Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 33/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 33/A/2008
Ședința publică de la 15 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară
Grefier -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1315/2005, pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. 4889/2004.
Procedura legal îndeplinită fără prezența părților.
Se constată că s-au depus concluzii scrise, formulate prin avocat, atât din partea apelantei pârâte, cât și din partea intimatului pârât, ambele având anexate și chitanță privind onorar de avocat.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 08 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr. 4889/2004, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului S și cu SC SRL, anularea dispoziției de restituire nr. 2534 din 19 iulie 2004 emisă de Primarul Municipiului S, restituirea în principal în natură a întregului imobil moară, casă, curte și grădină înscrise în CF 5832 S, cu nr. top. 7365/2 în suprafață de 3733 mp și anularea încheierii nr. 540/2003 prin care SC și-a înscris dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1267 mp cuprinzând moara și curtea în CF 24.494 S nou înființată, cu titlu de atestare conform HG 838/1991.
În subsidiar, în cazul în care se va considera că privatizarea morii a avut loc în condiții legale, solicită să rămână în proprietatea societății numai suprafața de 600 mp teren pe care este amplasată construcția morii cu dependințele acesteia iar diferența de 667 mp pe care se află amplasată casa de locuit cu dependințele să fie atribuită reclamantului.
-//-
Chiar în ipoteza în care suprafața atribuită societății de 1267 mp rămâne neschimbată se solicită de către reclamant o reparcelare a imobilului cu atribuirea unei jumătăți din suprafața curții pe care se afla casa de locuit și dependințele acestuia iar societății să-i fie atribuită în compensare o suprafață corespunzătoare din grădina imobilului ce i-a fost atribuită reclamantului care se află în situația unui teren înfundat fără ieșire la stradă.
Prin sentința civilă nr. 1315/2004 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 4889/2004 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant împotriva dispoziției nr. 2534/19.07.2004 emisă de Primarul Municipiului S și a fost admisă acțiunea aceluiași reclamant împotriva pârâtei SC SA fiind obligată această pârâtă să emită decizie de restituire a imobilului înscris în CF 24.494 S, nr. top. 7365/2/2 moară și curte de 1267 mp în caz de refuz hotărârea urmând să țină loc de act valabil de restituire a imobilului către reclamant în baza Legii 10/2001.
Totodată, pârâta a fost obligată să predea imobilul reclamantului în pașnică posesie și folosință fiind evacuată din acest imobil și s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului cu titlu restituire.
În considerentele sentinței s-a reținut că Primarul Municipiului S nu putea dispune asupra imobilului intrat în patrimoniul unei societăți comerciale, că SC SA, deși a fost notificată, nu a răspuns acesteia în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, că pârâta SC SA în calitate de proprietară și deținătoare a imobilului supus Legii 10/2001 este obligată să procedeze la aplicarea dispozițiilor Legii 10/2001, mai ales că nu mai utilizează acest imobil. S-a mai constatat de prima instanță că potrivit prevederilor Legii 10/2001 imobilele revendicate de foștii proprietari nu se înstrăinează de către deținători înainte de a se soluționa notificarea foștilor proprietari.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC SA A, solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant împotriva acestei pârâte.
În expunerea motivelor de apel se susține că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC SA în condițiile în care obiect al contestației îl formează dispoziția de restituire emisă de Primarul Municipiului S iar citarea SC nu s-a întemeiat în drept nici pe dispozițiile art. 57 sau 60 cod procedură civilă.
Se critică sentința și pentru că prima instanță a stabilit o greșită stare de fapt, SC răspunzând notificării nr. 311/19.09.2001 a reclamantului prin decizia nr. 6/27.09.2001, decizie comunicată reclamantului prin scrisoare recomandată la l ales al acestuia din S,- și neatacată până în prezent de acesta. Arată că ulterior, în anul 2002, alte două notificări ale intimatului privind același imobil, transmise SC SA de către Primăria S, au fost redirecționate către
-//-
conform art. 20 și 27 din Legea 10/2001, notificatorul fiind înștiințat de această împrejurare prin adresa nr. 3106/21.08.2002, cu scrisoare recomandată.
