Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 367/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 367
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Stela Popa
Grefier: - - -
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanții domiciliată în C, cart. Roșie,. 54,. 1,. 15, jud. D, din C, cart.,-, jud. D și, ulterior ă - continuat de succesoarele acesteia domiciliată în B,-, - 2,.4,.60, jud. B și - domiciliată în C,-,. 52,.1,.1,.5, jud. D în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C PRIN PRIMAR cu sediul în C, str. -, nr.7, jud. D și SC SA C cu sediul în C,-, jud. D ca urmare a casării deciziei civile nr. 105din 20 februarie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-( nr. vechi 3080/civ/2006) prin decizia nr.798 din 07 februarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în dosar nr-, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții reclamanți, reprezentați de avocat, apelantele reclamante moștenitoare, personal, și, reprezentată de avocat, lipsind intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C PRIN PRIMAR și SC SA C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează comunicarea răspunsului de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj la relațiile solicitate de instanță, după care;
Avocat pentru apelanții reclamanți, și apelanta reclamantă moștenitoare, a învederat instanței că a fost angajată la acest termen, solicitând în acest sens amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării.
Instanța respins cererea de amânare a cauzei formulată de avocat pentru apelanții reclamanți constatând că s-a mai acordat apelanților reclamanți un termen pentru garantarea dreptului la apărare.
Apelanta reclamantă moștenitoare -, a depus la dosar în 2 exemplare răspunsul la adresa înaintată către Oficiului Registrului Comerțului.
Avocat pentru apelanții reclamanți, și apelanta reclamantă moștenitoare, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul de a se depune contractul de vânzare - cumpărare prin care au fost vândute restul acțiunilor din anul 1999.
Instanța, față de relațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului, a apreciat ca nefiind utilă și concludentă în soluționarea cauzei proba solicitată de apărătorul apelanților reclamanți.
Apreciind cauza în stare de soluționare s- acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat pentru apelanții reclamanți, și apelanta reclamantă moștenitoare, au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Apelanta reclamantă moștenitoare, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 14.08.2003, înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr.5908/2003, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâtele Primăria Mun.C și SC SA C și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că sunt proprietarii imobilului situat în C,-, compus din teren în suprafață de 368 mp. și să o oblige pe pârâta deținătoare a imobilului, să emită o decizie privind dreptul lor de proprietate asupra imobilului menționat.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că bunica lor, a cumpărat imobilul din C,- (actual-) care i-a revenit ulterior, în baza actului de partaj voluntar înregistrat la Tribunalul Dolj, Secția a III a sub nr.5333 din 17.09.1941, mamei lor, iar apoi, la moartea acesteia, le-a revenit lor, în cote indivize egale de 1/3, conform certificatului de moștenitor nr. 73/1968 din 06.08.1968 remis de fostul notariat Județean D (respectiv lui și, în calitate de fiice, iar lui, în calitate de nepot de fiică -, preE.ă).
Reclamanții au mai arătat că imobilul, care era compus din teren în suprafață de 368 mp. și o casă, a fost expropriat în temeiul Decretului 67/1985 al fostului Consiliu de Stat, casa fiind demolată dar că de atunci și până la data formulării notificării terenul a rămas liber de construcții.
Au susținut că la data de 13 august 2001 au formulat, în baza Legii 10/2001, notificarea nr.947/N/2001, către Primăria Municipiului C, solicitând restituirea terenului în natură și acordarea de despăgubiri constând în diferența dintre valoarea reală a construcției demolate și despăgubirile de 23.280 lei primite cu prilejul exproprierii.
Primarul Municipiului Cae mis dispoziția nr.6677 din 17 iulie 2003, prin care a înaintat notificarea către Societatea Comercială SA în scopul competentei soluționări a cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 368 mp. obiect al notificării.
Prin adresa nr.803 din 06 august 2003, SC SA a invitat pe notificatori să se prezinte la sediul său în ziua de 11 august 2003 pentru a discuta situația juridică a terenului, însă discuțiile s-au rezumat la un simplu refuz verbal.
În consecință, s-au adresat instanței de judecată, căreia i-au solicitat să constate că terenul este liber de orice construcții și că poate fi restituit în natură, conform Legii nr.10/2001 și normelor metodologice de aplicare.
Tribunalul Dolj - Secția Civilă, prin sentința civilă nr.206 din 11 mai 2004, respins contestația formulată de, și -.
Tribunalul a constatat, în baza raportului de expertiză administrat în cauză, că din suprafața de teren de 368 mp. (suprafața rezultată din măsurători fiind de 347,78 mp), doar o suprafață de 231,35 mp. din teren este deținută de pârâta SC SA C, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenului seria M 03 nr.2470/29.11.1995 și că restul este parțial ocupat de trotuar stradal (suprafața de 21 mp.) și parțial de o proprietate particulară din zonă (95,28 mp). Tribunalul a mai reținut că, prin actul de expropriere (Decretul nr.67/1985) Statul a preluat abuziv terenul, dar că actul de expropriere constituie titlu valabil de preluare al statului, deoarece reclamanților li s-au acordat despăgubiri atât pentru construcția demolată, cât și pentru teren, astfel că suprafața de 231,50 mp. deținută de Societatea Comercială SA C și evidențiată în patrimoniul acesteia, nu poate fi restituită în natură, fiind incidente dispoz.art.27 din Lg.10/2001, foștii proprietari fiind îndreptățiți numai la măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu la restituirea terenului în natură, cum expres au cerut prin cererea adresată justiției.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care au susținut că se impune restituirea în natură a terenului deținut de Societatea Comercială SA C, deoarece este liber de construcții și nu este util unității deținătoare, fiind situat vis-a-vis de clădirile și curtea veche a acesteia, între teren și incinta societății interpunându-se str.- -.
Ca ipoteză subsidiară, apelanții au cerut să li se acorde suma de 17.000 Euro cu titlu de măsuri reparatorii.
Curtea de APEL CRAIOVA - secția civilă, prin decizia nr.2862 din 2 2005 respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți.
Reclamanții, și - au declarat recurs, susținând că instanțele au rezolvat greșit cauza atât în privința stării de fapt, cât și în dezlegarea problemelor de drept, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 pr.civ.
Referitor la starea de fapt, reclamanții au imputat instanțelor că au interpretat greșit probele administrate, în sensul că terenul în suprafață de 231,50 mp. s-ar afla în incinta unității deținătoare, în realitate terenul fiind liber și neocupat, reprezentând practic un loc viran, situat în afara incintei SC SA C, așa cum rezultă din ansamblul probelor existente la dosarul cauzei.
ÎN raport cu situația reală a terenului invocată, reclamanții au susținut că instanțele au aplicat greșit dispoz.art.27 alin.1 din Lg.10/2001 și au încălcat prevederile aplicabile, anume cele din art.7 și art.20 din Legea nr.10/2001, potrivit cu care soluția legală cuvenită cauzei este cea de restituire în natură a terenului deținut de SC SA
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanții au susținut că la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, unitatea deținătoare era doar parțial privatizată, fostul Fond al Proprietății de Stat deținând 59 % din capitalul societății și că numai în timpul judecării apelului s-a finalizat procesul de privatizare integrală.
În fine, reclamanții au invocat inopozabilitatea unei hotărâri judecătorești prin care s-a constatat dreptul de proprietate al SC SA asupra terenului în litigiu.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr.6390 din 29 iunie 2006, admis recursul declarat de reclamanții, și -, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, la Curtea de APEL CRAIOVA.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispoz.art.314 pr.civ. întrucât starea de fapt nu a fost cercetată și stabilită de instanța de apel, fiind necesar a se lămuri structura acționariatului pârâtei SC SA C la data de 14 februarie 2001, potrivit mențiunile din Registrul Comerțului D și față de cele ce se vor constata, să se stabilească dispozițiile incidente, respectiv dispozițiile art.20 sau cele ale art.27 din Lg.10/2001.
În rejudecare, apelul declarat de reclamanți a fost înregistrat la Curtea de APEL CRAIOVA sub nr.3080/01.11.2006 și, în raport de considerentele deciziei de casare, prin încheierea din 28.11.2006 și 09.01.2007, instanța de apel a dispus efectuarea unor adrese către Registrul Comerțului D și SC SA C pentru a fi comunicată structura acționariatului a SC SA C la data de 14 februarie 2001.
Curtea de APEL CRAIOVA - Secția civilă, rejudecând apelul declarat de reclamanți l-a respins, ca nefondat, prin decizia mr.105 din 20 februarie 2007.
Instanța de apel a constatat că incidente în speță sunt dispozițiile art.27 din Legea 10/2001, reclamanții fiind persoane îndreptățite la restituirea prin echivalent, reprezentând valoarea terenului aflat în litigiu și nu la restituirea în natură a imobilului solicitat dar că, în prezenta cauză, nu se poate consta îndreptățirea acestora la măsuri reparatorii prin echivalent față de faptul că, prin notificare, au solicitat numai măsuri reparatorii prin echivalent și numai în cadrul instanței de apel, pentru prima dată, reclamanții solicitând suma de 17.000 euro cu titlu de despăgubiri bănești, însă cererea este inadmisibilă, față de dispoz.art.294 pr.civ.
