Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 327/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVIL

DECIZIE Nr. 327

Ședința public de la 22 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu

Judector - -

Grefier - -

Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul domiciliat în C, B,. 14,.2,1p.9, jud. D împotriva sentinței civile nr. 40 din 27 februarie 2008 pronunțat de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, PRIMRIA MUNICIPIULUI C cu sediul în C, str. -, nr.7, jud. D având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal fcut în ședința public au rspuns apelantul reclamant personal și asistat de avocat și consilier juridic pentru intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, PRIMRIA MUNICIPIULUI

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care.

Instanța, constatând c nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, acordat cuvântul asupra apelului.

Avocat, pentru apelantul reclamant, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii anulrii dispoziției nr.12871/30.05.2007 și restituirea în natur a suprafeței de 60m.p din acte ( 77 p din msurtori) situat în C,- în compensare pentru suprafața de 200 solicitat prin notificarea 1063/N/2001 de reclamant. A depus concluzii scrise.

Consilier juridic, pentru intimații pârâți, a considerat c hotrârea pronunțat de Tribunalul Dolj este legal și temeinic solicitând respingerea apelului ca nefondat.

CURTEA

Asupra apelului civil de faț:

La data de 28 august 2007, reclamantul chemat în judecat pârâții Primarul Municipiului C, Primria Municipiului și Autoritatea Național pentru Restituirea Proprietților, solicitând ca prin hotrârea ce se va pronunța, s se dispun anularea dispoziției nr. 12871 comunicat la data de 28 iulie 2007 emis de Primria Municipiului C, obligarea pârâților Primria Municipiului C și Primarul Municipiului C s emit o dispoziție care s conțin o msur reparatorie prin compensare, în principal cu terenul în suprafaț de 60. în C,-, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, cu un alt teren de aceeași categorie din Municipiului C, întrucât terenul cerut prin notificare nu se poate restitui, fiind afectat de utilitți publice.

A solicitat compensarea cu acest teren întrucât deține în proprietate un imobil P + 2 în C, str. - nr. 18 care, pe latura de sud se învecineaz cu acest teren în suprafaț de 60.p, ce aparține Primriei Municipiului C, locuința se afl într- stare avansat de degradare, fiind imperios necesar repararea și consolidarea acestuia]ntrucât reprezint un pericol pentru persoanele care circul în acel perimetru, iar compensarea ar fi mai mult decât echitabil, având în vedere c reclamantul renunț la o suprafaț de teren de 200. în schimbul unei suprafețe de circa 60.

În cauz a formulat întâmpinare Autoritatea Național pentru Restituirea Proprietților B, prin care a invocat excepția lipsei calitții procesuale pasive și, în consecinț, solicitat scoaterea acesteia din cauz.

Prin încheierea din ședința public de la 30 octombrie 2007, instanța apreciat c nu exist identitate între pârâta Autoritatea Național pentru Restituirea Proprietților și persoana ce ar putea fi obligat în raportul juridic dedus judecții, a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a acestei pârâte și a dispus scoaterea ei din cauz.

Prin sentința civil nr.40 din 27 februarie 2008, pronunțat în dosarul nr-, Tribunalul Dolja respins acțiunea.

Pentru a hotrî astfel, instanța a reținut c prin notificarea nr.1063/N/2008 reclamantul a solicitat restituirea în natur a terenului în suprafaț de 200 mp. situat în C- - iar ulterior și-a precizat notificarea solicitând în compensare un alt teren în suprafaț de 60 mp, din C,- - învecinat pe latura de Sud cu un alt imobil al reclamantului.

A mai reținut c este imposibil restituirea terenului în suprafaț de 200 mp. fiind afectat unor utilitți publice, iar cu privire la terenul de 60 mp. cerut în compensare a motivat c este cuprins în inventarul bunurilor ce alctuiesc domeniul privat al Mun. C -conform HCL 522/2007 - astfel c nu este posibil restituirea acestuia reclamantului în compensare.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, anularea dispoziției nr.12871/30.05.32007 a Primriei Mun.C, cu obligarea pârâtei la acordarea în compensare a terenului solicitat sau a unei suprafețe similare cu cea solicitat prin notificare.

Motivând apelul, reclamantul a susținut în esenț c în mod greșit instanța a reținut c nu este posibil acordarea în compensare a terenului solicitat, întrucât acesta aparține domeniului privat al pârâtei și în prezent s-a soluționat irevocabil litigiul privitor la o construcție provizorie neautorizat, aflat pe teren.

A susținut c instanța a nesocotit dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și 3, ale art.26 alin.1 și ale art.10 din Legea 10/2001 - care prevd în mod special soluționarea notificrilor în principal prin msura compensrii și, în subsidiar, prin alte msuri reparatorii în echivalent - precum și a prevederilor OUG 81/2007, pct.24 - prin care s-a completat și modificat art.16 din titlul VII al Legii 247/2005, în sensul c deciziile, dispozițiile și ordinele emise vor fi însoțite de înscrisuri care atest imposibilitatea atribuirii în compensare - total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile deținute de entitatea investit cu soluționarea notificrii.

Instanța, având în vedere dispoz.art.295 alin.2 pr.civ, care permit refacerea sau completarea probatoriilor, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art.292 pr.civ. a încuviințat efectuarea în cauz a unei expertize tehnice - care s stabileasc amplasamentul terenului cerut în compensare, poziționarea acestuia faț de imobilul aflat în proprietatea reclamantului de la acea adres și efectarea acestui teren unei utilitți publice.

A dispus și emiterea unei adrese ctre Primria Mun.C pentru a-și exprima punctul de vedere în privința compensrii.

Expertiza tehnic s-a efectuat de ctre expertul, desemnat prin tragere la sorți, prin încheierea de la 25.06.2008.

Primria Mun. C - prin adresele de rspuns a fcut cunoscut instanței c pentru terenul solicitat în compensare nu au fost formulate notificri în temeiul Legii nr.10/2001, dar c a existat un litigiu privitor la o construcție provizorie - chioșc - aflat pe teren și c terenul aparține domeniului privat al Mun. C, potrivit HCL 522/2007 - depus la dosar.

Apelantul reclamant a depus la dosar sentința nr.388 din 23.02,2007, pronunțat de Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal - și decizia nr.304 din 13 februarie 2008 Curții de APEL CRAIOVA -prin care s-a soluționat irevocabil litigiul privind concesionarea unui teren în suprafaț de 29 mp. situat în C,- -pe care se afl amplasat un chioșc metalic - în sensul respingerii acțiunii.

Examinând apelul declarat de reclamant prin prisma motivelor formulate, a considerentelor sentinței și în urma reanalizrii probelor administrate în prim instanț și analizrii probelor administrate în apel se constat c în cauz se impune schimbarea sentinței din considerentele ce urmeaz:

Terenul solicitat în compensare de ctre reclamant - situat în- aparține domeniului privat al Mun. C și, conform raportului de expertiz are suprafața de 77 mp. este amplasat la sud de un alt imobil aparținând reclamantului și nu este afectat de utilitți publice, iar litigiul privitpor la concesionarea unei suprafețe din teren s-a soluționat în sensul respingerii acțiunii.

Potrivit dispoz.art.1 alin.2 din Lg.10/2001 și art.26 alin,1 din Lg.10/2001 republicat - atunci când restituirea în natur nu este posibil, msurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii, ori propunerea acordrii de despgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plat a despgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Acordarea de bunuri în compensare este stabilit ca o obligație a unitții dețintoare, iar o astfel de reparație nu depinde numai de voința unitții notificate și notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unitții notificate a unor bunuri care s poat fi acordate în compensare.

În speț, dup cum am artat deja, în patrimoniul Municipiului C exist terenul în suprafaț de 77 mp. situat în-, fiind alturat unui imobil aparținând reclamantului - din-, terenul nefiind afectat de utilitți și evidențiat în domeniul privat iar nu în domeniul public, astfel c poate fi acordat reclamantului în compensare pentru terenul su notificat, în suprafaț de 200 mp. situat în C, str.- - (fost ) nr.7.

Faț de considerentele artate, și în baza art.296 pr.civ. urmeaz a se admite apelul, a se schimba sentința, a se admite acțiunea. Pe fond se anuleaz art.2 și 3 din dispoz.nr.12871/2007 emis de Primarul Mun.C și se restituie, în natur, reclamantului suprafața de 77 mp. teren situat în C,-, învecinat la cu (reclamantul) și (17,49.), la cu str.- - (4,5 ), la - cu imobilul aflat în administrarea C (16,88.) și la - cu (4,69 ) în compensare pentru suprafața de 100 mp. teren situat în C,- solicitat prin notificarea nr.1063/N/2001 formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamantul domiciliat în C, B,. 14,.2,1p.9, jud. D împotriva sentinței civile nr. 40 din 27 februarie 2008 pronunțat de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, PRIMRIA MUNICIPIULUI C cu sediul în C, str. -, nr.7, jud. D având ca obiect legea 10/2001.

Schimb sentința, în sensul c admite acțiunea formulat de reclamant.

Anuleaz art.2 și 3 din Dispoziția nr.1287/2007 emis de Primarul Mun.Cy.

Restituie în natur ctre reclamant, suprafața de 77 mp. situat în C,-, învecinat la - și (17,49 ), la - str.- - (4,5 ), la - imobil aflat în administrarea C (16,88 ) și la - (4,69 ), în compensare pentru suprafața de 200 mp. teren solicitat prin notificarea nr.1063/N/2001 formulat de reclamant.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public de la 22 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu

- -

Judector,

- -

Grefier,

- -

29.10.2008

Red.jud.

Tehn.MC/

Președinte:Paraschiva Belulescu
Judecători:Paraschiva Belulescu, Stela Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 327/2008. Curtea de Apel Craiova