Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.41/Ap Dosar nr-
Ședința publică din data de 30 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
Grefier: - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat decontestatoarea prin mandatarîmpotriva sentinței civile nr.315/S din data de 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 16 martie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 23 martie 2009, apoi pentru astăzi 30 martie 2009.
CURTEA:
Deliberând asupa apelului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 315/S/27.10.2008, Tribunalul Brașova respins contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată prevede obligația persoanei care se pretinde îndreptățită de a-și dovedi pretențiile, prin depunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire, iar art. 23.1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ prevede ce se înțelege prin "acte doveditoare".
Din interpretarea acestor dispoziții legale, în spiritul principiilor generale ale dreptului civil, rezultă că obligația de a-și dovedi pretențiile este în sarcina notificatorului, chiar dacă legea instituie în favoarea acestuia o serie de prezumții legale, de natură a-i facilita aplicarea beneficiului legii.
Așadar, persoana care se pretinde îndreptățită trebuie să dovedească, în esență, calitatea sa, dreptul de proprietate asupra imobilului pretins, în persoana sa ori a autorilor săi, precum și modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea Statului sau a altor persoane juridice, pentru a se putea verifica încadrarea situației sale în perioada de referință a legii.
În speță, în ceea ce privește acest din urmă aspect, dovada a fost făcută numai în ceea ce privește imobilul construcție, legat de care s-a dovedit că a trecut în proprietatea Statului prin rechiziție, în anul 1942, fiind așadar incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr. 10/2001 republicată, pentru imobilele terenuri nefiind făcută dovada modalității și a momentului preluării acestora, aspect esențial pentru a se verifica dacă imobilele respective intră sau nu sub incidența actului special de reparație.
Atât din actele de preluare, respectiv de rechiziție, cât și din actele translative de proprietate ce au fost depuse la dosar rezultă că a cărei preluare s-a dovedit era, la data preluării, proprietatea Societății de Asigurări " V", chiar dacă aceasta era cunoscută sub denumirea de, dreptul de proprietate al respectivei societăți fiind înscris ca atare și în cartea funciară.
Instanța a înlăturat susținerea contestatoarei în sensul că actele de înstrăinare încheiate între și sus-menționata societate, la care acesta avea calitatea de acționar, ar fi fost desființate de drept ca urmare a abrogării legislației antievreiești și a măsurilor cuprinse în actele normative de reparație, având în vedere următoarele considerente:
Legea nr. 641/1944 pentru abrogarea măsurilor legislative antievreiești stabilea, la art. 1, că sunt și rămân abrogate, pe data publicării lor, toate măsurile legislative prin care s-au luat dispoziții discriminatorii privitoare la evrei, iar prin efectul abrogării acestor legi, se anulează toate dispozițiunile juridice date pe baza lor de orice autorități publice, fie dispozițiuni generale, fie individuale, inclusiv cele cuprinse în hotărâri judecătorești, precum și toate dispozițiunile discriminatorii luate fără bază legală împotriva evreilor de către autoritățile publice.
Art. 19 din același act normativ prevedea că bunurile și drepturile de orice fel, intrate prin efectul dispozițiunilor legislative abrogate de art. 1, în patrimoniul statului, respectiv al Centrului Național de sau al oricărui act dobânditor, se socotesc că n-au ieșit niciodată din patrimoniul titularilor deposedați și vor fi restituite acestuia, în condițiile acestei legi, fără îndeplinirea vreunei formalități de transcriere sau intabulare.
Din interpretarea teleologică a acestora dispoziții legale rezultă că acest act normativ a avut ca obiect abrogarea măsurilor legislative antievreiești, având ca efect restituirea către etnicii evrei a bunurilor preluate prin efectul dispozițiilor legislative abrogate.
În speță însă, bunurile evreului nu au fost preluate prin măsuri legislative, ci au fost înstrăinate chiar de către acesta, în vederea evitării aplicării măsurilor discriminatorii, către persoana juridică la care el însuși era acționar, astfel că Legea nr. 641/1944 nu este aplicabilă, actul normativ incident situațiilor de acest fel fiind Decretul-lege nr. 607/1945 pentru anularea și revocarea unor acte de dispoziție încheiate în împrejurări excepționale.
Art. 1 din acest act normativ prevedea că actele de dispozițiune încheiate de un evreu, persoană fizică sau juridică, vor fi anulate de drept, la cererea acestuia, în situațiile expres prevăzute de acest text de lege, enumerate la lit. a-m, la lit. g fiind prevăzută situația în care înstrăinarea a fost făcută de evreu în timpul de la 9 august 1940 și până la 23 august 1944, ca urmare a unei obligațiuni impuse prin legile antievreiești.
Art. 3 din actul normativ menționat prevede că actele încheiate în timpul de la 6 septembrie 1940 și până la 23 august 1944, de un evreu persoană fizică sau juridică, se prezumă simulate - până la proba contrară - și se vor anula la cererea acestuia, în cazurile menționate, iar Capitolul III al actului normativ, referitor la normele de procedură, se referea la judecata cererilor întemeiate pe acest act normativ, la instanța competentă, la hotărârea acesteia și la alte chestiuni de procedură, ceea ce înseamnă că restituirea bunurilor care intrau sub incidența acestui act normativ, inclusiv a celor înstrăinate prin acte simulate, se făcea numai în urma formulării unor cereri de chemare în judecată de către beneficiarii actului normativ, iar nu de drept, ca în cazul bunurilor preluate prin efectul direct al unor acte normative discriminatorii.
Astfel fiind, având în vedere că și-a înstrăinat bunurile către Societatea V, prin acte de vânzare-cumpărare, denotă că ne aflăm în prezența unei transmisiuni convenționale a acestora, prin acte translative de proprietate, chiar dacă acestea au fost simulate, iar nu în prezența unei preluări legislative a acestora, pentru a se putea vorbi de restituirea de drept a acestora, fără nici o formalitate.
În consecință, pentru ca bunurile înstrăinate de societății V să fi revenit în patrimoniul acestuia, ar fi fost necesar ca vânzătorul să acționeze conform procedurii prevăzute de Decretul-lege nr. 607/1945, ori în speță nu s-a făcut o asemenea dovadă.
În raport cu cele ce preced, rezultă că imobilele în cauză (interesând în speță, pentru motivele arătate mai sus, acesta fiind singurul imobil cu privire la care s-a făcut dovada modalității și a momentului preluării) au aparținut Societății de Asigurări V, care le-a dobândit prin cumpărare.
În consecință, bunul imobil construcție a avut ca proprietar, la data preluării de către Stat, Societatea de Asigurări " V", fiind edificat pe un teren aparținând acesteia, ori, potrivit prevederilor art. 482, 488, 492 Cod civil, proprietarul terenului dobândește și dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe acesta, prin accesiune, o atare situație de fapt fiind reflectată și de cartea funciară.
Astfel fiind, devin incidente dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cu care sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
Art. 18 lit. a din același act normativ prevede că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în cazul în care persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că măsurile reparatorii în natură se acordă numai în ipoteza în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii, în restul situațiilor măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Din înscrisurile depuse de intimată la dosar, la solicitarea instanței, rezultă că acționarul principal al societății intimate este Investiții, cu un procent de participare de 45,93%, Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale deținând o cotă de participare de 21,58% din capitalul social.
În consecință, societatea intimată este una privatizată, astfel că devin aplicabile prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, care prevede că măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. 1 (respectiv cele cuvenite persoanelor arătate la art. 3 alin. 1 lit. b) se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a instituției publice implicate în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului finanțelor publice, în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate nu mai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate.
Din cuprinsul întregii documentații care a stat la baza emiterii deciziei contestate rezultă că nici notificatoarea inițială și nici contestatoarea din cauza de față, ca succesoare cu titlu particular a acesteia, nu au depus asemenea acte doveditoare, nefiind probată, în esență, structura acționariatului Societății " V" la data preluării de către Stat și nefiind depuse nici copiile acțiunilor, sigurele acte existente la dosar, în copie, cu referire la această societate, datând din anii 1936-1939 (filele 49-56 din dosar) și nefiind apte a face dovada elementelor expres prevăzute de lege pentru această ipoteză, astfel cum a reținut și intimata prin decizia atacată, în sensul că notificatoarea nu a produs probe concludente cu privire la calitatea de acționar a antecesorului său și la numărul de acțiuni deținute la V, cu privire la identitatea celorlalți acționari și la numărul de acțiuni deținute de fiecare, pentru a se putea determina incidența în cauză a prevederilor art. 18 din Legea nr. 10/2001.
În raport cu cele ce preced, rezultă că, pe de o parte, contestatoarea nu a făcut dovada modalității și momentului preluării de către Stat sau o altă persoană juridică a terenurilor în suprafață totală de 4000 mp, pentru a se determina dacă acestea intră sub incidența Legii nr. 10/2001, iar în ceea ce privește imobilul construcție, care a aparținut, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, Societății de Asigurări " V", care se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr. 10/2001 republicată, nu s-au făcut dovezile prevăzute de lege cu privire la valoarea activului net din ultimul bilanț contabil și la structura acționariatului sau asociații persoanei juridice la momentul preluării.
Față de acestei considerente, în baza art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 și a celorlalte texte de lege menționate mai sus, tribunalul a respins contestația formulată.
Împotriva hotărârii a declarat apel contestatoarea, prin mandatar, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea criticilor căii de atac se învederează că prima instanță în mod greșit a respins cererea contestatoarei referitor la suprafața de 3.000 mp teren aferent, imobil a cărui transmitere către societatea V s-a realizat sub imperiul legislației antievreești din perioada 1940 - 1944, fapt care evidențiază nulitatea absolută a actelor de înstrăinare.
Hotărârea este criticată și sub aspectul soluției de respingere de către tribunal a cererii de restituire în natură a imobilului construcție, susținându-se în apel că instanța a dat o greșită interpretare actului de preluare a imobilului, reprezentat de procesul-verbal de rechiziție, și actul de autoritate, fiind evidentă în opinia apelantei împrejurarea că " " a fost preluată de la proprietar iar nu de la societatea
Un ultim motiv de apel vizează respingerea de către prima instanță a pretențiilor contestatoarei purtând asupra dreptului la despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 1.000 mp, fosta parcelă 77, care a aparținut societății deținută de autorii acesteia, justificarea acestui drept fiind dată de faptul că preluarea imobilului s-a făcut după data de 29 septembrie 1945, când societatea V era proprietara terenului.
Intimata a depus întâmpinare, mijloc de apărare prin care a solicitat respingerea apelului.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor invocate, curtea apreciază apelul ca nefondat.
În ceea ce privește situația imobilelor terenuri, astfel cum a statuat și prima instanță, contestatoarea, respectiv autoarea acesteia, notificatoarea, nu a făcut dovada modalității de trecere a terenului în proprietatea Statului pentru a se putea încadra situației juridice a imobilelor preluate abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.
Nefondate sunt și celelalte critici formulate în apel, tribunalul procedând la o corectă aplicare a legii în raport cu obiectul contestației.
judecata prin prisma legii speciale de reparațe la situația imobilului construcție, prima instanță a reținut că din litigiu era, la data preluării, proprietatea Societății de Asigurări " V", fiind respinse pretențiile referitoare la nulitatea actelor de înstrăinare.
Interpretarea dată reglementărilor în materie denotă că imobilul a fost înstrăinat de numitul iar nu preluat prin măsuri legislative care să atragă aplicarea legii speciale de reparație. Starea de fapt desprinsă din actele dosarului, relevă înstrăinarea de către către societatea al cărei acționar era, pentru a evita aplicarea măsurilor legale antievreești din perioada 9 august 1940 - 23 august 1944, actul de transmitere încadrându-se în mod evident în categoria actelor simulate, pentru care însă Decretul nr. 607/1945 a prevăzut proceduri speciale de anulare a actelor de dispoziție încheiate în intervalul 1940 - 1944, demersuri pe care autorul notificatoarei nu le-a întreprins.
Decizia nr. 634/2007 emisă de intimata este legală în adoptarea soluției de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului construcții, pe considerentul îndreptățirii contestatoarei la despăgubiri în echivalent, fiind temeinică și legală sentința tribunalului d e respingere a contestației.
S-a arătat pe această cale, în aplicarea prevederilor art. 18 lit. a din Legea nr. 10/2001, că autorii contestatoarei nu au fost acționari unici ai societății " V", iar față de situația privatizării intimatei, care este acționar principal al unității deținătoare a imobilului, soluția reparatorie față de contestatoare nu poate fi decât cea a măsurii reparatorii prin echivalent.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 294 Cod procedură civilă urmează a respinge apelul și a păstra hotărârea atacată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.315/S/27.10.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./30.05.09
Tehnored.AN/5.06.09 -5 ex.
Jud. fond
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Nicoleta Grigorescu