Împotriva acestei din urmă decizii reclamanții au declarat recurs, întemeiat în drept pe art.304 pct.8 și 9 pr.civ.
Prin decizia nr.798 din 07 februarie 2008, pronunțată în dosarul nmr-, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza Curții de APEL CRAIOVA pentru rejudecarea apelului, reținând în esență, că înscrisurile avute în vedere la pronunțarea deciziei de către instanța investită cu rejudecarea apelului -înscrisuri privitoare la structura acționariatului pârâtei - privesc alte date și nu data de 14 februarie 2001, expres indicată în prima decizie de casare pronunțată în recurs.
S-a concluzionat că instanța de apel nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare de a administra probele necesare pentru a stabili situația de fapt relevată prin decizia de casare și a indicat ca în rejudecarea apelului să se administreze probe pertinente și concludente în baza cărora să se stabilească în mod cert care era structura acționariatului SC SA C la data de 14.02.2007.
În rejudecarea apelului - instanța a pus în vedere apelanților reclamanți să adreseze registrului Comerțului cereri pentru a li se elibera actele privitoare la structura acționariatului pârâtei la data de 14.02.2001 și au depus la dosar adresa nr.51403/21 oct.2008 a Oficiului Registrului Comerțului.
Instanța a emis o adresă către Registrul Comerțului pentru a comunica dacă la data de 14.02.2001 Statul Român mai deținea sau nu acțiuni la SC SA C și în caz afirmativ, să precizeze numărul de acțiuni, valoarea acestora și proporția lor din capital.
Prin răspunsul dat - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, după prezentarea informațiilor despre istoricul firmei în perioada 01.01.2001-31.12.2005 a precizat în final că la data de 14.02.2001 Statul nu mai deținea acțiuni la SC SA.
Examinând motivele din apelul reclamanților, în raport de probele administrate în cauză, și de dispozițiile legale aplicabile în cauză se constată că apelul este parțial fondat în privința acordării, în subsidiar, a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat abuziv.
Criticile aduse sentinței pentru nerestituirea în natură a imobilului nu sunt însă fondate.
Soluționarea cauzei de față a necesitat punerea în discuție a aplicării dispozițiilor art.21 (fost art.20) și ale art. 29 (fost art.27) din Legea 10/2001, dispoziții aplicabile la situații de fapt distincte în raport cu structura acționariatului unității deținătoare la data de 14 februarie 2001 - așa cum s-a reținut și în considerentele deciziei mr.6390 din 29.06.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă în dosarul nr-.
Potrivit dispoz.art.21 alin.1 din Legea 10/2001, în forma actualizată, imobilele preluate abuziv se restituie în natură persoanei îndreptățite, dacă erau deținute, la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 de o societate comercială la care statul era acționar ori asociat majoritar.
Prin art.27 alin.1 al Legii 10/2001 s-a prevăzut o excepție de la regula restituirii în natură a imobilelor - indiferent de situația actuală a acestora, pentru ipoteza în care societățile comerciale în patrimoniul cărora se află imobilul - erau integral privatizate la data intrării în vigoare a Lg.10/2001.
Prin adresele nr.51403 din 21 oct.2008 și 52810 din 24 oct.2008 ale Oficiului Registrului Comerțului - care prezintă situația succesivă a structurii acționariatului societății pârâte atât anterior datei de 14 februarie 2001, cât și ulterior acestei date rezultă cu certitudine că la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 Statul nu mai deținea acțiuni la SC SA C, societatea fiind integral privatizată.
Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispoz.art.29 alin.1 din Legea 10/2001 și nu dispoz.art.21 din lege care ar fi permis și restituirea în natură a imobilului deținut de pârâtă.
Potrivit dispoz.art.29 alin.1 din Lg.10/2001 pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 (1) și (2) persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv ale titlului VII din Lg.247/2005.
Din probele administrate în cauză (înscrisuri și raportul de expertiză tehnică) rezultă că doar suprafața de 231,5 mp.,din terenul solicitat de reclamanți, este deținută de pârâta SC SA C și se află evidențiată în patrimoniul acesteia. Diferența de 116,28 mp. (din care 21 mp. reprezintă trotuarul străzii Anul 1848 și 95,28 mp. este deținut de o terță persoană) nu este deținută de către pârâta SC SA
Rezultă că pentru această suprafață de teren ca și pentru construcția aflată pe terenul expropriat de la reclamanți în baza decr.67/1985, (construcție demolată) -notificarea nr.947/n/2001 a reclamanților - trebuia soluționată de către pârâta Primăria Municipiului
Chiar și după modificările aduse Legii 10/2001 prin Lg.247/2005 revine unităților deținătoare ori, după caz - entităților investite cu soluționarea notificărilor ș obligația de soluționare a notificărilor, din analiza dispozițiilor titlului VII al legii rezultând că evaluarea despăgubirilor de către Comisia Centrală aparține unei proceduri ulterioare a emiterii dispoziției ori deciziei.
Entitatea notificată - când nu este posibilă restituirea, este obligată ca prin dispoziție motivată să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Cum în speță, Primăria Mun. C nu a soluționat notificarea în privința suprafeței de teren ce nu este deținută de către SC SA și nici în privința despăgubirilor solicitate pentru construcția demolată (în cauză nu s-a probat demolarea construcției de către pârâta SC SA) se impune soluționarea pe fond a cererii pentru aceste bunuri.
Întrucât restituirea în natură a acestora nu mai este posibilă - datorită destinației suprafeței de teren și demolării construcției - în baza art.11 alin.4 din Lg.10/2001 -urmează a se constata îndreptățirea apelanților reclamanți la despăgubiri în condițiile titlului VII din Lg.247/2005 pentru suprafața de 116,28 mp. teren și construcțiile demolate în suprafață de 70,24 mp. și pentru împrejmuirea de 30. (date indicate în anexa la decretul de expropriere).
Întrucât la data exproprierii - reclamanții au primit despăgubiri parțiale - valoarea actualizată a acestora va fi scăzută din despăgubirilor calculate conform Lg.247/2005 (art.11 alin.7 dinLg.10/2001).
Față de considerentele arătate se impune și anularea în parte a dispoziției nr.6677 din 17 iulie 2003 emisă de Primarul Mun. C - care a reținut incorect că revine SC SA C obligația de a soluționa integral notificarea, în urma cercetării pe fond a cauzei, din probele administrate, rezultând, după cum s-a arătat deja, că aceasta deține doar o parte din suprafața de teren.
Se apreciată că sentința civilă nr.26 din 28 ianuarie 2004 dată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.5914/2003 - prin care s-a respins contestația împotriva dispoziției 6677/17.07.2003 a Primăriei Mun.C nu a dat o rezolvare de fond cauzei, reținând de principiu incidența dispoz.art.25 din Lg.10/2001 fără a determina prin probe cât din terenul cerut de contestatori se află în patrimoniul SC SA
Privitor la suprafața de teren de 231,5 mp, evidențiată în patrimoniul SC SA C, urmează a se dispune acestei pârâte să înainteze notificarea către AVAS - instituția publică ce a efectuat privatizarea acesteia - conform art.29 alin.3 din Lg.10/2001 în forma actuală.
Pentru considerentele arătate și în baza art.296 pr.civ. urmează a se admite apelul, a se schimba sentința, iar pe fond a se admite în parte acțiunea, a se respinge cererea de restituire în natură a terenului.
Se anulează în parte dispoziția nr.6677/17.07.2003 emisă de Primăria Mun. C și se constată îndreptățirea apelantelor reclamante la despăgubiri, în condițiile titlului VIII din Lg.247/2005, pentru suprafața de 116,28 mp. teren și construcții demolate (în suprafață de 70,24 mp. plus 30. împrejmuire), despăgubiri ce vor fi calculate în conformitate cu prevederile art.11 din Legea 10/2001.
Va fi obligată SC SA C să înainteze către AVAS B notificarea pentru diferența de 231,5 mp. teren deținut de această societate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții domiciliată în C, cart. Roșie,. 54,. 1,. 15, jud. D, din C, cart.,-, jud. D și, ulterior ă - continuat de succesoarele acesteia domiciliată în B,-, - 2,.4,.60, jud. B și - domiciliată în C,-,. 52,.1,.1,.5, jud. D în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C PRIN PRIMAR cu sediul în C, str. -, nr.7, jud. D și SC SA C cu sediul în C,-, jud. D ca urmare a casării deciziei civile nr. 105din 20 februarie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-( nr. vechi 3080/civ/2006) prin decizia nr.798 din 07 februarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în dosar nr-, având ca obiect legea 10/2001.
Schimbă sentința menționată, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanți.
Respinge cererea de restituire în natură a terenului.
Anulează în parte dispoziția nr.6677/17 iulie 2003, emisă de Primarul Mun.
Constată îndreptățirea apelantelor reclamante la despăgubiri, în condițiile titlului VIII din Lg.247/2005, pentru suprafața de 116,28 mp.teren și construcții demolate (în suprafață de 70,24 mp. plus 30. împrejmuire), despăgubiri ce vor fi calculate în conformitate cu prevederile art.11 din Legea 10/2001.
Obligă SC SA C să înainteze către AVAS notificarea pentru diferența de 231,5 mp. teren deținut de această societate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
27.11.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/8 ex.
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Stela Popa