Sub un alt aspect, apelanta relevă faptul că instanța fondului nu a ținut cont de dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea 10/2001 care limitează dreptul persoanei îndreptățite de a i se restitui în natură imobilul preluat abuziv în condițiile în care la data notificării imobilul se afla în patrimoniul unei societăți privatizate conform dispozițiilor legale în materie ( G 88/1997). Precizează că actul de înstrăinare subsecvent, este valabil astfel că SC SA nu mai poate dispune de acest imobil care nu se mai află în patrimoniul său și nu au nici o relevanță în cauză împrejurarea că imobilul este trecut în conservare și dezafectat.
În fine, ultimul motiv de apel se referă la faptul că decizia nr. 6/27.09.2001 a SC SA a rămas irevocabilă, că precedentele litigii dintre părți s-au finalizat definitiv și irevocabil încă din 2001 iar indisponibilizarea bunului nu se putea face pe o perioadă nedeterminată, astfel că aprecierea primei instanțe că imobilul nu trebuia înstrăinat înainte de soluționarea notificării fostului proprietar nu este oportună în speța de față.
Prin întâmpinarea formulată în apel, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că apelanta are calitate procesuală pasivă, fiindu-i trimisă spre soluționare notificarea și că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, că nu a trimis apelantei oad oua notificare cu nr. 311 din 19 septembrie 2001, cum susține aceasta. Precizează că apelanta a răspuns la o notificare ulterioară făcută în numele reclamantului de avocat, pe care însă acesta nu a angajat-o în acest sens și nici nu o cunoaște, că această decizie oricum nu i-a fost comunicată.
Prin decizia civilă nr. 4/A/2006 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr. 1977/2005 a fost respins apelul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței primei instanțe, reținându-se că nu s-a probat în condițiile art. 1169 cod civil, faptul că decizia nr. 6/24.09.2001 a societății pârâte a ajuns la cunoștința destinatarului, că pârâta, fiind proprietară a imobilului are calitate procesuală pasivă în cauză, că imobilul nu mai este folosit de pârâtă iar înscrierea dreptului de proprietate a SC SRL în CF, fiind efectuată după ce reclamantul a început procesul de față, nu poate fi opusă acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs aceiași pârâtă, susținând că prin sentința civilă nr. 1315/2004 tribunalul a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 cod procedură civilă, respectiv a obligat pârâta la emiterea deciziei de restituire, la predarea imobilului în pașnică posesie și folosință și a dispus întabularea dreptului de proprietate deși reclamantul nu a solicitat acest lucru, încălcându-se principiul disponibilității, că instanța de apel nu a verificat sentința apelată prin prisma tuturor motivelor invocate, respectiv prin prisma art. 27 din Legea 10/2001, și
-//-
că de asemenea, nu a arătat motivele de drept și de fapt pentru care a înlăturat motivul 3 de apel și își justifică dispoziția de obligare a pârâtei la restituirea în natură pe împrejurarea că imobilul nu este folosit de pârâtă. Mai arată că borderoul nr. 2/09.10.2001 face dovada deplină a comunicării deciziei nr. 6/2001, că notificarea întocmită de avocat a fost susținută de însuși avocatul actual al intimatului, dl. și că înstrăinarea imobilului cu prilejul privatizării din 1998 face imposibilă restituirea în natură conform art. 46 alin. 1 din Legea 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 4568/5 iunie 2007 pronunțată în dosar nr-, J - Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
În considerentele deciziei de casare s-a reținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la motivul prin care s-a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea 10/2001, instanța dând preferință unei situații de fapt - imobilul nu mai este folosit.
S-a apreciat că în condițiile în care titlul de proprietate al pârâtei nu a fost contestat de reclamant, se impunea să se analizeze dacă obținerea proprietății de către pârâtă s-a făcut cu respectarea drepturilor legale, chiar reclamantul, prin acțiunea introductivă invitând instanța să facă această analiză.
Se recomandă instanței de trimitere să analizeze critica formulată la punctul 3 al apelului, să-și motiveze soluția adoptată în raport de obligațiile ce le instituie în acest sens art. 298 și 261 alin. 1 pct. 5 cod procedură civilă, și să analizeze și celelalte critici formulate în recurs.
