statul Român în anul 1953: casă compusă din 3 camere și, bucătărie de vară, șură grajd și magazie, grajd cu două încăperi și remiză pentru fân, cotețe pentru porci și găini, un pătul pentru porumb, precum și teren și grădină în suprafață de 10 ari, pe locul unde este amplasată astăzi Școala generală.
În apel, reclamantul a depus declarațiile numiților, și, autentificate notarul public -, din care rezultă că reclamantul a avut în proprietate suprafața de 700 mp teren cu casă, șură, grajd, bucătărie de vară, cotețe de porci și păsări, remiză și pătul de porumb, situate în localitatea și pe care a fost obligat să le predea la stat, construcțiile fiind demolate în anul 1953, iar pe teren s-a construit actuala școală.
Reclamantul-apelant invocă în motivele de apel pct.22.4 din vechile Norme metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003, deși în prezent sunt în vigoare Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.250/2007.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003 care la pct.22.4 prevedeau că în cazuri deosebite, se pot solicita și declarații notariale date de persoane în viață care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei, nu mai erau în vigoare la data soluționării notificării. În prezent există un text similar la pct.23.4 din actualele Norme metodologice.
Acestor declarații notariale, "care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat", hotărârea guvernamentală nu le acordă un rol hotărâtor, principal, ci unul ajutător, complementar în situația în care pot fi coroborate cu alte probe care să ducă la dovedirea dreptului de proprietate, pe când reclamantul își întemeiază întreg demersul său privind restituirea imobilului, pe două declarații olografe și pe trei declarații notariale, care nu sunt apte să dovedească dreptul său de proprietate asupra unui imobil în regim de carte funciară.
Cu tot rolul activ exercitat atât de prima instanță și de instanța de apel, nu s-a putut suplini lipsa oricărui document scris care să ateste dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu, deși sarcina probei îi revenea acestuia conform art.1169 civ. sarcină pe care încearcă să o transfere pârâtului.
Pentru a beneficia de prevederile Legii nr.10/2001, persoanele care se pretind îndreptățite la restituirea imobilelor în natură sau la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, trebuie să facă dovada că au avut în proprietate imobile ce fac obiectul acestei legi, or reclamantul-apelant nu a reușit - cu tot concursul instanțelor -, să probeze că a avut în proprietate imobilul pretins a-i fi fost preluat în mod abuziv.
Așa fiind, în temeiul art.296 pr.civ. se va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECI DE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.883 din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.DT:19.11.2008
Dact.CA. 24.11.2008 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan
