Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 32/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 32/A/2008

Ședința publică de la 15 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară

JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc

Grefier -

Pe rol se află judecarea apelului declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 445/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru apelantul contestator, lipsă fiind părțile și avocat apărător al intimatului Primarul comunei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului Primarul comunei, formulată prin avocat.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu avocat, care nu solicită termen pentru studiu și nu mai are cereri.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat pentru apelantul contestator, solicită admiterea apelului pentru cele arătate în scris, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru judecarea fondului cauzei. Fără cheltuieli de judecată.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 445/7 noiembrie 2007 Tribunalului Hunedoara pronunțată în dosar nr- a fost respinsă contestația formulată de contestatorul, împotriva Dispoziției nr. 13/1 martie 2008 emisă de Primarul comunei jud.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că urmare a notificării transmise de prin BEJ din H, cu nr. 28/30.07.2001, intimatul Primarul comunei, în

-//-

exercițiul atribuțiunilor conferite de Legea 10/2001, a emis Dispoziția nr. 13/2007 prin care, în considerarea calității autorului acesteia de nepot de fiică a proprietarului tabular, a dispus restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 40.784,6 mp, pe raza localității, identificat în CF 4 nr. top 5; 4/2/2(10-19)/3 ( 4-5).

Or, pentru a beneficia de reparațiunile prevăzute de Legea 10/2001 cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții esențiale: să existe o cerere notificată prin executor judecătoresc, în termenul legal; autorul acesteia să aibă calitatea de persoană îndreptățită; imobilul notificat să intre în categoria celor preluate abuziv de Statul român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiții exclude posibilitatea acordării reparațiunilor prevăzute de respectivul act normativ.

În cauză, s-a formulat în termen legal o cerere de restituire a imobilelor considerate a fi fost preluate de Statul român abuziv, în perioada de referință, cerere care a notificat-o prin executorul judecătoresc, demarând, prin aceasta, procedurile administrative de restituire.

Contestatorul nu are însă calitatea de persoană îndreptățită la restituiri.

Astfel, potrivit art. 3 și 4 din Legea 10/2001, legiuitorul a limitat sfera persoanelor îndreptățite la proprietarii imobilelor notificate și la moștenitorii acestora, indiferent dacă sunt legali sau testamentari.

Or, raportat la textul de lege menționat, contestatorul nu are nici una dintre aceste calități și prin urmare, nici calitatea de persoană îndreptățită potrivit Legii 10/2001.

În sistemul nostru de drept, în lipsa unui testament, regula de bază a devoluțiunii succesorale legale o constituie proximitatea gradului de rudenie cu defunctul.

Potrivit acestei reguli, existența unui descendent în viață în grad de rudenie mai apropiat cu defunctul îi înlătură de la moștenire pe ceilalți subsecvenți sau în grad mai îndepărtat.

Se reține că (fostă ) descendentă a proprietarului tabular și mamă a contestatorului era în viață la momentul când s-a formulat notificarea prevăzută de Legea 10/2001.

Or, reprezentarea succesorală - ca excepție de la regula proximității gradului de rudenie cu defunctul ce guvernează devoluțiunea succesorală legală - este concepută ca drept acordat de lege unor categorii de moștenitori de a urca în gradul și locul antecesorului lor imediat, care nu se mai află în viață la data morții lui de cuius.

Așadar, în mod evident contestatorul nu poate invoca această facultate legală.

-//-

Pe cale de consecință, contestatorul ca nepot de fiică a proprietarului tabular, nu poate avea calitatea de moștenitor al acestuia prin reprezentare în locul mamei sale, în viață.

În aceste condiții, declarația notarială de renunțare a acesteia la dreptul de succesiune pentru proprietățile ce au aparținut defunctului său tată, nu poate fi considerată nici ca donație de bunuri succesorale.

Pe cale de consecință, tribunalul a considerat că doar (fostă ) putea formula valabil cererea de restituire notificată, singura care la momentul respectiv avea calitatea de moștenitoare legală a fostului proprietar tabular.

Cum în mod evident declarația din 30.07.2001 este ulterioară atât procurii autentificate cât și notificării imobilelor, tribunalul a apreciat că în nici un caz aceasta nu poate fi considerată contract de mandat sau orice altă formă a acestuia în direcția redobândirii proprietăților ce au aparținut defunctului.

S-a mai reținut că a rămas fără obiect contestația, întrucât intimatul a revocat-o prin Dispoziția nr. 39/2007.

Împotriva sentinței a declarat apel contestatorul, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.

În motivarea apelului a susținut în esență că în mod greșit s-a reținut că nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului din litigiu, întrucât din actele de stare civilă rezultă că este moștenitorul direct al bunicului său, deoarece mama sa (unica fiică a proprietarului tabular) a renunțat la moștenire, astfel că în cauză sunt aplicabile disp. art. 697 Cod civ. Că printr-o hotărâre judecătorească anterioară i s-a recunoscut în mod irevocabil calitatea de persoană îndreptățită.

Mai susține că și noua dispoziție 39/2007 a fost atacată în instanță și că se află pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA, în apel.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu în baza art. 295 Cod pr. civ., se constată că Tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală.

Potrivit art. 697 Cod civ., partea renunțătorului la moștenire profită coerezilor săi; dacă este singur, succesiunea trece la rangul următor iar potrivit art. 698 din același cod, eredele renunțător nu poate fi reprezentat niciodată. Dacă renunțătorul este singur în gradul său, sau dacă toți coerezii lor renunță, copii lor vin la succesiune în virtutea propriului lor drept.

În speță proprietarul imobilului revendicat este, bunicul contestatorului.

Din actele de stare civilă mai rezultă că acesta a avut numai o fiică, care a renunțat la moștenirea

-//-

(continuarea deciziei civile nr. 32/A/2008 dată în dosar nr-9

după tatăl său, iar contestatorul fiind singurul fiu al acesteia, vine la

moștenirea bunicului său în mod direct.

De altfel, prin Sentința civilă nr. 267/16 aprilie 2003 Tribunalului Hunedoara, pronunțată în dosar nr. 7838/2001, modificată prin Decizia Civilă nr. 426/A/2003 a Curții de APEL ALBA IULIA și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 480/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, calitatea de persoană îndreptățită a contestatorului a fost stabilită irevocabil.

În atare situație, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, fără a intra în cercetarea fondului.

De asemenea, în mod greșit instanța a reținut că cererea a rămas fără obiect prin emiterea unei noi dispoziții (39/2007) deoarece și aceasta a fost atacată în instanță.

Față de aceste considerente, văzând art. 297 Cod pr. civ. instanța urmează să admită apelul, să desființeze hotărârea atacată și să trimită cauza aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra fondului pricinii.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite apelul declarat de contestatorul împotriva Sentinței Civile nr. 445/7 noiembrie 2007 Tribunalului Hunedoara, pronunțată în dosar nr- și în consecință:

Desființează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Hunedoara.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.

Tehnored. 4 ex/27.02.2008

-

Președinte:Cristina Gheorghina Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 32/2008. Curtea de Apel Alba Iulia