Procedând la rejudecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 315 cod procedură civilă, prin prisma motivelor de apel invocate și în raport de normele legale incidente, Curtea reține în fapt și în drept următoarele:
În sensul Legii 10/2001, unitate deținătoare este entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii. Așadar, condiția impusă de legea specială unității ce are obligația de a primi și soluționa notificarea este aceea ca ea să dețină bunul solicitat și să aibă obligația de a stabili măsuri reparatorii conform Legii 10/2001.
În speță, chiar dacă reclamantul a înțeles să conteste dispoziția de restituire emisă de pârâtul Primarul Municipiului S, calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC este pe deplin justificată de faptul că imobilul care nu a fost restituit prin dispoziția atacată se afla în proprietatea acestei societăți la data notificării, iar reclamantul a înțeles s-o cheme în judecată alături de celălalt pârât în acțiunea de față. Ca atare, nu poate fi primit motivul de apel prin care se invocă de către apelantă, nelegala respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
-//-
Corect a apreciat prima instanță și asupra excepției prematurității cererii formulate de reclamant.
Actele dosarului relevă faptul că decizia nr. 6/27.09.2001 emisă de SC ca răspuns la notificarea reclamantului a fost comunicată la o adresă din S, deși în notificarea adresată societății pârâte sub nr. 147/2001, reclamantul a indicat l din
Borderourile depuse de apelantă nu reușesc să facă dovada că reclamantul a luat cunoștință de cuprinsul deciziei de respingere, astfel că nu se poate considera că SC SA ar fi răspuns notificării reclamantului în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.
Se constată însă a fi fondată critica din recurs referitoare la acordarea de către instanță a ceea ce nu s-a cerut, analizarea acesteia fiind obligatorie pentru instanța de trimitere conform recomandărilor deciziei de casare.
Sub acest aspect se constată că prin dispozitiv, prima instanță a obligat pârâta să predea imobilul reclamantului în pașnică posesie și folosință, a evacuat pârâta din acest imobil și a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, deși acțiunea introductivă nu cuprinde și astfel de capete de cerere.
În acest mod, prima instanță a depășit limitele cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată de către reclamant încălcând principiul disponibilității care guvernează procesul civil în acord cu dispozițiile art. 129 alineat final cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de apel prin care se susține ignorarea de către instanța fondului a dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea 10/2001, Curtea reține următoarele:
Legea 10/2001 instituie prevalența restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat prin art. 1 alin. 1, art. 7 și 9.
Regimul juridic al reparațiilor pentru cazul imobilelor preluate cu titlu valabil și aflate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral este reglementat în art. 27 al Legii 10/2001 în forma aflată în vigoare la data promovării acțiunii.
Textul de lege menționat, prin alin. 1 prevede o excepție de la restituirea în natură în ipoteza în care imobilul preluat cu titlu valabil este deținut de o societate privatizată.
La verificarea îndeplinirii condițiilor articolului de lege menționat se impune a se lua în considerare situația de la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, dată de la care imobilul este indisponibilizat în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 1 din lege și cu prevederile art. 20.1 al normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001.
Din adresa nr. 601/22.01.2008 emisă de Oficiul Registrului Comerțului A rezultă că la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 societatea pârâtă era integral privatizată ( 54 - 57 dos. apel).
-//-
Fără să solicite în mod explicit constatarea nulității actelor de privatizare a societății pârâte sau a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în baza căruia pârâta și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, totuși, reclamantul a înțeles să conteste legalitatea acestora. Argumentele pe care se fundamentează susținerile reclamantului în acest sens nu pot fi însă primite.
Potrivit art. 2.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 cum este cazul și în speță, sunt prezumate ca fiind făcute cu titlu valabil. In cauză acest fapt a fost confirmat și de soluția de respingere adusă de instanțele judecătorești acțiunii prin care reclamantul a solicitat să se constate că imobilul în discuție a fost ilegal naționalizat ( sentința civilă nr. 190/2000 a Judecătoriei Alba Iulia rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și respectiv a recursului).
Imobilul fiind preluat cu titlu valabil, în beneficiul reclamantului nu poate fi reținută prezumția potrivit căreia și-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării, prezumție care în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001 operează doar în situația preluării imobilelor fără titlu valabil. Ca atare, nu se poate susține cu temei că imobilul cumpărat de SC SA cu ocazia privatizării provine de la un neproprietar ( Statul Român) și că în acest mod vânzarea nu poate fi considerată valabilă.
Afirmațiile reclamantului intimat din cuprinsul întâmpinării formulate în apel ( fila 40) relevă pe de o parte faptul că societatea pârâtă s-a privatizat în anul 1998 când pe rolul instanțelor nu se mai derula nici un litigiu între părți, primul finalizându-se la 30 iunie 1997 prin decizie a Curții de APEL ALBA IULIA iar cel de-al doilea fiind promovat doar în anul 1999.
Pe de altă parte, se constată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate al societății pârâte a fost emis, tot potrivit susținerilor reclamantului, la 24 iunie 1999, dată la care încă nu era notat în cartea funciară procesul ulterior declanșat de reclamant, notarea fiind operată doar la 24 august 1999, dată de la care și începe să producă efectele specifice de opozabilitate.
În aceste condiții, nu se poate vorbi de reaua credință a pârâtei, de situarea acesteia în afara legii cu ocazia privatizării și nici de incidența în cauză a dispozițiilor art. 25 din Legea 112/1995 așa cum susține reclamantul.
În aceiași ordine de idei se reține, pe de o parte că reclamantul nu a probat că la data privatizării societatea pârâta nu mai avea efectiv nevoie de moara în litigiu pentru desfășurarea activității, și, pe de altă parte, că dispozițiile art. 32/4 alin. 4 din Legea nr. 99/1999 nu sunt relevante sub aspectul legalității privatizării întrucât se referă la imposibilitatea restituirii în natură a unei anumite categorii de imobile iar nu la condițiile ce trebuie îndeplinite cu ocazia privatizării.
-//-
Nefiind demonstrată de reclamant nelegalitatea privatizării societății pârâte, având în vedere și împrejurarea că aceasta era privatizată la data de 14 februarie 2001, urmează a se constata că soluția primei instanțe de obligare a SC SA la restituirea în natură contravine stării de fapt reținute mai sus cât și dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea - iar argumentul folosit de instanța fondului în sensul că pârâta nu mai utilizează acest imobil nu mai poate prezenta nici o relevanță în raport cu dispozițiile textului de lege amintit anterior.
Curtea nu se poate pronunța asupra vânzării ulterioare a imobilului de către societatea pârâtă în condițiile în care nulitatea actului de vânzare - cumpărare încheiat între SC și SC SRL formează obiectul unei acțiuni distincte aflate pe rolul Judecătoriei S în dosar nr-.
Fiind vorba de un imobil preluat cu titlu valabil evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, obligația acordării acestora revenind în conformitate cu art. 27 alin. 2 din Legea -, instituției publice care a efectuat privatizarea, respectiv S
S B nu a fost însă chemată în judecată de către reclamant astfel că instanța nu poate să-i opună soluția de față, ci doar să rețină că în anul 2002, două notificări formulate de reclamant cu privire la imobilul în discuție ( nr. 16.658 și 5902/2001) au fost redirecționate de SC SA către S ( actualul S), în temeiul art. 20 și 27 din Legea 10/2001.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 296 cod procedură civilă, va admite apelul declarat de pârâta SC SA cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii pe care reclamantul a formulat-o împotriva societății pârâte, urmând a fi menținută dispoziția instanței de fond de respingere a acțiunii formulate de același reclamant împotriva dispoziției emise de Primarul Municipiului
Intimatul reclamant va fi obligat să plătească apelantei pârâte suma de 2.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în apel reprezentând onorariu avocat justificat cu chitanțele depuse la dosar ( 78 dos. fond, 52 dos. 1977/2005; 70 dos. 5848/2006).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 1315/2004 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 4889/2004 și în consecință:
-//-
(continuarea dispozitivului deciziei civile 33/A/2008 dată în dosar nr-)
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA.
Menține dispozițiile sentinței vizând respingerea acțiunii reclamantului împotriva dispoziției nr. 2534/19.07.2004 emisă de Primarul Municipiului
Obligă intimatul reclamant să plătească apelantei pârâte suma de 2.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.02.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - |
Red.
Tehn.
6 ex/10.03.2008
-
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară
