Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 401/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1246/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.401
Ședința publică de la 24 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.372 din 17.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, pentru apelanta pârâtă Primăria Municipiului B prin Primarul General, în baza delegației depuse la dosar lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea, prin serviciul registratură, la data de 18.06.2009, a unei întâmpinări formulate de către intimata reclamantă.
Reprezentantul apelantei pârâte învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, ia act de declarația părții și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul apelantei pârâte solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii ca fiind neîntemeiată.
După strigarea cauzei, dar nu înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă avocat, pentru intimata reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.-, emisă de baroul București - Cabinet Individual, care cere să se ia act de poziția sa procesuală, în sensul că solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.06.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, sub nr-, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta Primăria Municipiului B prin Primarul General, solicitând instanței să se subroge Primăriei Municipiului B și având în vedere că nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului și terenului situat în B,-, scara C,. 3,. 7, sector 5, să se acorde, în compensare alte bunuri sau servicii sau să se propună acordarea de despăgubiri de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În subsidiar, reclamanta a solicitat, în cazul respingerii primului capăt de cerere, obligarea Primăria Municipiului B să emită dispoziția privind soluționarea dosarului nr. 28173/23.07.2002, privind imobilul teren și construcție demolată situat în B,-,.. 3,. 7, sector 5.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin sentința civilă nr-, a admis în parte cererea și a obligat pârâta să emită dispoziție pe numele reclamantei, cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul situat în B,-,.. 3,. 7, sector 5.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 2724/14.08.2001, comunicată prin BEJ, reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în echivalent bănesc a imobilului în litigiu, invocând calitatea sa de proprietară și moștenitoare a soțului său, proprietari deposedați abuziv.
Din actul de construire nr. 2054R/1960, angajamentul de credit suplimentar coroborat cu procesul-verbal de predare-preluare din 25.08.1987 și adresa nr. 3725/07.12.2007, eliberată de SC SA, în care se arată că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr.130/29.05.1989 de la familia și, rezultă că apartamentul a fost proprietatea reclamantei și a soțului acesteia, fiind preluat de stat.
În ceea ce privește terenul aferent construcției, acesta nu a aparținut acestora, fiind dat în folosință de către stat.
În cuprinsul procesului-verbal de predare-preluare se arată că apartamentul s-a predat statului, iar proprietarul a luat cu plata din despăgubiri 28 mp de parchet.
Astfel, la momentul preluării, proprietarilor li s-au acordat despăgubiri, însă fără a se arata care este cuantumul acestora.
Având în vedere că au fost încasate și despăgubiri pentru apartamentul solicitat în prezenta cauză, tribunalul a constatat că la restituirea imobilului în echivalent bănesc, prin dispoziția emisă în aplicarea prezentei hotărâri, trebuie respectate și prevederile art. 12 din Legea nr. 10/2001, conform cărora "dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit".
A mai reținut tribunalul că cererea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent bănesc pentru terenul aferent imobilului, este neîntemeiată, întrucât terenul nu a aparținut reclamantei sau autorului acesteia. Cu privire la cererea de acordare în compensare a altor bunuri sau servicii, prima instanță a respins-o, având în vedere că notificarea a fost formulată pentru restituirea în echivalent bănesc.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel Municipiul B prin Primarul General.
În esență se critică sentința pe motiv că instanța nu era competentă să soluționeze cererea, această competență revenind unității deținătoare, în speță apelanta și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, se arată că:
Analizând în mod greșit probatoriul administrat în cauză și interpretând în mod eronat dispozițiile art. 21-25 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, instanța de fond a obligat-o să emită o dispoziție, prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul situat în B,-,.C,.7, sector 5.
Legiuitorul a stabilit, prin art.22 din legea nr. 10/2001, că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Aceasta deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
Dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport și de adagiile"generalia specialibus non derogant"și"specialia generalibus derogant".
Notificarea reclamantei urma a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va stabili că: imobilul face obiectul Legii nr.10/2001, solicitantul nu se numără printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificarea în termen legal și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, se va emite o dispoziție de restituire în natură.
Așadar, în speță, față și de admiterea recursului în interesul legii, prin Decizia nr.52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apelantul consideră că instanța de judecată se putea pronunța numai în condițiile art.21-23 din Legea nr.10/2001, în sensul de a obliga pârâta la a emite o dispoziție ca urmare a notificării cu care a fost sesizată și nu a soluționa notificarea în sensul voit de parte.
Termenul de 60 de zile pentru a răspunde notificării, prevăzut de art. 25 alin.1 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, este un termen de recomandare, norma legală sus-menționată având caracter dispozitiv, iar nu imperativ. De altfel, depășirea termenului de recomandare de 60 zile, prevăzut pentru soluționarea cererii, poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unitarii deținătoare, în măsura în care termenul a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.
Prin soluția pronunțată de acordare de măsuri reparatorii în echivalent bănesc, instanța de fond ignoră inclusiv prevederile obligatorii ale Deciziei nr. 52/2007, pronunțată în Dosarul nr. 12/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la problema aplicabilității dispozițiilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor în cazul deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acelei legi, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile prelate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior.
Instanța de fond nu a avut în vedere tocmai dispozițiile legale invocate mai sus, potrivit cărora deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale investite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii, întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale care va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin.1 și 2 din art.16, în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Practic, în opinia apelantei, în raport de dispozițiile invocate, dispoziția contestată va fi reanalizată de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată ce va efectua procedura de specialitate, care va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale, raport ce conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubiri.
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Apelul este nefondat.
În fapt, reclamanta a depus, prin executor judecătoresc, notificarea înregistrată sub nr.2724/14.08.2001, prin care solicită plata de despăgubiri, în condițiile Legii nr.10/2001, pentru imobilul format din apartament și teren situat în-,.7,.
S-a format astfel dosarul nr.28173, aflat pe rolul Comisiei pentru aplicarea Legii nr.10/2001 de pe lângă Primăria Municipiului B (fila 10).
Până la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 26.06.2008, apelanta-pârâtă nu a soluționat această notificare.
Prin urmare, neemițându-se o astfel de dispoziție prin care să se fi constatat sau nu calitatea de persoană îndreptățită la plata despăgubirilor reclamantei-intimate, în speță, nu sunt incidente cele statuate prin decizia civilă nr.52/04.06.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.16 și urm. din Legea nr. 247/2005.
Sunt incidente însă, așa cum a reținut în mod corect instanța de fond, dispozițiile deciziei în interesul legii nr.XX/19.03.2007, potrivit cărora:
"În cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art.25 și 26 din Legea nr.10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare, ale bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul, în condițiile prevăzute de art.297 alin.1 Cod procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art.21 alin.2, că"nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime".
De altfel, instanța de fond nu a stabilit cuantumul despăgubirilor, a obligat numai apelanta-pârâtă, în condițiile art.23 din Legea nr.10/2001, să emită o dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, urmând ca aceasta să fie înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 372/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în B,-,.12C,.1,.27, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnodact. /4 ex./17.07.2009
- Secția a III-a Civ. -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu
