Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 46
Ședința publică de la 04 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul, domiciliat în com., sat, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 504 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta JUDEȚULUI M, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns procurator, reprezentând apelantul reclamant, lipsind intimata pârâtă JUDEȚULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând cauza în stare de soluționare, luat în examinare apelul, punând în vedere procuratorului apelantului reclamant că, în raport de prevederile art. 68. poate pune doar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra apelului de față:
La 31.07.2007, contestatorul solicitat în contradictoriu cu intima Prefectura M anularea Deciziei emisă de către intimată prin care a fost respinsă notificarea formulată la 10/2001.
In motivarea cererii a arătat că, a formulat notificare la Prefectura M privind utilajele ce au fost confiscate de către regimul comunist în anul 1953, utilaje ce au aparținut tatălui său. A susținut că, motivația intimatei de respingere a notificării sale pe considerentul că nu este în termen, iar bunurile solicitate nu fac obiectul 10/2001 nu poate fi reținută, cererea de despăgubire fiind formulată în baza 247/2005, decizia contestată fiind emisă după 2 ani, de asemenea, pentru utilaje este incident art.6 al.4 din 10/2001. A arătat că, deține acte de proprietate ale utilajelor pentru care solicită despăgubiri, respectiv: un de fabricat Ť. o batoză de treierat, o zdrobitoare pentru struguri, un trior pentru selectat, un plug nr.5,o pentru tractor și o prășitoare;
Prin sentința civilă nr.504 pronunțată de Tribunalul Mehedinți la data de 11 octombrie 2007 în dosarul nr-, s-a respins contestația la Legea 10/2001 formulată de reclamantul domiciliat în satul, com. în contradictoriu cu intimata Prefectura
Pentru a se pronunța astfel s-au reținut următoarele:
Potrivit art.22(1) din.10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoarea prezentei legi, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Se constată că, petentul nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, nedepunând notificarea prin Biroul Executorului Judecătoresc înlăuntrul termenului prev. de Legea 10/2001, prelungit prin OUG nr.1009/26 iunie 2001 și apoi prin OUG nr.145/9 nov.2001, respectiv până la 14.02.2002, acesta a pierdut dreptul de a obține despăgubiri ulterior în instanță, acesta s-a adresat cu notificare către intimată, pentru prima dată în temeiul 247/2005, lege ce,nu a făcut o repunere în termen a persoanelor ce nu au adresat notificare în temeiul 10/2001. Mai mult, se constată că, utilajele pentru care petentul a solicitat despăgubiri în temeiul 10/2001, în prezent nu mai există, acesta potrivit 10/2001 nu mai poate pretinde despăgubiri pentru aceste bunuri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul arătând că a formulat notificare în baza Legii nr.247/2005, care apreciază că repune în termen persoanele care nu au formulat notificări în temeiul Legii nr.10/2001. Nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 întrucât aștepta răspunsul la cererile promovate în baza Legii nr.18/1991.
Utilajele pentru care a format notificare fac obiectul art.6 alin.4 din Legea nr.10/2001, iar pentru acestea a dovedit dreptul său de proprietate.
A solicitat admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii.
În drept a invocat dispozițiile art.282 Cod pr.civilă, art.6 alin.4, art.11 alin.4 și art.58 din Legea nr.10/2001.
Apelul este nefondat.
Prin art.22 alin.1, Legea nr.10/2001 prevede că persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 și OUG nr.145/2001, până la 14.02.2002.
Petentul nu a respectat dispozițiile legale mai sus menționate, nedepunând notificare prin executorul judecătoresc înăuntrul termenului prevăzut expres de norma juridică.
Nu prezintă relevanță faptul că nu a formulat notificare în termen legal, deoarece aștepta mai întâi răspunsul la cererea formulată în baza Legii nr.18/1991, întrucât acesta nu constituie un motiv serios care să-l fi împiedicat să uzeze de dispozițiile Legii nr.10/2001 care, sunt de strictă interpretare. Aceste dispoziții reglementează în mod imperativ, procedura prealabilă obligatorie care trebuia urmată și pe care reclamantul apelant nu a formulat-
Intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 nu a adus modificări termenului prevăzut de art.22 din lege, însă a dat posibilitatea persoanelor care anterior formulaseră notificări, să completeze actele anexate la notificare.
Această situație este confirmată prin Hotărârea nr.250/7.03.2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, art.22.1 prevăzând faptul că faza depunerii notificărilor s-a consumat.
Pentru prima dată, după cum se recunoaște prin acțiune și cererea de apel și cu ocazia concluziilor pe fond - notificarea nu s-a formulat anterior în temeiul Legii nr.10/2001, ci doar în baza Legii nr.247/2005 care nu a reglementat o repunere în termen a persoanelor care nu au adresat notificare, în conformitate cu Legea nr.10/2001.
În subsidiar, se reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin.4 din Legea nr.10/2001 - reclamantul nefăcând dovada în condițiile art.1169 cod civil conform cărora - "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească" - a susținerilor sale.
Nu a dovedit faptul, că aceste utilaje și instalații sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin.1 din lege.
Totodată art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Prin urmare, articolul reglementează situația acordării măsurilor reparatorii pentru cazul, când aceste utilaje și instalații există. a contrario (art.6 alin.2 teza 2) prevede excepția, în situația în care acestea nu mai există, nu se aplică dispozițiile legale cu privire la acordarea de măsuri reparatorii (art.6 alin.2 teza 1).
Or, în cauză, utilajele și instalațiile pentru care petentul a solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, în prezent nu mai există, caz în care nu se mai pot solicita măsuri reparatorii pentru aceste bunuri.
Văzând și dispozițiile art.296 Cod pr.civilă, se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, domiciliat în com., sat, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 504 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta JUDEȚULUI
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.4 ex
11.02.2008
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu