Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 451/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1594/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.451
Ședința publică de la 30 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta pârâtă MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.467 din 1.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, pentru apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General, intimata reclamantă personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București -Cabinet Individual.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Părțile învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, ia act de declarația părților și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul apelantului pârât solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Arată că, notificarea reclamantei se află în curs de soluționare.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate; solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Arată că Legea nr.10/2001 impune un termen legal de 60 de zile pentru soluționarea pe cale administrativă a cererii sale, termen ce a fost cu mult depășit.
Reprezentantul apelantului pârât solicită cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în raport de faptul că în faza de apel nu s-au administrat probatorii iar cauza urmează a fi soluționată la primul termen de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11.02.2009 la Judecătoria Sectorului 4 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primarul General și Prefectura Municipiului B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acestora să soluționeze notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 și înregistrată sub nr.1481/13.07.2001, în sensul emiterii unei dispoziții prin care să fie acordate despăgubiri bănești pentru imobilul situat în B,- și nr.30, sector 4.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul mai sus menționat a aparținut autorului - a cărui unică moștenitoare este, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.60190/05.12.1945 la Tribunalul Ilfov - Secția notariat. A mai arătat că în baza Legii nr.10/2001 a notificat inițial Prefectura Municipiului B în vederea obținerii de despăgubiri bănești pentru imobil, aceasta trimițând notificarea către Primăria Municipiului B care nici până în prezent nu a înțeles să o rezolve prin emiterea unei decizii în sensul solicitat.
Având în vedere obiectul acțiunii și temeiul de drept al acesteia, respectiv prevederile Legii nr.10/2001, Judecătoria Sectorului 4 B, prin sentința civilă nr.2251/17.004.2008 și-a declinat competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului București - dosarul fiind înregistrat pe rolul Secției a III-a Civilă la data de 12.07.2008.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă prin sentința civilă nr.467 din 01.04.2009 a admis cererea și a obligat pârâta să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat situat în B- și nr.30, sector 4.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că:
Imobilul în discuție a aparținut autorului reclamantei - a cărui unică moștenitoare este, imobilul fiind expropriat și demolat în baza Decretului nr.469/1960, fără plata vreunei despăgubiri.
Din adresa aflată în dosarul administrativ emisă de Direcția Generală de Dezvoltare Investiții și Planificare, rezultă suprafața de teren expropriată de la autorul reclamantei, iar din nota de reconstituire aflată la același dosar, rezultă faptul că în prezent imobilul solicitat prin notificare este afectat în totalitate de elemente de sistematizare.
În raport de toate aceste aspecte și având în vedere refuzul pârâtului Municipiul B prin Primarul General de a soluționa până în prezent notificarea înregistrată sub nr.1481/2001, tribunalul a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.1 pct.2 și art.11 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Municipiul B prin Primarul General.
Prin motivele de apel se arată, în esență, că hotărârea este greșită întrucât instanța de fond a analizat în mod greșit probatoriul administrat în cauză și a interpretat eronat dispozițiile art.21-25 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005.
În opinia apelantului numai unitatea deținătoare poate să se pronunțe asupra notificării, în condițiile art.22 din Legea nr.10/2001, instanța de judecată neputându-se subroga în drepturile unității deținătoare.
Apelanta arată că notificarea reclamantei urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă va fi stabilit că imobilul face obiectul Legii nr.10/2001, solicitantul nu se numără printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare în termen legal și restituirea în natură este posibilă doar în parte potrivit legii, se va emite o dispoziție de restituire, iar pentru partea de imobil nerestituită se va emite o dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii.
În cazul în cate persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea, toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus actele doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Mai mult decât atât, susține apelantul, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire, în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării (pct.23.1 din nr.HG498/2003). Punctul 28.1 din aceeași hotărâre de guvern condiționează pronunțarea asupra notificării de existența unei declarații în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite la restituire.
În speță, reclamanta nu a depus actele solicitate de către Primăria Municipiului B, context în care obligația de a emite dispoziție de restituire se consideră a fi cel puțin prematură.
Curtea, examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, reține caracterul nefondat al apelului pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Civile, prin decizia nr.XX din 19.03.2007 a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că "instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare".
În motivarea deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că: "în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire".
Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art.25 și 26 din Legea nr.10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art.297 alin.1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Sunt de asemenea, neîntemeiate susținerile apelantei privind condiționarea răspunsului de existența unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, deoarece prin Hotărârea Guvernului nr.250/2007 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care nu mai prevăd o astfel de obligație în sarcina persoanei îndreptățite.
Mai mult, lipsa declarației persoanei îndreptățite cu privire la faptul că nu mai deține alte acte doveditoare, nu conduce la amânarea răspunsului la notificare, ci cel mult la respingerea cererii ca nefondată.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul - pârât Municipiul B prin Primarul General.
Văzând dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga apelantul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.467 din 01.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă cu domiciliul în B, str.- - nr.4-6,.3,.47-49, sector 1.
Obligă apelantul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.4/12.10.2009
Secția a III-a Civ. -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
