Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 47/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 47/A/2009
Ședința publică de la 20 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către contestatorul prin mandatar împotriva sentinței civile nr.1187 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu pârâtul intimat PRIMARUL MUNICIPIULUI
Având în vedere că domnul judecător -titular al completului de judecată apeluri civile, și-a încetat activitatea, completul a fost alcătuit potrivit art.98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prin participarea d-nei judecător - - - - din programarea de permanență, fiind întocmit proces verbal în acest sens.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru contestatorul apelant, lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este motivat și scutit de taxă.
Avocatul apelantului depune la dosar împuternicirea avocațială și declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Avocat pentru apelantul contestator solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
În continuare susține motivele de apel invocate în scris arătând, în esență, că în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza pe excepția tardivității contestației, întrucât termenul declarării apelului a expirat într-o zi nelucrătoare, în acest caz urmând a fi prelungit până la sfârșitul primei zile lucrătoare. Față de data de 22.05.2008-la care a fost comunicată contestația și data de 20.06.2008 în care contestatorul a trimis prin poștă contestația, rezultă că aceasta a fost formulată în termenul procedural.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față reține următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr.2489/85 din 24.06.2008, contestatorul prin mandatar în contradictoriu cu intimatul Primarul Mun. Mediaș, a solicitat anularea Dispoziției nr.607/13.09.2008 emisă de intimat cu obligarea la emiterea unei alte decizii pentru restituirea în natură a imobilului notificat.
Din motivarea contestației s-a reținut că prin dispoziția contestată în mod nelegal intimata a respins notificarea formulată, sub aspectul restituirii în natură.
În drept s-au invocat disp.Lg.10/2001.
Contestația este scutită de plata taxelor de timbru.
Intimata prin întâmpinarea depusă la fila 10-11 dosar a invocat excepția tardivității formulării contestației motivând că termenul de 30 de zile a fost depășit iar pe fond s-a solicitat respingerea contestației întrucât dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.
Prin sentința civilă nr.1187/2008 Tribunalul Sibiua admis excepția tardivității invocată de intimat.
A respins contestația formulată de contestatorul cu domiciliul ales în Mediaș, str. -.-, nr.23, jud. Sibiu prin mandatar domiciliat în Mediaș, str. -.-, nr.23, jud.Sibiu împotriva intimatului Primarul municipiului Mediaș cu sediul în Mediaș, str. - -, nr.3, jud. Sibiu.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Obiectul prezentei cauze este o contestație împotriva dispoziției primarului emisă în condițiile Legii nr.10/2001.
Întrucât intimata a invocat excepția tardivității, instanța în baza art.137 pr.civ. tribunalul s-a pronunțat mai întâi asupra acesteia.
Dispoziția contestată a fost emisă la 13.05.2008 ( dispoziția 16-17 dosar). Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că intimata a comunicat această dispoziție la 20.05.2008, data primirii confirmată de altfel și de contestator fiind 22.05.2008. În atare situație raportat la data promovării contestației, a rezultat că termenul de 30 de zile prevăzut de art.26 alin.3 din Lg.10/2001-republicată a fost depășit ( dovada comunicării dispoziției fila 62, 69-70) întrucât termenul de 30 de zile prevăzut art.26 alin.3 din Lg.10/2001 este un termen de decădere, sancțiunea nerespectării acestuia atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Pentru considerentele expuse, s-a admis excepția invocată de intimat și în consecință raportat la dispozițiile art.26 alin.3 din Lg.- a fost respinsă ca tardivă contestația.
În atare situație analiza excepției conexității invocate de contestator, precum și cercetarea fondului cauzei au fost considerate de instanța de fond ca fiind de prisos.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul criticând-o pentru nelegalitate.
În expunerea criticilor se arată în esență că în mod greșit s-a admis excepția tardivității întrucât contestația a fost depusă la dosar în termen conform chitanței nr.6937/20.06.2008, respectiv la data de 20.06.2008.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În apel s-a depus în copie chitanța nr.6937/2008.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art.295 Cod procedură civilă, Curtea constată apelul fondat pentru următoarele:
Soluția primei instanțe de respingere a contestației ca tardiv formulată este nelegală față de următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea 10/2001 republicată, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde a fi îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a căror circumscripție se află sediul unității dobânditoare sau, după caz, al entităților investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 zile de la comunicare.
În speță e de necontestat că dispoziția contestată, emisă la 13.05.2008 a fost comunicată contestatorului la data de 22.05.2008, dată de la care curge termenul de 30 de zile statuat de dispozițiile legale arătate mai sus.
Contestația a fost formulată de către contestator la data de 20 iunie 2008 și trimisă prin poștă Tribunalului Sibiu conform atât a ștampilei de pe plicul aflat la fila 7 dosar fond cât și chitanței 6937/2008.
Ori, potrivit dispozițiilor art.104 cod procedură civilă actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de îndeplinirea lui.
De asemenea conform art.101 Cod procedură civilă termenul se înțelege pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Față de aceste dispoziții legale, în speță, ultima zi a termenului de 30 zile, calculat de la data comunicării contestației, este 23 iunie 2008, având în vedere și dispozițiile art.101 alin.5 cod procedură civilă.
Astfel în cauză se constată că, față de data formulării contestației, 20 iunie 2008, hotărârea instanței de fond este nelegală, excepția tardivității fiind nelegal admisă.
În consecință, întrucât în cauză sunt întrunite cerințele art.297 cod procedură civilă, instanța soluționând în mod greșit procesul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea va admite apelul, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.1187/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Desființează hotărârea atacată și trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 Martie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.4ex/30.01.2009
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Daniela Mărginean